„În comuniune cu Dumnezeu, omul se transfigurează prin lumină“

Dumnezeu este lumină şi această lumină poate fi văzută de şi în cei care se sfinţesc. Acesta este mesajul pe care Sfântul Grigorie Palama, de la a cărui mutare la lumina cea neînserată a împărăţiei au trecut de curând 650 de ani, îl transmite lumii de astăzi. Însă, pentru a ajunge la contemplarea luminii necreate, omul trebuie să meargă pe calea împlinirii poruncilor divine, care uneşte sufletul cu Creatorul său. Începutul vederii dumnezeieşti îl constituie recunoaşterea păcatelor şi pocăinţa pentru ele. În interviul de mai jos, IPS Ierotheos Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios din Grecia, explică elemente esenţiale din teologia arhiepiscopului Tesalonicului, Sfântul Grigorie, precum şi contextul social şi istoric în care el a combătut ideile greşite ale monahului Varlaam de Calabria.

Înalt Preasfinţia Voastră, sărbătorim anul acesta 650 de ani de la adormirea celui între sfinţi Părintelui nostru, Grigorie Palama. Cum caracterizaţi cadrul istoric în care a apărut această stea a Ortodoxiei?

Într-adevăr, este vorba de o mare stea a Bisericii Ortodoxe, care a arătat că Biserica nu este o organizaţie omenească, ci binecuvântatul Trup al lui Hristos şi comuniunea îndumnezeirii. El însuşi a fost luminat de Hristos, Care este Lumina cea adevărată şi Capul Bisericii, şi prin urmare a luminat şi luminează până azi cu minunile şi învăţătura lui.

Cadrul istoric în care s-a născut şi a crescut era dificil. Imperiul Romano-Bizantin se apropia de apusul lui şi teritoriile i se restrânseseră. În epoca Sfântului Grigorie Palama au avut loc două mari evenimente istorice. Pentru prima oară, otomanii, care ocupaseră Asia Mică în întregime, au pus piciorul în Tracia de Răsărit şi, tot pentru prima oară, teologia scolastică, prin persoana lui Varlaam, a pătruns în spaţiul ortodox.

Astfel, Sfântul Grigorie avea să înfrunte religia antropocentrică a Islamului - pentru un an chiar a fost prizonier la otomani şi a avut trei dialoguri cu ei - şi secularizarea umanismului creştin occidental, aşa cum s-a vădit în dialogul cu Varlaam. În această epocă, sfântul a dezvoltat teologia ortodoxă în cea mai profundă expresie a ei şi a înfruntat cu duh puternic şi minte luminată cele două curente care veneau din Orient şi din Occident. Cu aceleaşi provocări ne confruntăm şi astăzi, de aceea învăţătura Sfântului Grigorie este actuală.

Viaţa Sfântului Grigorie

Intelectualitatea greacă laică avea o perspectivă raţionalistă scolastică, câtă vreme Sfântul Grigorie Palama urma linia Sfinţilor Părinţi. Care a fost influenţa Sfântului Munte în formarea duhovnicească a tânărului Grigorie şi în dobândirea adevăratei învăţături?

Filosofia greacă se întemeiază pe raţiune şi pe fantezie, dar şi teologia occidentală se exprimă în mod scolastic-raţional. În ambele situaţii vedem prezenţa metafizicii. Când vorbim de metafizică, avem în vedere acea concepţie care face deosebirea dintre cele naturale, cărora le aparţine lumea, şi cele supranaturale, cărora le aparţine Dumnezeu, şi între care există neant. Este cunoscut că în teologia ortodoxă nu facem deosebire între cele naturale şi cele supranaturale, ci între necreat şi creat. Însă, harul necreat al lui Dumnezeu intră în creat. Scolasticismul înseamnă acea mişcare care se întemeiază pe raţiune şi logică, ca să Îl cunoască pe Dumnezeu.

Însă, Sfântul Grigorie Palama a urmat viaţa şi învăţătura Profeţilor, a Apostolilor şi a Părinţilor, adică nu se întemeia pe logică, ci pe mintea care lucrează în inimă. Potrivit învăţăturii Bisericii, una este lucrarea logică a sufletului şi alta este lucrarea lui mentală. Lucrarea logică acţionează în creier şi se ocupă cu lumea înconjurătoare, iar lucrarea mentală acţionează sau trebuie să acţioneze în inimă, astfel încât omul să aibă comuniune cu Dumnezeu.

Această viaţă Sfântul a trăit-o mai întâi la Constantinopol şi apoi la Sfântul Munte. Influenţa Sfântului Munte era mare în tot imperiul. Întreaga familie a Sfântului se inspira din tradiţia Sfântului Munte. Tatăl lui era senator şi în timpul şedinţelor făcea Rugăciunea minţii. Mama şi fraţii lui au devenit monahi. El însuşi, în timpul studiilor, se retrăgea în palat şi trăia în aspră asceză şi în Rugăciunea minţii. Învăţătorul lui privind rugăciunea neîncetată era mitropolitul Filadelfiei Teolipt, un episcop isihast. Când, după studii, a plecat în Sfântul Munte, a cunoscut mari învăţători duhovniceşti, precum Nichifor din Singurătate, care practica şi învăţa Rugăciunea minţii. Sfântul Grigorie însuşi practica rugăciunea şi avea experienţa luminii necreate, o vedea pe Maica Domnului şi pe mulţi sfinţi. Din toate acestea îşi are provenienţa învăţătura lui.

Cartea pe care am scris-o despre Sfântul Grigorie Palama am intitulat-o „Sfântul Grigorie Palama ca Aghiorit“, ca să arăt legătura strânsă a învăţăturii lui cu viaţa Sfântului Munte.

Ereticii studiau teologia dinspre filosofie, în timp ce Sfinţii Părinţi foloseau experienţa personală

Care a fost ecoul confruntării dintre Varlaam şi Grigorie Palama în societatea bizantină din acea epocă?

Varlaam era un monah unit, deţinătorul unei mari culturi clasice şi cunoscător al teologiei scolastice occidentale. Când a venit în Constantinopol şi în Tesalonic, a fost nedumerit de Tradiţia isihastă pe care a întâlnit-o şi, necunoscând învăţătura Părinţilor Bisericii, a crezut că era o abatere de la învăţătura creştină. Acest lucru arată cât era de influenţat de scolasticismul occidental şi cât de mult se îndepărtase teologia occidentală de învăţătura vechilor Părinţi ai Bisericii. În acelaşi timp, arată că tradiţia isihastă era cunoscută în poporul ortodox şi că acest popor ortodox trăia în ea.

Sfântul Grigorie Palama a înţeles imediat că Varlaam avea o altă tradiţie, diferită de Tradiţia ortodoxă, pe care Sfântul o întâlnise şi o trăise. De aceea, când a fost rugat de creştinii din Tesalonic să îi ajute, el a combătut opiniile lui Varlaam. Acest lucru se vede în opera sa „Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie“.

Dialogul acesta a avut un mare ecou în societatea romano-bizantină şi a acaparat cercurile teologice şi filosofice, dar şi monahii şi poporul. De ce se întâmpla asta?

Când citim istoria bisericească, vedem că totdeauna au existat două curente, chiar şi înlăuntrul creştinismului răsăritean - curentul care se întemeia mai mult pe filosofie şi cel care se întemeia pe teologia isihastă. Ereticii, de regulă, studiau temele teologice dinspre filosofie, în timp ce Sfinţii Părinţi foloseau experienţa personală, ca să răspundă la problemele filosofice ale epocii lor. Sfântul Grigorie Teologul spune că Părinţii lucrau pescăreşte, precum apostolii analfabeţi care erau pescari, dar luminaţi de Duhul Sfânt, şi nu în mod aristotelic, adică după metoda lui Aristotel.

Aceste două curente le întâlnim în toate epocile. În epoca Sfântului Grigorie Palama existau umaniştii, care erau influenţaţi de filosofia greacă, şi isihaştii, şi din această categorie făcea parte majoritatea poporului care se inspira din experienţa ortodoxă a monahilor.

Astfel, creştinii au arătat un interes deosebit faţă de acest dialog, desigur au acceptat în întregime teologia Sfântului Grigorie Palama, care este teologia Bisericii Ortodoxe. Asta s-a întâmplat prin trei sinoade care au avut loc în anii 1341, 1347 şi 1351. Ultimul sinod (1351) mai ales a avut caracteristicile unui Sinod Ecumenic şi este caracterizat de mulţi drept al IX-lea Sinod Ecumenic.

Modelul omului în societatea bizantină era sfântul, îndumnezeitul

Cât de interesaţi erau împăratul şi conducătorii sistemului politic al Imperiului Bizantin de aceste teme de teologie înaltă? Cât de interesaţi erau credincioşii necultivaţi?

Oamenii din epoca Sfântului Grigorie Palama se ocupau cu probleme teologice, pentru că teologia era baza vieţii sociale. Astăzi, societăţile noastre se întemeiază pe baze sociologice, de aceea şi oamenii se împart în capitalişti, liberali, socialişti. Adică statul se întemeiază pe sisteme sociale antropocentrice. Atunci, însă, Imperiul Romano-Bizantin se întemeia pe teologia ortodoxă şi prin teologia ortodoxă rezolva diferitele probleme.

Modelul omului şi al societăţii era sfântul, îndumnezeitul. Biserica era considerată clinică-spital care vindeca personalitatea omului, iar clericii erau receptaţi ca vindecători. Acest lucru îl vedem în toate operele Părinţilor Bisericii, încă şi în legile societăţii şi în decretele imperiale. Desigur, şi atunci se întâmplau greşeli şi păcate, dar oamenii ştiau să se întoarcă la Dumnezeu şi să se pocăiască. Dincolo de toate, centrul vieţii lor era Dumnezeu şi Sfinţii Lui. Viaţa monahală influenţa mulţimea.

Împăraţii teologhiseau, după cum se vede în rapoartele Sinoadelor Ecumenice, participau la dumnezeiasca Liturghie având un loc distinct, scriau imne, după cum, de exemplu, Teodor Laskaris a scris „Marele Canon Paraclis“, Leon Înţeleptul a scris „Voscresnele“, adică „Slavele“, duminicilor, iar fiul său, Constantin Împăratul, „Luminândele“ Învierii. Se nevoiau împreună cu monahii în asceză, în post şi în rugăciune şi de multe ori demisionau de la tron, ca să devină monahi, adică schimbau veşmintele imperiale cu rasa monahală.

Aşa trăiau, în cea mai mare parte, patriarhii, episcopii şi laicii. Şcolile teologice funcţionau în mănăstiri, pentru că acolo se învăţa metoda teologică - curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea.

Toată această viaţă era comună şi celor educaţi, şi celor needucaţi, clericilor şi laicilor, monahilor şi mirenilor, conducătorilor şi supuşilor, bărbaţilor şi femeilor.

Desigur, nu mi-am propus să înfrumuseţez lucrurile, dar baza pe care se mişcau aceasta era. Principiul lor de bază era: „Numai Tu eşti fără de păcat şi numai pe Tine Te slăvim“.

Toate numele lui Dumnezeu sunt expresii ale lucrărilor Lui

Vă rog să rezumaţi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, aşa cum este expusă în operele lui principale.

Este foarte greu să redea cineva în puţine cuvinte elementele principale ale învăţăturii Sfântului Grigorie Palama, care însă este învăţătura Bisericii Ortodoxe exprimată prin acest Sfânt.

Cu toate acestea, rezumând, învăţătura sa fundamentală este deosebirea dintre fiinţă şi lucrare/energie în Dumnezeu, că Dumnezeu are fiinţă şi lucrare/energie. Potrivit cu aceasta, omul nu participă la fiinţa lui Dumnezeu, ci doar la lucrările Lui. Dumnezeu, după fiinţă, este neparticipabil şi incognoscibil pentru om, iar după lucrările Sale este participabil şi congnoscibil. Toate numele lui Dumnezeu sunt expresii ale lucrărilor Lui. Dragostea, pacea, dreptatea sunt lucrări ale lui Dumnezeu. Una este lucrarea lui Dumnezeu, dar primeşte nume potrivit cu rezultatele pe care le creează. Astfel, se vorbeşte de lucrarea dătătoare de fiinţă, dătătoare de viaţă şi dătătoare de înţelepciune a lui Dumnezeu, precum şi despre cea curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare.

Fiecare fiinţă are şi lucrare. Acest lucru este valabil şi pentru Dumnezeu, şi pentru întreaga creaţie. Diferenţa este că, atunci când fiinţa este creată, şi lucrarea/energia este creată şi că, atunci când fiinţa este necreată, necreată este şi lucrarea. Astfel, lucrarea/energia lui Dumnezeu este necreată, nu creată.

Toată această teologie Sfântul a analizat-o de multe ori prin prisma evenimentului Schimbării la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor. Lumina care a strălucit de pe faţa lui Hristos nu era o a treia fiinţă ascunsă în Hristos, ci era însăşi slava dumnezeirii Lui care a strălucit din fiinţa umană a lui Hristos, care fiinţă umană a devenit izvor al energiei necreate. Cei trei ucenici pe Muntele Tabor au văzut lucrarea lui Dumnezeu ca Lumină şi au intrat în Lumină.

Această învăţătură, care a fost exprimată în trecut de numeroşi Părinţi, dar pe care Sfântul Grigorie Palama a dezvoltat-o mai mult, are foarte mare importanţă, pentru că arată diferenţa dintre teologia ortodoxă şi cea occidentală. Varlaam, reprezentant al scolasticismului occidental, a învăţat că fiinţa necreată a lui Dumnezeu se identifică cu energia Lui necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu creaturile prin energii create. Aceasta este o erezie din care provine şi filioque şi multe alte învăţături mai noi ale romano-catolicilor.

Desigur, Sfântul Grigorie Palama a dezvoltat şi alte teme, dintre care trei elemente esenţiale, după cum se vede în opera „Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie“. Primul, că acea cunoaştere a lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin înţelepciunea omenească, ci prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, al doilea, că prin Rugăciunea minţii se întoarce mintea în inimă şi al treilea, că vederea luminii necreate este participare la împărăţia lui Dumnezeu şi este mai înaltă decât orice înţelepciune omenească, de aceea şi cei care văd pe Dumnezeu sunt mai presus de filosofi. În cele trei puncte vedem stadiile vieţii duhovniceşti, care sunt curăţirea inimii, luminarea minţii şi îndumnezeirea.

Varlaam şi Sfântul Grigorie, scolastica raţionalistă şi experienţa rugăciunii

De ce Varlaam nu a fost de acord cu argumentele Sfântului Grigorie în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu?

Varlaam, aşa cum am spus deja, era reprezentant al teologiei scolastice occidentale, aşa cum s-a configurat aceasta după secolul al IX-lea şi, ulterior, de către Anselm de Canterbury, Toma dâAquino şi alţi teologi scolastici, care au continuat opiniile Fericitului Augustin. Scolasticii considerau că filosofii erau mai presus de Profeţi, pentru că se întemeiau pe logică, care este pentru ei cel mai nobil element al existenţei omului, în timp ce Profeţii aveau viziuni care erau fantezii. După ei, filosofia este mai înaltă decât vederea lui Dumnezeu.

De asemenea, Varlaam avea opinii platonice despre trup şi îl dispreţuia, după cum, de asemenea, prin părerile lui despre Sfântul Duh şi, în general, despre Dumnezeu îşi conducea gândirea către un agnosticism creştin. Prin urmare, Sfântul Grigorie Palama era teolog văzător de Dumnezeu, în timp ce Varlaam era un filosof scolastic.

Când Varlaam a întâlnit în spaţiul răsăritean Tradiţia teologiei isihaste, potrivit căreia mintea intră în inimă, şi se roagă mental , şi, în continuare, se luminează şi vede lumina necreată, şi că trupul omului participă la îndumnezeire, şi mai ales când a aflat metoda pe care o învăţa Nichifor din Singurătate despre întoarcerea minţii în inimă şi despre dobândirea comuniunii cu Dumnezeu, a considerat că aceasta constituia o erezie.

Marea valoare a Sfântului Grigorie Palama este că, prin marea luminare de la Dumnezeu, a arătat că teologia isihastă este metoda reală de cunoaştere a lui Dumnezeu şi că isihia ortodoxă este premisa fundamentală a teologiei ortodoxe.

Ce urmări a avut victoria Arhiepiscopului Tesalonicului în faţa perspectivei scolastice de influenţă raţionalistă?

Nu a fost victoria Sfântului Grigorie Palama, ci victoria Bisericii Ortodoxe şi a adevărului pe care Biserica îl deţine prin vlăstarul ei ales care este Sfântul Grigorie Palama.

Toată această discuţie a determinat să nu domine părerea raţionalistă a teologiei scolastice, ci să rămână ca fundament al Bisericii Ortodoxe viaţa isihastă. Sfântul Grigorie Palama, definind isihia ortodoxă, spune că isihia este oprire a minţii şi a lumii, iniţierea în cele de sus, lepădarea gândurilor, pentru a se dezvolta viaţa lăuntrică. Această viaţă este lucrarea pe care se întemeiază vederea lui Dumnezeu şi când ajunge omul la vederea lui Dumnezeu este dovada sănătăţii sufletului. Astfel, isihia ortodoxă, care se numeşte şi tradiţia neptică, este adevărata metodă terapeutică a Bisericii.

De asemenea, isihia ortodoxă este baza dogmei ortodoxe. Prin isihie, Profeţii, Apostolii şi Părinţii au ajuns la vederea luminii necreate şi apoi au alcătuit dogma pentru a asigura această viaţă.

Învăţătura Sfântului Grigorie Palama a jucat un mare rol în păstrarea teologiei ortodoxe de-a lungul dominaţiei otomane, a influenţat întreaga renaştere filocalică în Balcani şi în Rusia, precum s-a şi exprimat prin pictura bisericească a Şcolii macedonene şi cretane şi a artei paleologice, aşa cum vom vedea în picturile murale din toate bisericile din Balcani şi din Rusia.

„Luminează-mă pe mine, întunecatul!“

Care este mesajul Sfântului Grigorie Palama pentru creştinii contemporani?

Astăzi, lumea care ne înconjoară exprimă în multe aspecte învăţătura lui Varlaam. Adică, varlaamismul se exprimă în educaţie, în artele contemporane, în mass-media, de vreme ce se întemeiază pe logică, pe fantezie şi pe simţuri. Mintea omului contemporan, în loc să se întoarcă la Dumnezeu, se risipeşte în creaturi. Omul, în loc să se roage Creatorului, este fermecat de creaturi, în loc să Îl iubească pe Ziditor, iubeşte zidirile. În aceasta constă starea căzută.

De aceea, în calitate de creştini ortodocşi, este nevoie să cunoaştem învăţătura Sfântului Grigorie Palama şi, mai ales, să învăţăm să trăim isihast, cu rugăciune şi asceză, aşa cum rânduieşte Tradiţia noastră ortodoxă. Nu trebuie să considerăm lumea rea, ci să evităm conştiinţa lumească. Nu trupul este profanator, ci conştiinţa trupească creează probleme.

Sfântul Grigorie Palama este foarte actual. Cu învăţătura lui putem să înfruntăm diferitele situaţii contemporane şi probleme actuale, precum umanismul, care exagerează harismele naturale ale omului, iubirea de sine, care se exprimă ca iubire iraţională de trup, psihologismul, care izolează şi închide omul în propriul sine, divinizarea bunurilor materiale, care conduce la dificile probleme sociale, misticismul oriental, care elimină noţiunea de persoană din Dumnezeu şi om, moralismul occidental, care vede omul foarte superficial, şi atâtea altele.

Învăţătura Sfântului Grigorie Palama răspunde la toate aceste probleme actuale, deoarece subliniază că omul, aşa cum a fost creat de Dumnezeu şi recreat prin Întruparea lui Hristos, are adevărată comuniune cu Dumnezeu şi cu omul, şi atunci toate în viaţă se transfigurează; omul în Hristos se transfigurează, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte în Biserică, care este comuniunea îndumnezeirii; puterile sufleteşti se întorc către Dumnezeu şi, astfel, aşa-numitele patimi nu se dezrădăcinează, ci se transfigurează, aşa încât şi trupul omului se slăveşte, se luminează, se îndumnezeieşte; un astfel de om nu trăieşte pur şi simplu moral, ci duhovniceşte, nu poate trăi el în belşug când confratele lui suferă. Astfel, în învăţătura Sfântului Grigorie vedem teologia ortodoxă, ecleziologia, asceza şi sociologia, care răspunde la probleme existenţiale, duhovniceşti, sociale şi ecologice.

Sfântul Filotei Kokkinos scrie că Sfântul Grigorie Palama studiase şi învăţase foarte bine filosofia lui Aristotel, dar când a mers în Sfântul Munte se ruga continuu cu cuvintele: „Luminează-mă pe mine, întunecatul!“. În ciuda harismelor pe care le avea şi a filosofiei pe care o cunoştea, simţea că mintea lui era departe de lumina lui Dumnezeu şi de aceea era întunecată, acest subiect nu este pur şi simplu filosofic şi moral, ci duhovnicesc. Această rugăciune continuă l-a condus la luminarea minţii, prin care a văzut slava lui Dumnezeu şi s-a sfinţit. Ultimele lui cuvinte înainte de a adormi, pe care le spunea de multe ori, au fost: „Cele cereşti, către cele cereşti“, adică, câţi trăiesc cu cele cereşti înaintează către cele cereşti.

Acest strigăt, „Luminează-mă pe mine, întunecatul!“, să devină şi rugăciunea noastră, să trăim după cum vrea Dumnezeu, ca să ne îndreptăm către adevărata noastră patrie, care este „cetatea cea viitoare“.

(Interviu realizat de Augustin PĂUNOIU, traducere de Tatiana PETRACHE)