Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Centenar preot profesor Eusebiu Popovici

Centenar preot profesor Eusebiu Popovici

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Interviu
Un articol de: Diac. Alexandru Briciu - 28 Sep, 2022

În urmă cu 100 de ani se muta la cereştile lăcaşuri arhimandritul Eusebiu Popovici, ilustru profesor de Istorie bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi. Este amintit în mediul academic românesc în special datorită celor patru volume ale cursului pe care l-a susţinut liber la catedră, catalogate drept unul dintre cele mai bune manuale de specialitate. Despre autor şi opera sa ne-a vorbit părintele profesor Viorel Ioniţă, coordonator al noii serii de manuale pentru facultăţile de teologie ortodoxă, apărute la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Părinte profesor, se împlinesc astăzi o sută de ani de la mutarea la Domnul a ­arhi­mandritului Eusebiu Popovici, al cărui curs de Istorie Bisericească Universală susţinut la catedra Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi este considerat o adevărată enciclopedie. Care a fost parcursul academic al acestui profesor erudit?

Preotul profesor doctor Eusebiu Popovici s-a născut la Cernăuți în data de 15 februarie 1838, ca fiu al preotului Constantin Popovici (1807-1890), profesor de Istorie bisericească și Drept bisericesc la Institutul Teologic din localitate. În casa părintească, tânărul Eusebiu a trăit în mijlocul cărților, iar tatăl său îl va fi inițiat în tainele studiului istoriei. După absolvirea liceului la Cernăuți (1856), acesta a urmat tot în orașul natal studiul Teologiei la Institutul Teologic la care preda tatăl său, care a funcționat între anii 1827 şi 1875 după cum amintea părintele Mircea Păcurariu în volumul Cultura teologică românească. Tânărul Eusebiu Popovici, familiarizat de timpuriu cu limba germană, a continuat studiile sale la Universitatea din Viena, între anii 1860 şi 1861. Întors la Cernăuți, a activat un timp în calitate de custode la Biblioteca de Stat din acest oraș, după care în anul 1862 a început activitatea sa didactică, mai întâi ca profesor suplinitor de Vechiul Testament și limbi semitice (1862-1866), iar din anul 1868 ca profesor titular de Istorie bisericească și Drept canonic la Institutul Teologic în care activase tatăl său.

În anul 1875, odată cu înființarea Uni­ver­sității din Cernăuți, acest institut teologic a fost transformat în Facultate de Teologie Ortodoxă, la care Eusebiu Popovici a activat ca profesor definitiv până la pensionarea sa în anul 1908. În anul 1875, profesorul Eusebiu Popovici era atât de recunoscut pentru autoritatea sa științifică, încât în luna septembrie, când au fost constituite organele de conducere ale noii universități, el a fost ales prorector și membru al senatului, notează Constantin Ungureanu într-un studiu despre „Înființarea Universității din Cernăuți, în 1875”, publicat în Revista de istorie a Moldovei. Universitatea din Cernăuți, numită oficial „Alma-Mater Francisco-Josephina”, era a cincea universitate germană din Imperiul Austro-Ungar, alături de cele din Viena, Praga, Graz și Innsbruck, de aceea la cele trei facultăți din cadrul ei (Teologie, Drept și Filosofie) limba oficială de predare era germana. În cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, singura excepție față de predarea în limba germană o constituia teologia practică, ale cărei cursuri puteau fi predate în limba română, iar mai târziu și în ucraineană. În cadrul acestei universități, preotul profesor Eusebiu Popovici a exercitat în șase rânduri funcția de decan al Facultății de Teologie și în două rânduri pe cea de rector.

Eusebiu Popovici a fost căsătorit cu Elena Popovici, născută Hacman, și a avut un fiu, Constantin Popovici (1863-1905), care s-a remarcat ca istoric al vechiului drept românesc și mai ales ca poet sub pseudonimul de Teodor Robeanu. Ca preot căsătorit, Eusebiu Popovici a fost distins cu titlurile de protopresbiter (1874) și arhipresbiter stavrofor (1880), iar după ce a rămas văduv s-a călugărit păstrând același nume și a obținut rangul de arhimandrit. Pe linie administrativă, a fost ales membru în Consiliul secular al Austriei (1869-1876), iar în anul 1908 a devenit membru de onoare al Academiei Române. În ziua de 28 septembrie 1922, eruditul profesor Eusebiu Popovici a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în cimitirul din Cernăuți, după ce avusese bucuria de a vedea Bucovina încorporată în patria-mamă.

Cum a luat naștere proiectul editorial al manualului său de Istorie bisericească şi ce popularitate a avut în epocă?

Disciplina principală de predare și cercetare în care a excelat preotul profesor Eusebiu ­Popovici a fost Istoria bisericească, domeniu în care el a publicat o serie de lucrări mai ales în revista Candela, fondată la Cernăuți în anul 1882, iar unele au rămas în manuscris. Cea mai importantă lucrare a sa în acest domeniu a fost fără îndoială cursul de Istorie Bisericească Universală (Allgemeine Kirchengeschichte), pe care l-a susținut în limba germană ani de-a rândul în fața studenților săi ortodocși din întreg cuprinsul Imperiului Austro-Ungar: români, ucraineni, sârbi, bulgari. Acest curs a fost tradus și publicat în limba română într-o primă ediție, apărută prin strădania episcopilor Atanasie al Râmnicului Noului-Severin și Gherasim al Argeșului, foști studenți ai ilustrului profesor, în două volume la București, în 1900-1901. Autorul însuși a publicat o Precuvântare la primul volum, semnată „Eusebiu Popovici, Cernăuți în Octombrie 1900”. Prin această scurtă notiță amintea că în calitatea sa de profesor de Istorie bisericească la facultatea din Cernăuți nu a avut decât cursuri orale: „Dar ascultătorii mei au luat în scris cursu­rile și eu am corectat și am completat notele lor, care apoi serviră studenților Facultății ca orientare în studiul acesta. Nu pot spera că îmi va fi dat vreodată mie însumi a face ceva mai bun decât cursurile amintite”. Această mărturie dovedește că nu a existat o variantă unică a acelui curs și impresionează smerenia marelui profesor prin declarația sa că el nu ar fi fost în măsură să facă ceva mai bun decât cursurile respective. Aceste cursuri au fost traduse în limba sârbă, precum și în bulgară. Ediția a doua a cursului în limba română a fost pregătită de fostul Episcop al Râmnicului, Atanasie Mironescu, care între anii 1909 şi 1911 a activat ca Mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române. Această a doua ediție a fost publicată tot la București, în anii 1925-1928. Pentru volumul întâi, traducătorul a obținut din partea autorului o Precuvântare, semnată „Eusebiu Popovici, Arhimandrit consistorial și profesor universitar în pensiune, Cernăuți la 16/29 ianuarie 1922”, deci cu nouă luni înainte de trecerea la cele veșnice. În această prefață, autorul declara că a „scris această Istorie bisericească, cu un adaus de ceva Statistică bisericească, în limba germană”. La acestea, autorul adăuga că, după ce a fost înființată Universitatea Cernăuțeană în 1875, a fost „îndatorit prin lege a preda Istoria bisericească de atunci înainte în limba germană și fiind prea ocupat n-am fost niciodată în stare a o traduce eu însumi în limba română”. Manualul întocmit de profesorul Eusebiu Popovici reflectă nivelul cercetării istorice bisericești din vremea sa, în special al istoriografiei de limbă germană, bazată pe un studiu critic al izvoarelor și o prezentare sistematică. Prin acest manual, care depășește tot ceea ce exista până în acel moment în răsăritul ortodox, autorul a propus o periodizare a Istoriei Bisericești Universale, care a stat la baza manualelor din acest domeniu publicate între timp până în vremea noastră, cu precizarea că la structura propusă de acest autor a fost adăugată o nouă perioadă, pentru a putea acoperi evoluția istorică a vieții bisericești în epoca modernă. Respectând cu strictețe metodologia istoriografiei generale, preotul Eusebiu Popovici a reușit să prezinte istoria Bisericii Ortodoxe ca pe o realitate complexă în cadrul căreia să se contureze identitatea ei teandrică, ce nu poate fi redusă doar la dimensiunea unei instituții umane oarecare.

În ultima perioadă aţi coordonat noua colecţie de manuale pentru facultăţile de teologie din Patriarhia Română. Cât de actuală este cercetarea preotului Eusebiu Popovici la un veac după trecerea sa la cele veşnice?

Contribuția preotului Eusebiu Popovici rămâne actuală prin metodologia pe care o propune, precum și prin simțul său de a respecta cu strictețe metodologia istorică generală. Sistemul de periodizare a Istoriei Bisericești Universale, pe care l-a propus acest autor, rămâne în general valabil, sau aplicabil cu variațiuni, mai ales pentru prezentarea sincronică a istoriei vieții bisericești de-a lungul celor două milenii creștine, de o manieră introductivă. Pe parcursul timpului care s-a scurs de la publicarea manualului de către Eusebiu Popovici au apărut multe surse noi, scrise sau monumentale, privind istoria Bisericii creștine de la începutul ei până astăzi, astfel că această istorie s-a nuanțat în multe privințe față de imaginea pe care a reușit să o contureze acest important istoric. În al doilea rând, în aceeași perioadă s-a înregistrat un număr imens de studii prin care cercetători din diferite țări au adus contribuții noi prin care istoria Bisericii de-a lungul timpului s-a clarificat tot mai mult. Dar schimbarea cea mai specifică din domeniul istoriografiei eclesiastice la nivel mondial care s-a produs pe parcursul secolului care a trecut de la moartea profesorului Eusebiu Popovici a constat într-o accentuare a abordării confesionale a acestui domeniu, așa cum și în trecut unele tradiții creștine foloseau adesea istoria bisericească drept argument pentru afirmarea profilului lor confesional. Astfel, abordarea metodologică a lui Eusebiu Popovici ne poate inspira chiar și în confruntarea cu astfel de tendințe istoriografice specifice secolului al 20-lea.

Profesorul Milan Şesan a consemnat un cuvânt proverbial al înaintaşului său, originar tot din Cernăuţi, Eusebiu Popovici: „Cel ce nu posedă ştiinţa dogmelor nu poate fi teolog, iar cel ce nu posedă ştiinţa istoriei bisericeşti nu poate fi teolog luminat“. Cum explicaţi acest aforism după o carieră de decenii în cercetarea istorică bisericească?

Acest aforism exprimă în fond tendința multor profesori de teologie din toate timpurile de a considera că disciplina pe care o predau ei este cea mai importantă. Din această perspectivă apreciez ideea de complementaritate pe care o sugerează, fie și parțial. Pe parcursul secolului al 20-lea, studiul Teologiei s-a diversificat foarte mult, mai ales prin apariția unor noi discipline. În strategia programatică a tuturor instituțiilor de învățământ teologic universitar se impune inevitabil clasificarea unor discipline sine qua non, pe când altele sunt considerate mai puțin importante. La această strategie sunt constrânse instituțiile respective din cauza timpului tot mai limitat pentru studii. Pe linia celor doi iluștri predecesori ai mei menționați consider mai întâi că, având în vedere dezvoltarea pe care au cunoscut-o toate disciplinele teologice în ultima vreme, nimeni nu poate fi specialist cu adevărat decât într-un singur domeniu, cum ar fi Istoria bisericească sau Dogmatica. Iar dacă avem în vedere criteriile germane pe care le urmau cei doi istorici menționați și pe care le împărtășesc și eu, nimeni nu poate fi specialist, spre exemplu, în întreaga Istorie Bisericească Universală, decât într-o perioadă anume. În acest sens eu m-am recomandat adesea ca specialist în istoria ­Sinoadelor Ecumenice, dar și aceasta cu precauție. Revenind la aforismul menționat, specialist într-un domeniu teologic bine ­determinat nu poate fi cineva dacă nu cunoaște, la nivel introductiv, celelalte domenii de specializare. Atât Istoria bisericească, precum și Dogmatica sunt discipline principale în studiul Teologiei, dar nu trebuie niciodată gândite separat de celelalte discipline teologice, fără de care ele ar fi expuse multor limitări.

 

Citeşte mai multe despre:   centenar