Despre „arginturile“ Sfântului Constantin Brâncoveanu

Argintăria liturgică în perioada de domnie a Sfântului Constantin Brâncoveanu a provenit în general din două mari centre meşteşugăreşti: Sibiu şi Braşov. Comenzile domnitorului martir vizau clopote, policandre, învelitori de Evanghelii, cruci, sfeşnice, vase de cult, ripide, candele şi cădelniţe. Mai multe detalii despre obiectele de argint, lucrate cu măiestrie şi gust artistic, ne-a oferit dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secţiei de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă.

Încă înainte de a deveni domn şi mai ales aflându-se în scaunul domniei, voievodul martir îşi asumă obligaţiile de unic urmaş al Brâncovenilor prin refacerea şi înzestrarea ctitoriilor înaintaşilor direcţi ori pe cele domneşti. Vorbiţi-ne despre aceste danii domneşti din care fac parte obiectele de argintărie liturgică.

Odată cu repararea, restaurarea sau refacerea unei mănăstiri, Brâncoveanu se îngrijeşte de zestrea de odoare religioase, de veşminte şi cărţi de cult ale acesteia. După datină, între odoarele unei mănăstiri se află chivotul şi crucea de pe masa Altarului, potirul cu discosul şi linguriţa şi copia pentru oficierea Sfintei Euharistii, anaforniţe, ripide, candele, cădelniţa, căţuia, sfeşnice, vase pentru mir şi agheasmă. Din documente reiese că Brâncoveanu, ca şi majoritatea domnitorilor dinaintea sa, a comandat cea mai mare parte a obiectelor de orfevrărie religioasă, şi anume argintăriile, dăruite ctitoriilor sale, atelierelor şi meşterilor saşi din Transilvania - Braşov şi Sibiu.

În rang de mare spătar, Brâncoveanu înzestrează Mănăstirea Bistriţa la 1685 cu două anaforniţe şi două ripide, lucrate de meşterul braşovean E.V., după ce, cu câţiva ani mai înainte, dăruise o Evanghelie ferecată (1682-1683), lucrată de acelaşi meşter. Mai târziu, el comandă unui alt meşter din Braşov, Thomas Klosch, două sfeşnice mari (1687) şi două candele (1689-1690). Sfeşnicele poartă inscripţii care atestă faptul că Brâncoveanu devenise mare logofăt. Sfeşnice asemănătoare au fost dăruite de acesta şi la Hurezi, precum şi, mai înainte, de către Şerban Cantacuzino, la ctitoria de la Cotroceni. De asemenea, Iorga aminteşte două sfeşnice, datate în 1711, la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Candelele executate de acelaşi meşter sunt inscripţionate pe când Brâncoveanu era deja domnitor.

Ce ne puteţi spune despre odoarele dăruite Mănăstirii Dintr-un Lemn de Sfântul Domnitor Martir şi de soţia sa, Doamna Marica?

În afară de Evanghelia ferecată de meşterul E.V. la 1684, în zestrea acestei mănăstiri mai sunt consemnate: o anaforniţă (1692-1693) dăruită de Doamna Marica, un potir, un agheasmatar (1695) şi o iconiţă.

Nicolae Iorga mai menţionează în sipetul de valori ale Mănăstirii Dintr-un Lemn o „cruce nedatată“, un potir „simplu“ din 1703 „azi la biserica Dintr-o zi şi două sfeşnice „diferite“ din 1711 „răzimate pe lei, cu o dezvoltare tradiţională“; iar Teodora Voinescu aminteşte câteva candele databile între 1688 şi 1700, datorate meşterului Georg May II.

Căreia dintre ctitoriile sale a oferit Constantin Brâncoveanu cele mai multe „arginturi“, cum el însuşi numeşte orfevrăria religioasă în corespondenţa cu meşterii saşi?

Cele mai multe şi mai importante danii de orfevrărie religioasă le face la Mănăstirea Hurezi, cea mai mare şi mai bine păstrată ctitorie a sa.

În anii 1691-1692, în timp ce biserica cea mare a mănăstirii încă se construia, domnitorul şi soţia sa alcătuiesc zestrea de odoare a acesteia: chivotul, două anaforniţe, căţuia, două cruci ferecate (din care una se află astăzi la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti), două Evanghelii ferecate şi două sfeşnice; mai urmează o cădelniţă datată în 1695 de ispravnicul Cernica Ştirbei, apoi nişte obiecte oferite de Brâncoveanu - două ripide, în 1696-1697, o cutie de moaşte din 1700-1701, candele şi încă o Evanghelie ferecată din 1708-1709.

Lucrat în argint aurit şi email policrom, chivotul are dimensiuni impresionante şi o bogăţie decorativă nemaiîntâlnită, fiind piesa cea mai reprezentativă de acest fel din ţara noastră, deşi Iorga îl consideră „o imitaţie a bisericii de la Argeş până şi la păsările de pe acoperiş“. Chivotul nu este marcat, iar majoritatea cercetătorilor nu l-au atribuit vreunui atelier.

Căţuia de la Hurezi este atipică datorită tăviţei şi a mânerului inexistente şi a sistemului de sprijin, cu cele trei picioare fixate pe suportul circular. Deşi partea superioară păstrează elemente ale tipologiei secolelor anterioare, partea inferioară corespunde formal şi în privinţa decoraţiei vaselor de mirodenii orientale, din secolul al XVIII-lea.

Care este cea mai importantă piesă lucrată pentru Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou, cea mai reprezentativă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu din Bucureşti care se mai păstrează şi în zilele noastre?

Este vorba de o ferecătură de Evanghelie, lucrată de Georg May II, care reproduce pe prima copertă Coborârea la iad şi cele 14 scene ale Patimilor. Pe ultima copertă a acestei ferecături, datată 1707, se află icoana Sfântului Gheorghe într-o reprezentare mai veche, în picioare, în atitudine ornată, binecuvântând, îmbrăcat în veşminte antice şi nu în calitate de sfânt militar. Este încoronat de doi îngeri şi înconjurat de 15 scene din viaţa sa. Atitudinea pacifică şi rugătoare concordă cu tabloul votiv de la picioarele lui: Domnitorul Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria sunt îngenuncheaţi, în atitudine rugătoare. Acesta este unicul tablou votiv al domnitorului pe un obiect de orfevrărie liturgică; alte tablouri de donatori se află pe broderiile liturgice.