Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Grigore T. Popa, „imaginea verticalității în medicină”

Grigore T. Popa, „imaginea verticalității în medicină”

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Interviu
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 01 Mai, 2022

Astăzi se împlinesc 130 de ani de la nașterea celui mai mare anatomist român - Grigore T. Popa (1 mai 1892 - 18 iulie 1948), al cărui nume îl poartă universitatea ieșeană de medicină. Născut într-un sătuc vasluian, și-a legat definitiv destinul de Iași, oraș în care s-a format, în care s-a întors de peste tot din lume și pentru binele căruia a militat întreaga lui viață. Pentru a înțelege mai bine personalitatea sa complexă, rolul pe care l-a avut în dezvoltarea învățământului medical și contribuțiile sale dense în medicina românească, am discutat cu dr. Richard Constantinescu, cercetător pasionat al biografiei lui Grigore T. Popa, directorul Centrului cultural „I. I. Mironescu” al UMF Iași.

Ce înseamnă Grigore T. ­Popa pentru medicina românească şi pentru conştiinţa publică?

E un model profesional și moral. Pe latura dezvoltării personale, este unul dintre modelele prin excelență pe care le-aș oferi.

S-a născut într-una dintre cele mai sărace zone ale României, în Șurănești - Vaslui. Și-a pierdut mama de mic, tatăl s-a recăsătorit și nu a avut o copilărie fericită cu o mamă vitregă. A fost un copil care citea în timp ce păștea oile. A reușit să devină elev al unui prestigios liceu din Iași. A avut noroc de un călugăr de la Mitropolia din Iași, în a cărui chilie a ajuns după ce a rămas fără bani de chirie, adus de un coleg care a observat că i-a degerat unul dintre degetele de la picioare. Monahul Ilarion Radu găzduia în cele trei chilii ale sale elevi de gimnaziu și studenți fără posibilități. Este exemplul clar de copil care s-a autoeducat, în condiții nu tocmai prielnice.

A intrat apoi la Facultatea de Științe Naturale, pasiunea lui fiind biologia, natura, viul. Profesorul Paul Bujor, observând că e un băiat remarcabil, i-a recomandat să se înscrie la Facultatea de Medicină, unde exista o bursă din care putea să se întrețină. A făcut cele două facultăți în paralel, timp de doi ani. Se spune că în timpul unei disecții ar fi făcut așa-numita gastrită a anatomiștilor și a leșinat, iar laborantul, cu un pronunțat accent moldovenesc, a zis: „Aista se va face medic când m-oi face eu mitropolit”. Ei, nu numai că s-a făcut medic, dar a devenit tocmai anatomist și a revenit în acele săli de disecție, de la Institutul de Anatomie din Iași, pe care ulterior l-a condus, l-a refăcut.

În timpul facultății a fost remarcat de profesorul Francisc Rainer, marele anatomist și antropolog român. El l-a făcut preparator, astfel că a predat încă din timpul facultății. Ulterior, a devenit și custode al Muzeului de Anatomie, asistent și urmaș al profesorului Rainer la catedra din Iași, apoi la cea din București. De aici, în anii 1925-1926, a fost trimis cu o bursă Rockfeller în SUA, unde a făcut cercetări în domeniul neuro­științei. Și acolo a fost remarcat, ajungând membru al unei societăți foarte importante a cercetătorilor americani - Sigma XI.

A făcut apoi cercetare în Marea Britanie, în laboratorul profesorului Elliot Smith. Aici a întâlnit-o pe australianca Una Fielding și au făcut celebra descoperire a sistemului vascular port hipotalamo-hipofizar. A descris dura mater, foița care învelește creierul, într-o lucrare magistrală. La fel, a descris într-o lucrare foarte bună pericardul fibros. Are foarte multe contri­buții în zona biologiei umane.

A ajuns decan al Facultății de Medicină din Iași, al celei din Bu­curești, a condus Epitropia „Sfântul Spiridon”, Societatea de Medici și Naturaliști, Corpul Didactic din Iași, a fost curtat de către Carol al II-lea să fie un fel de stindard al politicii culturale a regelui, iar Iuliu Maniu l-a vrut ministru al învățământului.

În materialele pe care le-am consultat - însemnări ale foștilor stu­denți, ale unor fruntași politici, ale evreilor care au fost prigoniți, ale Securității - nu am găsit nici o fractură în ceea ce privește poziția lui. Și personal, și profesional a fost un caracter ferm, nu s-a înclinat niciodată, nu a avut nici un derapaj.

„Prețuia inovația și încuraja acest lucru și în învățământ” 

A fost, prin excelență, un om al școlii. Cum înțelegea el că trebuie să contribuie un profesor la ghidarea studenților săi?

După absolvirea facultății, a scris două cărți despre problema învățământului, în care preciza că studenții trebuie să se preocupe de două chestiuni - de învățare și de sport, prin sport înțelegând mișcare, călătorii și interacțiune cu ceilalți. Studenții beneficiau de lucrările, de tratatele aduse de el din străinătate. Era prezent constant în sălile de disecție. Se făcea anatomie multe zile și multe ore pe zi. Examenul era compus din mai multe secțiuni, toate foarte serioase. Era sever, dar nu absurd sau subiectiv. Le dădea studenților posibilitatea să revină cu materia mai bine fixată, dacă picau la examene. Preluând modelul fostului său profesor, Francisc Rainer, duminicile invita studenții la excursii pe dealurile Iașilor. Există fotografii cu Popa jucând leapșa sau volei cu studenții sau cu asistenții săi. Era foarte iubit de studenți, chiar dacă era un profesor sever.

A prețuit interacțiunea constantă între profesor și student, rafinarea continuă a cursurilor. Spunea că un profesor universitar nu poate fi ca un profesor de liceu, să repete la nesfârșit, an de an, aceleași cuvinte din manuale, ci trebuie să vină la masa vieții științifice cu cercetări și cărți noi. Prețuia inovația și încuraja acest lucru și în învăță­mânt. Critica profesorii ambu­lanți, care făceau politică, se aflau mereu între două trenuri și nu-și mai țineau cursu­rile. I-a încurajat pe studenți să se implice în cercuri științifice. A avut intuiția valorii unor persoane, pe care le-a promovat și le-a ajutat, printre care și George Emil Palade (singurul român laureat al Premiului Nobel). El l-a recomandat în SUA, el l-a determinat să aibă parcursul științific pe care îl cu­noaștem.

Permanent starea lui a fost aceea de a transmite ceea ce știa, ceea ce aflase din America. Aducea știința la zi în publicațiile din România. În revista „Însemnări ie­șene”, pe care a înființat-o și a coordonat-o, a invitat să scrie nume importante din spațiul american și european. A scris mereu, a ținut conferințe în orașele mari, dar și la țară. Când a apărut radioul, a ținut la radio cursuri și prelegeri despre știință.

„Cea mai luminoasă personalitate care patronează o universitate de medicină românească” 

S-a implicat foarte mult în viața Iașilor. Dacă ar fi trăit azi, cred că s-ar fi implicat și în crearea brandului orașului. Cum percepea Iașiul și cum îi percepea pe ieșeni?

Am spus recent într-o emisiune despre brandingul de oraș, de la TVR, că unul dintre reperele în dialogul despre Iași - trecut și prezent este Grigore T. Popa.

În 1931 a ținut o conferință în aula universității ieșene, intitulată „Starea trecută și prezentă a Iașiului”, în care analiza istoria orașului, mentalitatea ieșenilor, vina lor, rostul intelectualilor, ce e de făcut. Dacă citim acea confe­rință, ne cam întristăm, pentru că el observa ruina în care era orașul, observa faptul că pe lângă anumite instituții, pe care azi le prezentăm ca repere ale unui trecut luminos, pășteau porcii, erau zone insalubre. Era un Iași nu tocmai așa cum ni-l imaginăm noi astăzi. Vorbea despre faptul că ieșenii sunt molatici, ușor asimilabili dacă se duc la București, prin compa­rație cu cei din Cluj. Spunea că intelectualii nu sunt implicați în mișcarea de propășire a orașului lor, că multe dintre instituțiile medicale ieșene au fost schimbate de bucureșteni, care au venit cu o altă mentalitate. Dădea exemplul profesorului bu­cureștean Ernest Juvara, care a venit la Iași cu un mod de gândire diferit față de cel al chirurgilor ieșeni, care operau îmbrăcați de stradă, fără mască, fără bonetă, nu se spălau pe mâini, ridicau instrumentele și le suflau de praf. Juvara a impus o anumită disciplină și a șocat lumea medicală ieșeană.

În perioada 1936-1940, prin revista „Însemnări ieșene”, prin conferințele sale, Iașii au fost aju­tați să se desprindă de mentalitatea provincială, de înapoierea în care stagna. A fost unul dintre cei care au militat continuu pentru ridicarea și dezvoltarea acestui oraș. Văd și acum, cu ochii minții, un articol din ziarul „Opinia”, în care se vorbea despre entuziasmul și implicarea lui Grigore T. Popa în fondarea postului Radio Iași.

Cât a coordonat Epitropia „Sfân­tul Spiridon” a restaurat mănăstiri, cu sprijinul lui Nicolae Iorga. Epitropia a fost repusă într-o tradiție pe care o merita și reechilibrată financiar.

A ținut conferințe pentru Iași și pentru ieșeni chiar și după plecarea la București.

Pe unde a trecut a schimbat mentalități, a conturat direcții noi, luminoase. „Muncă” și „ordine” au fost două dintre cuvintele care l-au caracterizat.

Cineva spunea că el reprezintă „spiritul sacrificial în medicină”, dar deopotrivă reprezintă și ima­ginea verticalității. Dacă e să fiu mândru de un lucru, acesta este faptul că pe frontispiciul UMF Iași stă scris numele lui Grigore T. Popa, de departe cea mai importantă și mai luminoasă personalitate care patronează o universitate de medicină românească. 

„Grigore T. Popa a fost un om-punte, o personalitate interdisciplinară” 

De curând, UMF Iași a deschis un centru cultural universitar unic în țară, care a primit numele altui medicinist celebru, prieten cu Popa - I. I. Mironescu. Ambii au fost un soi de „luminători”. Cum s-a construit relația lor de prietenie?

Profesorul Francisc Rainer era prieten cu Ibrăileanu, iar Ibrăileanu era prieten cu Mironescu, pe care îl invitase să i se alăture la revista „Viața românească”. Ăsta e unul dintre contexte. Apoi, ei au fost profesori la aceeași facultate, Mironescu a scris la „Însemnări ieșene” și, pesemne, au rezonat, ambii provenind din lumea satului și având un anumit tip de reacție față de ceea ce se întâmpla în societate. Și Mironescu a avut o verticalitate similară cu cea a lui Popa. Și el, ca și Popa, a ținut conferințe încă din timpul studen­ției, a fost implicat în anumite mișcări de ridicare a studențimii. Popa l-a încurajat pe Mironescu să dramatizeze „Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă în piesa „Catiheții de la Humulești”, care a fost jucată la Iași.

Popa avea acest dar - așa cum îi încuraja pe studenții săi să progreseze întru știință, îi încuraja și pe prietenii lui, scriitorii, chiar dacă erau consacrați, să scrie, să creeze. Avea autoritate și avea fibră de scriitor.

I-am adus împreună, în posteritate, prin înființarea acestui centru, gândit ca o punte către alte instituții culturale și către domenii diverse. Pentru că Grigore T. Popa a fost un om-punte, o personalitate interdisciplinară.

Anul 2022 este „Anul Grigore T. Popa” la UMF Iași. Ce evenimente pregătiți pentru a marca acest moment?

Vor fi reeditate cărțile pe care Popa le-a publicat în timpul vieții - Reforma spiritului; Viață și societate, o carte interzisă după 1946. Eu intenționez să public câteva cărți legate de personalitatea lui Popa: Grigore T. Popa în arhivele Securității, care cuprinde documentele pe care le-am identificat în arhiva CNSAS; o carte de scrieri literare ale lui Popa - Dorințe pârjolitoare; un volum cu textele sale despre educație; o carte de confe­rințe, cu o parte importantă de conferințe radiofonice din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune; un album fotodocumentar. Încă mă gândesc sub ce formă voi putea valorifica acele caiete ale ­sale, cu însemnări medicale și ­cursuri, pe care le-am scanat integral. De asemenea, suntem în tratative cu Arhiva Națională de Filme să obținem câteva zeci de secunde dintr-un film în care apare Grigore T. Popa, la o inaugurare, din ianuarie 1945, la Universitatea din București, alături de rectorul universității și de regele Mihai, eveniment la care a ținut confe­rința de deschidere. Împreună cu artistul Daniel-David Grigorciuc colorizăm câteva fotografii ale lui Grigore T. Popa, iar el va face o lu­crare tridimensională a anatomistului. Vor fi, de asemenea, expo­ziții fotodocumentare și confe­rințe pe tot parcursul anului.