Istoria apariţiei Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este una foarte interesantă şi începe în perioada de înflorire a monahismului, cu elemente foarte simple, în practica mănăstirilor din zona Ierusalimului, fiind extinsă apoi şi în mănăstirile egiptene sau capadociene.
Despre apariţia Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite şi forma ei de început, despre elementele care o deosebesc de celelalte două Liturghii ale Bisericii Ortodoxe şi despre motivele pentru care nu este considerată o Liturghie deplină, despre caracterul ei baptismal şi despre modul cum anticipează Învierea, am vorbit cu pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi.
Părinte decan, unde ar fi începuturile săvârşirii acestei slujbe speciale din perioada Postului Mare?
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este, într-adevăr, una dintre slujbele speciale din Biserica Ortodoxă. Specială, pe de o parte, pentru faptul că are o structură aparte faţă de alte slujbe, nefiind o liturghie în sensul deplin al cuvântului, dar şi pentru că se oficiază doar în perioada Postului Mare. Istoria acestei slujbe este foarte interesantă şi începe în perioada de înflorire a monahismului, cu elemente foarte simple, şi se finalizează către sfârşitul secolului al XV-lea. Cum apare această slujbă? În practica mănăstirilor din zona Ierusalimului, extinsă apoi şi în mănăstirile egiptene sau capadociene, exista obiceiul ca, în timpul Postului Mare, monahii să se retragă în singurătate, în adâncul pustiului. Era o perioadă de tăcere adâncă, monahii evitând întâlnirea cu orice persoană şi chiar cu fraţii din aceeaşi mănăstire, dedicându-se total comuniunii cu Dumnezeu prin rugăciune. În mănăstire rămânea, în multe cazuri, doar o singură persoană, ce asigura permanenţa şi paza mănăstirii.
Din rânduiala simplă de la început nu lipsea niciodată Crezul
De ce se numesc "daruri mai înainte sfinţite"?
Monahii aceştia care se retrăgeau în pustiu obişnuiau să ia cu ei hrană foarte puţină, hrană uscată de obicei, câteva pâini şi seminţe, pe care le consumau pentru a se întări cât de cât fizic după ajunare. În acelaşi timp, luau cu ei şi împărtăşania din mănăstiri, pentru ca, în momentele de slăbiciune sau după multa osteneală duhovnicească, să se împărtăşească şi să se întărească duhovniceşte şi trupeşte. Atunci când se împărtăşeau, rosteau o rânduială simplă de rugăciune, după râvna şi priceperea fiecăruia, dar din care nu lipsea niciodată Crezul, adică exprimarea comuniunii în credinţă cu Biserica de pretutindeni. Această rânduială simplă de rugăciune este sâmburele primar din care s-a dezvoltat apoi ceea ce numim astăzi rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, adică a darurilor pe care monahii le luau cu ei din mănăstiri în momentul în care mergeau în pustiu.
La începuturile săvârşirii aceste Liturghii se spune că a stat şi dorinţa Bisericii de a veni în întâmpinarea credincioşilor care doreau să se împărtăşească după ajunarea de peste zi.
Da, şi trebuie să luăm în calcul faptul că perioada de început a acestei slujbe se manifesta într-o societate prin excelenţă agrară. Biserica, dorind să răspundă nevoilor acestor credincioşi evlavioşi, a luat obiceiul de a păstra din împărtăşania de la Liturghia duminicală pentru zilele de peste săptămână din Postul Mare, în care, potrivit rânduielilor canonice, nu se săvârşea Liturghia plină. Astfel, păstrându-se din împărtăşania de duminică, credincioşii se puteau împărtăşi, după ajunarea şi după munca de peste zi la câmp, în cadrul unui ritual de rugăciune foarte simplu la început, numit "împărtăşirea cu mai înainte sfinţitele".
O Liturghie care anticipează Învierea
De ce este numită Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, dacă nu este, practic, o Liturghie deplină?
Nu este o Liturghie deplină pentru că nu are epicleză, nu se face rugăciunea de invocare spre sfinţirea darurilor de pâine şi de vin, ci am putea-o numi o rânduială solemnă de împărtăşire a credincioşilor în zilele de peste săptămână din timpul Postului cel Mare. În forma de astăzi, este o rânduială elaborată, ce conţine elemente din slujba Vecerniei şi cea a Sfintei Liturghii. A preluat elemente din cele două slujbe, pe de o parte, pentru că se oficia la orele serii, deci cam la orele Vecerniei din prezent, şi pentru că era o slujbă de împărtăşire a credincioşilor, a preluat şi elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Pe parcursul formării ei, proces ce a durat până către secolul al XV-lea - sigur, elemente nesemnificative i s-au adăugat după sfârşitul primului mileniu -, slujba aceasta a fost una specială şi în perioada catehumenatului, când cei care urmau să fie botezaţi în noaptea Sfintelor Paşti erau angajaţi într-un proces foarte intens de pregătire, în vederea primirii botezului. Dacă privim slujbele din timpul Postului Mare, vom vedea că întâlnim o mulţime de texte biblice, în special din Vechiul Testament, care nu aveau alt scop decât acela de a-i învăţa pe candidaţii la botez Sfânta Scriptură. Slujbele erau, aşadar, şi un fel de ore de curs. Din această perspectivă, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite nu este, cum spuneam, doar o slujbă de împărtăşire solemnă a credincioşilor, ci şi o slujbă cu caracter baptismal, caracter ce s-a păstrat până astăzi, rugăciunile şi ecteniile din cadrul ei fiind o mărturie în acest sens. Pe de altă parte, săvârşirea acestei slujbe la orele serii are şi o notă accentuat penitenţială, ceea ce înseamnă că este şi o slujbă care ne ajută să ne înnoim botezul prin pocăinţă. De altfel, toată perioada Postului Mare este una de înnoire a botezului prin pocăinţă.
De asemenea, trebuie să mai spunem că slujba aceasta este una care anticipează Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Într-un ritual pe care îl găsim la jumătatea acestei Sfinte Liturghii, numit ritualul Luminii, preotul zice către credincioşii prezenţi la slujbă: "Lumina lui Hristos luminează tuturor". Deci prin elementele care o compun, prin ectenia şi rugăciunile pentru cei care se pregătesc pentru botez şi ritualul luminii, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă care anticipează Paştele, o slujbă cu caracter baptismal, o slujbă de înnoire a botezului şi o rânduială solemnă de împărtăşire a credincioşilor.
