„Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”

Viitorul moral al societății românești nu se construiește într-o zi. Iată de ce starea morală a tinerei generații este și trebuie să rămână una dintre marile preocupări ale Bisericii în actuala ei misiune. Schimbarea, atât în rău, cât și în bine, oamenii o fac. În creșterea sa culturală și duhovnicească, tânărul se poate instrui din cărți, dar mai ales caută modele, repere vii, atât în școală, cât și în Biserică. Unul dintre acestea este și ieroschimonahul Agapie Corbu, călugăr iubitor de carte și stareț al Schitului „Buna Vestire” din Almaș (județul Arad), care, pe această temă, ne-a oferit smerit câteva sfaturi demne de luat în seamă.

Părinte Agapie, cum ar putea să se îmbunătățească educația religioasă astăzi în România?

În primul și în primul rând, devenind cât mai bisericească, așa cred eu. Ar trebui Biserica, și când zic Biserica înțeleg parohiile, să facă mai mult. Nu știu practic cum s-ar putea, dar aici simt eu o lipsă, și anume: preotul ar fi normal să aibă o legătură puternică de catehizare cu elevii din satul lui, din parohia lui; sau catehetul să fie cu adevărat un om al Bisericii, poate chiar să aibă o hirotesie, cum avea pe vremuri, să aibă conștiința că el este omul Bisericii. Nu este profesor de religie cum e altul profesor de matematică, sau de nu știu ce... El este omul Bisericii. În primul și în primul rând, trebuie ca educa­ția să fie adusă cât mai aproape de strană și Altar, cât mai aproape de biserică, și de curtea bisericii, și de atmosfera bisericii, fiindcă tinerii au informații. Tinerii care au strigat acum nu știu câte luni tot felul de lucruri, aceia toți au făcut religie, dar au făcut-o într-un context nebisericesc. De aceea, pentru ei a fost egală informația așa-zis religioasă cu cea de matematică, cu cea de fizică. Nu știu. N-am soluții practice. Aici este vorba de insuflarea Duhului Sfânt, care să găsească pedagogi inspirați, să realizeze o lucrare în genul ăsta. Aici resimt eu neajunsul învățământului religios, al orei de religie.

Cum vedeți cateheza? Ce ar trebui schimbat, sau îmbunătățit, atunci când vorbim de cateheza ortodoxă astăzi?
În primul rând, catehetul este cheia catehezei. Are sau nu are cuvânt cu putere? Dacă el are o experiență personală în viața de rugăciune, asta se simte în cuvânt, independent de subiectul pe care îl tratează. Chiar și o glumă pe care o face catehetul, dacă el are viață duhovnicească, elevii simt lucrul ăsta. Persoana, cred eu, este cheia unei schimbări.

Singură, cartea de bucate nu face mâncare

Ce lipsește școlii româ­nești pentru a trăi într-un duh creștin?
În primul rând, ar trebui să fie mai mulți profesori care să aibă o trăire autentică. Numai prin ei, cred eu, se va putea schimba ceva. Istoria a arătat următorul fapt: doar prin măsuri administrative, prin reforme succesive nu se ajunge la rezultate duhovnicești. Măsurile administrative singure nu produc rezultate duhovnicești. Cartea de bucate nu face mâncare, însă, dacă ai elementele, ingredientele, și o bucătăreasă iscusită, faci și mâncare.

Cum ar trebui să procedeze școlile de stat pentru a menține învățământul românesc în duhul Ortodoxiei?
În primul rând, să fie purtătoare ale duhului ortodox și să dobândească acele resorturi de care vorbește Sfântul Nectarie, încât răspunsul bisericesc și ortodox să vină în mod spontan. E greu într-un cadru laic, dacă nu chiar ostil, să te manifești bisericește și ortodox, convingător, fără să creezi o stare de tensiune între tine și alți colegi. E o problemă de discernământ și de sfătuire duhovnicească fiecare caz în parte.

Va învia generația tânără actuală viața creștină de odinioară?
Nu știu. Greu de crezut. Pomul după roade se cunoaște. După roadele care sunt acum, nu prea au mireasma creștină și bisericească, dar probabil..., cum se întâmplă totdeauna, privind retrospectiv, în istorie periodic apar mari curățiri, câte-o calamitate, câte-un război... Cumva omenirea parcă se purifică așa, și pornește la un drum nou. Dumnezeu are răbdare, și îndelungă-răbdare, și îndelungă-răbdare, dar există un moment în care trebuie să pună punct, cum a fost cazul și al celor două cetăți Sodoma și Gomora. A îngăduit cât a îngăduit, până a scos pe cei drepți care erau în ea și s-a petrecut ce știm din Scriptură. Așa a fost și cu alte cetăți de care nu ne vorbește Scriptura, Pompei și alte centre ale imoralității.
L-aș cita aici pe ctitorul învă­țământului nostru, Spiru Haret, care spunea: „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”. Educația trebuie făcută din fragedă copilărie. Ideea de bază este trezvia, paza minții. Mintea nu trebuie să se ia după gânduri străine, după energii străine, ci să rămână lui Dumnezeu.
Educația creștină înseamnă în esență deprinderea trezviei. Sfântul Nectarie de Eghina o spune în felul lui, în terminologia lui, iar ideea este preluată, dezvoltată și precizată de părintele Emilianos Simonopetritul, precum și de alții. Prin această educație se creează resorturi duhovnicești lăuntrice, spune Sfântul Nectarie.
Resortul credinței vine din sălășluirea Duhului Sfânt înlăuntrul omului, dar această sălășluire are nevoie de o pregătire. Or, pregătirea este această educație creștină pe care nu și-o poate asuma exclusiv familia, nici exclusiv Biserica, ci întreaga societate ar trebui să contribuie la formarea unui viitor sfânt al Bisericii.
Altă idee importantă a Sfântului Nectarie este această luptă la nivelul idealurilor pe care o observă el la începutul secolului. Ce să zicem noi astăzi, când tinerilor, copiilor din prima clasă pregătitoare li se inoculează idealuri mincinoase, false idealuri. Aceste idealuri vin în conflict direct cu tot ce avem noi valoros. De aceea învățarea, formarea și educația copilului trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă, de la trei ani.

Ce părere aveți despre o posibilă introducere a elementelor de educație sexuală în învățământul românesc?
Este o modalitate de a introduce idei nesănătoase în mintea tinerilor, o modalitate legală și științifică. Nu știu ce programă au, dar să predai asemenea chestiuni de la clasa întâi până la clasa a XII-a mi se pare exagerat. Sunt lucruri pe care omenirea de la Adam până azi le-a făcut fără cursuri.

Care este diferența dintre dragoste și prietenie la tinerii de astăzi?
Tinerii de astăzi au impulsuri lăuntrice amestecate, impulsuri curate, au intuiții foarte bune, ca întotdeauna, au un simț al dreptății, al autenticității, al adevărului, dar, pe de altă parte, din cauza unei educații necreș­tine, pe care o primesc sistematic în școală, a unei societăți care începe să fie și anticreștină, nu numai necreștină, primesc tot felul de principii de viață care le alterează universul lăuntric. Din cauza aceasta le vorbești despre dragoste și ei înțeleg prin asta legături trupești. Automat acolo se duc majoritatea. Dar, pe de altă parte, există și o tendință a celor trecuți de o anumită vârstă, să vadă totul în negru, în lumea tinerilor. Există multe cazuri de curăție uimitoare în tinerii unei societăți foarte roase pe dinăuntru de aceste tare morale.

Credibilitatea Bisericii stă în duhovnicia ei

În ce măsură mai putem vorbi astăzi societății despre părinții filocalici? Mai rezonează societatea de astăzi cu ei?
Rezonează, și cred că e singurul lucru cu care mai rezonează... Singurul lucru care dă credibilitate Bisericii este duhovnicia ei. Asta este comoara ei. Comoara Bisericii este viața duhovnicească pe care numai ea o poate împărtăși, prin tot ce are ea, Sfinte Taine, posturi, rânduielile ei și învățătura duhovnicească. Toate acestea în predarea și în predania Părinților filocalici, și mai vechi, și mai noi. Dumnezeu ne-a dat și pe Părinții vechi, pentru oamenii mai sofisticați, mai culți, mai pretențioși, și ne-a dat și pe Părinții contemporani, unii mai filosofici, cum e Sofronie, cum e Emilianos Simonopetritul, alții mai simpli, cum e Părintele Paisie, cum e Părintele Cleopa. Fiecare își găsește ceva în marea bibliotecă a Părinților filocalici. Acest lucru este una dintre marile comori și forțe ale Bisericii care ne-au rămas.