Creştinul şi criza economică

„Sărac nu înseamnă că nu ai bani în bancă, sărac înseamnă că nu Îl ai pe Dumnezeu. Nu spun aceasta pentru că sunt în această demnitate şi misiune pe care mi-a dat-o Dumnezeu, o spun categoric în modul cel mai obiectiv, realist.“ „Chiar nu există posibilitatea să faci bani? Eu nu sunt economist, ci vorbesc despre o realitate logică, o realitate concretă în care omul trebuie să muncească, pentru că aşa ne învaţă Sfânta Scriptură: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul».“ „Niciodată nu poţi să evaluezi nici greutatea, nici fericirea, dacă nu eşti logic. Logica aceasta trebuie să fie o realitate, care trebuie să stăpânească pe om. Orice om, că este finanţist, că este un om de afaceri, trebuie să ştie precis care este potenţa lui economică.“ Un interviu cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Înalt Preasfinţia Voastră, vă rugăm să le răspundeţi celor care se îngrijorează de criza economică promovată excesiv de mass-media.

Această problemă a crizei economice nu este o ciumă, ci o realitate contractuală, în care omul este într-un spaţiu unde trebuie să îşi evalueze propriile resurse economice. Nu trebuie să se gândească la faptul că vine ca furtuna, ca zăpada. Informaţia pe care televiziunea sau mass-media, în general, o promovează în faţa oamenilor este o informaţie de tip orizontal. Este o informaţie asemenea unui ecou, care se propagă dintr-o parte şi se duce în urechile celor care ascultă, dar această informaţie este lipsită de o verticalitate a ei, pentru că aşa trebuie să o verificăm. Ce înseamnă asta? Informaţia vine numai ca un nor ucigător de pesticide, care pur şi simplu îl ucide pe om şi îl trânteşte la pământ, sau aceasta trebuie să îl angajeze într-o luptă? Informaţia, prin definiţie, trebuie să îl conştientizeze pe om şi apoi să îl ajute să treacă peste acestea.

„Fără conştiinţa muncii nu putem face nimic“

Mulţi spun că avalanşa de violenţe publice din afara ţării este o consecinţă a crizei economice…

Evident că la baza acestui fenomen de criză stă lăcomia, care atrage după sine şi o oarecare privire cu patimă sau cu dorinţa de a fi mai bogat sau cel puţin la fel de bogat ca ceilalţi. Comoditatea, luxul, dorinţa de a avea fără a munci atrage după sine consecinţe. Întotdeauna perioadele acestea de criză s-au rezolvat cu muncă asiduă, conştientă, responsabilă, cu un cult al muncii. Popoarele care au ştiut să pună forţele acestea în slujba binelui au reuşit să facă mari minuni în vremurile critice, pentru că nu trebuie să ne imaginăm că după al Doilea Război Mondial omenirea era tare fericită şi avea de toate, ci efectiv s-au făcut nişte curbe de sacrificiu şi s-a ajuns la un potenţial economic, care a dat satisfacţie şi bucurie. E adevărat că toate aceste momente sunt cu durerile, greutăţile şi bucuriile lor, dar oricum trebuie să ajungem la o conştiinţă a muncii. Fără această conştiinţă a muncii nu se va putea face nimic.

Credeţi că după depăşirea crizei financiare va urma un val de bunăstare, care va atrage un consumism şi mai accentuat?

Consumismul este o noţiune, nu este neapărat o realitate, nu este o fenomenologie care pune în discuţie cât anume trebuie să consume o persoană şi cât nu. Cred că aspectul acesta de a consuma are o legătură cu mai mulţi factori, de educaţie, de respect faţă de sine, ceea ce corespunde cu morala creştină, adică să mănânci cât îţi trebuie, să nu mănânci mai mult. Să ne amintim definţia lui Epicur: Edite, bibite, post mortem nulla voluptas, adică să mânânci cât îţi trebuie, că nu se sfârşeşte lumea cu mâncarea de astăzi şi trebuie să mănânci şi mâine. Dacă într-adevăr ai o etichetă faţă de propria persoană, în mod sigur te străduieşti să mănânci nu în aşa fel încât să ai impresia că s-a sfârşit lumea. Askitirian înseamnă exerciţiu şi presupune să îţi pui la punct forţele acestea interioare, care, lacome cum sunt, se apropie de materie, iar ea impune minţii un fel de a gândi. Deci, toată această luptă din interiorul omului, chiar şi consumismul acesta îşi are resortul în minte. Dacă mintea este preocupată numai şi numai de mâncare, sigur că omenirea nu se va sătura niciodată. Dacă transformi această potenţialitate sau dorinţă într-un sens pozitiv, atunci ajungi stăpân pe tine şi poţi să creşti într-adevăr în identitate, în personalitate, iar din punct de vedere moral - în sfinţenie.

Din punct de vedere spiritual, credeţi că această şansă înseamnă pentru români şi posibilitatea unei reveniri?

Orice dă Dumnezeu este bun. Pornim de la principiul acesta al unei pronii divine şi niciodată nu trebuie să creadă omul că ceea ce se petrece în jurul lui este opera hazardului, a întâmplării sau a unei forţe care aduce asupra lui asemenea manifestări, ce doresc distrugerea lui, nu! Dumnezeu este Acela Care rânduieşte în aşa fel încât omul să înţeleagă superioritatea spiritului asupra materiei, că spiritual suntem deasupra materiei şi că noi suntem aceia care punem stavilă materiei, stăpânim materia şi o punem să lucreze pentru promovarea spiritului. Materia se luptă împotriva minţii noastre, aşa cum spune Apostolul Pavel: „O, nefericitul de mine, după cele sufleteşti doresc să mă mântuiesc şi să mă unesc cu Hristos, văd pe cele bune şi le aprob, dar urmez pe cele rele“. Numai Dumnezeu ne dă această şansă, ca să ne ridicăm deasupra materiei şi să o stăpânim, pentru că cel mai bine îi stă omului după chipul lui Dumnezeu să coordoneze mişcarea materiei. Ne spune Mântuitorul că nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este acea putere care dă consistenţă vieţii noastre.

„Niciodată nu poţi să evaluezi nici greutatea, nici fericirea, dacă nu eşti logic“

Priviţi cu foarte multă detaşare criza economică, deşi sunteţi Mitropolitul Olteniei şi păstoriţi una dintre zonele considerate sărace ale României.

Sărac nu înseamnă că nu ai bani în bancă, sărac înseamnă că nu Îl ai pe Dumnezeu. Nu spun aceasta pentru că sunt în această demnitate şi misiune pe care mi-a dat-o Dumnezeu, o spun categoric, în modul cel mai obiectiv, realist. Această sărăcie este produsul unei vidări interioare, pe care omul contemporan încearcă să o umple cu imaginea aceasta, cu totul şi cu totul desprinsă de realitate. Este iluzia pe care chiar vrăjmaşul, pe Muntele Carantaniei, o prezintă Mântuitorului ca strălucirea acestei lumi, bogăţia lumii, deci răspunsul la criza economică, am zice, pe care le primea dacă se închina lui. Bogăţia cea mare este sănătatea şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Orice lucru pe care Dumnezeu l-a pus în viaţa noastră este pus cu o raţiune, de aceea spunem că omul este o fiinţă logică şi raţională, pentru că este făcut după chipul Cuvântului, al Logosului, Care are o logică în tot ceea ce face. Gândirea Lui trebuie să fie elementul director în viaţa sa. Dacă noi ne conducem după simţurile fizice, ajungem potrivit cuvintelor psalmistului: „om în cinste fiind n-a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor fără de minte şi s-a asemănat lor“. Eu nu sunt un optimist, nici un pesimist, ci un realist. Lumea trebuie privită cu realitatea sa concretă, aşa cum este ea. Niciodată nu poţi să evaluezi nici greutatea, nici fericirea, dacă nu eşti logic. Logica aceasta trebuie să fie o realitate, care trebuie să stăpânească pe om. Orice om, că este finanţist, că este un om de afaceri, trebuie să ştie precis care este potenţa lui economică. Aşa şi în viaţa bisericească, în viaţa noastră religioasă trebuie să ştim precis. De aceea, Mântuitorul Hristos ne spune mereu: privegheaţi şi vă rugaţi, adică nu numai să stăm în genunchi, să citim la Psaltire ori rugăciuni. Privegherea are o dimensiune cu totul şi cu totul mai largă decât am gândi noi.

Omul obişnuit avea senzaţia, când atâţia ani a dus-o rău, după Revoluţie, că poate să respire mai uşurat şi acum iată că a venit criza...

Sărăcia aceasta este tot produsul lipsei de logică. Pentru mine raţionalitatea lucrurilor este categorică. Orice om care îşi evaluează posibilităţile lui materiale şi ştie precis care este potenţialul celor din casa lui sau din societatea, ajunge la o concluzie precisă. Trebuie să facem ceva ca să ieşim din această încurcătură. Deci nu lamentaţia şi nicidecum starea aceasta psihologică, vai de mine, mâine este criza!, ca şi cum criza ar fi ceva la uşă şi aşteaptă cu un bici sau cu cine ştie ce substanţă a morţii. Criza se defineşte în diferite forme, deci nu neapărat trebuie să gândeşti că este o criză financiară, pentru că nu putem concepe o lipsă de bani ca să spunem: criză financiară egal lipsă de bani. Chiar nu există posibilitatea să faci bani? Eu nu sunt economist, ci vorbesc despre o realitate logică, o realitate concretă în care omul trebuie să muncească, pentru că aşa ne învaţă Sfânta Scriptură: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul. Aceste trei lucruri sunt directoare în morala creştină şi în dreptul internaţional. Acestea sunt fiinţiale, ontologice, sunt în viaţa noastră: creşteţi, adică munciţi, lucraţi în aşa fel încât să produceţi valori, încât să vă bucuraţi de ele. Categoric, Dumnezeu este cu noi, dacă vom munci, vom avea, dacă ne vom lamenta, nimeni nu ne va şterge lacrimile. Omul este o fiinţă dinamică şi ne învaţă Mântuitorul Hristos: Tatăl meu lucrează şi Eu lucrez. Dacă Dumnezeu lucrează, noi de ce nu ar trebui să lucrăm?

Interviu realizat de arhidiacon Nicolae DIMA, în cadrul emisiunii „Biserica Azi“ - TRINITAS TV)