Astăzi, de Praznicul Întâmpinării Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos este vestit în templul din Ierusalim ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel mult-aşteptat. Prin cântările Bisericii, credincioşii se fac beneficiari ai acestei mărturisiri. Imnul "Nu pricep Curată" de la Utrenia sărbătorii este una dintre cântările cele mai cunoscute, cântate cu multă evlavie în fiecare lăcaş de cult. Despre cum a apărut acest imn şi despre semnificaţiile lui teologice ne vorbeşte diaconul Cornel-Constantin Coman.
Părinte diacon, ce reprezintă cântarea "Nu pricep, Curată" şi din ce categorie de cântări bisericeşti face parte?
Până la apariţia canoanelor în slujba de dimineaţă, la Utrenie se cântau în locul lor nouă cântări mari selectate din Vechiul Testament, texte de inspiraţie eminamente biblică. Cele nouă imne biblice cântate odinioară la Utrenie se mai păstrează astăzi în slujbele din timpul Postului Mare şi sunt, practic, cele nouă cântări ale lui Moise de la sfârşitul Psaltirii. Ultima cântare din acest şir era în cinstea Maicii Domnului, singura de inspiraţie nou-testamentară. Ea era alcătuită din imnul Maicii Domnului, Măreşte sufletul meu pe Domnul... (Luca 1, 46-55), plus cântarea dreptului Zaharia de la naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Binecuvântat este Domnul Dumnezeu lui Israel... (Luca 1, 68-79).
Cu timpul, cele 9 cântări au rămas sub forma unor stihuri, între care Biserica a compus canoane, tropare care se cântă astăzi. În cele din urmă au dispărut cu totul şi aceste stihuri, rămânând doar troparele canoanelor. În cântarea a 9-a în cinstea Maicii Domnului, Biserica a întreţesut în versetele cântării troparul Ceea ce eşti mai cinstită.
La Praznicele Împărăteşti închinate Mântuitorului Hristos, pentru a se cinsti în chip deosebit sărbătoarea respectivă, Biserica a renunţat la troparul Ceea ce eşti mai cinstită..., dispărând astfel şi stihurile cântării Maicii Domnului, şi cântarea Dreptului Zaharia. În locul acestor cântări au fost compuse nişte stihuri speciale numite "Megalinarii" sau "Mărimuri", pentru că s-a păstrat începutul de la Cântarea Maicii Domnului (Măreşte sufletul meu...), dar s-a continuat cu un text de laudă sau explicativ pentru sărbătoarea în cauză. De exemplu, la Bobotează, stihul este: Măreşte sufletul meu pe Cel ce în Iordan a primit botezul de la Ioan". La sărbătoarea de astăzi, Biserica, prin imnografii ei, a compus această frumoasă cântare, care are primul stih aşa: "Nu pricep, Curată", nici îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit". Această cântare prezintă credincioşilor, în sinteză, toată teologia praznicului Întâmpinării.
Imn cântat în Biserica noastră din 1848
Când a fost alcătuită cântarea aceasta şi când a apărut în cult la noi?
Cântarea a fost alcătuită, în forma pe care o avem astăzi, de protopsaltul şi muzicologul Dimitrie Suceaveanu, în anul 1848, la Iaşi. Ulterior, a mai fost retipărită de Nectarie, Protopsaltul Sfântului Munte Athos, în anul 1889, cu acelaşi ritm ca la Dimitrie Suceveanu, dar într-un melos diferit. Stihurile acestei cântări sunt formate din mici calupuri de câte 7 silabe, care se repetă de 3 sau 4 ori, în funcţie de lungimea fiecărui stih.
În greceşte, stihurile cântării au o structură foarte clară din punct de vedere al numărului de silabe şi al accentelor şi se cântă într-un mod aproape matematic, în tact întreit. Iniţiala fiecărui vers al cântării "Nu pricep, Curată" formează pe verticală un acrostih care este aşezat în ordine alfabetică.
Textul cunoscut astăzi şi cântat în fiecare biserică nu respectă întru totul originalul grec, ci s-a urmărit mai mult păstrarea metricii şi a melosului bizantin. A fost mai important ca textul cântării, chiar dacă nu respectă fidel originalul, să se cânte pe acelaşi calapod metric ca originalul bizantin. De aici şi impactul deosebit pe care cântarea o are asupra celor care o ascultă.
Cât de importantă este această grijă pentru respectarea ritmului şi melosului original ale unei cântări?
La vremea la care această cântare era tipărită, Mitropoliile Ungrovlahiei şi Moldovei făceau parte din Sinodul Patriarhiei de Constantinopol şi o parte din clerul bisericesc de la noi era format din greci. Erau foarte mulţi protopsalţi greci şi compozitori de muzică bizantină de la care au învăţat marii noştri muzicologi Anton Pan, Macarie Ieromonahul, Dimitrie Suceveanu. La multe biserici existau două străni care cântau pe rând la slujbe, una în română şi cealaltă în greacă.
Megalinariile "Întâmpinării Domnului" sunt un exemplu de păstrare a metricii originale în textul românesc. Un alt exemplu în acest sens este cântarea Prohodului Domnului, tradus la 1836, din iniţiativa episcopului Chesarie al Buzăului, de către Macarie Ieromonahul. Această cântare este aşezată pe calapodul metric al originalului.
Înnoirea întregii zidiri
Vă rugăm să ne vorbiţi despre conţinutul teologic al imnului la care ne referim.
Această cântare rezumă întreaga imnografie despre aducerea Mântuitorului la Templu şi întâlnirea Lui cu Dreptul Simon, şi captivează prin bogăţia şi profunzimea teologică a imaginilor. "Nu pricep, Curată" prezintă erminia şi teologia Bisericii asupra acestui praznic. Din analiza ei putem înţelege modul în care imnograful interpreteză acest moment. Plecând de la informaţiile din Sfânta Scriptură referitoare la bătrânul Simeon, despre care se spune că avea înştiinţare de la Dumnezeu că nu va vedea moartea cu ochii până când nu-L va vedea pe Hristos, pe Mesia, pe Cel aşteptat, imnograful regizează o întâlnire între două perioade din istoria oamenilor. Plecând de la contrastul dintre tinereţea Mântuitorului şi bătrâneţea lui Simeon, imnograful prezintă această întâlnire dintre Mântuitorul şi Simeon ca o întâlnire dintre legea nouă, Noul Testament şi legea veche, Vechiul Testament. Legea veche este legea care îmbătrâneşte aşteptând harul, aşteptând venirea harului. În aceste stihuri, Simeon este înfăţişat zicând: "Luminează-mi sufletul şi lumina de simţit". Se referă la faptul că Simeon are vederea slăbită de bătrâneţe şi se roagă lui Dumnezeu să-i lumineze chiar şi ochii aceştia trupeşti ca să poată să-L vadă. Se roagă să-i lumineze puterea de a-L vedea şi a-L vesti ca "Prunc Tânăr" şi "Dumnezeu mai înainte de veci", de a vesti legea nouă a harului. Trebuie să avem toate puterile noastre, fizice şi duhovniceşti, luminate de Duhul Sfânt pentru a-L cunoaşte şi vesti pe Dumnezeu. Totodată, aici este şi întâlnirea dintre legea veche îmbătrânită, care cere slobozire, prin gura Dreptului Simeon, fiindcă vremea ei a trecut cu totul: "Acum, slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta". Mântuitorul Iisus Hristos, numit odinioară Cel vechi de zile, vine ca un "Prunc tânăr", cu o putere de a înnoi nu numai legea veche, ci întreaga zidire.
