Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie în anul 1925, la data de 4 februarie, când Sfântul Sinod a votat și a hotărât realizarea acestui deziderat. În înfăptuirea acestuia, românii transilvăneni au jucat un rol important. Acest proces a început imediat după momentul 1 Decembrie 1918. Ideea a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoţimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalităţi de marcă ale culturii româneşti, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaş, în frunte cu Mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârşitul anului 1919, dar şi regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc. Așa cum este normal, odată cu înființarea Patriarhiei Române s-au pus și bazele noii steme, dar și a Crucii Patriarhale, ca semn distinct și definitoriu. Cel care a dorit cu ardoare realizarea noii Cruci Patriarhale a fost Elie Miron Cristea. Acesta a avut în decursul timpului un rol important în lucrările ctitoricești ale Catedralei Mitropolitane din Sibiu sau ale bazei unei noi catedrale la Caransebeș și ridicarea noii Catedrale Patriarhale, vis devenit azi realitate. Pentru realizarea Crucii Patriarhale și demersul acesta, s-a păstrat o inedită scrisoare semnată chiar de primul Patriarh al României, care descrie ce dorește să realizeze, de la ce modele pornește și cui îi va însărcina această lucrare. Cel care cunoaște toate aceste date este omul de cultură Alexandru Pugna din Bistrița, care ne-a relatat acest episod important.
Domnule Alexandru Pugna, trebuie să afirmăm dintru început că acei 7 ani de acasă și mai apoi primele cursuri școlare ale primului Patriarh al României au o legătură cu spațiul acesta mirific al Bistriței. Chiar dacă s-a născut la Toplița, Miron Cristea a copilărit în aceste părți.
Da, este adevărat. Miron Cristea este, să spunem așa, pe jumătate, prin mamă, de aici, din județul Bistrița-Năsăud, mama Patriarhului fiind din localitatea Galații Bistriței și avea o soră, Maria, căsătorită în Viile Tecii, preoteasă, și unde ani de-a rândul Miron Cristea a copilărit. Mătușa sa și unchiul, preotul Rusu, au fost cei care l-au susținut atât la gimnaziul din Bistrița, cât și la cel din Năsăud. Iată, din acest punct de vedere, suntem bucuroși că primul Patriarh al României și-a petrecut anii copilăriei pe aceste meleaguri și face legătura între zonele frumoase ale Topliței și ale Bistriței.
Așa cum ați menționat, Elie Miron Cristea a ajuns în anul 1925 primul Patriarh al României. Una dintre realizările importante și firești în noua poziție era alcătuirea materialelor de identitate vizuală cum se spune astăzi, realizarea unui simbol vizibil al noii instituții eclesiale. Crucea Patriarhală simbolizează și identitatea Bisericii Ortodoxe Române Autocefale, înălţată la rang de Patriarhie, în comuniune spirituală cu toate celelalte Biserici Ortodoxe din lume.
Crucea Patriarhală își are izvorul artistic, așa cum bine ați menționat, în zona Bistriței. Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, care se acordă atât laicilor, cât și preoților, a fost inspirată din crucile vechi de lemn care existau la biserica veche din Viile Tecii, dar și la casele țărănești. Exista în acea vreme această cruce fără de sfârșit, simbolizată și prezentă la casele vechi de lemn, la stâlpii acestor case. Această cruce a rămas în memoria Patriarhului încă din anii copilăriei.
Există până în ziua de astăzi o scrisoare trimisă de Patriarhul României unei rude pentru a-l ajuta în realizarea documentației pentru viitoarea Cruce Patriarhală.
Miron Cristea i-a trimis o scrisoare unei verișoare, Maria Rusu, pe care o ruga să îl primească pe un fotograf neamț să tragă în bild, adică să fotografieze crucea de pe biserica din lemn, dar și capitelurile stâlpilor casei bunicii și câteva cruci din cimitirul din apropierea bisericii din Iuda. Scrisoarea, aflată în posesia familiei ing. Rusu din București, a fost descoperită de preotul Feier din Bistrița, a cărui mamă e de loc din Viile Tecii.
Cuprinsul scrisorii este următorul: „Draga mea verișoară, am rămas înțeles cu prefectul din Bistriță (Solomon Haliță, n.n.) să trimită cât știe el de repede la voi în Iuda (Viile Tecii) un meșter sas să tragă în bild (fotografieze, n.n.) crucea de pe biserica de lemn, la care ne uitam când eram copii, despre care ți-am spus că este fără început și fără sfârșit, că Domnul S-a răstignit pe ea, pentru că vreau să o fac Cruce Patriarhală. Bădiucu (pr. Rusu jr., n.n.) să aibă grijă de ea când o va lua de pe biserică. Să o puneți, în mare grijă, deoparte, că vreau să o duc la Toplița, să o ridic acolo. Să te duci și la Galați, la casa lui tâna (bunica, n.n.) Comănoaie, să luați în bild și capitelurile de la stâlpii de lemn de la târnaț, cele care seamănă cu crucea de pe biserica voastră și mai luați și câteva cruci de lemn (de pe morminte, n.n.) de lângă biserica din Iuda, pentru că vreau să le vadă domnul pictor Costin Petrescu și după ele să-mi facă Crucea Patriarhiei. Vreau să te văd, cu voia lui Dumnezeu, când voi trece de la Cluj la Mureș. Elie Miron Cristea”.
Așadar, iată mărturia care grăiește de la sine despre izvoarele Crucii Patriarhale. Trebuie să spunem că aceasta este și o distincție, dar și un semn care se întâlnește atât pe Palatul Patriarhiei, pe Catedrala Națională, dar și pe alte biserici din țară și străinătate. Însă, cu siguranță ea este cunoscută drept cea mai importantă distincție a Patriarhiei Române ce se oferă atât clericilor, cât și mirenilor. Patriarhul Miron Cristea a instituit Crucea Patriarhală, înscrisă ca însemn heraldic special în stema Patriarhiei Române, aprobată prin Legea nr. 70, votată în Senatul României la 28 martie 1928, în Adunarea Deputaţilor la 6 aprilie 1928 şi promulgată prin Decretul Regal nr. 1.148 din 25 aprilie 1928, publicat în „Monitorul oficial”, Partea I, nr. 96 din 3 mai 1928.
Cu siguranță, rugămintea lui Miron Cristea s-a și împlinit și fotografiile au ajuns la București și au fost dăruite lui Costin Petrescu, un artist celebru al timpului care a lucrat și a înfăptuit modelul viitoarei Cruci Patriarhale, care este astăzi este unul dintre semnele distincte ale Patriarhiei Române și care se dăruiește unor personalități remarcabile.
Este o bucurie pentru noi, bistrițenii, să știm că sursa acestei distincții importante din România își are izvoarele pe plaiurile Bistriței.
Trebuie să subliniem aici, în sensul general, că această Cruce Patriarhală își are izvorul în creația seculară a poporului român. Și cred că a fost providențială ideea Patriarhului Miron ca simbolul cel mai important al Patriarhiei Ortodoxe Române să fie inspirat din creația populară și apoi trecând prin filtrul artistic al marelui pictor Costin Petrescu, dar și al ucenicului său, Arsenie Boca.
Așa cum bine remarcați, este un fapt minunat că Biserica Ortodoxă Română dintotdeauna a fost păstrătoarea tradiției și a ajutat în diferite moduri spre a susține creația populară și de a o promova. Biserica Ortodoxă a fost cu poporul și poporul a fost cu Biserica. Iar faptul că simbolul de referință al Patriarhiei Ortodoxe Române își are izvorul în creația populară românească este ceva extraordinar.
Distincția Crucea Patriarhală este și simbol al iubirii infinite şi eterne a Mântuitorului Iisus Hristos pentru lume şi al jertfelniciei celor care lucrează pentru binele Bisericii. Ea se dăruiește și ierarhilor alături de engolpionul care are în centru icoana Maicii Domnului sau a Mântuitorului Hristos.
Crucea este formată dintr-un scut de argint (email alb heraldic), cu unghiurile rotunjite, având în centru hristograma, cu litere de aur, înscrisă într-un oval de culoare roşie. În limbaj heraldic, pe Crucea Patriarhală, imediat după venirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-au aplicat elemente de metal prețios (aur heraldic) pe câmp de argint (email alb heraldic), având următoarele semnificaţii: aurul heraldic este simbolul luminii harului ceresc şi al vieţii spirituale a Bisericii. În decursul timpului, Crucea Patriarhală a fost realizată cu email de culoare albastră. Prezentul email alb heraldic reprezintă culoarea albă a hainelor Patriarhului României, consacrate în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, care simbolizează haina albă a îngerilor vestind Învierea lui Hristos, Biruitorul morţii şi Mântuitorul lumii, haina albă a Sfântului Botez şi haina albă a momentului tunderii în monahism. Ovalul de culoare roşie semnifică iubirea jertfelnică a lui Hristos, a slujitorilor Bisericii şi a credincioşilor care ajută Biserica, iar scutul este timbrat cu mitra arhierească a Patriarhului.
