Japonezul de rând nu are o cultură religioasă, religia este considerată un subiect tabu, ţine de intimitatea omului. Are un set întreg de tradiţii pe care le respectă cu stricteţe, iar morala socială sau obiceiul social al oamenilor sunt atât de puternice, încât, dacă nu te supui, eşti exclus din societate, spune pr. Alexandru Nicodim, preotul românilor ortodocşi din Japonia, în interviul acordat "Ziarului Lumina".
Părinte Alexandru Nicodim, locuiţi în mijlocul japonezilor şi aţi ajuns să îi cunoaşteţi destul de bine. Cum reuşesc aceştia să trăiască ancoraţi în cele două religii, şintoismul, vechi de două milenii şi fostă religie de stat, şi budismul, importat de la chinezi în secolul al VI-lea?
70% din populaţie se declară şintoistă, iar 60% budistă. Creştinii sunt doar 1%. Deci vedem că ei se consideră atât şintoişti, cât şi budişti.
Japonezul de rând nu are o cultură religioasă, religia este considerată un subiect tabu, ţine de intimitatea omului. Nu este politicos să îl întrebi de religia lui. Nu se face publică. Morala socială elimină religia. Asta nu înseamnă că fiecare om în particular nu merge la templu sau nu se roagă.
Să vă explic cum se raportează japonezul la religie. După naştere, copilul japonez este dus la templul şintoist. Căsătoriile, din cauza influenţelor americane, japonezii au ajuns să-şi dorească să le facă ca în filmele americane, conform cultului catolic.
Aşa s-a ajuns ca fiecare hotel, fiecare instituţie mai mare să aibă şi o capelă anexă în care vin tinerii să se căsătorească, după un ritual catolic, fără însă ca oficiantul să fie preot, ci o persoană oricare care se îmbracă în hainele preotului catolic, deci nici măcar de religie catolică.
Fac asta pentru fashion, pentru că este la modă. Se cheltuiesc sume foarte mari pentru astfel de căsătorii.
Sunt unii care fac doar acest pseudo-ritual catolic, dar alţii fac şi ritualul şintoist, la câteva zile distanţă. Iar ceremoniile legate de înmormântare le oficiază la templul budist.
Ce rol ocupă împăratul în conştiinţa japonezilor?
Am întrebat o persoană şintoistă în ce crede, şi mi-a răspuns că în împărat. Împăratul, în concepţia japoneză, este de descendenţă divină. Primul împărat a fost fiul zeiţei Soare. Aceasta s-a păstrat în cultura japoneză până în vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Imediat după terminarea războiului şi odată cu ocupaţia americană s-a dat o nouă constituţie prin care se stipula faptul că împăratul nu este de descendenţă divină, ci este un simplu om, dar având anumite calităţi deosebite. Dar cu toate acestea, japonezii, atunci când vorbesc de împărat, îl consideră ca un model în toate. Dacă împăratul sau prinţul moştenitor este prezent într-un anume loc, toţi japonezii care sunt în zona respectivă vor veni şi îi vor acorda o cinste şi un respect deosebite. Împăratul este personificarea tuturor virtuţilor. Iar împăratul cu adevărat se străduieşte să fie aşa. El este apolitic.
Muncesc până la epuizare
Totuşi, cum este viaţa japonezilor în acest amalgam de idei şi religii în jurul lui?
Au un set întreg de tradiţii pe care le respectă cu stricteţe. Merg la templu de două, trei ori pe an, atunci când merge tot poporul japonez. Morala socială (sau obiceiul locului) este atât de puternică, încât, dacă nu te supui, eşti exclus din societate. Spre exemplu, băieţii la vârsta de 3 şi de 7 ani, iar fetele la 5 ani sunt duşi la templu, li se fac anumite rugăciuni, sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale, samurai şi chimonou, şi li se fac fotografii. Morala socială, acest obicei social al oamenilor de rând, este atât de puternic impregnată, încât nu poţi să te abaţi de la ea. Şi familiile românilor sunt obligate să urmeze obiceiurile locului, chiar dacă copiii şi taţii japonezi sunt botezaţi creştin-ortodocşi. Dacă nu te supui, eşti exclus de societate. Eu le recomand ca măcar părinţii să nu participe la acest ritual.
Cum privesc autorităţile religioase acest voyerism al japonezilor?
Ceea ce promovează budismul este ca toţi să fie una fără ca ideile care stau în spatele fiecărei religii să fie un impediment, ceea ce din punct de vedere creştin nu se poate, e imposibil.
Care este rolul religiei în caracterul japonezilor? Mă refer aici la meticulozitatea cu care muncesc, lucrul făcut cât mai perfect şi corect.
Lucrul acesta este mai degrabă urmarea realităţilor istorice. Se supuneau orbeşte shogunului şi samurailor, pentru că altfel răspundeau cu viaţa.
În schimb, religia are o importanţă deosebită la nivelul formării mentalităţilor sociale. Respectul care se datorează oricărei făpturi vine din şintoism, care susţine respectul faţă de natură. Ei cer iertare pentru orice lucru pe care îl fac. Şi atunci când mănâncă zic "iartă-mă că te mănânc".
Caracteristica japonezilor este supunerea. Acesta este şi motivul pentru care muncesc până la epuizare?
Legea nescrisă a angajatorului japonez este că, dacă şeful este încă la serviciu, subalternul nu poate să plece. Teoretic, programul este de la ora 9:00 la 18:00. Practic, japonezii vin acasă chiar şi la 24:00. Dar nu îi deranjează, morala socială le-o cere, ei consideră că este normal să munceşti peste program. Dar şi angajatorul are respect faţă de angajaţi, munca peste program fiind plătită.
Ce probleme apar în familie din cauza programului de la serviciu?
În majoritate, doar bărbaţii lucrează, de aceea bărbatul japonez consideră că, dacă a adus bani în casă, şi-a făcut datoria faţă de familie, restul nu-l mai interesează. Nu puţine sunt cazurile în care familiile se destramă din cauza acestei mentalităţi.
Femeile, mamele se supun până la un anumit punct. Îşi înţeleg rolul, rostul, dar asta nu înseamnă că se mulţumesc cu ceea ce au. De aceea, la momentul când nu se mai poate, fie divorţează, fie rămân căsătorite, dar îşi caută un alt partener, precum şi bărbatul, care în majoritatea cazurilor alege dintre colegele de la serviciu. Rămân căsătoriţi pentru că aşa cere societatea. Traumele acestea se răsfrâng asupra copiilor.
În Japonia nu se cerşeşte
Deci exemplul lor, devotamentul faţă de serviciu, este bun până la un punct!
Da. Familia este practic sprijinul moral, sprijinul sufletesc de care omul are nevoie atunci când îi este greu. Sunt dese cazurile cu cei care se sinucid după ce îşi pierd familia. Muncesc pentru familie, iar dacă îşi pierd motivul pentru care se sacrifică, ajung să cedeze din punct de vedere sufletesc, spiritual.
Asta poate şi pentru că la ei nu există o relaţie anume cu divinitatea. Nu există un dumnezeu care se implică în viaţa lor şi îi ajută, pentru că ei nu au mentalitatea relaţiei cu Dumnezeu. Sunt singuri în faţa problemelor vieţii şi atunci când nu mai pot să reziste, se sinucid, sau ajung oameni ai străzii, homeless.
Sunt mulţi oameni ai străzii?
Foarte mulţi. Şi chiar dintre cei care au fost directori de bancă, preşedinţi de firme sau afacerişti. În Japonia, dacă ai intrat pe lista neagră a băncilor, deja ţi se complică viaţa. În plus, şi mentalitatea femeilor japoneze implică multă severitate. Dacă rămân fără serviciu, le spun soţilor să plece. Intră în sistemul de ajutor social care le va susţine
să-şi crească copiii. Însă soţul îşi pierde onoarea, nu mai este în stare să îşi întreţină familia. Şi pentru că soţul nu primeşte şomaj şi nici ajutor social, ajunge homeless. Aşa decade în ochii tuturor persoanelor din societate.
Aceşti homeless îi vezi prin parcuri, foarte ordonaţi, cu lucrurile împachetate lângă ei şi cu o bicicletă în care îşi pun bagajele, cu pantofii aranjaţi şi dormind pe o bancă. Mai sunt ajutaţi din când în când, li se mai oferă o masă caldă. Nu trăiesc din cerşit, pentru că în Japonia nimeni nu va da un ban persoanei aflate în nevoi. Japonezul consideră că, dacă el munceşte, şi altul poate să muncească. Trăiesc din banii luaţi pe materialele reciclabile adunate din gunoi. Muncă la negru nu există.
