Cosmonautica este un domeniu de cercetare în care, în ultimii ani, s-au făcut progrese uimitoare la nivelul ţării noastre. Specialiştii noştri în activităţi spaţiale reprezintă cu succes România la congrese mondiale şi europene, colaborează cu cele mai renumite organisme în domeniul aerospaţial, iar datele pe care le obţin prin munca lor de cercetare vin în ajutorul unor domenii de activitate despre care cu greu ne-am gândi că ar putea avea vreo legătură cu ştiinţele aerospaţiale. Despre beneficiile pe care le aduce cercetarea în cosmonautică, în societatea contemporană, ne-a vorbit Dumitru Dorin Prunariu, primul român care a zburat în cosmos şi preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române.
Domnule Dumitru Dorin Prunariu, sunteţi primul şi singurul român care a avut şansa să privească ţara noastră din spaţiul cosmic. Cum a marcat zborul dvs. evoluţia cercetării în domeniul aerospaţial din România?
Până la zborul meu cosmic, România trimisese deja 17 echipamente şi aparate în spaţiul cosmic la bordul unor rachete de mare altitudine, în cadrul Programului Intercosmos. Acele aparate au funcţionat şi au furnizat date ştiinţifice în regim automat. În momentul în care se utilizează echipamente complexe, care necesită intervenţia omului, atunci este absolut necesară trimiterea unui cosmonaut bine pregătit din punct de vedere ştiinţific pentru a opera aparatura şi a interpreta datele furnizate de aparate. Acesta trebuie să intervină personal în desfăşurarea experimentului pentru a-l îmbunătăţi sau pentru a obţine date suplimentare. Aceste zboruri reprezintă pentru fiecare ţară o treaptă importantă pentru dezvoltarea cosmonauticii în ţara respectivă. În România activa pe atunci Comisia Română pentru Activităţi Spaţiale, o comisie interministerială care coordona la nivel naţional dezvoltarea activităţilor legate de spaţiul cosmic. România a fost prima ţară din estul Europei care a folosit imagini de teledetecţie satelitară de la sateliţii americani. De asemenea, România şi-a pregătit specialişti în Franţa la Toulouse în domeniul teledetecţiei satelitare şi era parte la unele convenţii internaţionale care stipulau cum se desfăşoară activităţile în spaţiul cosmic şi erau obligatorii ca reglementare pentru toate statele. După 1981, am căutat să nu pierdem ceea ce deja dobândisem din punct de vedere ştiinţific până atunci. Astfel, împreună cu câţiva colegi cu experienţă în domeniul ştiinţelor aerospaţiale şi al relaţiilor internaţionale, am propus Guvernului să organizăm Agenţia Spaţială Română. Am considerat că dacă nu se organiza o agenţie guvernamentală care să ţină în mână managementul acestei activităţi, ea se va disipa şi nu va mai reprezenta ceva semnificativ pentru România. În acest context, în 1991, s-a aprobat înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Române, în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tehnologiei, cum era numit atunci. Astăzi, ea are implicaţii mai largi la nivel internaţional, lucrează cu instituţii publice, cu instituţii guvernamentale, lucrează cu ministere care au nevoie de aplicaţii cosmice, cu Guvernul direct atunci când este vorba de situaţii speciale, cum sunt inundaţiile sau alunecările de teren. Când au fost inundaţiile din anii trecuţi, Guvernul a avut pe masă în fiecare dimineaţă hărţi din spaţiul cosmic, prelucrate şi interpretate, care arătau exact starea de fapt şi anumite previziuni pentru evoluţia acesteia, astfel încât măsurile luate să fie optime, iar resursele să fie direcţionate exact acolo unde era nevoie.
Agenţia Spaţială Română, ca instituţie guvernamentală, a putut încheia acorduri internaţionale în numele Guvernului României. Primele încheiate după 1989 au fost cu Agenţia Spaţială Europeană, iar în anul 2000 am încheiat primul acord cu NASA. Încet-încet am avansat în aceste relaţii, iar după programe de câţiva ani la care am participat sistematic, după evaluări realizate de specialiştii europeni asupra capacităţii noastre de organizare a cercetării ştiinţifice, de management al programelor, de implicare a industriei româneşti în activităţile spaţiale, am reuşit să devenim membri cu drepturi depline ai Agenţiei Spaţiale Europene, integraţi în programele europene majore.
Rezultatele cercetării în cosmonautică sunt valorificate în cele mai importante domenii de activitate.
Ce beneficii concrete aduc societăţii aceste colaborări şi, în general, cercetarea în domeniul cosmic?
Cosmonautica este unul dintre cele mai avansate domenii de cercetare. În momentul în care ai rezultate obţinute din cercetarea în domeniul cosmic este foarte uşor să faci cercetare în multe alte domenii. Aplicaţiile cosmice sunt, astăzi, dintre cele mai utilizate în lume şi dintre cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor. Să nu uităm că doar pentru comunicaţii, dacă se utilizează canale prin satelit, informaţia se transmite mult mai sigur şi mai rapid în orice colţ al lumii, cu un volum mai mare decât ar fi posibil prin cabluri subterestre sau oceanice. Prin aplicaţii cosmice putem să evaluăm mult mai eficient teritoriul naţional, nu numai din punctul de vedere al reliefului, ci şi din punctul de vedere al terenurilor agricole, al stabilirii nivelului de coacere a culturilor.
Explicaţi, vă rog, cum poate fi îmbunătăţită agricultura prin intermediul aplicaţiilor cosmice.
Acum câţiva ani, am avut un program împreună cu Agenţia Spaţială Franceză pentru agricultură de precizie. Cu ajutorul tehnologiilor spaţiale s-a urmărit, timp de câţiva ani, evoluţia culturilor pe un anumit teren din trei poziţii: de la sol, din avion şi din spaţiul cosmic. S-au făcut comparaţii, statistici şi s-a ajuns la determinarea unui model de comportare a solului cu diferite culturi şi în diferite faze de coacere a lor, astfel încât se puteau administra cantităţi de apă doar acolo unde era nevoie (de regulă, se uda peste tot şi se pierdeau cantităţi mari de apă, cu costurile aferente), se puteau aplica insecticide doar acolo unde era necesar şi se puteau determina, prin anumite imagini spectrale din spaţiul cosmic, fazele incipiente ale deteriorării anumitor zone. În orice caz, acel proiect a dus la creşterea producţiei pe un teren dat cu 20-30% şi cu o diminuare a costurilor de exploatare cam cu acelaşi procent. Tot cu ajutorul aplicaţiilor cosmice putem să apreciem mult mai uşor acolo unde mediul este degradat, în vederea luării de măsuri. Cum? Există tehnici întregi dezvoltate pe baza imaginilor obţinute din spaţiul cosmic. De asemenea, se pot face măsurători de precizie în domeniul cadastrului. Una din aplicaţiile cele mai importante în domeniul de faţă sunt sistemele de poziţionare şi navigaţie globală, care pot furniza informaţii pentru a optimiza transporturile maritime, terestre sau aeriene. Orice sistem aeronautic foloseşte acum sistemele GPS. La nivel european, s-a stabilit un program denumit "Cerul unic european", prin care absolut tot ce mişcă în spaţiul aerian al Europei este controlat şi optimizat ca deplasare pentru a evita zonele aglomerate sau coliziunile sau pentru a optimiza deplasarea cu economii mari de combustibil pentru companiile aeriene. Există foarte multe aplicaţii cosmice de acest gen, dar pentru aceasta trebuie să ai şi cercetare fundamentală, pentru că aplicaţiile nu rezultă singure, ci sunt rezultatul unor cercetări care se fac ani de zile cu investiţii relativ mari, însă aplicaţia rezultată aduce beneficii mult mai mari decât aduce investiţia iniţială în cercetare. De aceea, partea de cercetare ştiinţifică în domeniu trebuie abordată cu multă seriozitate. Cine nu investeşte în cercetarea ştiinţifică pierde şi ceea ce a avut şi regresează social şi economic.
Dimensiunea morală a Pământului
Afirmaţi, pe site-ul personal, că Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poţi aprecia direct la adevărata ei valoare şi măreţie, are şi o puternică dimensiune morală. La ce vă referiţi mai exact?
Când zbori în spaţiul cosmic, ceea ce ţi se relevează în primul rând este unicitatea planetei. Constaţi că ai posibilitatea, ca foarte puţini pământeni, să-ţi vezi propria casă din exterior, să o evaluezi, să-ţi dai seama ce reprezintă ea pentru întreaga umanitate, să-ţi dai seama că doar pe ea poţi să supravieţuieşti şi doar acolo se pot dezvolta viitoarele generaţii. În acelaşi timp, vezi cât de subţire este atmosfera de deasupra solului şi îţi dai seama că în acea atmosferă se desfăşoară viaţa, iar acea atmosferă este destul de poluată din inconştienţa unor oameni. De sus, vezi Pământul degradat în foarte multe locuri din inconştienţa unora care nu înţeleg că această planetă e unică şi că doar având grijă de ea, doar păstrându-i această fragilitate pot să supravieţuiască urmaşii tăi. În acest context, încep să ţi se dezvolte anumite stări speciale de raportare la Pământ şi la Univers. Pe lângă faptul că înţelegi că Pământul este unic, cauţi să-i determini şi rolul lui sau poziţia lui, nu neapărat fizică, ci şi conceptuală, filosofică, din punct de vedere existenţial. Te întrebi ce reprezintă viaţa şi începi să analizezi puţin mai filosofic esenţa vieţii. Înţelegi că în univers există o ordine, că nu poţi face orice vrei şi să distrugi ceva fără să creezi la loc altceva.
Dimensiunea fizică a Pământului o percepi uşor, o vezi, o măsori, este evidentă, dar în acelaşi timp conştientizezi că Pământul este unic pentru omenire, conştientizezi faptul că acest pământ reprezintă unica sursă de viaţă pentru noi şi că omenirea ar trebui să se raporteze puţin altfel la Pământ. Poate că mulţi politicieni ar trebui să zboare în spaţiul cosmic pentru a lua decizii oportune, raţionale, vizavi de problemele globului terestru. Probabil că multe neplăceri pe care le avem acum din cauza încălzirii globale nu ar fi existat dacă oamenii ar fi înţeles ce reprezintă acest pământ pentru omenire şi ce se întâmplă cu el dacă îl afectăm în diferite zone. Acest fenomen de globalizare are un alt înţeles din spaţiul cosmic, nu numai de globalizare economică sau socială, ci globalizare în sensul de glob unic pentru întreaga omenire. Toate acestea reprezintă nişte precepte şi nişte raportări morale la pământ diferite faţă de cele concret fizice, observabile.
După ce au fost în spaţiul cosmic, toţi cosmonauţii au înţeles ce reprezintă acest pământ pentru noi şi s-au întors mult mai responsabili şi mult mai devotaţi unor activităţi prin care să conştientizeze lumea asupra importanţei protejării globului terestru. Asociaţia Exploratorilor Spaţiului Cosmic, de exemplu, are ca rol principal educarea tinerei generaţii în sensul respectului faţă de mediu, a păstrării acestuia pentru generaţiile următoare.
Credeţi că este posibil un dialog între teologie şi cosmonautică?
Acest dialog nu numai că este posibil, ci este necesar. Teologia vine cu anumite concepte, ştiinţa vine cu anumite lucruri demonstrate sau demonstrabile, iar în acest context, dezvoltarea unor domenii interdisciplinare poate duce la nişte rezultate deosebite de interpretare a unor interacţiuni materie-spirit. Partea spirituală a omului a început să fie abordată tot mai mult din punct de vedere ştiinţific şi se încearcă să se găsească tot mai multe corelaţii între dimensiunea fizică a activităţii omului şi cea spirituală. Consider că aici dialogul între ştiinţă şi teologie este necesar pentru a avansa mai rapid în ambele domenii, punându-i pe oamenii de ştiinţă în faţa unor precepte care sunt de mii de ani şi interpretate într-un anumit fel de Biserică, iar pe teologi în faţa unor descoperiri ştiinţifice care pot confirma sau pot atenua anumite disparităţi, care există între ştiinţă şi teologie. În acest dialog se poate pleca de la orice fapt din realitatea fizică. De exemplu, explorând spaţiul cosmic, ajungi să gândeşti faptul că în Univers trebuie să existe o ordine şi constaţi că lucrurile nu sunt haotice, nu se desfăşoară pur şi simplu, ci după anumite legi universale, care nu pot fi trasate decât de către un Principiu suprem. Această fiinţă, pe care noi o numim Dumnezeu, trebuie să fie unică, atât ca energie, cât şi ca mesaj, ca mod de comportare, ca moralitate. Eu nu văd în Univers mai multe entităţi care să dirijeze lucrurile în mod diferit. Dacă ar fi două entităţi care să guverneze lumea, ar putea la un moment dat să aibă opinii diferite şi atunci în Univers s-ar strica nişte reguli.
