Disciplina al cărei manual devine o lecţie de viaţă

Maria Molea are 17 ani, este elevă în clasa a 11-a la Colegiul Na­țio­nal „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți şi provine din localitatea Sucevița, judeţul Suceava, unul dintre satele-comoară ale Bucovinei. Îndrumată de profesoara Miriam Leon-Postolache, Maria a participat, în mai multe rânduri, la Olimpiada Naţională de Religie, obţinând diferite premii. Anul acesta, la ultima etapă a olimpia­dei, a luat nota 10, aşadar premiul I. În apropierea Zilei Internaţionale a Copilului am vorbit cu Maria despre importanţa credinţei şi a orei de religie pentru ea, dar şi pentru cei din jur.

Maria, cum te-ai decis să parti­cipi la olimpiada de religie?

Îi port o profundă recunoștință doamnei mele profesoare de religie, care m-a ajutat să îmi conturez pașii spre frumosul și profundul drum al olimpiadei la această disciplină. Poarta către acest drum mi s-a deschis anul trecut, în clasa a 10-a, când, copleșită de emoția unei prime ex­periențe, am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la etapa națională a Olimpiadei de Religie, unde am obținut premiul al II-lea, cu nota 9,90. Clasa a 11-a a însemnat, printre altele, o șansă de a mă reîntoarce acolo, într-un loc în care valorile, credința și frumusețea sunt purtate cu atâta duioșie în sufletele a sute de copii adunați laolaltă de același dor. Un dor de Dumnezeu, un dor de Libertate, un dor de Adevăr. Ajungând din nou la etapa națională, am obținut nota 10 și, odată cu ea, premiul I. Olimpiada de religie înseamnă pentru mine un loc de odihnă și împlinire sufletească, un loc în care truda este din plin răsplătită cu sentimente pe care nici o altă experiență nu ar putea să le stârnească. Pe lângă munca intensă necesară pentru a ajunge cât mai departe, olimpiada de religie înseamnă, mai întâi de toate, suflet, trăire. O trăire în Hristos, o trăire care, plecând din interior, încununează exteriorul întru frumos, întru adevăr. Am ales, așadar, să particip la olimpiada de religie datorită stării cu care această ex­pe­riență vine la pachet. O stare ce se definește prin extaz, prin bucurie, prin libertate. Ca olimpică la religie, nu am învățat doar niște lecții scrise într-un manual. Am învățat şi cum se simte bucuria de a fi înconjurat de oameni frumoși, oameni adunați sub chemarea aceleiași trăiri, oameni pentru care credința și valorile au devenit un stil de viață. Am învățat, totdată, cum să îmi aștern sufletul pe o foaie de examen, cum să învăț și cum să scriu pentru Dumnezeu, cum să îmbin profunzimea fiecărei informații cu informația în sine. Olimpiada de religie m-a învă­țat să simt și să trăiesc viața de creștin în toată fru­mu­sețea ei, motiv pentru care aș alege necontenit să retrăiesc această experiență.

Cine te-a sprijinit în înțele­ge­rea materiei pentru olimpiada de religie?

Pe aceste cărări ale olimpiadei de religie călăuză mi-a fost doamna pro­fesoară de religie din liceu, Miriam Leon-Postolache. Dumneaei a fost cea care m-a încurajat pentru pri­ma dată să particip la această olimpiadă, urmând apoi să mă pregătească și să mă sprijine la fiecare pas. Totodată, mediul în care mi-am trăit viața încă de mică a pus ba­zele chemării și ale formării mele pe acest plan. Nu pot vorbi despre sprijin fără să îi aduc în discuție și pe părinții mei, preotul Traian Molea și Laura-Sînziana Molea, ei fiindu-mi o carte veșnic deschisă, un izvor nesecat de învățături, de pilde și de ajutor.

Ce reprezintă pentru tine ora de religie, între celelalte disci­pline de la şcoală?   

Ora de religie este ora în care manualul devine o lecție de viață, iar profesorul un prieten fidel al elevilor, prieten dispus mereu să asculte, să ajute, să sprijine și să împartă tuturor învățăturile necesare unei vieți bineplăcute lui Dumnezeu. Ora de religie este una dintre orele pe care le aștept cel mai mult, întrucât ea aduce laolaltă atât pura informație din manual, cât și profunzimea ce zidește fiecare învățătură, atât învățarea, cât și trăirea.

Cum vezi tu relația cu Dumnezeu?

Relația mea cu Dumnezeu a fost dintotdeauna unul dintre cele mai impotante aspecte ale vieții, însă nu pot să nu menționez faptul că aceasta a devenit mult mai strânsă odată cu participarea la olimpiada de religie. Învățând și adâncindu-mă în profunzimea atâtor învățături ale lui Dumnezeu, începând să cunosc frumusețea și adevărul Lui din ce în ce mai intens, mi-am adăpat câte puțin sufletul însetat, lăsându-l, astfel, să afle grija și iubirea de fii ale unui Tată veșnic și nepieritor. Am început, astfel, să observ din ce în ce mai clar dependența mea de ajutorul Celui de Sus, ajutor fără de care nu aș fi reușit să fac nimic din toate câte am făcut. Relația mea cu Dumnezeu este, deci, o ancoră, comoara cea mai de preț pe care mă rog să o pot păzi în tot locul și în tot ceasul, în toate zilele vieții mele.

Ce înseamnă pentru tine cre­din­ța și cum crezi că ar putea ajunge la bucuria acesteia generaţia tânără?

În ochii și în sufletul meu, cre­dința se definește ca unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în ființa omenească. Credința este o mărturie a iubirii, sentiment fără de care omul ar rătăci prin viață ca o frunză purtată de vânt. Pentru mine, credința este ancora care mă ajută să nu mă pierd printre valurile învolburate ale vieții și, totodată, farul care îmi luminează calea atunci când rătăcesc la maluri. Acest sentiment al credinței este puntea către o viață frumoasă, o viață a libertății și a adevărului, un izvor viu ce ne ține sufletele în viață. În zilele de astăzi, însă, credința pare a fi tot mai rar întâlnită și tot mai superficial trăită. Rolul nostru, al creș­tinilor, este unul foarte important în acest sens, noi fiind cei care putem deveni lumină și călăuză pentru cei din jur, pentru cei care nu au gustat din dulceața unei strân­se relații cu Dumnezeu. Fiindu-le, așadar, exemplu și rugându-ne pentru toți cei care încă mai rătăcesc, putem deveni cei care îi apropie pe aceștia de Calea Adevărului. Totodată, rugându-se, cei rătăciți își vor înmuia inima în izvoarele credinței, căci rugăciunea este cântecul ce înalță sufletele spre Cer. Numai cu multă răbdare și tărie se poate ajunge la o viață bineplăcută lui Dumnezeu, virtuți cultivate necontenit în Biserică.

Crezi că există o „rețetă“ a întâlnirii cu Dumnezeu?

Pentru a ne putea întâlni cu Dumnezeu, Cel Care ne-a zidit sufletele curate și neatinse de spinii pă­catului, avem datoria de a ne cu­răța, pe cât posibil, de patimile în care eventual ne-am scufundat. Întâlnirea cu Dumnezeu înseamnă întâlnirea cu curăția, cu adevărul, cu libertatea, cu smerenia și, toto­dată, cu măreția. O măreție a învierii într-o viață bineplăcută lui Dumnezeu prin moartea păcatului din sufletul nostru. Rețeta nu este alta decât rugăciunea, răbdarea, nădejdea și participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, care ne zidesc întru tărie și ne conturează viața spre plinirea poruncilor mântuitoare ale lui Dumnezeu. 

Ce planuri de viitor ai, după ter­minarea liceului?

Îmi doresc ca, după ce termin liceul, să urmez Facultatea de Drept din Iași. În afara carierei, îmi doresc ca viața mea să stea sub semnul artei, muzica și poezia fiind pasiunile mele.