▲ „Sursa de bază a cuvintelor recente o constituie presa de orice fel (cea scrisă preponderent), apoi publicaţiile de specialitate, cât şi cele literare ş.a. Cele mai multe noutăţi vin din sfera tehnicii (computerul, sfera IT, internetul)“ ▲ „Cele mai multe şi supărătoare momente sunt cele legate de lipsa de atenţie a vorbitorului faţă de limbă. Multe greşeli pornesc de la accentul la toponimele vechi permanente. Şi aceste greşeli sunt frecvente la radio şi televiziune (sau povestea doi/două). Ar fi foarte potrivit să se instituie un serviciu al limbii române în locurile în care se constată abateri“ ▲ „Care limbă «moldovenească»? Sunt şi mulţi neinformaţi... Există acolo, în Basarabia, o variantă a limbii române vorbite, dar denumirea aceasta nu este de acceptat“ ▲ Interviu cu doamna profesor Maria Dumitrescu, lingvist, specialist în cuvinte noi ▲
Doamnă profesoară, faceţi o prezentare scurtă a activităţii dvs. în domeniul lingvisticii, mai ales a acelei activităţi care a avut drept obiectiv redactarea dicţionarelor de cuvinte recente.
Am lucrat în mediul universitar 37 de ani (1950-1987), de la preparator la conferenţiar, ultima calitate a durat 25 de ani. Perioada următoare a reprezentat-o activitatea de lexicograf, cu publicarea inovaţiei lexicale în seria dicţionarelor, serie care a apărut începând cu 1990 până în momentul de faţă. După 1990, am publicat 13 volume ale Dicţionarului de cuvinte recente, două volume ale Dicţionarului de abrevieri ale limbii române şi 4 volume din Dicţionarul rus-român de inovaţii. Ultimul dicţionar, Dicţionar de cuvinte recente - 2008, a fost tipărit la finele lunii ianuarie 2009. Un alt capitol important al activităţii mele îl constituie cercetarea permanentă, cu prezentare de comunicări la conferinţele şi simpozioanele din ţară şi străinătate. Dintre lucrările publicate în ţară menţionez pe cele apărute în Analele Universităţii, Romanoslavica, Limba română, Revista Română de Lingvistică, în volumele catedrei. Iniţiativa realizării acestor volume ne aparţine, ca şi coordonarea primelor 6 volume. În străinătate, amintesc participarea la redactarea Dicţionarului invers al unui monument din sec. 11-12, care s-a publicat după 20 de ani (Şumen, 2005, Bulgaria), ca şi volumele în care au fost cuprinse comunicările noastre sau rezumatele lor (Croaţia, Germania, URSS). România a avut prilejul să participe prin cercetătorii săi la manifestări deosebite, o mare parte dintre ei fiind consemnaţi în Whoâs Who in Russian (1995), volum apărut la Helsinki. În această listă este şi numele meu, ca membru al Asociaţiei Slaviştilor din România.
Faceţi o scurtă istorie a evoluţiei acestui domeniu, care, mi se pare, a început să fie mai vizibil după 1960.
Domeniul a evoluat prin lucrările lexicografice publicate de Institutul de lingvistică şi de cadrele didactice ale Universităţii din Bucureşti şi din alte centre universitare (Cluj, Timişoara, Iaşi), ca şi prin lucrările unor cercetători de prestigiu (Mioara Avram, Marius Sala, Gheorghe Mihăilă, Rodica Zafiu ş.a.).
Care ar fi câteva dintre secretele acestei munci, pe care am văzut că o practicaţi zilnic? Ce abilităţi, ce experienţe, ce pregătire culturală presupune o asemenea specializare?
Pregătirea mea a presupus achiziţionarea de informaţii cu privire la limbă, la istoria poporului şi la limba acestuia, apoi informaţii cu privire la cultura generală şi particulară, la rezultatele obţinute în timp de cei care au contribuit la formarea mea. Secrete nu sunt, este vorba doar de munca prezentă în orice clipă.
„Sunt neînchipuit de multe împrumuturi“
Care ar fi izvoarele, sursele, domeniile din care vin cele mai multe dintre cuvintele noi?
Sursa de bază o constituie presa de orice fel (cea scrisă preponderent), apoi publicaţiile de specialitate, cât şi cele literare ş.a. Cele mai multe noutăţi vin din sfera tehnicii (computerul, sfera IT, internetul). Internetul a promovat cele mai multe inovaţii lexicale, cu rezultate evidente, remarcate de noi, exploatând capacităţile unui singur alfabet, cel latin, devenit planetar şi chiar spaţial.
Cât de deschisă este limba noastră la noutate?
Limba noastră este foarte deschisă. Spun acest lucru gândindu-mă la Franţa, care a impus interdicţii la împrumutul din engleză, sau la Ungaria şi China, care au propus soluţii pentru înlocuirea împrumutului.
Din ce limbi, cu preponderenţă, vin cuvintele noi?
Din toate zonele, continentele, şi se întâmplă aşa datorită extinderii comunicării şi accesului individului în spaţiul geografic apropiat, dar şi în cel mai îndepărtat. Un exemplu: am publicat un material cu privire la împrumutul japonez existent în limbile de circulaţie din Europa la nivel lexicografic (era vorba de un Congres de lingvistică la Tokyo), am găsit doar câteva elemente: mătase, umbrelă, gândac, gheişă. Ulterior, acestea sunt prezente în fiecare volum din Dicţionar de cuvinte recente din 1990, până în 2008, cum ar fi, Kabuki, Mazda 5, kappa maki (aliment), Café Gheisha (în Bucureşti), Juki (maşină de cusut). Sunt neînchipuit de multe împrumuturi. E destul să urmăriţi cronica restaurantelor bucureştene din mai toate ţările de pe glob, în suplimentul „Ziarului Financiar“. Apoi există telefoanele inteligente, televizoarele, inclusiv cele cu ecran tactil, webcam, aparatele de zbor cu şi fără pilot, rachetele de toate tipurile etc.
„În domeniul nano, în 2008, au apărut 20 de elemente, în 2009 - peste 130“
Cum se nasc, în interiorul limbii, cuvinte noi? Sau cum se îmbogăţesc cuvintele cunoscute cu sensuri noi?
În interiorul limbii au loc procese diferite, cel mai adesea se foloseşte materialul existent, la care se asociază un component străin sau invers. În domeniul nano (nanometru, care înseamnă a miliarda parte dintr-un metru), în 2008, au apărut 20 de elemente, în 2009 - peste 130, rămânând acum un domeniu lider şi deschis. Este de subliniat prezenţa substantivelor şi adjectivelor cu dublă, chiar multiplă provenienţă: etichetă-avertisment, euro-campanie, greco-bulgar, cafenea-muzeu-magazin, psiho-electro-jurnalistic, româno-belgiano-elveţian. Ele au fost numite de noi complexoane. O extindere nebănuită au şi abrevierile, prezente adesea şi în asociere cu numerale sau elemente mai noi sau mai vechi în poziţii diferite (cu iniţială, la final sau în interior, SoCAR, 4G, AH3N2, P1, S-400, Nokia 5300, XpressMusic, D.A.L.R. 2003-2007).
Se pot detecta cu exactitate sursele, istoria unor asemenea cuvinte, cuvinte noi adică?
De cele mai multe ori - da. Cuvintele limbii române cunosc o evoluţie interesantă. Iată câteva exemple: Academie, apă, casă, centru, copil, cruce, femeie, om.
În ce măsură, prin anumite grupuri de cuvinte, aţi putut sesiza apariţia unor noi realităţi, nu dintre cele mai bune, ci chiar dintre cele care ameninţă liniştea, pacea comunităţii noastre?
Problemele negative sunt marcate corespunzător mai ales prin asocierea cu prefixul anti. Acestea sunt fără număr, iar procesul este în evoluţie (anti-criză, anti-jurnalişti, anti-Iancu). În 2008, au fost înregistrate peste o sută. Trageţi şi dvs. concluziile.
„Limba de lemn mai are unele apariţii, dar nesemnificative“
În ce măsură au reapărut cuvinte, în limba comună, cea a ziarelor să spunem, cuvinte care vorbesc despre extinderea modului de a trăi creştineşte al oamenilor de la noi?
Această realitate a devenit din ce în ce mai prezentă, după cum se vede, după cum evoluează revenirea la lexicul religios (instituţii, funcţii, sărbători, rugăciuni). Am remarcat această situaţie în presa curentă (în Jurnalul naţional sau Formula As), dar şi la radio şi tv, cât şi în Ziarul Lumina, bineînţeles, şi în emisiuni de radio speciale (rugăciunea Tatăl nostru, în fiecare dimineaţă) şi de televiziune religioase (posturi de radio şi televiziune, recent înfiinţate).
Au fost cuvinte, cunoscute bine, în viaţa religioasă, interzise, cenzurate, înainte de 1989?
Desigur, doar acesta este un fapt binecunoscut. Tot ce era legat de religie era eliminat, interzis.
Faceţi câteva comentarii despre felul cum cenzura de dinainte de 1989 a avut influenţe negative asupra evoluţiei limbii. Ştim foarte bine că a existat o cenzură de partid care lucra în edituri şi presă, mai ales. Ce lucruri noi putem detecta, realităţi adevărate, din cele de dinainte de 1990, dacă facem comentarii în jurul unor particularităţi lingvistice, particularităţi ale limbii folosite în instituţii, în opinia publică de atunci?
Eu am lucrat în instituţii noi, nu pot veni cu argumente de dinainte de 1989. Amintesc doar că în presă, în România literară de exemplu, în cărţi de memorii, de teatru au fost relatate cazuri despre felul cum funcţiona cenzura, cum erau substituite elementele nedorite. Dacă în 10 decembrie 1989, de exemplu, nu se pomenea cuvântul Dumnezeu, din 22 decembrie 1989 totul s-a instalat la locul cuvenit. Poate nu toţi au înţeles o astfel de normalitate, căci pentru mulţi oameni cuvintele omise multă vreme erau necunoscute.
Mai există ceva din aşa-zisa „limbă de lemn“, limba dintotdeauna a ideologiilor, în discursul public, folosit în presă, astăzi? Sunt semne că limba de lemn a mai putrezit, cât de cât?
Limba de lemn mai are unele apariţii, dar nesemnificative. Multe astfel de prezenţe pot fi întâlnite în domeniul istoriei. Aceste obişnuinţe aparţin mai ales persoanelor în vârstă, dar nu mai constituie un pericol. De altfel, fiecare dintre aceştia ţine să se încadreze în maniera de exprimare a momentului, nu îşi poate permite altceva, nu-şi poate permite schimbări de limbaj, fiindcă doreşte să se facă înţeles de alţii.
Ce este bine sau ce este rău în limba ziarelor de azi? Dar în presa vorbită?
De fapt, fiecare persoană dispune de o variantă a limbii pe care o adaptează şi o completează după cum îi dictează momentul evoluţiei societăţii, la nivel economic, social, cultural, politic. Cele mai multe şi supărătoare momente sunt cele legate de lipsa de atenţie a vorbitorului faţă de limbă. Multe greşeli pornesc de la accentul la toponimele vechi permanente. Şi aceste greşeli sunt frecvente la radio şi televiziune (sau povestea doi/două). Ar fi foarte potrivit să se instituie un serviciu al limbii române în locurile în care se constată abateri. Eventual, acest serviciu ar putea stabili gradul de abatere de la normele în vigoare, şi, de ce nu, la urmă, ar putea să ia şi măsuri. Nu tot ce spune X trebuie să vadă lumina tiparului sau să fie difuzat electronic.
Mai există evenimente politice, care au anumite consecinţe asupra evoluţiei limbii? Noi am avut această experienţă cu regimul comunist, care a influenţat vizibil limba din România, într-o anume perioadă.
Consecinţele de acest fel, cum s-a văzut, nu pot fi pentru totdeauna. Ele sunt consemnate şi apoi date uitării.
„Care limbă «moldoveneasc㻓?
Limba rusă, înainte de 1989 şi după, mai poate fi considerată o sursă de îmbogăţire cu expresii sau cuvinte noi pentru limba română?
Sigur, şi acest lucru se întâmplă dată fiind evoluţia societăţii. Cea mai recentă astfel de noutate este denumirea elementului chimic 112 din Tabelul lui Mendeleev - Copernicium, descoperit cu 13 ani în urmă şi denumit în ultimele zile (Cotidianul, 22.07. 09). În spaţiul rusesc, au avut loc schimbări începând cu spaţiul geografic şi cu domeniul religios şi continuând cu tehnica actuală (IT, internet), instituţii actuale, funcţii, relaţii. Toate aceste schimbări trebuie urmărite, trebuie avute în vedere şi pot fi întâlnite curent şi în textul românesc.
Dinspre limbile naţionalităţilor conlocuitoare mai vin nouăţi spre limba română? Faceţi referire mai ales la limba maghiară sau limba romani.
Da şi destul de multe. Etnia romă, de exemplu, acum, doreşte schimbarea denumirii sale cunoscute în indorom, pentru a se deosebi, pentru a se şti că romii vin din India. Mă întreb, cum ar fi trebuit să fie pentru cei care vin din Turcia?
Există zone ale realităţii româneşti de azi care oferă cuvinte noi, de argou mai ales, limbii comune? Mă gândesc la lumea comerţului, la noile politici de toate genurile, la infracţionalitate sau la sexualitatea deschise, viziune care devine din ce în ce mai acceptată în societatea de astăzi.
Da. Nu sunt o cantitate, dar unele ar putea fi evitate.
Cum aţi caracteriza specificitatea limbii vorbite în Basarabia? De ce se poate vorbi, la un anumit nivel, mai ales politic, de o limbă „moldovenească“?
Care limbă „moldovenească“? Sunt şi mulţi neinformaţi... Există acolo, în Basarabia, o variantă a limbii române vorbite, dar denumirea aceasta nu este de acceptat. De altfel, în urmă cu câteva decenii, lingviştii ruşi de prestigiu internaţional s-au interesat de aceste probleme şi nu s-au declarat dispuşi să promoveze inexactităţi. Acestea au fost prezentate şi comentate, puse în adevăr, într-un text semnat de academicianul Gheorghe Mihăilă, în 2008.
Aţi avut ocazia să observaţi cum evoluează limba, mai ales vocabularul, comunităţilor de români din diasporă?
Mai puţin. Ascult un dialog plăcut la radio (Semnături celebre), la care participă persoane din diasporă cu un grad de cultură deosebit şi nu am semnalat momente de comentat. Probleme apar la copii. Ei, trecând la alt registru lingvistic, au probleme cu limba română, dar s-au luat măsuri şi pregătirea lor în domeniu decurge normal. Cu timpul, vor vorbi corect, doar vocabularul va fi mai redus. E drept, nu ştim cum vor vorbi româna peste un sfert de secol.
„Mediul academic este deschis. Se vede acest lucru în DEX“
În ce măsură mediul academic, al învăţământului, este deschis şi pune în evidenţă noutăţile din limbă?
Mediul academic este deschis. Se vede acest lucru în DEX, aflat la a doua ediţie, în Dicţionarul tesaurus, pregătit pentru editare. Rodica Zafiu, un specialist binecunoscut în lingvistică, face referiri aproape săptămânal la astfel de noutăţi în România literară. Mai amintesc unele conferinţe din ciclul anual de două semestre ale Academiei Române, apoi există multe emisiuni de radio.
Cum aţi caracteiza sprijinul de toate genurile, sprijin pe care l-aţi primit, care v-a uşurat munca, care v-a făcut să vă continuaţi activitatea cu atâta asiduitate?
Familia, catedra, uneori catedrele de limbi slave, de franceză sau de engleză (prin profesoara Alexandra Cornilescu), de germană (prin profesorul George Guţu), profesor doctor docent Tatiana Slama-Cazacu, psiholingvist, dar şi foşti studenţi. Există apoi editurile „Agata“, „Editura Universitară“, „Semne“, care tipăresc şi în două săptămâni un volum. Sunt de folos participările la manifestări internaţionale. În 2008, în Macedonia, am prezentat o comunicare despre conceptul de dicţionar bilingv cu conţinut actual din zona noastră faţă de unul apărut cu mai bine de un sfert de veac în urmă. Publicul prezent a salutat aprobator demersul. Ulterior, mi s-au cerut materiale publicate anterior şi a apărut propunerea de recenzare a dicţionarului bilingv de inovaţii. Am expediat volumul al IV-lea, apărut la 17 iulie 2009, în Australia. A apărut în revista Limba Română, vol. 1-4, 2005, recenzia la Dicţionarul de cuvinte recente, semnată de dna Pitiriciu, prof. dr. de limba română la Universitatea din Craiova. În cutia poştală am găsit, în manuscris, observaţii semnate de conf. dr. Paula Diaconescu (decedată), notate cu un suport ştiinţific incontestabil. Scurte note despre dicţionar au mai apărut la Botoşani şi Bacău. Bibliotecile, în special Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti, au avut rolul lor. Tuturor le mulţumim pentru sprijin.
Avem specialişti care să comenteze cărţile dv., nu numai în mediul academic, ci să le prezinte în presă de mare tiraj?
Fără îndoială. Cele mai multe volume din Dicţionarul de cuvinte recente au fost lansate la Breaza. Acolo, anual, în luna august, are loc o adunare a Cenaclului literar „Lira“, condus de scriitoarea Marta Miclescu. Se fac şi lansări de carte. Sunt prezenţi ziarişti de la radio şi televiziune, scriitori, public local şi bucureşteni. Momentul este onorat şi de autorităţi şi este animat, se participă cu plăcere şi interes la „castel“.
