„Dacă ai pierdut credinţa în Dumnezeu, ai pierdut totul!“

Provocările la care este supusă astăzi societatea clatină credinţa multor oameni. Angoasa cotidiană se aşterne peste sufletele tot mai derutate de inversarea scării de valori şi de marginalizarea dimensiunii religioase a vieţii. În faţa acestor schimbări fără precedent, creştinul se întreabă: "Cum voi reuşi să îmi păstrez credinţa neclintită?". Răspunsul la această întrebare şi câteva cuvinte de întărire duhovnicească ne-a împărtăşit arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din Rusia.

Părinte arhimandrit Ambrozie Iurasov, criza economică pe care o traversează Europa astăzi creează numeroase dificultăţi materiale, iar oamenii trăiesc nostalgia bunăstării de altădată, din care derivă foarte multe neputinţe sufleteşti. Cum poate creştinul să îşi păstreze, sub presiunea acestui context, credinţa curată?

Există un proverb rusesc care spune că dacă ai pierdut bogăţia înseamnă că, de fapt, nu ai pierdut nimic. Dacă ai pierdut sănătatea, ai pierdut jumătate din ce puteai să pierzi, iar dacă ai pierdut credinţa în Dumnezeu, înseamnă că ai pierdut totul. Sfântul Vasile cel Mare spune foarte frumos că dacă

omului îi vei da toate bogăţiile lumii şi îl vei face rege, sufletul tot nu se va sătura. Sufletul nu se poate sătura decât în Dumnezeu! Dacă L-ai găsit pe Dumnezeu, înseamnă că ai găsit totul. Nu trebuie să uităm faptul că puterile demonice nu au decât un singur scop: de a ne lovi şi a ne strica sufletul, iar pentru asta nu ezită să folosească orice mijloace. Atunci când omul are Duhul lui Hristos în sine, atunci când se umple de cuvântul lui Dumnezeu şi de cuvintele Sfinţilor Părinţi, atunci toate revin la locul lor. Când rămânem prinşi în încercarea de a ne strânge bogăţie pentru trup, dar pentru suflet nu strângem nimic, atunci nici raţiunea, nici voinţa, nici sentimentele nu-şi mai îndeplinesc rostul, iar omul piere în deznădejde. Trebuie să ţinem minte că totul ţine de Providenţa divină. Fără voia lui Dumnezeu nu cade nici un fir de păr din capul nostru! Sfânta Scriptură ne spune că atunci când Hristos era pe Marea Galileii şi dormea în corabie a început o furtună care putea îneca în valuri corabia. Ucenicii s-au gândit că le-a venit sfârşitul şi L-au trezit pe Mântuitorul Hristos spunându-I: "Învăţătorule, pierim!". Atunci El a poruncit mării să înceteze, iar pe ucenici i-a întrebat pentru ce s-au speriat. Aici vedem, de fapt, viitorul Bisericii noastre. Biserica este corabia care pluteşte în marea vieţii. În aceste vremuri, nouă ni se pare că Hristos doarme şi oamenii sunt panicaţi că vine sfârşitul lumii. Trebuie să fim înţelepţi şi să nu ne temem decât de Dumnezeu!

Aţi amintit de o veche temere a oamenilor pe care unii se preocupă să o actualizeze permanent: sfârşitul lumii. Recent, un pastor american fixa acest moment pe 21 mai, argumentându-se scripturistic şi numerologic, fapt care a stârnit îngrijorarea oamenilor din toată lumea. Să spunem că acesta şi-a pierdut credibilitatea, dar sunt mulţi alţii care anunţă insistent diferite borne eshatologice. Cum îi sfătuiţi pe credincioşii ortodocşi să se raporteze la aceste "prevestiri"?

Când citim rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie, prima din aceste rugăciuni spune că Domnul va veni iarăşi în vremurile din urmă. Dar a spune când va fi aceasta, nimeni nu poate. Până atunci, multe depind însă de noi. Cel mai important este să nu ne gândim la sfârşitul lumii, ci să ne gândim la sfârşitul nostru. Să nu ne mai gândim la Antihrist şi să nu-l aşteptăm, ci să ne gândim la Hristos şi să-L aşteptăm pe Acesta! Sigur, există şi aceste "profeţii", dar noi trebuie să nu uităm că puterile demonice au o experienţă foarte mare şi, cum spunea Dostoievski, diavolul duce o luptă cu Dumnezeu, iar câmpul de luptă este inima omului. Cel mai important pentru noi este să ne păstrăm sufletul curat, căci omul este templu al Duhului Sfânt, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, iar Dumnezeu nu îi părăseşte pe oamenii de acest fel.

Eu am călătorit mult prin Rusia, am văzut multe biserici unde am discutat cu oamenii şi am văzut că diavolul luptă foarte puternic cu Biserica, mai ales în zilele noastre şi, din această cauză, oamenii nu se mai gândesc la Dumnezeu, ci mai mult la vremurile de pe urmă. Nu mai vorbesc despre Sfânta Scriptură sau de mântuirea sufletului, ci mai mult despre Antihrist. Domnul ne-a pregătit un cer nou şi un pământ nou şi ne-a oferit în dar câteva zeci de ani pentru a ne pregăti în vederea veşniciei. La aceasta trebuie să cugetăm şi să o aşteptăm în curăţia sufletului!

Cum ne putem păstra sau cum putem dobândi curăţia sufletului?

L-am întrebat odată pe Mitropolitul Iosif de Almata cum să dobândesc curăţia inimii. El mi-a spus că nu trebuie să ne gândim direct la acest lucru. Trebuie să dobândim mai întâi curăţia a ceea ce este sub inimă. Dacă vom reuşi să dobândim curăţia trupească, atunci va urma şi curăţia sufletului. Gândirea, sentimentul şi voinţa liberă, toate acestea să le oferim lui Dumnezeu. Atunci când omul şi-a curăţit sufletul de murdărie, simte o bucurie şi o pace odihnitoare. Pentru a ne curăţa şi mântui sufletul, Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să ţinem calea de mijloc, care este calea de aur, adică să rămânem foarte aproape de Biserica-mamă şi să nu trăim după cum voim noi, ci să ascultăm de Biserică. Am întrebat odată o fetiţă de 4 ani: "Dacă un înger nu ar asculta de Dumnezeu, ci va trăi aşa cum va vrea el, cu cine va semăna?". Şi ea mi-a spus: "Cu un prostănac!". De aceea, trebuie să ascultăm pe mama noastră, Biserica, pentru ca să fim feriţi să credem în alte învăţături decât cele adevărate. Totodată, trebuie să nu uităm că Mântuitorul Hristos ne-a lăsat pentru mântuirea noastră Sfânta Euharistie. În timpul Dumnezeieştii Liturghii, pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar omul, apropiindu-se de potir, îl ia în sine pe Hristos cel viu, deci nu o parte a Trupului lui Hristos, ci pe Însuşi Hristos întreg. Trupul lui Hristos se uneşte cu trupul nostru, iar Sângele lui curge prin sângele nostru şi astfel omul devine o celulă în Trupul tainic al lui Hristos. Trebuie să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, iar dacă vom împlini aceste două porunci, atunci ne vom mântui!

45 de ani de monahism misionar

Părintele arhimandrit Ambrozie Iurasov este duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din Rusia, pe care a înfiinţat-o în anul 1990. Astăzi, în aşezământul monahal de pe lângă Catedrala "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" din oraşul Ivanovo îşi lucrează mântuirea peste 200 de maici. Părintele Ambrozie este fondator şi duhovnic al Frăţiei Ortodoxe Radonej, Centrul de Presă al Patriarhiei Ruse, unde se adresează tinerilor în cadrul unor emisiuni creştine radiofonice şi televizate. Este un predicator talentat şi se remarcă printr-o bogată activitate publicistică pe teme apologetice, catehetice şi omiletice, concretizată prin cele 10 cărţi cu conţinut duhovnicesc din care trei sunt traduse şi în limba română. Este redactor la gazeta "Cuvânt de mângâiere" şi preşedintele Fundaţiei de Asistenţă Spirituală şi Educaţie Morală "Înălţarea". Părintele Ambrozie Iurasov este duhovnicul aparatului de conducere al Ministerului de Interne al Rusiei, coordonează activitatea Departamentului pentru asistenţa religioasă în penitenciare şi este preşedintele Comisiei episcopale de canonizare a noilor mucenici ruşi. Pentru întreaga activitate şi pentru zelul misionar, a fost distins în Rusia cu peste 50 de medalii şi ordine primite. Din cei 73 de ani pe are îi are, 45 sunt de slujire monahală.