În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
„Eforturile noastre sunt în beneficiul societăţii“
Crucea Albastră este cunoscută lumii întregi pentru lupta împotriva sărăciei, a bolilor şi pentru tratarea dependenţilor de alcool şi droguri. Federaţia Internaţională Crucea Albastră (FICA), fondată în 1886 la Geneva, adună toate organizaţiile locale şi sprijină activităţile centrelor de tratament din peste 40 de ţări, printre care şi România. Anthony Kasozi, secretar delegat al FICA ne-a acordat un interviu. Născut în Uganda, doctor în economie la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, Anthony Kasozi este implicat în obţinerea de fonduri pentru proiectele FICA şi în managementul organizaţiilor locale Crucea Albastră.
Cum aţi ajuns să lucraţi pentru Crucea Albastră? Am intrat în FICA în urmă cu câţiva ani, după ce am fost solicitat să ajut secretariatul în dezvoltarea organizaţională. Iniţial, am fost consultant din afară şi apoi am fost rugat să intru în federaţie şi să lucrez efectiv pentru această organizaţie. În general, organizez traininguri în dezvoltare economică şi umanitară. Am lucrat cu bolnavii de HIV/SIDA în Africa, unde am pus bazele unor proiecte desfăşurate de câteva ONG-uri, fiind foarte implicat în problema persoanelor afectate de această cumplită maladie. În multe situaţii am fost implicat în proiecte strict legate de HIV/SIDA, sărăcie, infecţii cu diferite boli, alcoolism şi dependenţă de droguri. Am sprijinit organizaţiile care se ocupă direct cu aceste proiecte, în locurile respective, dar am şi căutat resurse materiale pentru ca oamenii să-i ajute pe acei bolnavi, prin proiectele respective. Acesta este angajamentul meu în federaţie. Ce anume vă motivează să lucraţi pentru Crucea Albastră? Este foarte important să vă spun că am întâlnit o mulţime de oameni proveniţi din medii diferite, dar cu acelaşi angajament umanitar. Când am început să lucrez pentru federaţie, am întâlnit la un moment dat o asistentă medicală pe care am întrebat-o cum poate veni în fiecare zi la aceşti oameni, bolnavi de HIV/SIDA, despre care se ştie că vor muri mai devreme sau mai târziu, găsind de fiecare dată puterea de a zâmbi şi a-i îngriji cu aceeaşi ardoare. I-am spus că pentru mine, ca manager de proiect, îmi era destul de greu să-i văd şi nu-mi explicam cum voluntarii fac acest lucru în fiecare zi. Mi-a mărturisit că este ceva foarte special în a fi acolo, de a sprijini pe cineva aflat în suferinţă. De unde provin fondurile necesare activităţilor? Suntem foarte norocoşi, pentru că avem un număr mare de donatori generoşi, dar şi motivaţi. Mulţi dintre ei sunt din Elveţia şi Germania şi de ani buni donează bani pentru activităţile noastre. De asemenea, membrii organizaţiilor afiliate contribuie la susţinerea proiectelor. Cea de-a treia sursă o constituie apelurile speciale pe care FICA le face periodic prin mass-media şi colectează bani de la binevoitori. Sunt diferite surse de venit şi toate sunt bine-venite. Uneori primim sprijin şi de la agenţiile de dezvoltare. Scopul nostru este de a încuraja cât mai mulţi oameni să conştientizeze că munca pe care o facem nu este doar spre binele oamenilor aflaţi în grija Crucii Albastre. Eforturile noastre sunt în beneficiul societăţii în care trăim. Cu acest înţeles, mai mulţi oameni sunt implicaţi în munca noastră şi ne oferă sprijin financiar. Mulţi oameni ştiu ce probleme creează dependenţa de alcool şi de droguri, dar puţini ştiu să rezolve aceste probleme. Cred că federaţia noastră este unica organizaţie internaţională care poate să ofere soluţiile adecvate în aceste cazuri nefericite. Asemenea Crucii Roşii? Crucea Albastră a fost inspirată de modelul Crucii Roşii. Angajamentul nostru a fost dintotdeauna să ne gândim şi să sprijinim oamenii care caută să se elibereze pe ei înşişi de consumul dependent de alcool sau droguri. Aţi vizitat centrul Crucii Albastre de la Sibiu. Cât de eficientă este munca celor de acolo, din perspectiva FICA? Centrul Crucea Albastră de la Sibiu este un model de lucru foarte bun. De mai bine de 15 ani este un model de tratament şi îngrijire după tratament. Este foarte eficient şi din punctul de vedere al costurilor. Persoanele care sunt tratate eficient în centru nu se mai întorc. Problema principală este cea a nevoilor care nu se pot acoperi în totalitate şi de aceea ne gândim să-i sprijinim mai mult. Se construieşte un nou sediu, cu un spaţiu mai mare, pentru ca mai mulţi oameni să fie trataţi acolo. Se doreşte ca prin aceasta să se ofere oportunitatea mai multor voluntari de a învăţa această muncă. Este foarte important pentru noi să-i sprijinim în această extindere şi să oferim oportunitatea ca acest model de la Sibiu să fie aplicat şi în alte părţi din România şi, de ce nu, chiar în alte ţări din estul Europei. Resursele lor financiare au fost dintotdeauna limitate. Este un alt lucru ce se poate învăţa de la Sibiu. Oriunde ai fi, orice ai fi, trebuie să începi munca aceasta cu resursele pe care le ai. Nu trebuie să aşteptăm ajutor extern. Ştiu din experienţă că, atunci când începi cu ce ai, lucrurile vin pe parcurs. Tot ce ai nevoie este o credinţă puternică în Dumnezeu şi în puterile pe care le ai la acel moment. Rolul Bisericilor la Crucea Albastră Cum colaboraţi cu Bisericile în proiectele federaţiei? Este esenţial să lucrăm cu Bisericile, din două motive. În primul rând, ne bazăm pe oameni ce sunt implicaţi fie în lucrul direct, fie prin donaţiile lor şi prin rugăciunile lor pentru oamenii aflaţi în grija noastră. Dacă pierdem aceasta, pierdem şi sensul existenţei noastre. În acelaşi timp, nu poţi vorbi despre Crucea Albastră fără suportul oamenilor şi al Bisericilor. Grija noastră acum este de a crea o reprezentare solidă a Bisericilor şi a mişcărilor creştine în aria politicii de comercializare a alcoolului. La nivel mondial se consumă din ce în ce mai mult alcool, ceea ce reprezintă o sursă importantă de venit, prin taxe, dar în acelaşi timp aceasta aduce costuri mari în educaţie socială şi sănătate. Chiar înainte de asta ne gândim la impactul psihologic asupra societăţii. Este important ca noi, ca şi comunitate, ca Biserici, să vorbim în societate despre importanţa de a avea politici sensibile, care să reducă din costurile sociale, cele de sănătate şi cele psihologice din lume. Avem un secretariat mic şi nu avem posibilitatea să facem prea multe în a ne reprezenta în organizaţiile mondiale de sănătate sau în cele bisericeşti, cum ar fi Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva - Elveţia, dar ştim că prin proiecte fiabile, aşa cum este centrul de la Sibiu, avem dreptul să ne adresăm autorităţilor. Dacă nu facem nimic pe teren, nu avem dreptul să vorbim despre o politică mondială legată de alcool. Dar dacă demonstrăm că tratamentul clasic şi cel spiritual funcţionează şi că avem şi modele de îngrijire posttratament, putem să ne adresăm oricând factorilor decizionali. Aşadar, veniţi în faţa lumii cu modele de tratament. Vă ocupaţi şi cu prevenţia? Un rol important în strategia noastră îl au educaţia şi prevenţia. Am făcut astfel de muncă în Uganda, unde jumătate din populaţie este sub 16 ani. Educaţia nu înseamnă doar a spune "nu băuturii", ci presupune ca toţi să fim conştienţi de valoarea noastră, ca fiinţe umane, în ochii lui Dumnezeu. Tinerii trebuie să ştie să trăiască liber de toate presiunile din lumea modernă. Încurajăm prevenţia prin educaţie, din stadiile incipiente, pentru a creşte oameni care îşi pot lua locul în societate şi vor simţi că sunt iubiţi şi apreciaţi. Spiritualitatea are un rol în munca de la Crucea Albastră? Multe dintre motivele pentru care oamenii au probleme cu alcoolul sunt altele decât dragostea pentru gustul alcoolului. Aceşti oameni au multe probleme, fie sociale, fie spirituale sau de abuz, vină etc. Nu este o problemă doar de a te lăsa de băut. Dacă vrem să găsim soluţii la acestea, trebuie să apelăm la tratament medical, în primă instanţă, dar şi la tratament psihologic şi spiritual. Acest lucru este valabil nu doar pentru dependenţa de alcool. Oamenii pot fi dependenţi de muncă, de pariuri etc., şi acestea sunt la fel de dificile din punct de vedere spiritual. În cazurile noastre, problemele sunt exprimate în alcool, dar pot duce şi la alte tipuri de dependenţe.