Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Dulcea povară de a fi strănepoata lui Ion Creangă

Dulcea povară de a fi strănepoata lui Ion Creangă

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Interviu
Un articol de: Daniela Șontică - 31 Dec, 2021

I‑ar plăcea şi marelui humuleştean să citească poveşti despre copilăria sfinţilor, aşa consideră o scriitoare din neamul acestuia şi n‑avem motive să n‑o credem. Olguţa Creangă Caia este o vrednică preoteasă, crescută şi formată în Pipirigul marilor duhovnici Paisie Olaru şi Cleopa Ilie, autoare de scrieri creştine, mamă şi bunică devotată. Din iubire şi uriaşă admiraţie, îl întrezăreşte pe Ion Creangă în Rai. Aici, pe pământ, a deschis cu sfială paginile Ceaslovului moştenit de la el şi a silabisit cuvinte din Abecedarul său.

Stimată doamnă Olguţa Creangă Caia, pentru că şi numele dumneavoastră o arată, sunteţi rudă cu marele nostru povestitor Ion Creangă. Vă rog să ne lămuriţi gradul de rudenie pe care îl aveţi cu scriitorul şi ce informaţii aveţi în acest sens.

M‑am născut la Pipirig, judeţul Neamţ, în 13 august 1951, pe malul stâng al Ozanei. Părinții mei, Maria și Dumitru Creangă, vrednici gospodari și îmbunătățiți creștini, au avut unsprezece copii, eu fiind mezina. Când m‑am născut, tata i‑a spus părintelui Sofian Boghiu, cel care picta Biserica „Sfântul Nicolae” din Pipirig, cunoscută drept Catedrala Munţilor, că soția sa, Maria, i‑a mai născut o fiică. Acesta i‑a zis: Bădie Dumitru, să‑i pui numele Olga, după Sfânta Împărăteasă a Rusiei, căci aceasta o va ajuta. Și așa a fost.

După arborele genealogic, tatăl meu se trage direct din familia lui David Creangă, străbunicii noştri au locuit în casa vornicului. Avem icoane de pe polița din acea casă. Tata ar fi fost chiar văr de‑al doilea cu Ion Creangă. Toți Crengenii și‑au făcut case pe pământurile vornicului David Creangă, care cumpărase aproape jumătate din satul Dolhești, comuna Pipirig. Alătur arborele genealogic. Mama mea a fost un fel de Smaranda Creangă, dar mai citită, mai credincioasă și lipsită de superstiții, însă la fel de răzbătătoare. A fost verișoară și prietenă bună cu fiicele preotului Gheorghe Creangă, moșul lui Nică a lui Ștefan a Petrei Ciubotariul. De la ele are mama un Ceaslov și un Abecedar, pe care ar fi învățat și Nică; le păstrăm în muzeul familiei, la loc de cinste. Mama a trăit cu sfințenie și ne spunea povești despre Rai. De mică doream să văd raiul descris de mama, cea care știa pe de rost multe capitole din Sfânta Scriptură și din viața și minunile multor sfinți.

Asta înseamnă că aveţi o copilărie care a stat sub semnul credinţei puternice a mamei. Ce amintiri aveţi din copilărie şi adolescenţă?

Când am împlinit șapte ani, am avut privilegiul de a‑l avea ca duhovnic pe părintele Paisie Olaru. Când l‑am văzut cu înfățișare serafică, am întrebat‑o pe mama: Mamă, tot așa de luminos ca părintele Paisie Olaru este și Iisus Hristos? Mama m‑a strâns la piept și părintele m‑a binecuvântat, cu lacrimi în ochi. Când eram prin clasa a IX‑a, părintele s‑a retras la Schitul Sihla și ne‑a fugărit, pe noi, mulțime de copii, în deal, la părintele Cleopa Ilie, cel căruia, pe când aveam eu 8‑9 ani, îi duceam mâncare și schimburi, caiete și cerneală în ascunzătoare la sora mea la Pipirig, familia Maria și Gheorghe Olteanu, care aveau în casă croitorie și lângă Ozana, în grădină, moară de porumb. Intrau și ieșeau zeci de clienți pe zi și părintele a stat ascuns trei ani și jumătate și securiștilor nu le‑a venit în minte să‑l caute acolo. Trebuia să țin taină și am ținut. Îmi amintesc că atunci când am dat examen la Liceul „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, părinții Paisie și Cleopa, aievea parcă, au intrat cu mine la examen și am luat la oral numai note de zece.

V‑aţi căsătorit cu Teoctist Caia, care a fost hirotonit preot. Misiunea de preoteasă vi s‑a potrivit foarte bine...

Credința, la Pipirig, a fost și este puternică. Și în familia noastră lărgită se vorbea că, dacă cineva din familie ajunge preot, scoate la lumină până la al nouălea neam. Probabil rugăciunile mamei și ale părinților mei duhovnici, Cleopa și Paisie, s‑au auzit la ceruri și aşa am devenit preoteasă. După ce m‑am căsătorit, soțul meu a fost trimis profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și eram vecini cu părintele Ioachim Spătaru, cel care îmi povestea că a fost nașul de călugărie al tânărului Ioan Iacob, Sfântul nostru Cuvios, cel plecat în Țara Sfântă. Apoi, părintele Spătaru a trecut la ceruri și am mers la duhovnicul Nifon Corduneanu, cel care făcuse ani grei de închisoare comunistă. Mă mărturiseam și de fiecare dată îi spuneam: părinte Nifon, ai uitat să‑mi dai canon! Iar sfinția sa îmi răspundea, tot de fiecare dată: „Cum aș putea eu opri o preoteasă de la rugăciunea zilnică, de la citit sfinte acatiste, viețile sfinților, de la citit Psaltirea și tot zilnic câte patru pagini din Sfânta Scriptură, ca să o termine într‑un an și apoi să o ia iarăși de la început”. Puneam capul în jos și‑mi înmulțeam rugăciunea. Mă trimitea Dumnezeu de la un sfânt părinte la altul. Mai avem nepoți preoți în familie, în număr de șase.

Mai există rudenii ale lui Ion Creangă? Îi cunoaşteţi pe toţi?

Strănepoți Creangă sunt o mulțime, printre care și eu. Locuitorii comunei Pipirig se țin de neamuri, au înființat Muzeul „David Creangă”, unde aproape fiecare familie a adus nestemate și sunt păstrători de tradiție și de neam. Printre ctitorii acestui muzeu se află strănepoții: profesoara Lorica Arsene, primarul Vasile Dorneanu, Ovidiu Trifan și mulți alții de o ființă cu dânșii.

Este un privilegiu că m‑am născut în familia genialului Creangă și totodată este și o dulce povară. Favoruri nu am avut, dar am avut și am bucurii cerești. Datorită faptului că poetul Nicolae Turtureanu a scris pe coperta cărții Izvor de dor, scrisă de mine, că sunt mlădiță de Creangă, frații din Basarabia, în frunte cu Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și Claudia Balaban, m‑au chemat la raport. În fața lor, pentru că îl aveau pe Ion Creangă păstrat viu în Biblioteca pentru Copii, care îi poartă numele, din Chișinău, am roșit. Aceștia m‑au zidit ca strănepoată Creangă și împreună mi‑am făcut puțin datoria pentru că așa au răsărit pelerinajele, tabăra creștină ctitorită de familia preotului Teoctist și a preotesei Olguța Creangă Caia, așa s‑au ivit ca o necesitate Festivalul „Izvor de Dor” și Festivalul „Zilele Creangă”. Ca să primim coruri din Basarabia, ne trebuia și nouă un cor de copii. Iar fiicele noastre, Claudia și Olguța, mijlocia și mezina - astăzi mezzosoprană, respectiv soprană -, au ctitorit Corul „Angeli” acasă la noi, unde‑și află sediul și Fundația Culturală „Sfânta Teodora de la Sihla” și Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române, filiala Târgu Neamț. Acest cor, de‑a lungul a două decenii, a reunit mai mult de cinci sute de copii și tineri. Și tot de atunci, Corul „Angeli” dă răspunsurile la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț, unde slujește soțul meu, părintele Teoctist Caia.

Așa am adus, mai mult prin puterile proprii, câteva mii de copii din Basarabia pentru a‑și cunoaște comorile străbune și cred că, prin pelerinajele pe care le făceam pentru ei, aceștia învățau cum să se închine corect și cum să aducă slavă lui Dumnezeu pentru patrimoniul inestimabil comun. În ultimii ani, prin grija părintească a părintelui stareț Benedict Sauciuc de la Mănăstirea Neamț, frații din Basarabia au fost primiți și acolo în ospeție.

Aţi publicat mai multe volume despre copilăria unor sfinţi sau personalităţi bisericeşti la care au evlavie mulţi români. Cum aţi ajuns să faceţi acest lucru?

Fără a îndrăzni să mă compar cu marele povestitor, avem în comun faptul că amândoi iubim copiii și copilăria. Cred că Ion Creangă, de acolo de lângă Tronul Ceresc, îmi trimite canon să scriu despre copilărie. Genialul Creangă uneori își împingea personajele la năzbâtii sau mai mult pentru că dorea să le dea o lecție, era justițiar, „după faptă și răsplată” sau „nu plătește bogatul, ci vinovatul”. Nu spre laudă, ci cale de mântuire, mi‑am propus proiectul „Copilăria Sfinților” sau „Copilăria Copilului Creștin”. Cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan, am publicat la Editura Doxologia din Iași opt cărți din acest proiect: Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla, a Sfintei Parascheva, a Patriarhului Teoctist, a Părintelui Cleopa Ilie, a Părintelui Paisie Olaru, a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, a Sfântului Paisie Velicikovski (tradusă și în limba rusă de Maria și Ion Hadârcă). Se află la tipar: Copilăria Patriarhului Nicodim Munteanu și Copilăria Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, iar Copilăria Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și Copilăria Sfintei Filofteia de la Argeș sunt pregătite. Lucrez cu emoție întregită, cu rugăciune‑aprinsă la cărțile viitoare: Copilăria Sfintei Fecioare Maria și Copilăria lui Iisus Hristos. Ilustrațiile cărților au fost făcute de pictorița Violeta Zabulică Diordiev de la Chișinău.

Dacă ar fi să atribuiţi o singură calitate, deşi are atât de multe, operei celebrului dumneavoastră străbun, care ar fi aceasta?

Învățătura cea mai importantă ce se desprinde din opera lui Ion Creangă cred că este ascultarea. El, cu talentu‑i genial, rostogolește cele zece porunci, își îndeamnă personajele să le încalce ca să le poată judeca și pedepsi, spre ascultare. Iezilor le spune să asculte de mama lor, dar aceștia nu fac ascultare și tragedia se întâmplă. La el nu învie nici un personaj, doar cele pozitive trăiesc mulți ani fericiți, până la adânci bătrâneți. Ascultarea este ruptă din rai. Mie îmi place să dezvălui splendorile raiului, pe când Ion Creangă, în genialitatea lui, descrie iadul, ca să ne înfricoșeze, și apoi ne duce către rai și nu ne dă pace, ne pune să alegem. Talentul născut, nu făcut, i l‑a dat Dumnezeu. Dar deșteptăciunea, inteligența, cultura și formația teologică le‑a dobândit prin educație, învățare și rugăciune.

Cu sfiiciune, vreau să vă propun, totuși, un experiment: într‑o noapte adâncă, după rugăciune, am citit povestea Ivan Turbincă a lui Ion Creangă și parcă auzeam, în liniștea nopții: „Pașol, na turbinca!” M‑am înspăimântat și m‑am culcat cu frica iadului și de‑a avea sub pernă turbinca. Într‑un târziu am adormit și ce credeți? Până în zorii zilei următoare m‑am desfătat cu splendorile raiului. Deci, Ion Creangă, în genialitatea sa, te duce la iad, să vezi ce este acolo, apoi te desfată cu splendorile raiului și nu te lasă, te pune să alegi. Încercați și voi experimentul.

Care ar fi cea mai mare realizare pe care o aveţi în viaţă?

Dacă putem numi realizare, aceea este faptul că Dumnezeu m‑a învrednicit a fi preoteasă, căsătorindu‑mă cu teologul Teoctist Caia, viitor preot și profesor, traducător din Sfinții Părinți ruși, pentru că a urmat cursurile Facultății de Teologie de la Academia Teologică de la Zagorsk‑Moscova, între anii 1969 şi 1973. Ce privilegiu am avut: în anul 1973, când a terminat studiile logodnicul meu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Pimen, mi‑a trimis o invitație oficială de a vizita adâncurile nestemate ale Ortodoxiei ruse, motivând că încurajează o viitoare preoteasă și așa a și fost. Am vizitat unele dintre cele aproape două mii de biserici și mănăstiri din Moscova, Inelul de Aur al Rusiei, Sankt Petersburg, Kiev, Poltava și altele. Dumnezeu ne‑a binecuvântat cu trei fiice: Ana Maria, Claudia și Olga; trei gineri: Iulian, Ionel și Vlad; șase nepoți: Anais, Amos, Efrem, Ioan Teoctist, Lev și Xenia Maria. Și cărțile mai sus amintite. Întru păstrarea vie a memoriei străbunului nostru, am ctitorit Muzeul „Ion Creangă” în Casa Caia din Pometea Târgului Neamț, unde mii de copii din Basarabia străbună și personalități ale vremii au adus omagii și au cinstit memoria genialului Creangă. Cu ajutor divin, am înființat și Școala de pictură „Nicolae Grigorescu”, unde copiii din Corul „Angeli” au pictat, vreme de trei luni, o catapeteasmă asemănătoare cu cea de la Biserica „Sfântul Haralambie”. A fost expusă în Sala Brâncuși de la Palatul Parlamentului și copiii au primit Diplomă de excelență de la Patriarhul Teoctist și de la părintele arhimandrit Sofian Boghiu. O păstrăm în muzeul nostru.

Ce sentimente aveţi când vedeţi locurile în care a trăit strămoşul Ion Creangă?

Când pășesc în Bojdeuca din Țicău, îl văd viu, în carne și oase pe stăpânul casei. Vin aici de multe ori pe an: cu copiii din Corul „Angeli” și cu alaiul de scriitori, artiști, bibliotecari și din Basarabia străbună, când în preajma zilei de 1 martie ne înfățișăm la Bojdeucă prin festivalul anual „Zilele Creangă”, care începe de la Orhei‑Bălți‑Chișinău‑Iași‑Tg. Neamț și se termină la Pipirig. Anul acesta a fost a XI‑a ediție. Mă număr și eu, întru datorie, printre organizatori. Mă întrebați ce sentimente am când pășesc în Bojdeucă? Frica de a nu impieta memoria celui despre care George Călinescu scria: „Creangă este o expresie monumentală a naturii umane în ipostaza ei istorică ce se numește poporul român, sau, mai simplu, e poporul român însuși surprins într‑un moment de genială expansiune”.

În Casa Memorială de la Humulești îl vezi pe Nică a lui Ștefan a Petrei Ciubotariul cum fuge la scăldat, cum fură cireșele mătușii Mărioara, cum fură pupăza și parcă dorești să redevii copil pentru a încerca și tu aceste experiențe.

Ce bucurii v‑a adus dragostea faţă de marele dumneavoastră înaintaş?

Anii trecuți am mai avut o mare bucurie. Autorii traducerii Operei Complete a lui Ion Creangă în limba portugheză au venit acasă la noi şi ne‑au adus o mulțime de cărți, pe care le‑am expediat la instituțiile de cultură de la noi și din Basarabia. Autorii, Simona Vermeire și Jose da Fonseca e Silva, au donat aceste cărți, o mulțime, instituțiilor de cultură din numeroase țări, spunând că nu le pun în vânzare, deoarece pot sta mult și bine prin librării.

Altă bucurie este că mama mea a fost prietenă bună cu fiicele preotului Gheorghe Creangă, Ilenuța și Anetuța, de la care am primit spre păstrare Ceaslovul și Abecedarul despre care v‑am vorbit. Din ele a învățat Nică a lui Ștefan a Petrei Ciubotariul, așa i‑au spus mamei verișoarele drepte ale lui Ion Creangă.

În semn de prețuire față de străbunul nostru comun Ion Creangă, împreună cu familia mea, am ctitorit Muzeul „Ion Creangă” din Casa Caia din Pometea Târgului Neamț, acum trei decenii. Mulțime de rude de la Pipirig ne‑au adus vestigii întru dăinuire. Printre cei care ne‑au vizitat acest muzeu, în afară de câteva mii de copii din Basarabia, amintim: părintele Ioan G. Coman cu doamna preoteasă, părintele Cleopa Ilie, Grigore și Raisa Vieru, Spiridon și Eleonora Vangheli, Mihai Cimpoi, Laurențiu Ulici, Mariana Nicolesco, Grigore Ilisei, Arcadie Suceveanu, Adrian Păunescu și membri ai Cenaclului Flacăra, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care ne‑a sfințit muzeul. Şi atâţia alţi oaspeţi de seamă. Ţinem deschise porțile muzeului, spre cinstirea neamului și aducere‑aminte.

Dacă l‑aţi putea întâlni pe Ion Creangă ce i‑aţi spune?

Dacă s‑ar afla aici Marele Creangă, aș face o plecăciune să‑i mulțumesc pentru opera sa, tezaur inestimabil, și că a sfințit Neamul Românesc și creștinesc. L‑aș numi sfânt al Literaturii Române. Opera lui e izvor de înțelepciune, frumusețe disimulată, cum am mai zis: rostogolește cele zece porunci și ne învață să le respectăm. Dumnezeu ne dă astfel de genii, așa cam din veac în veac. Ion Creangă sigur este împreună cu prietenul său drag, Mihai Eminescu, şi amândoi se scaldă în splendorile raiului. Li s‑au alăturat Grigore Vieru și Adrian Păunescu. Prin opera lor noi putem să fim mai înțelepți și să o folosim ca pe o terapie.

 

Citeşte mai multe despre:   Ion Creangă