„Credința oferă singura certitudine a vieții”

Concursurile şcolare din afara programei obligatorii de învăţământ presupun o dedicare şi dragoste pentru materia de studiu la care se referă acestea. Olimpiada naţională la disciplina religie adună într-un loc elevi de gimnaziu şi liceu din toată ţara cărora le place ceea ce învaţă la religie şi care, cu siguranţă, au o relaţie specială cu Dumnezeu. Am avut ocazia să stăm de vorbă cu Dimitria Mantu din comuna Telega, județul Prahova, care studiază la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, în clasa a X-a. Dimitria a participat la faza națională a olimpiadei de religie de două ori, iar anul acesta a obţinut premiul al II-lea, sub îndrumarea doamnei profesoare Elisabeta Milea.

Dimitria, ce te-a făcut să alegi anume olimpiada de religie?

În urmă cu un an am descoperit, din întâmplare, o carte ce cuprindea teologia Sfântului Antonie cel Mare, care m-a fascinat și prin prisma căreia am descoperit o bucurie inedită la care, inconștient, tânjeam să ajung. A fost acea bucurie înălțătoare despre care auzisem în cadrul slujbelor și la Sfinții Părinți, însă pe care nu o cunoscusem până atunci. Participarea la olimpiadă a venit firesc şi o consider șansa prin care mi-am exprimat entuziasmul și am încercat să vorbesc despre dragostea mea de Dumnezeu. Privind acum în trecut, înțeleg că participarea mea a fost providențială, ca un dar al conlucrării cu harul care să îmi ofere puterea de a continua.

Cine te-a ajutat la înțele­gerea materiei pentru olimpiadă?

În primul rând m-a ajutat doamna profesoară de religie, Elisabeta Milea, cea care m-a îndrumat spre a vedea frumusețea textelor biblice și a tâlcurilor acestora. Un rol foarte important l-a avut și familia, care, datorită faptului că simțea lucrurile la fel ca mine, mi-a oferit o viziune teologică unică și m-a ajutat în împroprierea mesajului exterior. Mai apoi, cursurile profesorilor universitari la care am asistat și care mi-au amintit de izvorul căutării mele, și anume, dragostea. Cred, totodată, că fiecare om pe care l-am întâlnit m-a format și mi-a dăruit șansa de a-mi expune în lucrări și experiența personală, nu doar pe cea culturală.

Ce reprezintă pentru tine ora de religie, între celelalte discipline de la liceu?

Dacă prin intermediul celorlalte materii descoperim lumea lui Dumnezeu, în cadrul orei de religie îndeplinim condiția esențială ce succede învățării, și anume, a preamăririi Lui. Astfel, accentul nu mai este pus pe acumularea de cunoștințe, ci pe înțelegerea a ceea ce simțim și trăim raportat la ceea ce ne înconjoară.

Cum vezi relația ta cu Dumnezeu?  

În ceea ce mă privește, însăși conștientizarea că între mine și Dumnezeu există o relație este înălțătoare și reprezintă o minune. Temelia acestei relații este bazată pe certitudinea că El mă înțelege și nu rămâne distant, ci vine și îmi îndumnezeiește suferința. Această predare în voia Sa nu a fost numai liniștitoare, ci și copleșitoare, prin frumusețea ei. Simt că scopul formării acestei relații se desă­vârșește prin conectarea la lumea înconjurătoare și raportarea la ea ca la o continuă vădire a lui Dumnezeu. Sensibilizarea și ieșirea din starea de impasibilitate față de facerea mâinilor Lui este, în cazul meu, calea prin care îmi exprim dorința unei legături din ce în ce mai puternice cu El.

Ce înseamnă credința pentru tine și cum ar putea ajunge la bucuria cre­dinței colegii tăi, care poate nu sunt atât de apro­piați de Dumnezeu?

Credința oferă singura certitudine a vieții, cea a existenței lui Dumnezeu. Aceasta este temelia care mi-a fundamentat de mică alegerile, deoarece ea mi-a oferit siguranța că nu sunt singură. Avem nevoie de certitudini și de puncte de referință la care să ne raportăm pe tot parcursul vieții, motiv pentru care, pentru mine, credința este un principiu de viață. Avându-L drept mijlocitor al lucrărilor mele pe Hristos, existența ezitărilor este anihilată și, in­conștient, urmez voia lui Dumnezeu. Cred că toată lumea ar putea ajunge la bucuria cre­dinței dacă ar părăsi superficialitatea și autosuficiența. Dacă fiecare ar ieși din lumea exterioară lui și ar intra în sine. Această descoperire a propriei persoane cred că lipsește generației contemporane atât de preocupate de ceea ce poate primi, iar nu și dărui. Superficialitatea promovată acum este axată atât de mult pe trup, încât rostul unei căutări interioare poate părea absurd. Cel mai grav este atunci când tânărul, pierzându-și întru totul bucuria, chiar dacă ar găsi în sine resursele necesare unei căutări, nu mai poate găsi singur calea. Acesta este motivul pentru care cred că întreținerea relațiilor cu cei din jur și, mai ales, cu propria conștiință poate duce la regăsirea bucuriei credinței.

Există o „rețetă” a întâlnirii cu Dumnezeu?

Nu, rețeta presupune un număr exact de pași, pe care urmându-i întocmai, ajungem la un lucru pe care deja ni-l doream și despre care știam cum trebuie să arate. Ori, în cazul formării unei relații cu Dumnezeu, nu știm la ce să ne așteptăm și nici măcar ce ne dorim să obținem. Spunem că vrem iubire, bucurie, mântuire, însă nu știm cu exactitate ce sunt acestea, până nu ni se descoperă. De asemenea, fiecare dintre noi, fiind diferit de celălalt, îl primește pe Dumnezeu într-un mod unic și treptat, pe măsura puterii lui de a-L înțelege. Totuși, cred că prezența rugăciunii în inima fiecăruia este punctul de plecare al tuturor. Este, cumva, răspunsul nostru la invitația lui Dumnezeu de a-L cunoaște.

Ce planuri de viitor ai după terminarea liceului?

Sunt încă în căutări, nu știu cum vreau să îmi arate viitorul și pot spune că încă nu vreau să știu. Am observat în timp că lucrurile făcute spontan, așa cum te mână duhul, sunt cele mai frumoase și de aceea nu mi-am pre­stabilit un plan. Cu toate acestea, olimpiada a fost pentru mine încredințarea că orice aș face va fi din sfera teologică. Deocamdată oscilez între urmarea unei facul­tăți de teologie sau continuarea studiilor de muzică psaltică la o facultate din țară sau din străină­tate, însă rămân deschisă ­viitoa­relor oportunități.