Drumul satului spre globalizare

Lumea satului românesc, în care întâlneam armonia ţăranului cu natura, în care întâlneam comunicarea şi comuniunea între membrii satului, este pe cale de dispariţie. Satul românesc este într-o adevărată furtună ideologică. Familiile sunt în impas, multe dintre ele se destramă din cauza navetismului european. Satele sunt părăsite de elementul dinamic şi vital - tineretul. O radiografie a satului românesc contemporan cu dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

Trăim în era globalizării, elementele specifice acesteia le întâlnim peste tot. Sunt ele prezente şi în satul românesc contemporan?

Realităţile din satul românesc contemporan demonstrează că fenomenul globalizării nu a ocolit nici aşezările rurale de la noi, amplificând în ultimele două decenii fenomenul de transformare, chiar de urbanizare a satului. Indiferent de zona geografică, observăm că multe lucruri s-au schimbat în viaţa materială şi spirituală a ţăranilor. În unele direcţii, putem vorbi de o evoluţie firească a lumii rurale spre confortul specific vremii ce o trăim, deoarece în veacul al XXI-lea nimeni nu mai concepe "viaţa la ţară" ca pe vremea străbunicilor. Indiferent de vârstă, sex şi profesie, ţăranii de azi apreciază modernizarea căilor de comunicaţie, introducerea curentului electric şi fac eforturi pentru reabilitarea gospodăriilor şi dotarea lor cu echipamente electrocasnice, audiovizuale şi informatice. Dincolo de aceste aspecte pozitive ale globalizării, înţeleasă ca dorinţă de a fi "în rândul lumii" , ea aduce în universul satului românesc şi multe drame.

Ocupaţiile, meşteşugurile, modul de construire şi amenajare a locuinţelor, îmbrăcămintea, portul oamenilor, practicarea datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti, care asigurau odinioară comunităţilor rurale coeziunea şi comuniunea relaţiilor socio-umane, sunt tot mai mult afectate de "avalanşa bunurilor industriale de consum" şi sistemul de valori specifice mediilor consumeriste. Prezente peste tot, de la şes în vârf de munte, aceste produse au distrus treptat prestigiul şi valoarea culturală a obiectelor tradiţionale, lucrate manual, pentru acoperirea nevoilor cotidiene şi spirituale ale oamenilor. Mutaţii fără precedent apar la sate, pe linia degradării emblemelor identitar-zonale ale culturii şi spiritualităţii populare. Dacă comunismul a determinat indiferenţa noilor generaţii faţă de competenţele şi experienţele de viaţă ale înaintaşilor, din cauza dislocării tinerilor de la sat spre oraş, pentru a-i face "muncitori în fabrici şi uzine", globalizarea deschide porţile "navetismului european", care îndepărtează şi mai mult tinerii de valorile specifice culturii şi civilizaţiei tradiţionale româneşti. Competenţele ţăranilor referitoare la mediu, la utilizarea raţională a resurselor naturale (geologice, hidrologice, dendrologice, cinegetice etc.), la practicarea meşteşugurilor (pietrărit, dulgherit, olărit, fierărit, cojocărit, ţesut etc.) au rămas doar în memoria bunicilor, care nu renunţă a le practica încă, "ca să nu se piardă frumuseţea artei şi înţelepciunii populare".

Din punct de vedere spiritual, cultural, din cauza "neîncetatului bombardament al noutăţilor", care năvălesc pe multiple căi şi în lumea satului, s-au creat adevărate fracturi în planul structurilor de mentalitate. Valorile tradiţiilor şi ale credinţei creştine, unanim împărtăşite de membrii comunităţilor rurale de odinioară, sunt astăzi ameninţate de pragmatismul unei existenţe pentru care doar cantitatea, acumularea de bunuri, informaţii este importantă, şi nu calitatea acestora.

Ca etnolog, pe baza cercetărilor desfăşurate în ultimii 20 de ani, pot spune că satul românesc contemporan trăieşte într-o adevărată furtună. Multe dintre valorile materiale şi spirituale, specifice vieţii tradiţionale, care au reuşit să supravieţuiască în timpul epocii de glorie socialistă, sunt astăzi în impas, "la răscruce de drumuri". Personal, sper ca "înţelepciunea" să ne ghideze paşii spre calea cea potrivită spiritualităţii noastre.

Dezagregarea

familiei

Tentaculele globalizării au ajuns şi în cadrul familiei. Cât de puternic este impactul?

Dacă privim atent astăzi relaţiile de familie şi de rudenie, constatăm că adesea bunicii, unchii şi mătuşile sunt ignoraţi sau uitaţi de nepoţi, iar uneori chiar şi părinţii nu se mai bucură de atenţia copiilor, când aceştia ajung la "casa lor". Pentru mulţi dintre oamenii de azi, rudele sunt transformate în "personal de îngrijire a copiilor şi a casei" sau în "bucătari specializaţi în prepararea mâncărurilor savuroase". Nimic rău în această contribuţie a neamului la asigurarea bunăstării urmaşilor. Aşa a fost dintotdeauna în familiile românilor. Şi totuşi... Să privim cu mai multă atenţie spre familia tradiţională şi să analizăm care erau relaţiile dintre membrii ei. Constatăm, mai întâi, comunicarea şi comuniunea de idei dintre membrii familiei. Dialogul intergeneraţional, dezbaterea opiniilor erau sursa nesecată de înţelepciune şi identitate. Cele două sau trei generaţii care trăiau sub acelaşi acoperiş îşi împărtăşeau reciproc competenţele, ideile, noutăţile şi experienţa, reuşind să acopere astfel curiozitatea copiilor şi să-i înveţe tainele activităţilor din gospodărie, să ofere soluţii la întrebările tinerilor, "şcolindu-i" în spiritul valorilor morale şi spirituale ale neamului. Fără un real dialog intergeneraţional, membrii unei familii nu aveau de unde să-şi însuşească o serie de informaţii care ţin de prestigiul de neam, de valorile prin care acesta s-a impus între semeni, asigurând de-a lungul timpului continuitatea generaţiilor şi prestigiul acestora în societate.

Din acest punct de vedere, este greu de înţeles astăzi indiferenţa şi chiar ignorarea dialogului intergeneraţional în familiile moderne. Fără a-ţi însuşi "de acasă" un set de competenţe şi valori - cei "şapte ani de acasă" -, este dificil să apreciezi comportamentul celorlalţi. Nu ai criterii de evaluare. Cum poţi eticheta o persoană ca "neam prost" sau "neam bun"? Cum faci diferenţa, dacă nu te-ai implicat în dezbaterea sistemului de valori morale, confesionale şi culturale ale familiei pe care o reprezinţi. Pentru înlăturarea acestui efect destructiv al globalizării, instituţiile culturale au iniţiat nenumărate strategii integratoare pentru tineret, care, alături de familie şi Biserică, încearcă să compenseze această îndepărtare, chiar înstrăinare a membrilor acestor familii de valorile generaţiilor anterioare. Scopul acestor acţiuni este redeşteptarea interesului şi al conştiinţei contemporanilor pentru specificul valorilor româneşti şi al creativităţii umane. Prin identificarea "verigilor de spiritualitate specifice unui neam" îţi poţi descoperi rădăcinile care te leagă de "pământul natal" şi de memoria înaintaşilor, indiferent unde te vei afla.

" Valorile tradiţiilor şi ale credinţei creştine, unanim împărtăşite de membrii comunităţilor rurale de odinioară, sunt astăzi ameninţate de pragmatismul unei existenţe pentru care doar cantitatea, acumularea de bunuri, informaţii este importantă, şi nu calitatea acestora."

Migraţia, cauză a destrămării familiei

În ultimele două decenii, migraţia europeană a determinat "relativizarea normelor de ordin moral, confesional, cutumiar şi instructiv-educativ". Există însă şi o parte bună în acest "navetism european" al românilor aflaţi într-o permanentă "pendulare" între casă şi noul loc de muncă. Mulţi dintre cei plecaţi învaţă acolo, dacă nu ştiau de acasă, câteva lucruri fundamentale pentru comportamentul uman. Între străini afli ce înseamnă sarcinile responsabil asumate, ordinea şi rigoarea, desăvârşirea şi perfecţiunea activităţilor prestate. Pe lângă aceste calităţi, absolut necesare bunei integrări în comunitatea care te-a primit, dobândeşti şi un fel de conştiinţă identitară, prin acţiunea principiului diferenţei. Cine eşti tu, în comparaţie cu ceilalţi emigranţi? Prin ce te diferenţiezi tu de ei? Tot mai des îţi pui apoi întrebări: Cine sunt? De unde vin? Cum pot exprima "firea, blazonul neamului meu"?

Pentru a afla răspuns la asemenea întrebări, mulţi tineri, întorşi acasă, în sat, încep să "scormonească" în memoria familiei, a neamului, în comunitate, pe la vecini şi prieteni, pentru a afla "secretele" familiei lor şi specificul locului. De la gastronomie, port şi credinţe până la datini şi obiceiuri, totul este verificat şi reactivat.