Trecem printr-o perioadă deosebită pentru întreaga societate, cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Ne-am retras în casele noastre, atât copii, cât și părinți, tineri sau bătrâni. Despre formele în care se pot continua activitățile educative ne-a vorbit Oana Moșoiu, lector la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Specialistul în educație a subliniat și faptul că trebuie „să avem multă răbdare și comuniune în aceste momente, natura umană este adaptabilă și avem ocazia să trăim în mod direct niște momente care vor schimba lumea și interacțiunea umană”.
Stimată doamnă Oana Moșoiu, sunteţi profesor, trainer, formator, voluntar în activități educative și nu în ultimul rând mamă, în mod normal veniți în contact cu multe persoane de diferite vârste. În această calitate de om de comunicare și comuniune, vă întreb pentru început cum abordăm această perioadă de izolare, cu care societatea românească nu este obișnuită?
O primă idee este că trăim o perioadă cu totul excepțională și că e nevoie să o tratăm ca atare. Chiar și în ultimii ani au fost epidemii (H1N1, de exemplu), dar acestea nu ne-au afectat atât de rapid și direct. În unele cazuri au fost situații de epidemii la animale și s-au luat măsuri radicale, contestate de populație și criticate, cu încercări de eschivare din fața autorităților. Iată că atunci când este vorba de vieți umane, nu mai putem contesta măsurile restrictive și, chiar dacă ne este greu, trebuie să ascultăm de apelurile autorităților și să urmăm acești pași care sunt activați tocmai pentru a ne proteja. Este un moment de învățare a comuniunii, în sensul că, chiar dacă noi personal sau cei din apropierea noastră nu sunt afectați de această gripă, ne luăm aceste măsuri de protecție pentru a evita să fim parte dintr-un lanț al transmiterii virusului, deci facem ceea ce fac toți cei din jurul nostru, chiar dacă nu ne face plăcere.
Abordăm perioada de izolare cu mult calm, acceptând realitatea și faptul că nu avem control asupra acestei situații: multe lucruri se modifică, evenimente anulate sau amânate, rămasul acasă cu copiii, planuri, deplasări. Lipsa de control este frustrantă și va genera reacții emoționale dintre cele mai diverse, probabil la copii prima dată (mai puțin exersați în restricții și ascultare), dar și la adulți, cărora le vor lipsi activitatea, munca, interacțiunea umană și care sunt deposedați de „puterea de a decide pentru sine”. Este o perioadă de smerenie.
Pentru sistemul de învățământ românesc, ce soluții există sau propuneți pentru continuarea activității didactice?
Deja profesorii au început să lucreze la soluții online, de la cele mai empirice la cele mai sofisticate. Să reținem: nu toți elevii au acces la telefoane smart sau computere acasă, nu toți au conexiuni internet; nu toate categoriile de vârstă (cicluri educaționale) sunt pretabile unei activități online; nu toți profesorii au computerele lor personale și acces la platforme (cu licențe); nu toți profesorii sunt alfabetizați digital corespunzător.
Prin urmare, online-ul nu este o soluție generalizabilă și nu poate fi obligatorie, sau dacă devine obligatorie, trebuie oferite instrucțiuni și instrumente adecvate.
Dintre soluțiile simple: de trimis pe e-mail și/sau aplicația WhatsApp/Signal mesaje cu teme sintetizate de profesori și sarcini de lucru, proiecte (majoritatea individuale); conversații online prin Facetime, Skype, Facebook meeting - susținere de lecții online; recomandări de filme, video educaționale (tematice), conferințe/înregistrări.
Soluții cu nivel de dificultate mediu: Zoom, aplicații G suite for education (cu licență pe instituții de învățământ) - Google meet; de încărcat într-un Google Drive sau Dropbox prezentări, imagini, scheme, sarcini de lucru; evaluări în Kahoot, Google Form și alte tipuri de chestionare, mentimeter și alte aplicații; aplicații de învățare pe telefon/tablete; manuale digitale.
Soluții complexe: platforme de învățare online, cu conținut educațional organizat pe teme, clase, domenii de studiu, nivel de vârstă; platforme pentru profesori din care să preia cursuri, tematici și să le faciliteze elevilor; aplicații de învățare.
Soluții acasă, offline: lucrat din manuale, cu ajutorul părinților și notițelor sau sintezelor trimise de profesori; lucrat din culegeri, auxiliare; lecturi și jurnale de lectură; joaca de-a teatrul de păpuși, de umbre, scenete; serbări, jocuri și concursuri, karaoke; concursuri de recitat sau citit cu voce tare (dramatizări); jocuri de tip trivia („Cine știe, câștigă!”); teleșcoala la TVR sau alte canale educaționale (Discovery, National Geographic, DaVinci Learning etc.); activități cu părinții pentru abilități de viață - spălat împreună, gătit împreună, organizarea casei, bibliotecii, timpului în casă, bugetul familiei, discuții despre adolescență, dezvoltare emoțională, igienă, participare la rutinele de curățenie din casă; conversații seara, povești, reflecții pe marginea temelor zilei și preocupărilor copiilor; cusut, împletit, croșetat, reparat lucruri; amenajări interioare; alte treburi gospodărești.
Sunt cadrele didactice pregătite pentru această modalitate de activitate cu elevii sau studenții?
Estimez că probabil doar o treime dintre cadrele didactice pot desfășura activități din cele enumerate mai sus, pornind de la cele simple; va fi o rezistență la început, până când se vor forma comunități de profesori care să se sprijine între ei, practic ajutându-i și pe cei care nu sunt foarte alfabetizați digital să intre într-un ritm cu susținerea învățării copiilor de la distanță. Este o bună modalitate de a afla câți profesori au intrat cu adevărat în „era digitală” și cum, de fapt, putem mobiliza cadrele didactice să integreze și aceste tipuri de practici pedagogice în activitatea lor didactică, chiar și după încheierea acestei perioade.
Dumneavoastră cum continuați activitatea didactică cu studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București?
Universitatea din București are licență G suite for education și de pe conturile de e-mail instituționale putem accesa aplicațiile Google. Eu folosesc Google Meet pentru susținerea tuturor cursurilor și e-mailul și Google Drive pentru trimiterea materialelor și revizuirea acestora. Da, voi continua activitatea, iar studenții sunt foarte dornici să funcționăm așa și am început încă de săptămâna trecută, cu activitățile de la master.
Unitățile de învățământ, atât universitățile, cât și școlile, au resursele necesare pentru asemenea activități?
Unele da, unele nu. Instituțiile private sunt mult mai pregătite și foloseau tehnologia digitală și înainte de această situație. În unele județe sunt disponibile aplicații de comunicare electronică, AdServio, de exemplu, pentru școli și Kinderpedia pentru grădinițe. Problema nu este de resurse la școală, întrucât profesorii vor sta acasă și ei, ci de o platformă care să medieze relaționarea profesori-elevi și canale dedicate pentru comunicarea pedagogică (predare - învățare - evaluare).
Cum credeți că poate fi continuată activitatea didactică pentru elevii din satele României? Pun această întrebare pentru că multe școli nu au tehnologie de ultimă oră și, mai ales, copiii nu au acasă acces la internet sau calculator.
Este foarte diferită situația. Eu cred că un număr mult mai mic de elevi și profesori pot face cu adevărat educație online în mediul rural, dar situația nu este generalizabilă. Știu cazuri de școli din rural care s-au mobilizat excepțional și este meritul unor profesori pionieri și curajoși care foloseau și sunt pasionați de educație și tehnologie, ei s-au mutat repede în online și au ajutat și elevii să intre online. Cred că pentru ei este foarte interesant că se întâmplă acest lucru și mă bucur că există aceste experiențe pozitive. Consider că administrația locală ar trebui să se implice în a asigura accesul la educație chiar și în aceste forme, alături de școală (directori, profesori), dar situația variază de la comunitate la comunitate.
Ce fel de activități se recomandă pentru lecțiile pe care profesorii le țin pe aceste platforme online? E potrivită orice fel de lecție?
Activitățile de învățare online sunt, de regulă: susținerea de prelegeri online; prezentări (prin share screen); interacțiuni prin funcția chat - întrebări-răspunsuri, sarcini de lucru, feedback; lecturi de documente (word, pdf); chestionare online; upload documente de către studenți (proiecte, referate, eseuri, analize, prezentări); comentarii (feedback, sugestii); sarcini de lucru sau situații de rezolvat.
Dar ceea ce am prezentat aici reprezintă doar o parte din ceea ce numim „învățare”. Acoperă mai mult transmiterea de conținut și o minimă exersare prin sarcini de lucru - important este cum sunt acestea create, formulate, proiectate - asociate conținutului transmis. Dar învățarea implică mai multe aspecte didactice care nu se reflectă neapărat în prezentarea, prin intermediul canalelor online, a unor conținuturi.
Platformele online sunt de diferite tipuri și calități. Ele trebuie curatoriate (selectat conținutul în funcție de o serie de criterii educaționale), așezate într-un flux de învățare (continuum de tematici și posibilități de acțiune progresiv construite, de la simplu la complex, integrând elemente anterioare pentru noile sarcini sau conținuturi), asociate cu nivelul de vârstă, domeniul, planul de învățare (organizarea curriculumului). Prin urmare, e de preferat să apelăm la specialiștii e-learning care să ne recomande platforme și lecții în funcție de criteriile educaționale enunțate.
Pentru părinții care stau acasă cu copiii lor ce recomandări aveți? Copiii de grădiniță nu vor înțelege ușor că nu e bine să iasă din casă în această perioadă și atunci în ce tipuri de activități îi pot implica părinții?
Multă joacă acasă, multă mișcare (exerciții fizice, sărituri, dansuri, punerea unor saltele la dispoziție), muzică, să deseneze, să modeleze (cu aluat chiar), să picteze, să cânte, să facă mici spectacole, să asculte povești, să creeze povești, să se joace cu jucării: „de-a spitalul”, „de-a magazinul”, „de-a coaforul”, „de-a școala”. Părinții să se facă disponibili emoțional pentru a se juca, a râde, a glumi cu ei, să păstreze latura ludică, specifică acestei vârste. Să facă lucruri împreună, ținându-i activi. Să le citească povești cu voce tare. Să povestească pe marginea unor imagini, poze. Să-i premieze pentru implicare și să vorbească mult cu ei, să le accepte și emoțiile extreme (frustrare, furie pentru că au interdicții) și să varieze cât de mult activitățile indoor. Desigur, se pot oferi și desene animate, filme animate, musicaluri pentru copii, tururi virtuale de muzee și spectacole live online oferite spre exemplu de Opera Comică pentru Copii, Teatrul Țăndărică etc.
Sunteți profesor și mamă a patru copii. Cum procedați în această perioadă, nu doar în privința educației copiilor, ci și în privința protecției lor și a întregii familii?
Noi am văzut încă din primele zile filmul documentar Pandemic și filmul artistic Contagious. Am discutat despre epidemie și am explicat cum se întâmplă această situație. Copiii au intrat online pentru filme documentare; se joacă lego, colorează benzi desenate, scriu jurnale, inspirați de „Jurnalul unui puști”. Seara vedem un film împreună.
Avem un oarecare program: dimineața între 9 și 12 activități educaționale (teme, citesc, lucrează la limbi străine), cu mici pauze, ies în curte și joacă fotbal băieții, fetița cea mică de grădiniță se joacă mult cu jucării, cea mare citește, lucrează pe aplicații sau interacționează cu colegii prin WhatsApp. Eu am activități online, la rândul meu, mă închid în birou pentru două ore și preia soțul activitățile cu ei. Ne lipsește interacțiunea cu copiii, colegii, vecinii... Nu ieșim din curte, am sistat vizitele și urmăm instrucțiunile.
Cum ați perceput, în aceste ultime zile, amfiteatrele goale, fără studenți?
Personal, îmi lipsește interacțiunea directă, cu studenții, spațiul arată foarte trist. Interacțiunea online e interesantă, acum la început, pentru că este un element de noutate. Însă nu este o soluție pe termen lung și nu poate înlocui interacțiunea umană, care este mult mai bogată și mai eficientă ca feedback, comunicare nonverbală și paraverbală, dinamică de grup, mod colaborativ de lucru. Dar sunt copleșită de rapida reacție a studenților de a ne muta în online, de susținerea lor, de interesul pentru continuare, întrucât deseori avem impresia că ei nu prea vor la școală, că mintea le este în altă parte și și-ar dori să facă altceva decât să fie la cursuri. Deci mă bucur să parcurgem în continuare lucruri interesante și ei să fie atât de prezenți și interesați.
