„Dacă nu cunoşti sensul cuvântului, nu îl foloseşti, e simplu“

Consiliul Naţional al Audiovizualului, în colaborare cu Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti“, a dat publicităţii un raport privind calitatea limbii române folosite în audiovizual. Pe primul loc în materie de greşeli se numără neglijenţele foarte mari în redactarea crawlurilor, în care apar des cuvinte fără semnele diacritice specifice alfabetului românesc, greşeli de ortografie, greşeli tipice tastării şi editării computerizate. Specialiştii în lingvistică apreciază că redactarea greşită a titrărilor, a subtitrărilor şi a crawlurilor este cu mult mai gravă decât erorile rostite, întrucât „textul scris rămâne mult timp pe ecran sau se reia de mai multe ori, fixându-se în memoria telespectatorului-cititor“, în timp ce erorile de rostire pot trece, uneori, neobservate.

Pentru realizarea studiului, au fost monitorizate 6 posturi de radio (Radio România Actualităţi, Kiss FM, Europa FM, Pro FM, Radio 21, Radio InfoPro) şi 12 posturi de televiziune (TVR 1, Antena 1, ProTV, Realitatea, Acasă, Prima TV, TVR 2, TVR Cultural, Naţional TV, Antena 3, B1 TV, OTV). Potrivit CNA, „alegerea acestora s-a făcut în funcţie de mai mulţi factori: audienţă, acoperire naţională, pondere a emisiunilor informative şi de dezbatere, asumarea unui rol cultural şi educativ“, efectuându-se 540 de ore de monitorizare.

Pe primul loc în materie de greşeli se numără neglijenţele foarte mari în redactarea crawlurilor (de exemplu: Antena3), în care apar des cuvinte fără semnele diacritice specifice alfabetului românesc, greşeli de ortografie, greşeli tipice tastării şi editării computerizate (contaminări între structuri, elemente parazitare produse de ştergerea incompletă a unei secvenţe, cuvinte lipsă etc.), erori grave de punctuaţie.

Specialiştii în lingvistică au apreciat că redactarea greşită a titrărilor, a subtitrărilor şi q crawlurilor este cu mult mai gravă decât erorile rostite, întrucât „textul scris rămâne mult timp pe ecran sau se reia de mai multe ori, fixându-se în memoria telespectatorului-cititor“, în timp ce erorile de rostire po trece, uneori, neobservate.

„Punctuaţia şi ortografia sunt foarte deficitare, acestea şochează pentru că se uită elevii, copiii, şi rămân ca imagine, se acumulează în memoria noastră şi le reproducem aşa cum le-am văzut“, a comentat prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel, cercetător ştiinţific principal gradul I şi şeful departamentului de dialectologie la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“.

„În mass-media, în audiovizual în special, limba se degradează“

Vă prezentăm în continuare un interviu cu prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel pe tema acestui raport privind calitatea limbii române folosite în audiovizual:

În ce măsură sunt benefice monitorizările de acest tip?

Am urmărit şi monitorizarea din 2002 şi sunt aproape identice, constat un pic de lipsă de receptivitate din partea posturilor de televiziune. Monitorizarea este binevenită pentru că, într-adevăr, limba română în audiovizual suferă de foarte multe carenţe şi din cauza modului cum se produc emisiunile, dar şi din graba cu care se fac tot felul de materiale, se fac concesii din punct de vedere stilistic şi al adecvării. Adecvarea este baza pentru o judecată corectă. Am comparat rezultatele monitorizării din 2007 cu cele din 2002 şi am constatat că revin aceleaşi greşeli. Şi atunci se pune problema, dacă se fac respectivele monitorizări, cui ajută şi dacă se face ceva în acest sens. În mass-media în general, dar în special în audiovizual, limba se degradează dincolo de limitele a ceea ce se numesc tendinţele limbii române.

Întâlnim şi greşeli în monitorizare?

Un text ca acesta, care tinde să aibă valoare de îndreptar, nu trebuie să aibă greşeli el însusi, şi are. De exemplu, la reproducerea inexactă a numelor proprii: Ocna Şugartag în loc de Ocna Şugatag, o simplă scăpare a specialiştilor.

Apoi se pune o altă problemă, respectiv adecvarea. Cui se adresează acest text? Terminologia folosită este de ultim moment şi inaccesibilă publicului ţintă. Nu poţi să porneşti de la terminologia gramaticii academiei, care are un caracter de lucrare ştinţifică, ci trebuie folosită terminologia curentă pentru gramatică. Mai des trebuiau date nişte explicaţii, textul trebuia să aibă o „temperatură“ medie, o tonalitate medie, ca să poată fi citit de toată lumea cu înţeles.

Mai mult, am observat, spre uimirea mea, că nu sunt semnalate două greşeli curente, respectiv folosirea greşită a adjectivului pronominal nehotărât „alt“, „altă“, care apare incorect, nepotrivit. Spre exemplu, într-un context cum ar fi „a procurat acte false pentru el, pentru soţia sa şi pentru alţi trei amici“. Vin şi pun întrebarea: Soţia e o amică? El este un amic? Corect era „Şi pentru trei amici“. Din păcate greşeala este foarte frecventă, şi exemplele pot continua.

O altă greşeală, folosirea greşită a adjectivului „Bun, bună“ cu sensul de „mult, multă, mulţi“. Se foloseşte bun pentru mult dar trebuie văzut şi contextul. Spre exemplu: „Cutare prins asupra faptului riscă ani buni de puşcărie“. Cât de buni pot fi anii în închisoare? Este deranjant să foloseşti această înlocuire a lui „mult“ cu „bun“ relatând despre o întâmplare cu totul nefericită, este ca şi când ai intra în casa unde este un mort şi-ai zice „Bună ziua“. Vorbim, deci, de adecvarea discursului, acest lucru nefiind observat de specialişti în monitorizare.

Putem spune că avem de-a face doar cu greşeli de redactare?

Nu putem vorbi de aşa ceva când întâlnim cu o frecvenţă uluitoare dezacord între subiect şi predicat. Această greşeală denotă o lipsă de instrucţie şcolară. Dezacordul apare foarte des în vorbirea jurnaliştilor, avem de-a face, şi în acest caz, cu o trăsătură dialectală muntenească: „el a făcut, ei au făcut“, dar în cazul frazelor mai lungi apare un acord după sens: începe cu verbul la singular şi se termină cu o pluralitate de persoane: „Ploaia, viscolul şi poleiul a făcut drumurile impracticabile“. Este greu de crezut cum poţi să nu ai simţul limbii.

O altă greşeală foarte gravă este reprezentată de absenţa prepoziţiei „pe“ în faţa pronumelui relativ „care“: „Oameni care i-am văzut“, „lucrurile care le-a furat“. Avem o regulă, norma trebuie respectată şi este o neglijenţă de vorbire. Accentul nu se vede, nu rămâne scris, poate fi accentuat şi aşa şi aşa, limba nu are de suferit, iar cu timpul norma va impune uzul cel mai frecvent.

Iarăşi, nu putem spune că este o greşeală de redactare, ci una de neştiinţă în cazul folosirii aberante a unor neologisme a căror înţeles unii jurnalişti nu îl cunosc.

Spre exemplu, orice loc devine locaţie. «A treia locaţie cercetată a fost pădurea»: dacă pădurea devine locaţie, atunci este foarte grav şi absurd. Avem de-a face, din nou, cu lipsa simţului limbii a celui care scrie. Din cauza necunoaşterii sensului cuvintelor se foloseşte „atâtea procente la sută“, ori „procent“ înseamnă „la sută“; se poate scrie „o proporţie de atât la sută“. Unele exprimări, numite în monitorizare stilul relaxat, nu pot fi evitate şi nici chiar condamnate pentru că acestea caracterizează un stil, o împrejurare de vorbire. Limbajul trebuie să fie apropiat de interlocutor pentru a obţine randament din partea acestuia din urmă: într-un fel vorbeşti cu un copil, în alt fel cu un puşcăriaş şi în cu tot alt fel cu intelectual. În funcţie de public trebuie să ne adaptăm situaţiei“.

La ce bun astfel de monitorizări?

După monitorizarea din 2002 s-a publicat un buletin şi s-au mai publicat la finalul respectivei publicaţii impresii şi angajamente. Ar trebui făcute nişte ghiduri cuprinzând toate aceste tipuri de greşeli, înmânate jurnaliştilor şi, ulterior, să se facă o evaluare. Astfel de greşeli arată o lipsă de cultură, dacă nu cunoşti sensul cuvântului, nu îl foloseşti, e simplu. Să se facă un ghid al jurnalistului, nu e o ruşine.

Jurnaliştii se pot instrui, trebuie însă să conştientizeze faptul că în limba română există nişte norme, după aceea să şi le însuşească şi să ştie că publicul este interesat de modul în care vorbeşte respectivul jurnalist, trebuie să aibă un nivel măcar mediu faţă de vorbitorii de limba română, faţă de ascultătorii lor. Este vorba de a respecta normele unui contract de comunicare. Aş compara situaţia jurnalistului nepăsător faţă de calitatea vorbirii şi scrierii lui cu aceea a politicianului care face tot felul de matrapazlâcuri, care se abate de la norma socială şi de la etică, nepăsându-i de faptul că în ochii alegătorului înseamnă ceva.

Trebuie tipărite nişte îndreptare, trebuie cumva eliminate erorile, pentru că tinerii nu mai citesc texte scrise, de tipul beletristică, eseistică serioasă, ci lectura lor se rezumă la reviste, ziare prost scrise, titrări şi crawluri de pe ecranul televizorului. Oricum, în orice redacţie nu trebuie să lipsească ultima noutate în domeniul vorbirii şi scrierii corecte, Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române (DOOM II).

▲ Profesorul filolog premiat de Academia Română

Stelian-Traian Dumistrăcel este prof. univ. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi, cercetător ştiinţific principal gr. I şi şef al departamentului de dialectologie la Institutul de Filologie română „A. Philippide“. În acelaşi timp, este redactor-şef al „Anuarului de lingvistică şi istorie literară“ şi membru în Colegiul de redacţie al revistei „Limba română“ - Chişinău.

Conducător de doctorat la Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi, în specialitatea filologie şi profesor invitat la „Friederich-Schiller Universität Jena“, a participat la Congresele internaţionale de lingvistică şi filologie romanică de la Bucureşti (1968) şi de la Napoli (1974) şi la Colocviile internaţionale pentru „Atlas Linguistique Roman“ de la Aussois (Franţa, 1992), Barcelona (1994), Grenoble (1996). De asemenea, lingvistul Stelian Dumistrăcel a urmat specializări şi stagii de documentare în Germania (1967, 1969 şi, ca bursier DAAD, 1975, 1991) şi în Franţa (1977). A scris numeroase studii şi articole, a colaborat la elaborarea Dicţionarului Limbii Române, ediţiile 1987, 1990 şi 1992, şi volume. Profesorul Stelian Dumistrăcel a scris opt volume de carte, iar în 1978 a primit Premiul „Timotei Cipariu“ al Academiei Române.

▲ „Majoritatea lingviştilor s-au opus actualei ortografii“

„În privinţa grafiei, e regretabil că s-a schimbat, era o ortografie foarte bună, logică, dar dacă s-a hotărât aşa, ea trebuie adoptată de toată lumea. Pe de altă parte, nu cred că este o mare încurcătură. În fapt, este un viciu de fond, Academia nu are dreptul de a legifera, ci Guvernul trebuia să ia o hotărâre în acest sens şi nu a luat. Toate reformele au fost legiferate de către o instituţie abilitată, în 1932 a fost o hotărâre a Regelui, iar în 1953 guvernul a hotărât. Acum nu, s-a preferat să se scoată în faţă prestigiul Academiei, prestigiu care nu interesează însă pe un tabloid de doi bani de nu ştiu unde, şi de aceea apar două scrieri.

Dacă s-ar fi dat însă o hotărâre ar fi ieşit altceva, s-ar fi acuzat probabil nu ştiu ce cenzură. Oricum, majoritatea lingviştilor s-au opus acestei ortografii.

Limba se auroreglează, elimină toate lucrurile acestea ca pe un implant nepotrivit. De multe ori sunt unele lucruri care, la un moment dat, par o ameninţare şi, după aceea, încep să dispară. Publicul este judecătorul, iar ziariştii trebuie să ţină seama de asta. Cu timpul, publicul devine mai selectiv, iar când va vedea un reporter despre care ştie că vorbeşte agramat şi urât, atunci va schimba canalul,“ a mai spus profesorul Dumistrăcel.

Cel mai des întâlnite greşeli la posturile de televiziune

Potrivit raportului privind calitatea limbii române folosite în audiovizual, dat publicităţii de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi realizat de Academia Română în colaborare cu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti“, în redactarea titrărilor şi a crawlurilor apar uneori mesaje sau cuvinte fără semnele diacritice specifice alfabetului românesc (fapt curent la OTV), greşeli de ortografie – „am fost foarte mândrii că...“ (Acasă TV, 13.XI); „suntem membrii ai acestui grup de state“ (Antena 3, 3.XI); „ce se întâmplă cu bani noştrii“ (B1TV, 12.XI); „bineanteles ca...“ (B1TV, 21.X), erori de punctuaţie (virgulă între subiect şi predicat: „Nachos con pollo (cartofi prăjiţi cu pui), este un fel de mâncare“, Antena 3, 27.X), greşeli tipice tastării şi editării computerizate (contaminări între structuri, elemente parazitare produse de ştergerea incompletă a unei secvenţe, cuvinte lipsă etc).

Frecvente erori de pronunţie

Au fost înregistrate erori de pronunţie destul de răspândite în limbajul popular, dar neacceptate de limba cultă: „ştatul de plată“ (Naţional TV, 21.XI); „servici“ (Realitatea TV, 10.XI, TVR2, 5.XI, TVR Cultural, 30.X); „plastec“ (Radio 21, 24.X). S-a constatat că este foarte răspândită o surprinzătoare ignoranţă sau neglijenţă în ceea ce priveşte litera x, citită/rostită cs în cuvinte în care pronunţia corectă este gz: „rezultatele ecsaminărilor“ (Realitatea TV, 4.XI); „memoria ecsilului românesc“ (TVR Cultural, 9.XI), „ecsemplu“ (Pro TV, 27.X); „să treacă ecsamene“ (B1TV, 28.X).

Sunt descalificante cultural pronunţările greşite ale unor cuvinte şi expresii străine, ca în cazul engl. puzzle pronunţat paţăl („este o piesă dintr-un paţăl mai mare“, B1TV, 1.XI).

Dezacorduri între subiect şi predicat

Studiul CNA arată ca erori gramaticale descalificante cultural (în ciuda marii lor frecvenţe în vorbire) folosirea relativului care invariabil şi fără prepoziţie şi dezacordurile de diferite tipuri.

Dezacordul dintre subiect şi predicat, extrem de supărător când provine din folosirea popular-regională a unor forme verbale unice pentru singular şi pentru plural, este explicabil uneori ca acord semantic sau prin atracţie: „Traficul, vremea, ploaia i-a împiedicat deocamdată să...“ (B1 T, 15.XI); „Harghita şi Covasna s-a situat printre...“ (B1 TV, 25.XI); „Rudele lui Romulus Mailat a avut parte de o primire nu tocmai bună.“ (Radio 21, 6.XI); „mai vine din tânăra generaţie oameni“ (Pro TV, 26.X); „moaştele sfântului Dimitrie va sta aici“ (Antena 3, 25.X) etc.

Sunt dese dezacordurile între un numeral cu forme diferite pentru masculin şi feminin şi substantivul pe care acesta îl determină: „douăzeci şi unu de facultăţi“ (Realitatea TV, 26.X); „şaptezeci şi unu de instituţii“ (Pro TV, 26.X); „cel de-al doilea film, al douăzeci şi douălea al seriei“ (Kiss FM, 1.XI).

Foarte des numeralul doisprezece este folosit invariabil, deci şi pentru feminine: „doisprezece zile“ (Pro TV, 26.X); „doisprezece grade la Arad“ (B1 TV, 22.XI); „are peste doisprezece mii de membri“ (TVR 2, 5.XI).

Deşi este foarte răspândită şi nu reprezintă un dezacord propriu-zis, folosirea formei doisprezece pentru exprimarea orei – „ora doisprezece“ (Prima TV, 16.X., Antena 3, 27.X; Kiss FM, 8.XI etc.) – rămâne o greşeală, sancţionată de specialişti.

Frecvente sunt şi abaterile de la norma de acord al pronumelui relativ care – „principiu pe baza căreia...“ (Pro TV, 23.X); „nu are o persoană împotriva căruia...“ (OTV, 24.X) – şi mai ales de la regula ca acesta să fie precedat, când este complement direct, de pe: „cea mai mare prostie care a făcut-o“ (Acasă TV, 17.XI); „un ceas care l-am avut“ (Naţional TV, 12.XI); „o legendă care poate ne-o spui tu“ (TVR 2, 28.X); (Radio 21, 14.XI) etc. Care este folosit invariabil (fără acordul la genitiv sau dativ) – „un om simplu care nu are nicio putere, care îi e frică“ (Acasă TV, 31.X); „Orice om sănătos la cap are doi pantofi în picioare, care l-a lăsat Dumnezeu cu două picioare“ (B1 TV, 18.X).

De asemenea, sunt stridente stilistic, marcând un nivel suburban de comunicare, construcţiile cu pronume reflexiv ale unor verbe – a se risca, a se merita şi mai ales a se râde: „dar totuşi mă risc“ (Pro TV, 19.XI); „s-au meritat cele 557 de minute“ (Prima TV, 24.X); „Mă râd de leşin“ (Antena 1, 10.XI); „Şi să ne mai râdem un pic“ (Radio 21, 20.XI).

Cacofonii combătute greşit

Semnalăm frecvenţa cu care apare în mass-media o greşeală combătută constant de lingvişti, dar care s-a răspândit în ciuda tuturor criticilor: folosirea secvenţei „ca şi“ (cu sau fără scuza încercării de a evita o cacofonie) în locul lui „ca“, în construcţii care exprimă nu comparaţia, ci statutul, calitatea, relaţia: „ca şi concluzie, ce-ar trebui să facem?“ (Acasă TV, 23.X); „e cel mai mare de la noi ca şi număr de clienţi“ (Radio România Actualităţi, 5.XI); „lucra ca şi taximetrist“ (Radio InfoPro, 19.X); „ca şi tentaţie de a alege în afara cuplului“ (TVR2, 17.XI). Apar şi alte greşeli care se explică prin neglijenţa în construirea discursului oral: utilizarea greşită a unor prepoziţii, a structurii din punct de vedere („din punct de vedere al performanţei“, TVR 1, 20.XI), a conjuncţiilor corelative („Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, cât şi subalternii săi...“ - Realitatea TV, 20.XI), producerea de anacoluturi („Eu, de exemplu, C.N.A.-ul mă pune să vă întreb dacă aveţi probe“ - B1 TV, 31.X), apariţia lui „deci“ parazitar („Tu mă faci pe mine deci să nu mai am vigoare“ - Antena 1, 25.X) - până la incoerenţa totală a enunţurilor.

Orice loc devine locaţie

Principalele deficienţe semantice şi stilistice sunt pleonasmele („Reprezintă un procent de până la 25 la sută“ - Realitatea TV, 18.X; „Se termină cu happy-end“ – B1TV, 28.X; „Bine v-am regăsit din nou la ediţia specială a emisiunii noastre!“ - OTV, 28.X), improprietăţile semantice, extinderile de sens ale unor cuvinte la modă (locaţie), clişeele („şi la noi în ţară, la nivelul zilei de mâine, vor începe ploile“ - Antena 3, 3.XI), limbajul preţios, artificial („Revenind la acest moment terminus al vieţii Elodiei“ – OTV, 15.XI; „după ce va lua final tămbălăul...“ – Acasă, 24.X).