Odată cu Înălţarea Sa la cer, Mântuitorul Iisus Hristos le-a promis Apostolilor un Mângâietor, adică pe Sfântul Duh, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi. Pogorârea pe pământ a Sfântului Duh, cu vuiet mare şi sub formă de limbi de foc, a fost la 50 de zile de la Învierea Domnului Hristos. Despre însemnătatea momentului acesta unic am vorbit cu pr. conf. Constantin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Părinte Constantin Preda, trecuseră şapte săptămâni de la Paşti. Iisus Se arătase pe Sine Viu ucenicilor Săi, apoi se înălţase la cer. Acum, Apostolii erau adunaţi într-o încăpere dintr-un imobil din Ierusalim. De ce?
Cu câteva zile mai înainte, luându-şi rămas bun de la ei, le făgăduise: "Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile" (Fapte 1, 5). Acelaşi lucru îl spusese şi Ioan Botezătorul răspunzându-le celor care credeau că el este Mesia, Hristosul: "Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc" (Lc. 3, 16). De remarcat: "cu Duh Sfânt şi cu foc".
Acum, ucenicii în număr de circa 120 de persoane s-au adunat din nou în acea casă plină de amintiri; însă de data aceasta nu mai erau descumpăniţi şi înspăimântaţi, ci adunaţi la un loc ca să se roage împreună cu Maria, Maica Domnului. Alături de cei doisprezece Apostoli şi de ucenici erau şi multe femei împreună cu pruncii lor, multe dintre ele Îl cunoscuseră şi Îl urmaseră pe Iisus în timpul vieţii publice, precum şi rudeniile după trup, cele mai apropiate: o familie lărgită, de fapt noua familie a lui Iisus dispusă să împlinească voinţa lui Dumnezeu Tatăl şi să devină slujitorii instaurării Împărăţiei lui Dumnezeu: "Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc" (Lc. 8, 21). Toţi aceştia se adunaseră în acelaşi loc deoarece ascultaseră cuvântul lui Iisus Domnul şi voiau să-l împlinească: pentru început să aştepte în rugăciune botezul în Duhul Sfânt.
Şi cum a venit Duhul Sfânt?
La începutul acestei zile de sărbătoare, Duhul Sfânt făgăduit s-a pogorât peste grupul de ucenici, dăruindu-le puterea interioară de a se desăvârşi în legea iubirii care a înlocuit şi a desăvârşit legea de pe Sinai. Duhul Sfânt S-a pogorât prin semne minunate, care au revelat prezenţa lui Dumnezeu ca pe Sinai, un vuiet ca de suflare de vânt a umplut toată casa: "Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei (Fapte 2, 3). Era botezul cu Duh Sfânt şi foc, prevestit de Ioan Botezătorul şi făgăduit de Domnul înviat. Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, iar semnul exterior a fost darul vorbirii în alte limbi, capacitatea de a se exprima în mod profetic prin cuvinte, rugăciuni şi cântări, în limbi diferite de cea maternă (aramaica galileeană) şi / sau capacitatea auditivă a celor de faţă de a înţelege în propria limbă.
"Toţi erau uimiţi"
Acest fenomen extraordinar a atras atenţia celor din Ierusalim?
Da. Aceştia au auzit vuietul de vânt şi pe ucenicii lui Iisus vorbind în propria limbă, după ce au ieşit din casă. Evanghelistul Luca prezintă în mod simbolic şi emfatic auditoriul: "Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer" (Fapte 2, 5). Este cunoscută consistenţa diasporei iudaice (iudeii care trăiau în afara graniţelor Palestinei) din Imperiul Roman în secolul I. Unii cercetători estimează până la 7% prezenţa evreilor din totalul populaţiei Imperiului Roman. Din această diasporă veniseră la Ierusalim mulţi evrei şi se stabiliseră în baza apartenenţei la diferite grupuri lingvistice, fiecare grup având propria sinagogă, după cum se întâmplă până astăzi. Odată perceput fenomenul, ei înşişi sunt cei care se minunează şi cei care prezintă cadrul geografic şi diferitele grupuri lingvistice cărora aparţineau atât evreii din diaspora orientală, cât şi occidentală. "Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei care locuiesc în Mesopotamia, Armenia, în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia (ultimele şase regiuni erau cele şase provincii romane din Turcia de azi), în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi (adică păgâni convertiţi, care îmbrăţişaseră religia iudaică), cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu (Fapte 2, 8-10). Toţi erau uimiţi şi nu înţelegeau ce se petrece: "Ce va să fie aceasta?" - se întrebau unii pe alţii.
Unii însă îi batjocoreau pe ucenicii lui Iisus şi interpretau răutăcios acest fenomen de extaz religios: "Sunt plini de must" - insinuau ei…
Experienţa duhovnicească a apostolilor era confundată cu beţia de vin dulce, care se oferea pelerinilor evrei sosiţi devreme la sărbătoare. Era o formă deosebită de gustare religioasă comună, se practica în casele particulare şi era de obicei deschisă femeilor şi tinerilor: aceştia erau părtaşi profetismului extatic (cf. Ioil 3, 1-5). Acuzaţia că Apostolii "ar fi plini de must" le amintea evreilor de proorocii mincinoşi (cf. Isaia 28, 7-13), care se clătinau sub efectul vinului şi se împleticeau, dându-şi sentinţele prin onomatopee, iar grecilor această experienţă de beţie sacră şi "elan" colectiv le amintea de transa dionisiacă.
O limbă unică
Atunci Apostolul Petru a rostit prima sa mare cuvântare, explicând celor prezenţi însemnătatea evenimentului. Ce efect a avut predica sa?
S-a format primul nucleu al Bisericii creştine, alcătuit din 3000 de persoane. Sfântul Petru explică fenomenul glosolaliei (al vorbirii inspirate de Duhul Sfânt) ca împlinire a unei profeţii a lui Ioil, un proroc care a trăit cu trei secole înainte de Hristos: "Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu" (Ioil 3, 1-3). Apostolul interpretează, aşadar, evenimentul în sensul că toţi cei 120 de ucenici (bărbaţi şi femei, care corespund "fiilor şi fiicelor" din Ioil) vor deveni profeţi. Însă nu ne oferă nici o explicaţie, nici despre diferitele limbi, nici despre auditoriu, care reprezenta toate popoarele; probabil pentru faptul că sensul este deja prezent în istorisire.
Dar atunci cum putem înţelege cuvintele profetului Ioil?
Trebuie să ne întoarcem cu mintea în trecut, secole şi milenii, pentru a putea înţelege episodul la care se referă minunea vorbirii în limbi. În primele capitole ale Sfintei Scripturi, în cartea Facerea, ni se istoriseşte despre începuturile umanităţii, şi acolo întâlnim o istorisire ciudată: construirea turnului din Babel, care trebuia să ajungă cu vârful său cerul (Fac 11, 1-9). Atunci oamenii vorbeau o unică limbă. Construirea acelui turn al trufiei omeneşti era simbolul oricărei puteri politice totalitare şi uniformizatoare (un imperiu unic cu o limbă unică), care intenţiona să rivalizeze cu suveranitatea lui Dumnezeu asupra lumii. Atunci Dumnezeu S-a pogorât şi le-a încurcat limbile astfel încât constructorii turnului nu s-au mai înţeles între ei şi astfel nu au mai putut continua construirea lui; o aluzie probabil la neînţelegerile şi învrăjbirile interne care au provocat căderea vechilor imperii. Textul din Facere este o critică la adresa marilor imperii ale Asiriei şi Babilonului, care au oprimat şi au deportat cu cruzime popoare şi a căror tristă experienţă a trăit-o şi poporul ales, Israel.
Ce face acum Sfântul Duh, la aproape două milenii de ani de la pogorârea Sa peste Sfinţii Apostoli?
Duhul Sfânt acum, prin Iisus Hristos, îi adună pe oamenii cei mai diferiţi într-o unitate nouă: revelaţia adevăratului chip şi a iubiri lui Dumnezeu în Persoana şi prin lucrarea tainică a lui Iisus din Nazaret. Diferitele limbi nu mai sunt motiv şi cauză a dezbinării şi învrăjbirii, ci descoperire a unităţii Duhului Sfânt şi a manifestărilor sale potrivit diversităţii lingvistice şi multiculturale. Oamenii, deşi vorbesc limbi diferite, totuşi se înţeleg între ei. Duhul Sfânt descoperit la Cincizecime de Hristos înviat este promotorul multilingvismului ca semn al culturii şi inteligenţei iluminate de credinţă. Diversitatea nu este distrusă, ci valorizată în mesajul adevărului şi în unirea inimilor. Credinţa creştină, suscitată de Duhul Sfânt prin Iisus Hristos, se descoperă încă de la început capabilă să unească diferitele limbi şi culturi prin înţelegerea şi acceptarea reciprocă. Ceea ce-i ajută pe oameni să se înţeleagă între ei, deşi aparţin unor limbi şi culturi diferite, este tocmai mesajul creştin şi puterea iubirii pe care acesta o degajă prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. La Cincizecime se naşte o comunitate nouă, deoarece există o nouă înţelegere, care adună popoarele şi le uneşte în lauda adusă lui Dumnezeu şi în iubirea reciprocă.
▲
29 mai 33 d. Hr.
Părinte, când a avut loc Cincizecimea?
Acest eveniment a avut loc în cea de-a cincizecea zi după Paşti, cu prilejul sărbătorii Cincizecimii. Era în ziua de 29 mai a anului 30 (sau 33 d. Hr.). Noi asociem aproape instinctiv Cincizecimea cu Pogorârea Duhului Sfânt. În sine, "Cincizecimea" înseamnă numai "a cincizecea zi după Paşti". La început, în cadrul ritualului evreiesc, Cincizecimea a fost o Sărbătoare de mulţumire pentru secerişul grâului; însă mai târziu a devenit una din cele trei sărbători dedicate pelerinajelor anuale, în care evreii comemorau Revelaţia lui Dumnezeu de pe muntele Sinai, legământul reînnoit dintre Dumnezeu şi Moise, darea şi instaurarea Legii sau a Decalogului. Aşadar, în timpul Mântuitorului evreii celebrau Cincizecimea ca sărbătoare a Revelaţiei. Pentru ucenicii Mântuitorului şi pentru noi toţi, creştinii de azi, Cincizecimea este ziua în care Duhul Sfânt S-a revelat şi S-a dăruit comunităţii creştine, adică Bisericii lui Hristos (cf. Fapte 2, 1-13).
