Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Identitate creştină, inimă către inimă, în Scandinavia

Identitate creştină, inimă către inimă, în Scandinavia

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Interviu
Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 11 Feb, 2021

Toţi cei dragi ai noştri plecaţi în afara României au povestea lor, în care găsim lacrimi şi surâsuri, împliniri şi regăsiri de drum. Plecarea din ţară nu a fost poate o bucurie, dar din diferite motive s-au avântat cu mult curaj într-o lume necunoscută, cu sacrificii foarte mari la început. Biserica Ortodoxă Română îşi primeşte fiii întotdeauna cu braţele deschise, pretutindeni. În prezent, românii din Episcopia Europei de Nord (Norvegia, Suedia şi Danemarca) se află în grija Preasfinţitului Părinte Macarie, care îi păstoreşte pe toţi cei de aici cu deosebită râvnă misionară, fiindu-le tuturor părinte, frate şi prieten.

Preasfinţia Voastră, care este organizarea administrativ-pastorală a parohiilor din Episcopia Europei de Nord?

Jurisdicția canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord se întinde asupra Norvegiei (cu 10 parohii și 5 filii), Suediei (cu 14 parohii, 9 filii și 4 misiuni) și Danemarcei (cu 17 parohii). De asemenea, cuprindem și misiuni în Groenlanda, Arhipelagul Svalbard, Insulele Feroe, Bornholm și Gotland și două așezăminte monahale, unul în Stockholm, la Centrul episcopal, și celălalt la Ikast, în Danemarca. Căutăm, așadar, dincolo de limitele formale ale Episcopiei noastre, să ajungem la românii din aceste ținuturi îndepărtate. Astfel, îi avem în grija noastră pastorală și pe românii care nu se află în „staulul” strict jurisdicțional, ci se află, de pildă, în Finlanda.

Care sunt dificultăţile misionare pe care le întâmpinaţi în ţările nordice?

Diaspora românească din Scandinavia se caracterizează prin risipirea sa demografică. Nu sunt concentrații mari de români, în schimb se găsesc „insulițe”, mici comunități, risipite pe întreg teritoriul, inclusiv în locuri foarte depărtate, cum ar fi dincolo de Cercul Polar. Oamenii parcurg distanțe apreciabile pentru a ajunge la biserică, în duminici și sărbători. Preoții sunt nevoiți să lucreze pentru a se întreține. Așadar, condiții foarte diferite față de cele de acasă, din țară. Aceasta duce la o necesară intensificare a efortului pastoral, de peregrinare neîncetată pe teren pentru a ține laolaltă comunitățile euharistice. Totodată, acestei risipiri i se adaugă un mediu foarte secularizat, iarăși foarte diferit față de țara noastră. Noi, ortodocșii, suntem aproape de neînțeles pentru mintea scandinavă din aceste timpuri. La aceasta se adaugă și o percepție, aș spune, marcată de preju­decăți, uneori, cu privire la români. Dar sunt și semne încurajatoare. Avem nordici care își întemeiază familii cu români, dorind înainte de Taina Cununiei să se boteze și să devină ortodocși. De asemenea, sunt și cazuri de scandinavi care s-au convertit atunci când au intrat în contact cu Ortodoxia, aici sau în țările din Răsărit.

Suntem realiști, dar și optimiști, când vedem cum enoriașii noștri se mobilizează pentru a sprijini proiectele sociale ale Episcopiei, pentru a-i ajuta pe cei dintre noi aflați în nevoie, sunt receptivi la proiectele noastre misionare. În prezent, căutăm să depășim dificultățile pastorale provocate de restricțiile pandemice. Dar suferim împreună, ne rugăm unii pentru alții, împreună pătimim, împreună ne și ridicăm, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cum reușesc conaționalii noștri să își ­redescopere propriile rădăcini departe de țară?

Românii din Scandinavia își redescoperă, deseori, propriile rădăcini, căci pe cât de mari sunt depărtarea şi distanța socială și culturală impuse de ținuturile acestea mai reci, la propriu și la figurat, pe atât de mare e și dorul de casă, de comuniune, de Dumnezeul pe Care, poate, L-au cam neglijat până acum, cum neglijezi un părinte sau un bunic de la țară lăsat în urmă. Și este înălțător să vezi cum mulți Îl redescoperă pe Dumnezeu, realizând că, de fapt, ei au rămas afară din căldura vieții adevărate și a dragostei jertfelnice care emană din Altarele euharistice. Sunt, așadar, motive de încredere. Suntem realiști, dar și optimiști, când vedem cum enoriașii noștri se mobilizează pentru a sprijini proiectele sociale ale Episcopiei, pentru a-i ajuta pe cei dintre noi aflați în nevoie, sunt receptivi la proiectele noastre misionare. În prezent, căutăm să depășim dificultățile pastorale provocate de restricțiile pandemice. Am avut membri ai comunităților euharistice care au avut de suferit în urma acestei epidemii, mireni și preoți. Dar, mulțumită lui Dumnezeu, majoritatea au trecut cu bine peste această încercare. Foarte greu a fost să trecem peste greutățile izolării sociale. Într-o societate deja distanțată psihologic și social, să te mai și găsești în izolare de nevoie și în imposibilitatea de a-i cerceta pe cei care suferă de singurătate sau care au nevoie de comuniune vie, este o cruce grea. Dar suferim împreună, ne rugăm unii pentru alții, împreună pătimim, împreună ne și ridicăm, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cum reuşiţi, împreună cu preoţii comunităţilor de aici, să păstraţi valorile tradiţionale şi spirituale ortodoxe, în acest spaţiu multicultural şi multietnic?

Episcopia noastră se preocupă în mod deosebit de cultivarea identității românești, atât prin proiecte etnografice, cât și prin programele sale culturale și educative. Dar cel mai mult contează ceea ce transmitem mai departe prin modul nostru de adunare, împreună, în casa Domnului. Căutăm să încurajăm enoriașii care vin la slujirile noastre să cultive, totodată, și identitatea na­țională, prin purtarea portului tra­dițional, prin cântări, prin menținerea unor datini. Ceea ce trebuie să facem este să păstrăm această cultură vie, organică, cu care mulți dintre noi au plecat din țară și care, dacă e păstrată, îți mai ostoiește din dorurile specifice celui plecat. Firește că mediul cel mai propice pentru păstrarea valorilor identitare este cel al Bisericii. Mediul familial nu este suficient pentru acest lucru, pentru gene­rațiile noi, care au crescut și s-au socializat aici sau care s-au născut de-a dreptul în ținuturile nordice. Astfel că îndemnăm ­mereu românii să țină legătura vie cu biserica lor, să pre­țuiască micile lor comunități ­euharistice și să le cultive, pentru că, astfel, își cultivă rădăcinile, își cultivă propria lor identitate. Căutăm, așadar, să-i conști­en­tizăm pe credincioși cu privire la frumusețea propriei lor culturi, propriilor lor tradiții, aici putând face „pe viu” comparația cu valorile și tradițiile altor popoare. Reies mai clar, în evidență, pentru cine vrea să vadă, virtuțile modului de viață specific național, precum și neprețuitele tradiții locale, care dau gust și mireasmă vieții comunitare. Românii au fost un popor care a știut să trăiască frumos și cuminte, în armonie cu mediul, în armonie cu cerul. Dacă am înțelege deplin acestea, am avea răspunsurile potrivite, din propria noastră experiență antropologică, pentru multe din problemele care frământă acum Europa dezvoltată și occidentală. De aceea, ar fi un mare, mare păcat să ne lăsăm pradă deculturalizării.

Care sunt mijloacele pastorale speciale în acest context în diasporă?

După cum am mai spus, eparhia noastră are un anumit specific care face ca pastorația pe teren să fie o necesitate constantă. Din păcate, posibilitatea de a circula a fost restrânsă sever în această criză pandemică. Am folosit și folosim din plin, desigur, canalele on-line pentru a suplini această lipsă, dar acestea sunt palide consolări față de esența vieții bisericești care constă în comuniunea față către față. Avem un cont actualizat frecvent pe o cunoscută rețea socială, avem un website bine structurat al Episcopiei și o ediție on-line a revistei eparhiale „Candela Nordului”. Pe aceste canale comunicăm nu doar mesaje oficiale sau predici, ci și mesaje de suflet, chemări la rugăciune, mulțumiri, întreținând, astfel, o comunicare cât mai vie și directă cu credincioșii noștri. Însă dacă am înregistrat vreun „succes” pastoral, acesta a fost dobândit cu mijloacele speciale cele mai temeinice ale Bisericii: cercetarea turmei cuvântătoare față către față, inimă către inimă, aducând vestea cea bună, Evanghelia, iertarea păcatelor și mântuirea.