Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti la ceas aniversar

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti la ceas aniversar

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Interviu
Un articol de: Diac. Alexandru Briciu - 12 Noi, 2021

Actul de naştere al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti este datat 12 noiembrie 1881. S-au scris 140 de ani de istorie a învăţământului teologic universitar în Capitală, răstimp în care nume mari ale Bisericii noastre i-au trecut pragul în calitate de studenţi, doctoranzi sau profesori. La ceas aniversar, pr. prof. univ. dr. Ioan Moldoveanu, decanul facultăţii, ne-a vorbit despre tradiţia şi actualitatea celei mai importante şcoli de teologie din ţară.

Preacucernice părinte decan, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti împlineşte astăzi 140 de ani de existenţă. Cum a luat fiinţă cea mai importantă instituţie teologică de învăţământ superior din Biserica Ortodoxă Română şi cum a trecut prin încercările vremurilor?

Este știut deja că parcursul învățământului teologic la noi se întinde pe mai multe secole. Imediat după Unirea de bază sau Mica Unire de la 1859, s-au făcut demersuri pentru institu­țio­nalizarea acestui tip de învățământ. Anul 1864 este important, pentru că atunci avea să se întreprindă o reorganizare a seminariilor din Principate: o dată în timpul domniei lui Cuza, la 1864, prin Legea instrucțiunii publice, iar a doua oară, în 1893, prin Legea clerului mirean și a seminariilor, în care se prevedeau două categorii de seminarii. Aceasta avea să ducă într-un orizont nu foarte îndepărtat la fondarea facu­l­tăților de teologie.

Așezământul pentru reorganizarea învățătu­ri­lor publice din Principatul Moldovei, din 1850, prevedea înființarea unei Academii la Iași cu patru facultăți, dintre care una de teologie. S-a încercat, în primă instanță, ca Seminarul de la Socola să fie transformat în facultate, păstrându-se totuși acolo și un ciclu seminarial. Cu toate acestea, data la care avea să ia ființă Universitatea din Iași și odată cu ea Facultatea de Teologie a fost 16 octombrie 1860, sfințirea fiind făcută de arhiereul Filaret Scriban. Facultatea nu a putut funcționa decât patru ani, din lipsă de profesori.

După 1864, s-au făcut încercări de a se deschide o facultate și la București, prin strădania Mitropolitului primat Calinic Miclescu. Însă abia în toamna lui 1880 s-a mai luat în discuție în Sfântul Sinod această temă, reieșind un proiect de lege pentru înființarea facultății. Acesta urma să fie înaintat spre discuție corpurilor legiuitoare, dar, întârziind să fie recunoscută, s-a purces la deschiderea solemnă în 12 noiembrie 1881, cursurile începând patru zile mai târziu în clădirea Universității. În ianuarie 1883, cursu­rile nu s-au mai putut ține din pricini generate de greutățile financiare. S-a reușit restabilirea situației și, după reluarea discuțiilor între Sinod și Camera Deputaților, în 1884, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a numit primii trei profesori, iar deschiderea solemnă a cursurilor avea loc în 4 noiembrie 1884. Cu toate acestea, Legea de recunoaștere a facultății, ca făcând parte din Universitatea din București, a fost adoptată abia la 3/15 iulie 1890.

Ne aflăm în Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul şi ne gândim cu recunoştinţă la pleiada de ierarhi şi profesori care s-au format şi s-au consacrat la catedrele de teologie din Bucureşti. Cum sunt aceştia cinstiţi şi oferiţi drept modele generaţiei actuale de studenţi teologi?

Mitropolitul primat Calinic Miclescu a decis chemarea unor profesori care să înceapă să predea, chiar dacă gratuit. Cei care primiseră invitația erau: arhiereii Inochentie Moisiu-Plo­ieș­teanul, Silvestru Bălănescu-Piteșteanul, Calistrat Orleanu, dar și doctorii în filosofie Nicolae Nitzulescu, Gheorghe Zotu și Barbu Constantinescu. Profesorii au fost autorizați de guvern să înceapă predarea, iar primul decan - deși doar provizoriu - avea să fie Barbu Constantinescu. Pornirea a fost una anevoioasă, din pricina condițiilor grele în care aveau să se țină cursurile: doar seara, după încheierea celorlalte cursuri ale facultăților deja în drept. Lucrurile nu au putut continua multă vreme și în 25 ianuarie 1883 cursurile au fost întrerupte. În această situație, Sfântul Sinod a cerut guvernului să reglementeze cumva activitatea acestei facultăți spre a intra în legalitate. Abia în 6 iunie 1884, ministerul comunica Sfântului Sinod că alocase o sumă pentru înființarea acestei facultăți pe lângă Universitatea din București. În 27 octombrie 1884, Sfântul Sinod numea trei profesori, Nicolae Nitzulescu, Gherasim Timuș și Ghenadie Enăceanu - confirmați prin decret de stat, ultimul primind și însărcinarea de decan. Deschiderea solemnă a cursurilor s-a petrecut în 4 noiembrie 1884, iar ele au început efectiv în 16 noiembrie. Lucrurile au evoluat până într-acolo încât la 1887 vor fi numiți trei noi profesori: Constantin Erbiceanu, Pimen Georgescu și Alexandru Mironescu. Acesta din urmă avea să redacteze un memoriu către minister cu motive pentru promulgarea unei Legi de înființare a Facultății de Teologie. Rezultatul a fost aprobarea de către rege a unui Regulament de organizare și funcționare a Facultății de Teologie, în 24 iunie 1888, și mai apoi apariția, în februarie 1889, a unei legi în care se prevedea faptul că în Universitatea din București funcționau cinci facultăți, printre care și Facultatea de Teologie. Legea privind Facultatea de Teologie din București avea să fie votată în Parlament și confirmată prin decret regal în 25 iunie 1890. Corpul profesoral se va îmbogăți cu nume noi, precum Badea Cireșanu, Dragomir Demetrescu, Constantin Chiricescu ș.a. În 1919, facultatea emitea și primul titlu de doctor pentru Vasile Ispir. Corpul profesoral avea să crească pe măsură ce programa se îmbo­gățea. Facultatea s-a organizat pe catedre care aveau să capete titulari dintre cei mai cunoscuți: Haralambie Ro­ven­ța, Grigorie Pișculescu (Gala Galaction), Nicolae Chițescu, Vartolomeu Stănescu, Iustin Moisescu, Toma G. Bulat, Niculae M. Popescu, Teodor M. Popescu, Ioan G. Coman, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Ioan Mihălcescu, Ioan Gh. Savin, Grigore Cristescu, Dimitrie Boroianu, Petre Vintilescu, Iuliu Scriban, Dumitru Fecioru și mulți alții.

Am considerat că aceștia trebuie cinstiți cum se cuvine, drept care, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, corpul profesoral s-a înscris într-un proiect, sub îndrumarea subsemnatului, ce avea să conțină, deocamdată în trei volume - ultimul apărut chiar în anul acesta -, medalioane ale profesorilor acestei facultăți. Am considerat acest proiect ce s-a dorit o rememorare drept un prinos de recunoștință. Aceasta pentru că așa ne-a învățat Sfântul Apostol Pavel când ne-a îndemnat: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri!” (Evrei 13, 7).

2021 este şi Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României. În mod providenţial, în vara acestui an aţi fost în mijlocul primilor absolvenţi ai extensiei facultăţii de la Roma, în inima diasporei occidentale româneşti. Ce înseamnă această oportunitate pentru eparhiile româneşti din diasporă şi cum evaluaţi proiectul la acest prim moment de bilanţ?

Trebuie să spun că proiectul deschiderii unei extensii a facultății noastre la Roma are la bază tot o inițiativă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Ea venea în urma solicitării ierarhilor români din Occident, care doreau să aducă aproape de comunitățile pe care le păstoreau posibilitatea absolvirii de studii teologice într-un cadru organizat instituțional. În urma unui parcurs de negocieri cu responsabili din aparatul guvernamental de la noi, dar și cu factori decidenți din Italia, s-a stabilit ca această extensie să funcționeze la Roma, iar sălile de clasă aveau să ne fie oferite de către Institutul Pontifical de Studii Orientale. Apoi avea să vină o ofertă și din partea Institutului Pontifical Angelicum în acest sens. Cu doi ani universitari făceam cursuri la Institutul Pontifical de Studii Orientale, cu ceilalţi doi ani la Angelicum. Venind pandemia, a trecut totul în sistemul de predare online.

La toate acestea au contribuit consistent, cum deja am spus, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, excelent secondat de Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania; pr. George Militaru, vicar administrativ al Episcopiei Italiei; pr. Horia Grădinaru, delegat al Preasfințitului Părinte Siluan pentru chestiuni ce țin de secretariatul acestui program și de logistică. Se cuvine să amintim şi efortul pe care secretariatul facultății îl depunea în această nouă aventură academică. Am beneficiat şi de sprijinul apropiat al responsabililor care se ocupă de internaționa­lizare în Universitatea din București, cărora le mulțumim cu recunoștință: prof. univ. dr. Mircea Dumitru, fost rector; prof. univ. dr. Marian Preda, actualul rector; prorector Sorin Costreie, director Alina Cristovici.

Trebuie să mărturisesc aici și acum că profesorii facultății noastre au făcut eforturi și sacrificii enorme, aproape benevol și voluntar, pentru a ține acest program viabil și funcțional, conștienți fiind că fac misiune creștină într-o lume din ce în ce mai înstrăinată de Dumnezeu și pe care o dorim adusă înapoi la El.
 
În fiecare an, oferta educaţională a facultăţii se aliniază la preocupările actuale de cercetare ale tinerilor şi vine în întâmpinarea acestora în special cu programe de masterat cu mai multe specializări care se adaugă disciplinelor clasice de teologie. Cât este de importantă această prezenţă academică a Bisericii în societate?

Firește că nu se poate ignora faptul că tinerii sunt atrași de oportunități care să le faciliteze o angajare în societate, fie că e vorba de instituția Bisericii, fie că este vorba de diverse instituții ale statului sau particulare în care aceștia se pot angaja. Veți găsi tineri teologi lucrând în diverse servicii ale statului sau particulare. De aceea, am gândit să le venim în întâmpinare cu noi programe masterale, credem noi folositoare pentru pregătirea lor generală și specială, alături de cele tradiționale: așa este programul de Management economic și adminis­trarea unităților bisericești sau - de ce nu? - Turism și Patrimoniu religios, iar pentru răspunsuri la problemele de sănătate trupească și spirituală, mai ales acum, avem un master de Spiritualitate creștină și viață sănătoasă. Prezența noastră în Universitate este una activă și ne bucurăm de apreciere. Ne bucurăm să spunem că suntem parte a unei instituții pentru care cercetarea este prioritară, drept care încercăm să ne pliem pe cerințele de internaționalizare ale Univer­si­tății, punând la cale conferințe, nu doar naționale. Încercăm, de asemenea, să punem bazele unor centre de cercetare în facultate, pentru a arăta dimensiunea adevărată a ceea ce știința teologică poate să facă pentru societate.

 

Citeşte mai multe despre:   Facultatea de Teologie Bucureşti