„Limba noastră e o sărbătoare a intelectului și a sufletului”

Anual, la 31 august este celebrată Ziua Limbii Române. În țara noastră, sărbătoarea a fost instituită, prin lege, în 2013, iar în Republica Moldova este ținută începând din anul 1990. În 2011, mai multe asociații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătoare națională a acestor comunități românești. Despre ce înseamnă a prețui limba română am vorbit cu Carmen Dimitriu, lector de limba română la Universitatea de Stat din Comrat, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuză, Republica Moldova. Cu peste 30 de ani de experiență la catedră, doamna profesoară a format multe generații de tineri și tuturor le-a spus că a vorbi corect în limba română „e un act de patriotism”.

„Limba română este patria mea” spunea Nichita Stănescu, iar academicianul Solomon Marcus vorbea despre „a locui în limba română”. Doamna profesoară, ce înseamnă pentru dumneavoastră și noi toți „a locui în limba română”? 

Da, este atât de simplă, dar atât de profundă zicerea lui ­Nichita Stănescu și cred că-și trage sevele din respectul lui pentru trecut, pentru înaintași și, mai ales, pentru Eminescu, creatorul limbii române moderne, aș spune personalitatea providențială în istoria limbii române. Nichita Stănescu spunea referindu-se la legătura profundă dintre cuvânt și patrie: „Da, limba română pentru noi toţi ne este şi Casă şi Masă şi Ţară; dar mai presus de orice ea e mireasa poetului”. Iar în altă parte tot el scria: „Limba română e ca o duminică”. Pentru Eminescu, limba română este un „fagure de miere” sau „limba strămo­şească e o muzică”. Așadar, avem „patria mea”, „muzică” (un cântec al ­sufletului aș spune), „duminică”, deci putem spune că limba noastră e o sărbătoare a intelectului și a sufletului.

„Să locuiești în limba română”, așa cum metaforic a spus matematicianul Solomon Marcus, care găsea apropieri între poezie și matematică, înseamnă să ai un loc al tău unde te-ai format ca ființă, unde ai învățat limba mamei, un loc de care ești legat, unde ai rădăcinile, unde ai mormintele bunicilor, stră­moșilor, unde ai auzit cântece de leagăn și ai cunoscut natura; și, mai ales, unde toți oamenii vorbesc limba ta și a mamei tale.

„Limitele mele sunt limitele limbajului meu”

Ce ne spune o limbă dincolo de gramatică? Și de ce este important să vorbim corect în limba română?

O limbă ne spune despre ce înseamnă a comunica și a se comunica (pe sine), despre capacitatea de a stabili legături cu cei din jurul tău, de a le înțelege și de a-ți exprima sentimentele, atitudinile, nevoile. O limbă ne vorbește și despre a supraviețui, a lupta, a cădea și a te ridica, a-ți păstra cultura și rădăcinile, a-ți păstra credința moștenită de la părinți și bunici. Modul în care respectăm normele limbii noastre arată respectul pentru limba proprie și spune foarte mult despre logica gândirii noastre, gradul de ordine care există în mintea noastră, capacitatea de a reda gândurile, planurile, concepțiile, sentimentele, atitudinile noastre. Modul în care folosim limba maternă spune mereu ceva despre personalitatea și cultura noastră, căci, așa cum zicea Wittgenstein, „limitele mele sunt limitele limbajului meu”. Concluzia ce decurge firesc este că a folosi corect și, dacă se poate, expresiv limba maternă e un act de patriotism. 

Oriunde am fi, ne simțim acasă prin folosirea limbii române

În ce mod se răsfrâng ­globalizarea și amestecul de populații asupra limbii române?

M-am gândit mult la aceasta în ultimii ani. Am pornit de la o simplă observare a lucrurilor, ca profesor de limba și literatura română. Mulți dintre copiii care se reîntorceau în țară, la studii, după ce fuseseră crescuți în străinătate, în familiile de emigranți români, aveau dificultăți în a se exprima în limba română. Alteori observam că și părinții lor, după ani mulți de muncă în străinătate, aveau influențe puternice ale ­limbii din țara în care fuseseră, foloseau forme adaptate greșit în limba română, ceea ce se răsfrângea și asupra limbii vorbite de copiii lor. Mai mult de atât, am remarcat existența unor familii care, locuind în străinătate de mulți ani, au renunțat să-și învețe copiii să vorbească limba maternă, ceea ce e foarte dureros. Exodul familiilor tinere în străinătate e foarte trist, iar din punctul de vedere al păstrării limbii și culturii materne e un mare pericol. Popoarele se amestecă, limbile se amestecă, globalizarea e un fapt cert și nu putem schimba nimic, acceptăm schimbarea și modernizarea societății. Dar poate exista unitate în diversitate; pluralism, multilingvism, multiculturalism, păstrându-ne în același timp limba, credința și identitatea. De aceea e important că există profesori în diasporă care predau limba română pentru copiii români din țările Europei, că există lectorate românești la univer­sitățile din lume (prin Institutul Limbii Române). Cred că depinde de conștiința fiecărei familii care a emigrat, de dorul întoarcerii acasă, de dorința de a-și păstra ce au moștenit mai prețios. Nu e simplu, dar faptul că limba română se vorbește pretutindeni în lume acolo unde sunt români ne face să ne simțim acasă.

Cum este să predați limba română ca limbă străină studenților de la Comrat?

Urmează să am al treilea an de mandat conferit de Institutul Limbii Române și Ministerul Educației și Cercetării din România, pentru a fi lector de limba română la Universitatea de Stat din Comrat, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuză, Republica Moldova. Mă simt onorată de misiunea primită, constituie o plăcere și o responsabilitate să le predau tinerilor din Republica Moldova. Studenții își doresc să știe bine limba română, asta le conferă deschidere, încredere într-un viitor mai bun. Și ajung iar la Eminescu: „Cine ştie limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la civilizaţia antică”.

Limba reflectă caracterul unui popor

Care este situația limbii române în Republica ­Moldova?

Poate că Grigore Vieru ar ofta dacă ar auzi această întrebare. Dar poate că ar și zâmbi cu mândrie. Îi admir nespus pe românii din Basarabia pentru rezistența lor de-a lungul istoriei vitrege și pentru modul în care au luptat să-și păstreze limba strămo­șească. Pentru că așa cum li s-a impus o istorie falsă, au încercat să le falsifice și limba. Însă limba a supra­viețuit odată cu ei și cu conștiința că avem o limbă comună, o istorie comună, o literatură comună, același suflet de român! De aceea îi respect mult pe cei care vor și se străduiesc să-și cultive limba strămoșească, limba română!

Cu cât asuprirea a fost mai mare, cu atât rezistența fraților noștri de peste Prut a fost mai puternică, deoarece limba mamei și a stră­moșilor a adus mângâiere: în limba noastră ne-am jelit, ne-am rugat cu lacrimi, ne-am încurajat, am luptat, ne-am crescut copiii, am cântat, am mângâiat semenii cu vorbe de miere, ne-am exprimat dra­gostea... (folosesc persoana I plural pentru că mă simt soli­dară!). Pentru că limba este însăși ființa noastră, pe care am vrut să o menținem așa cum am moș­tenit-o, pentru că limba înseamnă conștiința de sine și, dacă ne-am pierde limba, ne-am pierde și credința stră­moșească, iar dacă îți pierzi credința, îți pierzi sufletul.

De ziua limbii române voi spune că limba română este sufletul neamului românesc. Nu cred că aș putea să spun acest lucru mai bine decât Eminescu: „Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el s-ar zice oarecum prin ea: «Așa voiesc să fiu și nu altfel», oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? Prin urmare, simplul fapt că noi, românii, câți ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, «una singură», ca nealte popoare, și aceasta în oceane de popoare streine ce ne încungiură, e dovadă destulă și că voim să fim noi, nu altfel”.