În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Cel mai vârstnic bărbat din lume trăiește la București
S-ar putea spune că nu prea știm să ne cinstim vârstnicii așa cum merită. Este și nu este adevărat. E adevărat, din păcate, că atitudinea unora dintre noi lasă mult de dorit, de la elementarul gest de a oferi locul într-un autobuz până la cazurile celor uitați de copii și nepoți. În schimb, Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) are la activ o mulțime de programe, inițiative și evenimente dedicate vârstei a treia. Iar vedeta centrului, dar și a noastră, a tuturor, este cel mai vârstnic bărbat al planetei Pământ.
Dumitru Comănescu a fost căsătorit cu Mărioara Hulubei, medic pediatru, verișoara primară a marelui fizician Horia Hulubei. Inginer agronom, a fost mutat de multe ori cu serviciul în diverse colțuri ale țării. A trăit mult la Târgoviște, unde și-a cunoscut soția, iar după moartea acesteia, în 1990, a venit să locuiască la București, la fata și ginerele lui, unde este și în prezent. Are doi copii, o fată medic și un băiat inginer, trei nepoți (medici și ingineri) și doi strănepoți, dintre care Sofi Alexandrescu, absolventă anul acesta a Liceului „Gheorghe Lazăr” ca șefă de promoție, este cea care ne-a oferit informații despre viața străbunicului și fotografii de familie.
Ca inginer agronom, Dumitru Comănescu nu a participat direct la al Doilea Război Mondial, fiind mobilizat în spatele frontului. Chiar și așa, a fost o experiență dificilă, „mereu ne povestește cum vedea case bombardate sau explozii și bineînțeles despre toate cunoștințele pe care le-a pierdut pe front. În perioada comunismului și-a crescut copiii și nepoții și a avut o viață normală, simplă, deși evident a simțit lipsurile. A fost un om total independent până la 108 ani: mergea să facă piața și pleca în vacanțe cu bunicii mei (inclusiv cu avionul de multe ori). La 108 ani a avut un accident cu o ruptură de șold. Printr-o minune a trecut cu bine prin operație și anestezie și de atunci se deplasează cu cadru, dar tot singur se descurcă prin casă. Ne reunim la toate sărbătorile importante, la zile de naștere, și mereu se bucură de timpul petrecut cu noi”.
O viață exemplară
Dumitru Comănescu s-a născut la 8 noiembrie 1908 în Proviţa de Jos, comuna Drăgănesa, Prahova. A fost unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, discipolul lui Gheorghe Ionescu Siseşti, fondatorul Institutului de Cercetări Agronomice. Iniţial se înscrisese la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai mari matematicieni, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să aleagă cercetarea plantelor. A lucrat vreme de... 70 de ani, din 1933 până în 2003! Avea 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, drept care s-a apucat de învăţat şi a obținut locul 5 pe ţară, ceea ce i-a permis să lucreze mai departe.
În 28 mai 2020, la 111 ani şi aproape 7 luni, a devenit cel mai în vârstă bărbat de pe Pământ (în Japonia trăiește, la 117 ani, doamna Kane Tanaka), recunoscut ca atare de Cartea Recordurilor, după ce britanicul Bob Weighton a decedat la vârsta de 112 ani. „Dragii mei, am primit cu emoție vestea cea mare, dar în primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei fostului lider mondial Robert Weighton. Mă simt onorat și binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume și să reprezint România la cel mai înalt nivel! Este incredibil!”, a declarat Dumitru Comănescu pentru CSMB. „Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă mulţumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”, a adăugat Comănescu.
Dumnezeu, familia, educația, libertatea
La venerabila sa vârstă, și mai ales în vremuri de pandemie, domnul Comănescu nu poate fi vizitat, dar a acceptat să ne răspundă, prin intermediul Sofiei, la câteva întrebări:
Ce rol au jucat în viața dumneavoastră religia, credința, Dumnezeu?
Dumnezeu este Cel care a ales să fiu eu cel mai bătrân om din lume, deci, a jucat un rol imens. Dar nu numai acum, ci în toată viața mea Dumnezeu mi-a fost alături și am simțit asta. Fac parte dintr-o familie creștin-ortodoxă practicantă și mă bucur că am transmis asta și copiilor, nepoților și strănepoților. Până la 108 ani mergeam la toate sărbătorile la biserică. Acum este mai greu, dar credința este aceeași oriunde te-ai afla.
Care este cel mai important lucru pe care ați vrea să-l transmiteți tinerilor, ca sfat de viață?
Să facă lucruri frumoase, lucruri bune pentru România, să fie generoși și să se încreadă în Dumnezeu. Să pună mare preț pe educație, pentru că este unul dintre cele mai importante elemente ale vieții. Și, bineînțeles, să se bucure de fiecare clipă.
Cum vi se pare România de azi?
România ultimilor ani este categoric mult diferită. Am trăit două Războaie Mondiale, plus 50 de ani de comunism. Într-adevăr, încă mai avem multe aspecte de îndreptat ca societate și ca țară, dar aceste perioade triste pentru umanitate pe care le-am experimentat mă fac să apreciez în mod deosebit ce avem astăzi, adică mai ales libertatea.
Un centru tânăr pentru vârstnici
În Capitală sunt 500.000 de pensionari, dintre care 187.000 au pensia minimă oficială de 704 lei/lună, iar 13.000 chiar sub acest venit. CSMB a fost înființat, ca o necesitate, în 2017 și vizează toți bucureștenii de peste 50 de ani. Din păcate, nu există nici o statistică privind numărul celor între 50 și vârsta de pensie, după cum „România nu are la ora actuală aceste cifre: câți au probleme de sănătate, câți sunt fără adăpost, câți au nevoie de alimente”, ne explică Alexandra Dobre, director general CSMB.
Centrul acordă seniorilor cu venituri mici ajutoare în bani și produse, sprijin financiar pentru achiziția de ochelari, premii celor care împlinesc 25, respectiv 50 de ani de căsătorie, 5.000 de lei pentru cei care devin centenari (în evidența centrului sunt 118!), organizează excursii prin care vârstnicii nevoiași ajung gratis în locuri unde nu fuseseră niciodată. „Vă mărturisesc”, spune Alexandra Dobre, „că, atunci când se întorc, au lacrimi în ochi și ne spun că au aprins pentru noi lumânări la biserică. Sunt oameni care că n-au bani să ajungă nici măcar la Mănăstirea Cernica... Unii nu au deloc pensie, doar 200 de lei ajutor social”.
Se adaugă festivalul de romanțe, taberele de pictură pentru artiști pensionari, spectacole și multe altele. CSMB lucrează cu voluntari, atât tineri, cât și... seniori: un vârstnic mai în putere ia pe răspunderea lui un altul, aflat într-o casă de bătrâni și îi face un program plăcut.
Proiectul „Vieți centenare” a debutat în 2018. „Ne-am tot gândit ce putem face noi, inedit, în Anul Centenarului, și am ajuns la concluzia că e important să celebrăm oamenii care au trăit acest centenar!” Cum la 100 de ani sau peste nu prea poți să le oferi excursii, am decis că un sprijin financiar e cel mai bine-venit.
Își respectă românii seniorii? „Din păcate, respectul e la cote reduse...”, spune directoarea. „Sunt mulți cei care zic: «Păi, ce le mai trebuie bătrânilor concerte, expoziții și excursii!?» Nu vreau să vă citez mai mult... Există mentalitatea că, odată ce-ai ieșit la pensie, ești ca și mort!” Din fericire, nu e valabil și pentru cei de la CSMB!