Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Lumina necreată în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog

Lumina necreată în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Interviu
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 15 Feb, 2022

În cadrul Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi al Anului comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ, redăm ultima parte a consistentului dialog teologic pe care părintele profesor Constantin Pătuleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, l-a oferit ascultătorilor postului de radio TRINITAS al Patriarhiei Române, în cadrul ediției speciale a emisiunii „Părinții Bisericii, învă­țătorii noștri”. În ultima parte a transcrierii acestei convorbiri ne vorbeşte despre lumina necreată în teologia și experiența Sfântului Simeon Noul Teolog. 

Părinte profesor, cât de importantă este legătura dintre vederea și experierea luminii necreate și rugăciunea isihastă neîncetată?

În urma rostirii neîncetate a rugăciunii și folosind metoda recomandată de Sfântul Simeon Noul Teolog Îl putem cunoaște și defini pe Dumnezeu ca lumină, după cum însuși afirmă: „Dumnezeu este lumină, și lumină nesfârșită și necuprinsă. Toate cele din jurul Lui sunt lumină comună și împărțită fără împărțire între Persoane. (…) Tatăl e lumină, Fiul e lumină, Duhul e lumină. Cei Trei sunt o lumină unică, simplă, necompusă, netemporală. (…) Pe lângă acestea, și toate cele care vin de la Dumnezeu sunt lumină și ni se dăruiesc ca venind din lumină: lumină e viața, lumină nemurirea, lumină iubirea, pacea, adevărul, ușa Împărăției cerurilor, lumină este Hristos, Mântuitorul și Împăratul lumii; lumină pâinea Trupului Său neprihănit, lumină potirul preacinstitului Său Sânge, lumină Învierea Sa... lumină e Domnul, glasul Său, ca lumină din lumină”.1

Lumina divină nu este una materială și nici spirituală sau sensibilă, dar nici nu este o lumină inteligibilă sau de ordin intelectual. Această lumină este divină și necreată. Lumina divină și vederea ei înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu în lumina Sa cea mai neapropiată și această împărtășire de lumină este pe măsura credinței noastre și a curățirii de păcat. Astfel, lumina rămâne necunoscută celor împătimiți și lu­mești. Accentul pus pe lumina dumnezeiască, în urma efortului duhovnicesc, îl arată a fi un părinte duhovnicesc, un părinte al vieții lăuntrice.

Sfântul Simeon prezintă în Imnele dragostei dumnezeiești lumina dumnezeiască pe care o vede ca pe una care-i vorbește. În Imnul 22, Însuși Dumnezeu-Lumina îi prezintă Sfântului Simeon calitățile Sale supra­firești: „Crede deci că Eu sunt o lumină fără formă, în întregime simplă, necompusă, indivizibilă prin fire, cu neputință de iscodit, apropiată în chip neapropiat (accesibilă în mod inaccesibil); căci Mă las privită cu adevărat, Mă arăt cu iubire de oameni schimbându-Mi forma după puterile fiecărui om; nu sufăr Eu aceasta (schimbare, n.n.), ci cei ce se învrednicesc să Mă vadă așa, căci altfel n-ar putea, nici n-ar ajunge la mai mult; de aceea aceiași Mă văd uneori soare - atunci când au min­tea curată -, iar uneori stea - atunci când se vor găsi sub întunericul și noaptea acestui trup. Căldura iubirii Mă face foc și strălucire, căci atunci când se aprinde în tine cărbunele prieteniei, văzând râvna iubirii tale, Mă găsesc și Eu unit cu aceasta și dau lumină și Mă arăt ca foc, Eu Cel ce am creat focul cu cuvântul”.2

În Imnul 22 Sfântul Simeon continuă să prezinte lumina ca fiind „prin fire cu neputință de cercetat, de negrăit și cu totul de nespus, de nerostit și de nerecunoscut pentru oameni și îngeri, și de neînțeles pentru orice altă ființă creată. Cunoaște numai cele ale tale sau, încă și mai bine, pe tine însuți și atunci vei cunoaște că Eu sunt cu totul de necuprins și de neînțeles, că sunt împreună și îi iubesc numai pe cei ce Mă iubesc și-și aduc aminte cu căldură de poruncile Mele și care nu preferă nicidecum în locul acestora ceva din cele ce curg: cu ei voi vorbi și voi fi acum și în veci. Amin”.3

Părinte profesor, vă rugăm să sintetizați pentru toți iubitorii teologiei Sfântului Simeon Noul Teolog câteva concluzii, spre cercetare, meditație și folos duhovnicesc.

Sfântul Simeon Noul Teolog a pus un accent deosebit pe curățirea de patimi, pe rugăciune și contemplație. El a teologhisit atât de înalt despre vederea luminii dumnezeiești, încât Dumnezeu l-a învrednicit, încă din tinerețe, să experieze lumina necreată și dumnezeiască, în rugăciune și meditație, în simplitate și singurătate, în lacrimi și pocăință sinceră. Sfântul Simeon Noul Teolog a fost un maestru al rugăciunii isihaste neîncetate, rugându-se mult. El s-a rugat însă și pentru alții și i-a învățat pe mulți cum să se roage. Putem, așadar, spune că a fost teologul rugăciunii, și rugăciunea i-a fost teologia, bine știind că Evagrie îi îndemna pe toți: „Dacă ești teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu - cum spune părintele Stăniloae), roagă-te cu adevărat; și dacă te rogi cu adevărat ești teolog”.4

Sfântul Simeon a dezvoltat o metodă specifică de rugăciune pentru cei ce doreau să se nevoiască în isihie, însă atât el, cât și Sfântul Grigorie Palama, mai târziu, au considerat toate aceste reguli (metode) de rugăciune drept mijloace auxiliare. Pentru Părinții Bisericii faptul de a te ruga era esențial pentru viața duhovnicească, dincolo de orice alte prescripții și reguli. Închei discursul meu cu un citat din Imnul 58, imnul testament al Sfântului Simeon, adresat tuturor: împărați, arhierei, pre­oți, monahi, mireni: „Deci, părăsind toate cele din afară, grăbiți-vă să vă predați cu căldură numai lucrării dinăuntru, prin lacrimi și osteneli, prin virtuți dum­nezeiești, ca să Mi vă arătați ca fecioare în gândurile voastre, luminați de toată înțele­ge­rea; și să vă uniți cu Cuvântul Meu prin cuvântul înțelep­ciunii Mele și al conștiinței mai înalte... Și cunoscând stricăciunea și vremelnicia tuturor, lăsând cele de jos, vino sus, pre­cum te chem, la Mine, Dumnezeul tuturor și Mântuitorul, ca să tră­iești cu adevărat în veci vecilor...”.5

Care ar fi cuvântul din opera Sfântului Simeon Noul Teolog pe care doriți să-l așezați la inima credincioșilor?

Ceea ce le-aș dori credincioșilor este să ia aminte la lucrarea pe care o săvârșește Sfântul Simeon Noul Teolog, atunci când intră în mănăstire și când are și puterea să schimbe ceva. Dacă Dumnezeu ne-a dat această putere de schimbare, trebuie neapărat și în mod necesar să și începem această lucrare de înnoire. Și dacă este vorba de viața noastră, să începem cu viața lăuntrică. Să începem să ne retragem pe cât posibil din lucrurile acestea lumești, din mișcarea pe care o vedem în jurul nostru și, în chilia inimii noastre, să începem parcursul acesta al rugăciunii desăvârșite. Este un proces greu și anevoios, dar totdeauna cu bucurii excepționale, atunci când tindem către rugăciunea desă­vâr­șită. Lucrul acesta ne-ar duce pe noi nu numai la o simplă cunoaștere a lui Dumnezeu, ci la cunoașterea lui Dumnezeu în lumină. Pentru că ținta călugărului isihast este să se întâlnească cu Dumnezeu în lumină. De aceea spune Sfântul Simeon Noul Teolog: Avem nevoie de această lumină a cunoștinței și de cunoștință a luminii. Pentru că doar prin vedere putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu față către față. Putem să ne întâlnim cu El în rugăciunea noastră - care poate să fie scurtă, de câteva minute, dar retrași din tumultul vieții, retrași din vacarmul acesta în care trăim, din neliniștile și grijile multe pe care le avem. Retrăgân­du-ne în sinea noastră, în interiorul nostru, în omul acesta lăuntric, omul inimii, acolo ne vom întâlni cu Dumnezeu. De aceea, aproape toți Sfinții Părinți ai Bisericii ne sunt călăuze către viața lăuntrică. Ei sunt ca niște faruri, ca niște indicatoare de la viața exterioară către viața interioară, către viața lăuntrică, care este viața autentică. Și dobândind noi viața autentică, în clipele și în răgazul nostru de rugăciune, fie că e vorba de rugăciunea de seară sau de cea de la miezul nopții, pe care Părinții o numesc rugăciune de foc, ne vom întâlni cu Dumnezeu.

Doresc tuturor parcurs lin și plin de roade duhovnicești prin așezarea într-o viață a rugăciunii desăvârșite, așa cum ne învață Sfinții Părinți.

 

Note:

1 Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, p. 98.

2 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele Iubirii Dumnezeiești, Imnul 22, p. 460.

3 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 22, pp. 461-462.

4 Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, Filocalia, vol. I, Ediția a II-a, ­Sibiu, 1947, p. 81.

5 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, Imnul 58, pp. 704-705.