„Eu nu pot să spun când va fi următorul cutremur, dar pot să spun că nu urmează acum“

▲ „Cutremure ca în Vrancea se mai întâlnesc undeva, în Himalaya, în Munţii Hindukuş şi în nord-estul Columbiei.“ ▲ „A fost un cutremur la 29 august 1475, pe timpul lui Ştefan cel Mare, pe când domnitorul se afla în Cetatea Sucevei. Mânca la prânz şi i-a fost răsturnată masa.“ ▲ „Eu nu pot să spun ziua când va avea loc următorul cutremur, dar pot să spun că nu urmează acum, pentru că sistemul nu e atât de încărcat şi are nevoie de timp ca să se încarce.“ ▲ „Dacă e cutremur, trebuie căutat aşa-numitul «triunghi al vieţii». Ne întindem jos, paralel cu banca, cu canapeaua sau paralel cu un alt obiect mare.“ ▲ Interviu cu prof. dr. Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului ▲

Domnule profesor, aş vrea să explicaţi pe înţelesul tuturor ce înseamnă un cutremur, unul de la noi. Am înţeles că există tensiuni interne, cum ajung acestea la suprafaţă, în timp? În România cutremurele sunt diferite faţă de cele din alte zone?

Cutremurele sunt, dacă vreţi, hazarduri geologice, iar, dacă ne referim la cutremurele vrâncene, ele sunt o particularitate a Vrancei. Asemenea evenimente ca în Vrancea se mai întâlnesc undeva, în Himalaya, în Munţii Hindukuş şi în nord-estul Columbiei.

În zona Vrancei, magma începe de la 200 de kilometri, adică e mai jos

Cum le-aţi caracteriza?

Sunt cutremure de adâncime, în primul rând. Cutremurele se întâmplă din diferite motive, din cauza vulcanilor, a unei explozii, din căderea unui satelit pe pământ sau a unui asteroid... Sunt mişcările seismice care le provoacă, cu alte cuvinte. Totuşi, Vrancea are o altă tectonică... Şi aici vreau să vă spun că, de obicei, cam 98% din cutremure sunt de natură tectonică şi marea majoritate sunt de suprafaţă. În scoarţa pământului sunt 13 blocuri mari tectonice. Închipuiţi-vă că acum sunteţi la Polul Nord şi vă aflaţi pe unul din acele blocuri de gheaţă. Unele din ele se bat cap în cap, altele intră unul peste altul, altele se deplasează transversal ş.a.m.d. Aşa sunt şi aceste blocuri tectonice... Ele au grosimi diferite şi mărimi diferite. Cel mai mare bloc tectonic ar fi cel al Pacificului, care este şi blocul euro-asiatic, ce merge din mijlocul Atlanticului până la Marea Barenţ, deci cuprinde şi Asia, şi Europa. Iar în partea de sud sunt alte blocuri tectonice, India australiană, blocul tectonic al Filipinelor, blocul tectonic Pacific, blocul nord-american ş.a. Aceste blocuri plutesc, dacă vreţi, pe magmă, o materie aflată în stare de topire, unde nu pot avea loc cutremure, căci pentru cutremure e nevoie de o structură cristalină. O structură care să înmagazineze o energie potenţială şi apoi s-o elibereze. În Vrancea, din cauza asta se întâmplă cutremurele. De exemplu, astenosfera, zona fără putere, se află cam la 110-120 de kilometri, după care, până la 3.000 de kilometri este magma, după aceea, urmează nucleul lichid şi aşa mai departe. În Transilvania, în Oltenia şi chiar aici spre Bucureşti, magma este tot la adâncimea asta. În Vrancea, însă, lucrurile se schimbă puţin. În zona Vrancei, pe o anumită arie, magma începe de la 200 de kilometri, adică e mai jos. Şi mai sunt şi alte lucruri legate de structura fizică în Vrancea. Mai mult, în această zonă, cutremurele nu au loc din cauza alunecărilor unui bloc faţă de altul, ci avem un sistem de coliziune continentală. Adică, două blocuri mari tectonice se bat cap în cap, se comprimă şi ruperea are loc, din punctul de vedere al mecanicii corpului deformabil, din compresiune, prin forfecare, care apare după rupere. E ca atunci când avem un stâlp, îl comprimăm de o parte şi de alta, şi-l rupem la 45 de grade, la 50 de grade.

Transmiterea acestor mişcări la suprafaţă cum are loc? Cum se transmit aceste valuri care sunt zonele de risc?

În Vrancea, blocul aflat la mijloc se rupe pentru că nu mai poate înghiţi această presiune de comprimare puternică, determinată de două mari blocuri tectonice, din care unul este blocul african. Continentul african se deplasează către nord cu 40 de milimetri pe an. Blocul african împinge în sus. Aceasta a fost cauza cutremurului recent din Italia. Undeva, între Albania şi Slovenia, există o falie perpendiculară pe Marea Adriatică. Fundamentul Mării Adriatice este împins sus, undeva, Munţii Metalici rămân ficşi, şi atunci se roteşte sistemul, care împinge prin Panonic, către Braşovul nostru. Acesta e un sistem care se numeşte push („a împinge“, din lb. engl.). Pe de altă parte, există un sistem tectonic extrem de puternic, pe care se află India împreună cu Australia, care are nişte vectori de deplasare extraordinar de mari, de o sută şi ceva de milimetri pe an. E deplasarea cea mai puternică. Şi acest sistem lucrează şi acum. Numai astă noapte au avut loc vreo 6-7 cutremure în zonă. La această oră, este cea mai activă zonă. Şi acest lucru va continua până prin 2024. În partea de vest a Indiei, se află Kashmirul şi, dacă unim Kashmirul cu Vrancea, banda de 50 km, pe această linie, este extrem de activă seismic. În această zonă, au loc cutremure mari, care ajung şi în Vrancea. Cele mai mari cutremure care au avut loc în România, în ultimii 600 de ani, s-au datorat influenţei blocului indo-australian.

Puşkin şi cutremurul de la 1802

Vă rog, faceţi o istorie a cutremurelor...

A fost unul la 29 august 1475, pe timpul lui Ştefan cel Mare, pe când domnitorul se afla în Cetatea Sucevei. Mânca la prânz şi i-a fost răsturnată masa. Această menţiune istorică a cutremurului este extrem de importantă pentru noi, căci ne arată că focarul era îndreptat mai mult spre Moldova. Există şi o dinamică a acestor focare. Unele se mută către Bucureşti şi către Craiova. Cel mai mare cutremur a fost cel din 1802, la 26 octombrie, la ora două fără 7 minute, în care nu a murit nimeni. De ce? Se terminaseră slujbele în biserici (şi au căzut multe biserici atunci). Domnitorul Caragea Vodă venea să se instaleze pe tron şi cutremurul l-a prins pe drum, la Craiova. În zona Mitropoliei, au apărut crăpături de sute de metri în lungime şi late de un metru şi ceva, chiar doi. Din aceste crăpături ieşea apă, nisip şi păcură. De ce păcură? Pentru că există, în partea de sud-est a Bucureştiului, două straturi de cărbune, unde se voia să se construiască Centrala „Progresul“, care să folosească o parte din cărbunele de acolo. Deci, există un strat de 6 metri şi altul de 8 metri de cărbune, la circa 30 de metri adâncime. Din cauza presiunii mari, cărbunele s-a comprimat şi s-a transformat în păcură, ce a fost apoi împinsă afară prin crăpături. Aceasta se întâmplă în 1802, când, repet, nu a murit nimeni. Noi nu am ştiut prea multe despre acel cutremur. Nu ştiam dacă a fost de mare adâncime sau nu. Am primit, însă, recent, o scrisoare de la academicianul Anatolie Drumea de la Chişinău, în care ne aduce la cunoştinţă faptul că, la 26 octombrie 1802, o bonă plimba un băieţel într-un cărucior, în curtea Bibliotecii Universităţii „M. V. Lomonosov“ din Moscova. Şi la ora 2 fără 7 minute, au început să cadă statuile. În acel landou, se afla viitorul mare poet Puşkin... În acel moment, ne-am dat seama că a fost un cutremur de adâncime. Dacă cutremurul era de suprafaţă, acel efect puternic nu se simţea la Moscova. Înseamnă că a fost adânc. În fond, cum se întâmplă, cutremurul se petrece la adâncime, propagându-se după con. Cu cât conul este mai adânc, cu atât raza bazei este mai mare. Atunci când este un cutremur cu magnitudinea de 7,2, cum este acesta, el are o energie care este eliberată în focar. Dacă această energie o împarţi la o suprafaţă mică sau la una mare, densitatea de energie pe metru pătrat este diferită. Urmează apoi cutremurul mare din 19 ianuarie 1838, dimineaţa. Au murit 767 de oameni. Acesta a fost un cutremur mai de suprafaţă, pentru că acestea de suprafaţă au efecte mari la Bucureşti şi la Sofia. Dacă un cutremur este sub 130 de kilometri, efectele lui se simt către Moldova, Chişinău, Moscova. Dacă este până la 110 kilometri, efectele lui se duc către Bucureşti, aşa cum a fost în 1838 şi 1977. Urmează cutremurul din 1940, adică, la 100 de ani... Acesta a fost de mare adâncime, cotat la 140 de kilometri. Era război... Sunt circa 1.000 de morţi, numai în România. Şi mai interesant este altceva... Acest cutremur din 1940 n-ar fi trebuit să facă mari pagube în Bucureşti. Cutremurele adânci influenţează Bucureştiul, fireşte, dar nu atât de puternic, cum influenţează Focşanii, Iaşii, Chişinăul şi aşa mai departe. Totuşi, în 1940, a căzut blocul Carlton. De fapt, a fost o greşeală de proiectare. Proiectarea antiseismică corectă s-a făcut de-abia din 1963 încoace. Există normativul P13. Au murit 360 de persoane atunci. Prima undă care vine are o viteză foarte mare, de 8 kilometri pe secună, iar unda a doua care vine, după 15-20 de secunde, are o mişcare pe orizontală şi transportă cea mai mare energie, 72-75% din energie, iar unda are o viteză de 5,5 kilometri pe secundă. Încă un lucru important, în momentul când cineva, la un cutremur vrâncean, simte mişcarea pe verticală, înseamnă că vine un cutremur mare, în următoarele 7-8 secunde. Adică urmează imediat şi mişcarea pe orizontală, care aduce această multă energie. Sunt aşa-numitele „unde mortale“. Cutremurul din martie 1977 a fost de suprafaţă.

„Avem aparatura de vârf din lume“

Cum oscilează aceste două tipuri de cutremure? Văd că s-a mers aşa: adânc-suprafaţă-adânc-suprafaţă.

Da. Acum urmează un cutremur de adâncime. Eu nu pot să spun ziua când va avea loc următorul cutremur, dar pot să spun că nu urmează acum, pentru că sistemul nu e atât de încărcat şi are nevoie de timp ca să se încarce. Căci sunt cutremure mici care fac sistemul să se descarce. Chiar azi a fost un cutremur, la ora 4 dimineaţa.

Cum aţi defini cutremurul din 1977?

A fost un cutremur de suprafaţă, au fost 1.600 de morţi.

Observ că a crescut şi numărul de morţi. De ce?

Pentru că se construieşte tot mai mult şi urbanul este mai mare acum. Bucureştiul este aproape de 10 ori mai mare decât cel din 1940. Au căzut blocurile vechi atunci. Şi cu cât cutremurul va fi mult mai târziu, cu atât mai mult blocurile vechi se pot dărâma.

Cum stăm cu echipamentele de înregistrare şi de avertizare?

Avem aparatura de vârf din lume. Eu am făcut un stagiu de pregătire de 4 ani în Statele Unite şi ştiu ce au ei acolo. Acum, după ce am terminat şi Complexul Observatorului Seismologic din Dobrogea, putem controla tot ce se întâmplă, din Himalaya, până la Roma şi toţi Balcanii, la nivel de explozii, chiar la nivel de lansări de rachete.

Ce trebuie să facem la un cutremur mare?

Partea nucleară trebuie blocată, desigur. După aceea, urmează gazele. La această oră, nu există autorizaţie din partea Distrigaz. Nu trebuie să mi-o dea mie, trebuie s-o dea statului. La 4 martie 1977, au fost circa 60 de conducte care au produs explozii şi am avut incendii. Au fost şi mulţi oameni atunci care au murit carbonizaţi. După aceea, urmează sălile de operaţii din spitale. Dacă noi anunţăm medicul din sala de operaţie că, în 30 de secunde, se taie curentul pentru că urmează un cutremur catastrofal, adică peste 7 grade, el trebuie să pornească generatorul de curent. Dacă medicul este în operaţie şi este cu bisturiul pe cord, el trebuie să aibă curent ca să poată să-şi controleze pacientul. Un cutremur poate dura şi până la 14 minute. Partea principală ţine circa 40-50 de secunde.

Ce a arătat istoria cutremurelor despre configuraţia internă a pământului, despre evoluţia schimbărilor lui? Aţi vorbit aici despre hazard... Noi, pe de o parte, cercetăm şi ne protejăm, dar, pe de altă parte, facem cercetări în domeniul militar etc., capabile să influenţeze negativ sistemul pământului?

Există diverse teorii... Era chiar un general la noi care spunea că ce s-a întâmplat pe 26 decembrie 2005 pe Insula Sumatra ar fi fost provocat de mâna omului. Este o copilărie să susţii asta. Cutremurul din 4 martie 1977 a fost echivalentul a cinci mii de bombe tip Hiroshima, la magnitudinea 7,2, cât a avut. La magnitudinea de 9,4, cât a fost în Sumatra, este echivalentul a 17 milioane 800 de mii de bombe. Vreţi să ştiţi cât e arsenalul de bombe în lume? Vreo 10 mii la americani şi vreo 12 mii la ruşi. Atunci a fost pentru prima dată când fundul Oceanului Indian s-a retras.

În 1977, pierderile au fost de 2 miliarde de dolari

Revenind la cutremurele de la noi, România este o zonă de risc maxim în Europa?

Ne place să ne lăudăm... La noi au murit peste 1.500 de oameni, la cutremurul din 1977. La cutremurul din Portugalia, din anul o mie cinci sute şi ceva, au fost 34 de mii de morţi. La cutremurul din Italia din 15 ianuarie 1915 au murit 32 de mii de oameni. La cutremurul din 1908 de la Mesina, 87 de mii de oameni. Cutremurele din Vrancea se aseamănă cu cele din Mexic.

Care au fost pierderile, ca valoare economică, de pe urma acestor cutremure, de pe urma celui din 1977? Să înţelegem că la fiecare 100 de ani putem să avem pierderi ce pot fi egalate cu dezastrul unui război?

În 1977, pierderile au fost de 2 miliarde de dolari. Dar orice viaţă de om contează... Vedeţi, aici e o luptă cu natura şi nu prea ai ce să faci, decât să proiectezi ca lumea şi să execuţi ca lumea. Noi, de exemplu, am făcut acum un nou normativ de proiectare antiseismică. Am făcut o hartă de microzonare a Bucureştiului, căci am observat că, la cutremurul din 1977, în Bucureşti, au apărut acceleraţii de 3 ori mai mari decât în altă parte. Şi atunci ar trebui măcar să fim atenţi. Această hartă de microzonare a fost făcută cu proiecte româneşti şi proiecte NATO. Am muncit la ea 7 ani. Am folosit metode deterministe şi probabiliste. Concluzia ar fi că Bucureştiul este compus din 14 zone diferite. Acestea, probabil, ar putea fi reduse la 8. Sunt prea multe şi e dificil pentru proiectanţi. Fiecare zonă este caracterizată - pentru cutremurul maxim posibil, de 7,5 pe scara Richter - printr-o anume intensitate. Adică, dacă ar fi cutremurul cu magnitudinea asta, intensitatea ar fi asta. Este vorba de perioada fundamentală dată de teren. Este un lucru extrem de important. De ce? Dacă perioadă fundamentală este de 0,8 secunde, ar trebui să nu existe rezonanţă dintre clădire şi pământ. Cu alte cuvinte, e necesar ca proiectantul să evite aceste perioade fundamentale de vibraţii, trecute în această hartă. Căci, dacă proiectăm o clădire pe o stâncă şi este foarte rigidă, dacă are o perioadă fundamentală de 0,2-0,3 secunde, la primul cutremur, sare în bucăţi. La 4 martie 1977, au fost clădiri care au intrat în rezonanţă în Bucureşti şi au căzut. În Bucureşti, nu există zone bune sau proaste, există zone cu diferite proprietăţi fizice, mecanice, inginereşti, diferite de la o zonă la alta. Dacă în România s-ar proiecta ţinându-se seama de aceşti parametri - poate măcar pentru nepoţii noştri să se facă asta -, când vine cutremurul mare oamenii ar putea să stea liniştiţi în scaun şi nici măcar să nu se mişte.

▲ În caz de cutremur, trebuie căutat aşa-numitul „triunghi al vieţii“

Ce poate face populaţia în caz de cutremur?

Din păcate, am învăţat la şcoală nişte lucruri greşite. Anume, că dacă este un cutremur puternic, dacă sunt la şcoală, copiii să se bage sub bancă. Dacă eşti în casă, să te bagi la tocul uşii. Este greşit să procedăm aşa... O echipă a NATO a făcut studii şi a constatat că, în timpul cutremurului din Mexic, copiii care s-au aflat sub bănci aveau până şi oasele zdrobite. Adică, atunci când cade planşeul, zdrobeşte tot. Ideea este să ne plasăm în lateralul băncii, în lateralul unui obiect voluminos. În asemenea caz, planşeul va distruge banca, obiectul, dar nu oasele tale. La fel, în ceea ce priveşte uşile, mai ales că acum cadrul uşii nu mai are boiandrug. Trebuie căutat aşa-numitul „triunghi al vieţii“. Ne întindem jos, paralel cu banca, cu canapeaua sau paralel cu un alt obiect mare.

Ce greşeli mari de informare a făcut mass-media, la cutremurul de acum, cel recent?

Am fost şocat de ideea unei comentatoare de la un post de televiziune, care a spus în direct: „Hai să dăm telefon să vedem ce blocuri au căzut“... Le-am spus că 5,3 este un cutremur nesemnificativ pentru Vrancea... Nu ar trebui să se inducă panică în populaţie. Trebuie să mai ştiţi, că un cutremur nu este un lucru obişnuit. Unii oameni poate-l trăiesc o dată în viaţă... De exemplu, în 1977, chiar oamenii mai în vârstă uitaseră de cutremur. Şi vă pot spune o altă greşeală care s-a făcut în 1970 de către autorităţile statului. Au redus intensitatea seismică în Bucureşti, de la 8, la 7. Când proiectezi la jumătate din forţa seismică, e o problemă. Când proiectezi la o intensitate de 8, care înseamnă perioada fundamentală cuprinsă între 0,14 şi 0,25, ai o marjă de protecţie, ca proiectant. Acum încercăm să facem o hartă Mercali, modificată de intensităţi intermediare. Ca să lămurim ce înseamnă intensitate şi magnitudine... La cutremurul din 4 martie 1977, el a eliberat o energie. Magnitudinea înseamnă energia eliberată în focar, care a fost măsurată la 6,2. Ea este peste tot, şi la Bucureşti, şi la Iaşi... Intensitatea arată cum se simte cutremurul într-un anume loc. La 4 martie, cutremurul a avut intensitatea, în Vrancea, de VII, la Bucureşti, a fost de IX şi jumătate, iar la Cluj, de II. Oamenii dormeau la Cluj, nici nu au simţit. Depinde de mecanismul de propagare, de modul de propagare ş.a.m.d. Condiţiile locale sunt extrem de importante. În Bucureşti avem o structură geologică nenorocită. Unde stăm noi aici, sunt cam 400 de metri adâncime de nisip, până la cretacic, unde este calcar. Iar în zona Gării de Nord sunt 1.400 de metri de nisip şi argilă. Sub Ploieşti sunt 5 kilometri de structură geologică sedimentară, nisip, argilă ş.a. În 1940, cea mai mare intensitate a fost în Focşani, Iaşi, Bacău, Chişinău... Alt lucru curios este cutremurul din 1986... În Bucureşti nu s-a întâmplat nimic, iar la Chişinău au căzut 4 blocuri.