„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”, afirma secolul trecut cunoscutul erudit Nicolae Iorga. Iar parte integrantă din istoria poporului român este cea a Bisericii Ortodoxe, a cărei prezență a fost nelipsită din proiectele ce au vizat unitatea teritorială, culturală și îndeosebi spirituală a neamului nostru.
Interviul cu arhimandritul Mihail Daniliuc, profesor la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Seminarului „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ne amintește că studiul trecutului Bisericii noastre e obligatoriu pentru toți cei care simt și trăiesc românește.
Părinte profesor, suntem la sfârșit de an școlar. Culegeți roadele binemeritate ale predării unei discipline extrem de interesante, istoria Bisericii Ortodoxe Române. Ce înseamnă pentru dumneavoastră premiul I obținut de elevul Vlad Constantin la Olimpiada națională de religie pentru seminarii și licee teologice? Ce reprezintă pentru Seminarul „Veniamin Costachi” acest premiu?
Anul școlar, într-adevăr, se apropie de epilog, iar pentru noi, profesori și elevi ai seminarului nemțean, bucuria se dublează nu doar prin sosirea vacanței, ci și datorită rezultatelor deosebite obținute la diferite concursuri școlare. După cum ați amintit, anul acesta premiul I la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române din cadrul Olimpiadei naționale de religie pentru seminarii și licee teologice a fost obținut de Vlad Constantin, elev la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. M-am bucurat în mod deosebit pentru succesul lui: premiul său reprezintă confirmarea unei strădanii deosebite, dar și responsabilizarea pe mai departe în misiunea la care am fost chemați.
Bucuria nu este doar a mea sau a elevului olimpic, ci și a întregului seminar nemțean, deoarece recenta performanță confirmă valoarea acestei renumite „pepiniere” de formare a viitorilor slujitori ai Sfintelor Altare.
Cine nu cunoaște trecutul Bisericii noastre nu poate înțelege istoria neamului românesc
Nu predați de foarte mult timp această disciplină. Cu toate acestea, rezultatele nu au întârziat să apară. Care este secretul?
Aveți dreptate! În această nouă, frumoasă și provocatoare ascultare am debutat acum doi ani. Nu știu dacă este vorba numaidecât de un secret, ci mai degrabă de muncă și pasiune pentru disciplina pe care o predai. De altfel, aceste coordonate sunt o permanență în seminarul nemțean. Dacă îngăduiți, aș vrea să-mi exemplific afirmația, prezentându-vă succint câteva din rezultatele obținute de seminariștii noştri în acest an școlar la diferite concursuri: elevii Alexandru Irina și Ştefan-Dănuţ Apetrii, de la Specializarea Teologie - Patrimoniu cultural, pregătiți de către profesorul Dan Ţârdea, au obținut premiul I la Olimpiada națională de arte vizuale, arhitectură şi istoria artei, Secțiunea „Conservare-restaurare bunuri culturale, patrimoniu cultural - pictură de icoane”; la Olimpiada națională de limbi clasice, la Secțiunea „Limba greacă”, elevilor Casian Ursache și Dumitru Dalidis, îndrumați de profesorul Ilarion Argatu, li s-au acordat premiul III, respectiv mențiunea I; la Olimpiada națională de limbi romanice - franceză, elevul Ioan Mera, îndrumat de doamna prof. Elena Laiu, a primit o mențiune specială. În cadrul Olimpiadei naționale de religie - cultul ortodox, pentru seminarii și licee teologice, elevii de la Seminarul „Veniamin Costachi” au mai obținut două premii importante pe lângă cel deja amintit. Mă refer la Iuliana Chiperi din clasa a X-a, Teologie Patrimoniu, îndrumată de părintele profesor Viorel Laiu, care a obținut premiul II la disciplina studiul Noului Testament, iar elevul Dimitrie Cătălin Coșulă, din clasa a IX-a, Secția Teologie Ortodoxă, îndrumat de profesorul Ilarion Argatu, a primit un premiu special din partea juriului, la disciplina studiul Vechiului Testament.
Un proverb spune că învățând pe altul, nu-l poți duce niciodată într-un loc unde nu ai fost mai întâi tu. Ce înseamnă, în primul rând pentru dumneavoastră, istoria Bisericii Ortodoxe Române și cum a început această „aventură” didactică la Seminarul „Veniamin Costachi”?
Îmi răscoliți multe și frumoase amintiri ale copilăriei cu această întrebare! Ca elev, am trăit de multe ori emoțiile concursurilor la care am participat. Recunosc, nu am ajuns la performanța elevului meu, dar îmi vin în minte acum vorbele lui Leonardo da Vinci: „E mediocru ucenicul care nu-și depășește mentorul”. Carevasăzică, e firesc ca elevul să-și dorească să ajungă mai bun decât profesorul său. Cât privește disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române, o consider esențială nu doar pentru teologi, ci și pentru fiecare credincios în parte. Cine nu cunoaște istoria Bisericii lui Hristos din România nu poate înțelege pe deplin istoria neamului românesc: Biserica a fost prezentă (prin rugăciune, prin cuvânt scris ori rostit, chiar prin susținere materială) la toate proiectele ce au vizat unitatea teritorială, culturală și îndeosebi spirituală a neamului nostru.
Legat de prezența mea, în calitate de dascăl, la seminarul pe care și eu l-am absolvit acum 16 ani, vă pot spune că ea se datorează binecuvântării Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, dar și încrederii pe care mi-a acordat-o părintele Ioan Mihoc, directorul acestei instituții de învățământ teologic, căruia îi mulțumesc pentru aceasta. M-am alăturat celorlalți profesori ai seminarului, învățând de la dânșii un lucru de căpătâi: să slujesc „altarul” școlii - catedra - cu responsabilitate, dragoste și devoțiune, considerându-i pe elevii seminariști principalii beneficiari ai strădaniilor noastre.
Când un popor nu-și mai respectă valorile, atunci patria se stinge
În spatele fiecărui olimpic, fie el în sport sau în învățământ, se ascunde un bun antrenor. Cum a decurs pregătirea efectivă pentru olimpiada la IBOR? Cum sunt selecționați elevii participanţi la faza națională?
Aveți dreptate! În spatele oricărei performanțe se ascund multă trudă, căutări, chiar renunțări, căci pregătirea nu are loc doar cu o săptămână sau două înaintea concursului, ci ea presupune un efort susținut pe timp îndelungat. Elevii participanți la faza națională a olimpiadei sunt selectați după un concurs la nivel de seminar. Dacă în primă fază pleci la drum cu cinci, șase elevi din clasă, aspiranți la statutul de reprezentant al școlii la Olimpiada națională pentru o anumită disciplină (în cazul de față, istoria Bisericii Ortodoxe Române), doar după examenul local știi cu cine vei continua pregătirea intensivă. În acest an, la truda olimpicului nostru s-au adăugat pasiunea sa pentru istorie, dar mai ales credința lui statornică. M-a bucurat în chip deosebit faptul că a conștientizat că fără Dumnezeu nimic bun și frumos nu este cu putință în viața noastră.
Suntem în anul dedicat educației religioase a tineretului. Ca profesor de istorie a Bisericii Ortodoxe Române, de ce credeți că ar trebui ca tinerii din zilele noastre să cunoască bine trecutul Bisericii în care s-au botezat și primesc Tainele lui Hristos? Cum reușiți să le transmiteți dorul pentru credința străbună, pentru identitatea noastră creștină românească?
Așa cum am mai spus, istoria Bisericii Ortodoxe Române este parte integrantă a istoriei noastre naționale. Dacă cineva ar încerca s-o prezinte eludând această apartenență a sa, practic o trunchiază. Nu putem despărți cele două ramuri, care formează un tot, istoria deplină a neamului nostru. O succintă şi lucidă privire în trecutul tumultuos al poporului român ne învederează această realitate de netăgăduit. Probabil la ea s-a gândit marele nostru istoric, Nicolae Iorga, când a afirmat că în istoria poporului românesc se aud trosnind pașii lui Dumnezeu. De aceea suntem datori să ne știm obârșiile sub toate aspectele lor. Cunoașterea istoriei Bisericii Ortodoxe Române ne ajută să ne iubim și mai mult înaintașii, credința în care am fost zămisliți și crescuți, tradițiile și valorile sfinte apărate de strămoșii noștri cu prețul vieții lor. Când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința și istoria, atunci patria se stinge, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.
Dacă respecți aceste principii nu cred că trebuie un efort special de a transmite elevilor prețuirea pentru istoria Bisericii noastre străbune. Trebuie doar pasiune și dragoste; o dragoste amestecată cu un simțământ ales, numit patriotism. Aș îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă, după credință, puterea unui popor dator să-și apere identitatea spirituală, culturală și națională. Apărându-ne identitatea, ne ocrotim viitorimea, arătând deopotrivă recunoștință strămoșilor, al căror sânge ne curge prin vene, uniți fiind de aceleași învățături ale sfintei noastre Ortodoxii.
