Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Haina preoţească oferă încredere”

„Haina preoţească oferă încredere”

Galerie foto (15) Galerie foto (15) Interviu
Un articol de: Oana Rusu - 07 Apr, 2022

Printre preoţii din Protopopiatul Sighet nelipsiţi de la punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei de când au început să vină refugiaţii din Ucraina, se află şi părintele Marcel Oprișan, de la Parohia Bârsana. Prezenţa sa este solicitată continuu de cei implicaţi (autorităţi, organizaţii, voluntari) pentru traducerea pe care o oferă din limbile ucraineană şi engleză, pentru implicarea sa în ajutorarea cu hrană, cazare şi transport, dar mai ales pentru disponibilitatea sa sufletească şi pentru căldura cu care oferă sprijin duhovnicesc persoanelor aflate în situaţia de criză a refugiului.



Recent, părintele Marcel Oprişan a fost desemnat coordonator principal în cadrul coaliției instituțiilor ONG-urilor care gestionează situația refugiaților din Ucraina, timp în care a avut loc şi vizita oficială din partea Comisiei Europene. În timpul vizitei au fost prezentate platforma care oferă sprijin refugiaților şi implicarea Episcopiei Maramu­reșului și Sătmarului încă din prima zi la Vama Sighet, colaborarea cu autoritățile județene şi locale şi cu organizațiile neguvernamentale. Despre modul în care s-a implicat personal, alături de Parohia Bârsana, de numeroşi alţi preoţi, credincioşi şi oameni cu suflet mare, am aflat de la părintele Marcel Oprişan.

Cum v-aţi implicat în sprijinirea refugiaţilor din Ucraina?

Prezenţa noastră în vamă a fost la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ştiind despre mine că sunt în zona aceasta şi sunt vorbitor de limba ucraineană, având părinţi ucraineni de la Valea Vişeului, a spus să mergem în vamă şi să ajutăm cu tot ceea ce este nevoie. Eu sunt din Parohia Bârsana, o comunitate frumoasă, mare şi care, de câte ori a fost nevoie, a venit în sprijinul oamenilor, implicată de fiecare dată şi pe alte planuri, cultural sau social. Preasfinţitul Părinte Iustin mi-a spus: „Du-te şi vezi care este situaţia, de ce este nevoie, şi ajutaţi acolo”. Mai este acolo şi părintele arhimandrit Casian Filip, consilier la Sectorul social-filantropic al episcopiei, care ne coordonează. Mai există, în cadrul episcopiei, o altă vamă, la Halmeu, unde se gestionează activităţile. Alături de părintele protopop de Sighet, pr. Aurel Vasile Pop, mai sunt şi alţi preoţi, precum părintele Dan Sidău care are Asociaţia „Dăruim şi ne dăruim”, cu foarte mulţi membri, implicată în activităţi sociale. Şi noi, la Bârsana, la rândul nostru, ca parohie, am intervenit de fiecare dată. Am simţit nevoia de a ne implica, fiind vorba de ucraineni, nu putem să ne negăm trecutul şi nici neamul din care facem parte. Eu sunt român, dar am legătură şi cu partea de etnie ucraineană.

Deşi vă aflaţi aproape toată ziua în vamă, când ieşiţi din acel perimetru sunteţi solicitat pentru diverse probleme, chemat înapoi în parohie?

La început toată lumea a încercat să rezolve problemele acolo, în funcţie de necesităţi, fie pe partea de transport, fie de cazare, fiind implicate toate parohiile din protopopiat şi din zonă, şi nu numai. Au venit şi parohii din alte părţi, cu atât mai mult episcopia, totul s-a făcut sub umbrela Sectorului social-filantropic. Fiind vorbitor de limba ucraineană din copilărie - pe Valea Vişeului sunt 18 sate în care se vorbeşte limba ucraineană -, am putut să intru în contact cu oamenii, să port un dialog, iar lucrul acesta este foarte important. De partea aceasta de traducere are toată lumea nevoie, cu atât mai mult este necesară prezenţa noastră, a Bisericii. Sunt solicitat şi pentru limba engleză, pentru că am fost preot în Marea Britanie. Prezenţa mea în vamă ca necesitate a crescut din acest punct de vedere. Având şi o parohie mare, cu posibilităţi de cazare, de a sprijini cu transportul, financiar, cu tot ce a fost nevoie, am solicitat comunitatea. E adevărat că mobilizarea a venit din toate părţile: prieteni din Marea Britanie, Franţa, oameni cu suflet mare de la Cluj, Sibiu, Bucureşti, toată lumea şi-a oferit sprijinul. Sperăm ca în continuare să putem face faţă şi să creştem.

De asemenea, a mai venit şi propunerea celor de la UNICEF să îi ajutăm din partea Bisericii, iar acest lucru l-am făcut cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, pentru a ajuta la coordonare. Am fost cooptat în comitetul de gestionare a situaţiei din punctul de trecere a frontierei de la Sighet. Situaţia e coordonată de Consiliul Judeţean, iar UNICEF vine cu experienţa cu persoanele refugiate şi, desigur, este implicată şi Biserica alături de ONG-uri care au venit şi au sprijinit de la început. Un ajutor oferit de ONG-uri este platforma de digitalizare prin care toată lumea este înregistrată, există un control pentru siguranţa cetăţenilor ucraineni. Atunci când intră sunt trecuţi în baza de date: unde se duc, la ce pensiuni, cu ce maşini, ce destinaţii au. Pe partea asta privind siguranţa oamenilor, UNICEF s-a organizat foarte bine. Noi ne-am implicat cu voluntarii din parohie şi cei de la nivel local. Asistenţa medicală este asigurată de Crucea Roşie, sunt ONG-uri şi asociaţii ale Bisericii care oferă asistenţă socială. Eu m-am ocupat cel mai mult de partea de cazare şi transport. Am avut într-o zi o ofertă pentru peste 500 de locuri de cazare, nu mai spun de ceilalţi preoţi sau oameni de bună credinţă care au oferit sprijin. Au fost şi alte confesiuni prezente care au oferit sprijin. Parohia Bârsana a dus mâncare, la un anumit moment, la persoanele aflate la Centrul „Emanuel”, coordonat de maici greco-catolice şi am lucrat foarte bine cu ei. Ei cazau, noi le duceam masa caldă printr-o firmă de catering, în condiţii de igienă şi siguranţă alimentară. Colaborăm toţi pentru că e singura soluţie ca să putem să ges­ti­­onăm lucrurile cât mai bine. Cu fenomenul acesta al refugiaţilor este foarte important să lucrăm împreună: Biserica, Consiliul Judeţean, UNICEF, ONG-uri, cei cu experienţă în IT care ne oferă o platformă de ajutor. Dacă mă uit în telefon, ştiu exact în momentul de faţă câte pensiuni sunt disponibile, cum se înregistrează fiecare. Lucrurile se schimbă în fiecare zi, în funcţie de ceea ce se întâmplă, atât în Ucraina, cât şi la nivel local sau de stat. În fiecare zi ne confruntăm cu lucruri noi. Ceea ce se întâmplă la punctele de trecere şi la vămi este un fenomen nou pentru noi, nu ne-am mai confruntat cu astfel de situaţii, astfel că în fiecare zi încercăm să îmbunătăţim ceva atunci când observăm că un lucru nu funcţionează bine. Ne interesează ca oamenii să îşi atingă destinaţia, pentru că în mare parte ei tranzitează zona aceasta. De fiecare dată noi ştim unde stau peste noapte şi cât stau aici. Dacă nu au transport, le facem rost şi contactăm firme care sunt verificate. Lucrează şi Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, autorităţile locale, cei care vin să ajute, toată lumea este implicată. Se încearcă să fie un control şi lucrează toată lumea pentru siguranţa cetăţenilor din Ucraina.

În vamă sunt multe ONG-uri, voluntari, ­autorităţi, dar sunteţi atât de solicitat şi pentru că sunteţi preot?

Sunt familii despărţite, mămici cu copilaşi, este partea cea mai sensibilă din societate care poate are o reţinere pentru un om străin. De obicei haina preoţească, pentru cei care sunt credincioşi - noi ştim că ucrainenii sunt oameni credincioşi -, oferă încredere. Au evitat să vorbească cu translatorul, m-au văzut pe mine şi au venit la mine cu lacrimi în ochi şi au spus „Batiuşca (părinte), pot să vorbesc cu dumneavoastră?” În momentul în care m-au văzut pe mine altfel au reacţionat, şi atunci, prezenţa noastră este obligatorie acolo.

Oferiţi şi asistenţă spirituală, pe lângă ­ajutorul pe care îl acordă toţi cei implicaţi acolo?

Este adevărat. Oamenii sunt în necaz. Când suntem în necaz, noi oamenii strigăm: „Doamne!” Biserica cu atât mai mult trebuie să fie prezentă. Şi a fost prezentă de la început acolo şi mă bucur că Preasfinţitul Părinte Iustin ne-a mobilizat să fim acolo unde trebuie. Desigur, noi preoţii suntem tot oameni. Nu are cum să nu te afecteze, din punct de vedere emoţional, să nu te atingă. Vorbeam la un moment dat de un nod în gât care nu se mai duce. Când ai o mămică şi încerci să vorbeşti cu ea şi o oră plânge încontinuu, cu doi-trei copilaşi lângă ea... Am văzut foarte mulţi copii mici în braţe, am avut aici şi copilaşi născuţi de cinci zile, este inimaginabil. De obicei au o destinaţie, dar având în vedere că soţii lor sunt acolo, pentru că nu pot pleca şi sunt aici numai mamele cu copiii, au nevoie de un tratament mai special decât o familie normală, întreagă. Aceşti oameni au despărţit de mamă şi de copil pe tatăl lor, pe cel care este capul familiei, care are un alt curaj. Am văzut mame pline cu bagaje, cu copii care plângeau. Am văzut o mamă care alăpta la sân şi era la volanul maşinii pentru a scăpa din calea războiului. Alăpta, era cu lacrimi în ochi, am întrebat dacă are nevoie de ceva. Este o situaţie specială şi trebuie tratată ca atare.

Mai mult decât asistenţă socială, transport sau cazare, le oferiţi şi această căldură, ajutorul duhovnicesc?

Am simţit personal, aşa ca o mângâiere a lor, faptul că cineva i-a încurajat. Le-am zis: nu vă temeţi, rugaţi-vă la Dumnezeu, rugaţi-vă pentru soţii voştri, fiţi puternici, aveţi încredere şi nădejde la Bunul Dumnezeu. E foarte greu să transmiţi şi un astfel de mesaj în astfel de situaţii. Spunea la un moment dat părintele Constantin Necula că medicii în perioada de pandemie au fost în linia întâi. Noi, preoţii, spunea părintele, suntem în linia zero. Iar această linie zero este cea în care trebuie să oferi ceva aproape imposibil. Şi totuşi, oamenii sunt mângâiaţi pentru că văd dragostea noastră, văd dorinţa noastră de a-i ajuta, văd căldura cu care noi îi primim. Încercăm să-i facem să nu simtă acest lucru ca şi cum ar fi într-o situaţie absolut delicată. Încercăm să le oferim condiţiile cele mai bune, în ideea să nu simtă aceste lipsuri pe care le au atunci când se despart de familie, pentru că este cumplit. Nu avem cum să nu fim afectivi, să nu ne atingă şi pe noi.

La Sfânta Liturghie la biserica parohială din Bârsana, printre credincioşii prezenţi, au fost şi persoane venite din Ucraina?

Am spus în biserică şi credincioşilor, le-am explicat că o parte din slujbă am rostit în limba ucraineană. Am slujit în română în principal, dar în momentele importante ne-am rugat în ucraineană. La sfârşitul slujbei, dintre cei care au fost la biserică, o mămică cu un copilaş a venit şi a spus: „Vreau să vă îmbrăţişez şi să vă spun ceva şi să vă întreb ceva. M-am simţit extraordinar la biserică”. I-am spus: e foarte important să te rogi. În momentul acesta Dumnezeu este Cel care ne poate ajuta, de fapt nu ­ne-a rămas altceva decât numai Dumnezeu şi oamenii, cei care sunt în jur. Le-am spus: „Sper că v-aţi simţit bine aici”. Şi ei au răspuns:

„Extraordinar de bine, dar acasă e acasă, părinte. Pentru noi a fost extraordinară primirea aici, dar vrem acasă”.

 

Citeşte mai multe despre:   Protopopiatul Sighet  -   razboiul din Ucraina