Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Dirijorul Alexandru Mija, un peregrin în lumea Europei muzicale
După implicarea în organizarea a patru ediții ale Festivalului „George Enescu” în care a dezvoltat abilități de management muzical, dirijorul Alexandru Mija a devenit omul-cheie în proiectele Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Despre călătorii, oportunități de explorare și cunoaștere în periplul său prin fascinanta lume muzicală europeană, dar și despre dorul de casă, tânărul dirijor ne-a vorbit într-un interviu.
Ce reprezintă EUYO - Orchestra de Tineret a Uniunii Europene în lumea artistică internațională?
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, sau EUYO așa cum este ea recunoscută, reprezintă, mai întâi de toate, materializarea perfectă a unei idei izvorâte din dorința de a crea un proiect care să reprezinte poate cel mai fidel, atât în plan social, dar evident și cultural, muzical, idealurile Uniunii Europene. Orchestra a luat ființă în 8 martie 1976, la inițiativa cuplului Lionel și Joy Bryer, urmând ca în 22 aprilie același an, Comisia Europeană să ofere înaltul său patronaj acestui proiect. În anul 1978, EUYO realizează primul turneu european, avându-l ca prim director muzical pe celebrul dirijor italian Claudio Abbado. Au urmat o istorie de peste 40 de ani de concerte și o largă arie de manifestări muzicale pe toate continentele, în cele mai importante săli din lume, cu artiști precum Herbert von Karajan, Leonard Bernstein, Zubin Mehta, Ivan Fischer, Bernard Haitink, Vladimir Ashkenazy, Vasily Petrenko, cei trei din urmă succedându-i lui Claudio Abbado la direcția artistică, în ordine cronologică.
De la sine înțeles este și faptul că orchestra a concertat alături de cei mai cunoscuți și apreciați soliști din lume. Însă EUYO nu este doar despre numele mari cu care s-a asociat de-a lungul istoriei, ci mai ales despre impactul fantastic prin care experiența și educația muzicală dobândite odată cu statutul de membru al orchestrei au propulsat în ultimii 40 de ani nenumărați muzicieni care acum formează ansamblurile celor mai mari orchestre din lume. Dacă am realiza un studiu la nivel european, s-ar putea lesne constata că un procent foarte mare din instrumentiștii care activează în orchestrele mari de pe continent au făcut pasul către ansamblurile profesioniste după experiența de formare avută la EUYO. De fapt, esența acestui proiect reprezintă educarea muzicală a tinerilor muzicieni de pe cuprinsul Uniunii Europene, la cele mai înalte standarde de profesionalism.
Sunteți un dirijor tânăr, în plină ascensiune profesională. Ați obținut numeroase premii și ați colaborat cu orchestre importante din țară. De unde dragostea pentru dirijat orchestră?
De dirijat mă îndrăgostesc de fiecare dată când am ocazia să mă aflu pe scenă, însă primul contact cu ideea de a dirija o orchestră a apărut către terminarea liceului. Eu am studiat vioară timp de 12 ani, însă tracul de scenă și poate lipsa unei motivații îndeajuns de puternice m-au determinat să optez pentru o carieră muzicală diferită. Iar alegerea a fost una bună, privind retrospectiv.
Cum ați ajuns să fiți peregrin în lumea Europei muzicale și omul-cheie în proiectele EUYO, care, prin activitățile sale, este un adevărat ambasador cultural pentru Uniune?
Totul a pornit din facultate, atunci când Bucureștiul și-a deschis generos porțile unui student vrâncean care pășea timid într-un oraș cu atât de multe oportunități muzicale. Printre aceste oportunități, poate cea mai importantă, existența Festivalului Internațional „George Enescu”. Conștientizând că pot vedea și asculta la București orchestre și dirijori despre care auzisem doar la televizor, online sau pe discurile de vinil de acasă, am ales să încerc să mă înrolez în echipa de organizare a festivalului. S-a dovedit a fi încă o dată o alegere providențială, întrucât în cele aproape patru ediții la care am contribuit se pare că am dezvoltat abilități de management muzical care, în anul 2016, m-au recomandat către o agenție de impresariat artistic din Londra, Harrison Parrott.
Acea experiență inițială de 8 luni - eram într-o colaborare pe termen limitat - a avut un impact atât de mare asupra mea, încât iminenta mea întoarcere în România m-a răscolit destul de mult, simțind că mai am încă multe de experimentat în fascinanta lume muzicală europeană. Astfel, după câteva luni fără o direcție clară, am găsit acest post disponibil la EUYO, pentru care am aplicat. Soarta a fost în favoarea mea, astfel că în 8 martie 2017 m-am aflat pentru prima oară în biroul EUYO din Londra.
Care sunt cele mai importante proiecte ale orchestrei și prin ce țări v-au purtat pașii în calitate de manager de proiect al acesteia?
Orchestra a străbătut lumea în lung și în lat, concertând în locuri precum Carnegie Hall, Concertgebouw Amsterdam, Royal Albert Hall Londra, Konzerthaus Berlin, Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, dar și în zone mai exotice dacă vreți, ca Dubai, Oman, Cuba, Myanmar sau insula Barbados. Ar fi trebuit ca în curând să ajungem în Australia, însă pandemia ne-a dat și nouă planurile peste cap.
În ceea ce privește ultimii patru ani, de când m-am alăturat staff-ului orchestrei, au fost numeroase evenimente care m-au impresionat în mod deosebit, dar pregnantă este amintirea concertului susținut de orchestră sub Arcul de Triumf din Paris, în prezența a peste 400 de șefi de stat, diplomați, personalități culturale din întreaga lume, cu ocazia centenarului Zilei Armistițiului Primului Război Mondial, 11 noiembrie 1918. Altminteri, am prețuit orice călătorie și oportunitate de explorare și cunoaștere pe care această orchestră mi le-a oferit și mi le oferă în continuare.
În prezent, după mai mulți ani petrecuți în Londra, Veneția și Ferrara, v-ați întors în România. Cum este acasă și în ce proiecte sunteți implicat aici?
Mi-am dorit să revin în România cel puțin pentru o perioadă, având în vedere momentele dificile pe care le-am trăit cu toții în 2020. Pandemia, care a adus după sine restricții pe care nu ni le-am fi putut imagina înainte, m-a determinat să îmi redefinesc prioritățile și să îmi reașez viața pe o direcție care să includă familia și prietenii mai mult decât înainte. Cred că am atins punctul în care am realizat că nu îmi pot ostoi dorul nicicum, iar nevoia de a fi aproape de cei dragi m-a determinat să revin. Din fericire, mă ocup în continuare de proiectele Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene, însă din decembrie 2020 îmi îndeplinesc sarcinile de la București, cu excepția perioadelor când desfășurăm proiecte în alte țări.
Totodată, întoarcerea în România înseamnă și o activitate dirijorală ceva mai intensă. Asemenea oricărui muzician lipsit de scenă și muzică în ultima perioadă, și eu simt o acută dorință de a face din nou muzică pentru și împreună cu publicul ascultător, oriunde ne-am afla, fie că vorbim de scenele sălilor de concert sau biserică, acolo unde iubesc să ascult și să interpretez muzică corală liturgică. De altfel, merg cu plăcere să cânt și uneori să dirijez Corul Solemnis al Bisericii Delea Nouă - Calist din Capitală, de care mă leagă o poveste de aproape 11 ani.
Una peste alta, încerc să iau din nou pulsul vieții muzicale românești și să contribui cu experiența, cunoașterea și entuziasmul pe care le investesc în orice inițiativă sau proiect la care sunt invitat sau pe care îl inițiez. Rămân însă orientat și deschis către noi aventuri culturale europene, dacă ocazii de acest fel vor mai apărea în viitor.