Siria, considerată una dintre ţările musulmane care ofereau siguranţă creştinilor, a devenit, în urma conflictului dintre regimul lui Bashar al-Assad şi rebelii islamici fanatici, „un altar de jertfă“ al creştinilor. Musulmanii dintre rebelii fanatici îi obligă pe creştini să treacă la islamism, îi răpesc sau chiar îi omoară. „Acum, în Siria, sunt martiri“, ne-a spus pr. Gheorghe Costea, preotul românilor din Siria şi Liban, în interviul acordat ziarului nostru.
Care era situaţia creştinismului în Siria înainte de începerea conflictului?
În Siria am întâlnit mai multe forme de creştinism. În primul rând creştini ortodocşi, care sunt cei mai numeroşi, 1,1 milioane din cei 20 de milioane de locuitori a Siriei, adică 5-6%. Aceştia aparţin de Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, patriarhie care continuă tradiţia Patriarhiei Antiohiei începută de la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi, în Siria mai există alte două patriarhii: Patriarhia Greco-Catolică (3%) şi Patriarhia Siro-Iacobită (0,5%). Toate cele trei patriarhii au sediul la Damasc. Totodată, în Siria sunt creştini armeni, mai numeroşi decât siro-iacobiţii, romano-catolici, uniaţi şi maroniţi. În total creştinii ajungeau la aproximativ 10% din populaţia ţării.
Aţi stat în mijlocul creştinilor din Siria peste doi ani, de la sărbătoarea Învierii din anul 2009 până în vara anului 2011. Cum era viaţa unui creştin în Siria?
Regimul actual, un regim dictatorial dar laic, a fost împotriva oricărei manifestări de tip fanatic sau extremist şi a dat o foarte mare libertate minorităţilor. Trebuie să precizăm că regimul lui Bashar al-Assad, actualul preşedinte al Siriei, este un regim care face parte şi el dintr-o minoritate, alawiţii, o sectă care derivă din shiism, dar tot musulmană. Dacă majoritatea populaţiei din Siria este sunită (70%), alawiţi sunt doar 15%, iar restul fac parte din alte secte musulmane: druzi, ismaeliţi şi alţi shiiţi. De aceea dintru început el a conlucrat destul de mult cu minorităţile, le-a dat destule drepturi şi totodată a încercat să conducă ţara din punct de vedere laic, fără implicare religioasă. Trebuie să precizăm că înainte de conflict existau în guvern atât miniştri alawiţi şi suniţi, cât şi 4 miniştri creştini. Deci s-a încercat o conducere laică a ţării. De aceea creştinii putem să spunem că o duceau mai bine decât în alte ţări din Orientul Mijlociu.
Atât timp cât nu se revoltau împotriva regimului, nu erau persecutaţi. Ceea ce pentru creştini este tocmai împlinirea învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Faptul că îi lăsau să-şi manifeste cultul, să-şi ridice biserici, să-şi pună clopote la biserici, pentru ei a fost privit ca un privilegiu destul de mare, având în vedere trecutul de prigoană pe care l-au avut. Astfel că acum mulţi îi consideră pe creştini aliaţi ai guvernului. Teama creştinilor de acolo este că dacă regimul lui al-Assad va cădea, se va ajunge la o islamizare a ţării, ca în Irak, unde mulţi au părăsit ţara, iar alţii au fost chiar omorâţi, martirizaţi.
În Siria, creştinii trăiau normal. Erau prezenţi în toate păturile sociale, participau la toate activităţile economice, sociale şi culturale. Chiar şi eu, personal, pot spune că eram respectat de musulmani când mă vedeau îmbrăcat în reverendă. Ei ştiau că nu sunt unul de al lor, şeic sau imam, însă mă considerau om de religie, slujitor al lui Dumnezeu.
Ce s-a întâmplat după izbucnirea conflictului?
Chiar şi unii dintre creştini îmi spuneau că acum ar fi bine să merg mai mult în civil. Opoziţia, chiar dacă la început era formată din islamişti moderaţi, încetul cu încetul a fost acaparată de islamişti fanatici încât acum putem spune că o mare parte din opoziţie este dominată de aceştia. De aceea şi frica creştinilor de acolo că, dacă va cădea regimul, va urma o prigoană destul de mare. Trebuie să spunem că din datele pe care le avem acum, din cei 1,1 milioane de creştini ortodocşi din Siria, cam 300-400 de mii au părăsit ţara. Sunt şi destul de mulţi care au murit.
Dar sunt foarte mulţi răpiţi. Islamiştii fanatici au răpit, din aprilie, chiar şi doi episcopi, unul ortodox şi altul siro-iacobit.
Creştinii sunt răpiţi sau ucişi în Siria din cauza adeziunii pro-regim sau a credinţei în Hristos?
Unii sunt ucişi pentru susţinerea conducerii ţării, ca cei care lucrează în sistemul administrativ sau luptă alături de armata de apărare siriană. Creştinii sunt văzuţi şi ca susţinători ai americanilor, deci tot o naţiune creştină, şi astfel musulmanii din zonă se răzbună pe creştini pentru atacurile din Irak şi din celelalte ţări.
Însă, dacă la început a fost o luptă împotriva susţinătorilor regimului, acum putem vorbi şi de o lupă împotriva creştinului care este non-musulman. Sunt zone în Siria controlate de rebeli care le cer creştinilor să plătească gizia (cizye) - tributul pentru non-musulmani introdus de Mohamed - pentru ca să rămână creştini. Şi nu este o sumă foarte mică. Iar cei care nu plătesc sunt obligaţi să se convertească. Sunt anumite zone în care islamiştii mult mai fanatici nu acceptă decât convertirea sau părăsirea teritoriului. Astfel, mulţi părăsesc ţara.
Totodată, creştinii sunt răpiţi şi pentru răscumpărare, deoarece, fiind prigoniţi cu ani în urmă, au strâns mulţi bani. Şi din răpiri s-au obţinut sume destul de mari. Din păcate, sunt şi cazuri când cu toate că a fost plătită răscumpărarea, totuşi creştinii au fost ucişi. Chiar este un preot catolic, care a fost decretat de către Vatican ca martir şi care a murit în 2009. Este şi un preot ortodox, Fadi Jamil Haddad, care a fost răpit şi omorât în 2012 pentru că îi ajuta pe creştinii care se aflau în aceste zone de conflict dintre rebeli şi forţele guvernamentale.
Părinte, sunt martiri acum în Siria?
Da, acum sunt martiri. Precum părintele Fadi, au mai fost şi alţii omorâţi când mergeau să ajute sau să plătească recompensa pentru anumiţi creştini răpiţi. Şi sunt unii care au fost omorâţi chiar pentru faptul că au mărturisit că sunt creştini şi nu au dorit să se convertească. Eu cred că aceştia pot fi socotiţi martiri. Perioada persecuţiilor nu s-a încheiat, există martiri şi în zilele noastre!
Cum vedeţi viitorul conflictului din Siria?
Ne rugăm pentru pace, după cum ne-a îndemnat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi după cum se roagă creştinii de acolo şi de pretutindeni. Pentru creştini, cea mai importantă armă trebuie să fie rugăciunea, cum ne-a îndemnat şi Preafericirea Sa.
Însă, după încetarea conflictului, vor rămâne urmări destul de adânci. Ştiu că se vorbeşte în Siria că ar fi nevoie de peste 20 de ani pentru refacerea a tot ceea ce s-a distrus. Iar dacă se va schimba regimul, există frica că va fi destul de mult haos. Deja unii lideri moderaţi ai opoziţiei au fost omorâţi de către cei fanatici, pentru că nu converg cu ceea ce văd ei pentru viitorul Siriei: un stat islamic şi condus după legea islamică. Deci, nu este deloc un viitor paşnic pentru creştini.
