În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Lupta fără frontiere împotriva drogurilor
Dependenţa - o boală deopotrivă a sufletului şi a trupului, continuă să facă victime în România, o ţară insuficient pregătită pentru recuperarea şi reabilitarea celor afectaţi. Implicarea activă a preoţilor în programele de consiliere a dependenţilor ar putea constitui o soluţie care să vină în sprijinul celorlalţi specialişti implicaţi în diminuarea efectelor consumului de droguri, consideră pr. Iulian Negru, coordonatorul Programului Antidrog al Patriarhiei Române.
În prezent, Centrul de reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri din Iaşi derulează un proiect european în parteneriat cu Misiunea socială "Diaconia" din Republica Moldova. Ce vizează acest proiect? Este vorba despre proiectul numit "Cooperare transfrontalieră pentru o viaţă fără droguri", în valoare de 150.000 de euro, pe care îl derulăm cu fraţii basarabeni. Proiectul a fost iniţiat de noi, cei de la Iaşi, am obţinut o finanţare europeană, iar dânşii ne sunt parteneri. Între noi există o colaborare mai veche, fiind deja la al doilea proiect pe care îl derulăm în parteneriat. Ne-am dorit să continue primul proiect - "Un pod de flori, nu de droguri". În primul proiect am vizat prevenţia. Acum am continuat prevenţia, dar, mai important, am înfiinţat în Republica Moldova trei centre după modelul celui de la Iaşi. Pentru partea română proiectul nu vizează latura de consiliere, el dorindu-se mai mult un transfer de expertiză. Dar, pentru că proiectul ne permite, am făcut prevenţie şi aici, şi acolo şi am format echipe pentru centrele înfiinţate, pentru a face ei consiliere. Cum funcţionează cele trei centre? Centrele au fost înfiinţate în Chişinău, Orhei şi Leova. Am organizat de traininguri de formare, iar acum în aceste centre se oferă deja consiliere dependenţilor. Merg în şcoli, în spitale, peste tot pe unde este nevoie de acest lucru. În ianuarie anul acesta am depus un nou proiect, pentru a obţine finanţare în continuare şi a ajuta să funcţioneze cele trei centre, dar care va include şi latura de terapie. Anul acesta este Anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Ce activităţi, ce evenimente derulaţi sub această egidă în privinţa dependenţelor? Pentru că anul acesta este Anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, în urma demersurilor făcute de noi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat includerea pe agenda manifestărilor dedicate acestui an şi cele legate de dependenţă. Pentru că din categoria bolnavilor fac parte şi cei bolnavi sufleteşte. De altfel, teologia noastră spune că din cauza bolilor duhovniceşti vin bolile trupeşti. De aceea, în toamnă vom organiza pe această temă câteva simpozioane internaţionale la Iaşi, Sibiu şi Cluj. Vom avea doi invitaţi de marcă: părintele arhimandrit Meletios Webber, convertit la Ortodoxie, recuperat din alcoolism, care a scris cartea publicată de noi în 2008 - "Paşii transformării", şi părintele George Aquaro, misionar al Orthodox Christian Mission Center (OCMC) şi preot spiritual la Seminarul "St. Herman" din Alaska. Iar la Iaşi, în toamnă, aceştia vor conferenţia în faţa tuturor preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor, împărtăşindu-le din experienţele lor legate de această cumplită boală care se numeşte dependenţă. De altfel, toate aceste conferinţe vor viza boala sufletului şi tămăduirea lui din perspectiva psihoterapiei ortodoxe. Anul trecut au fost aprobate acele cursuri legate de dependenţe, care să fie introduse în curricula facultăţilor de teologie. S-a reuşit implementarea lor în cele din urmă? Conţinutul este scris deja, iar cursul, intitulat "Curs de pastoraţie a persoanelor dependente", a fost aprobat în şedinţa din 16-17 februarie 2011 a Sfântului Sinod, urmând să fie introdus în curricula disciplinei Teologie pastorală, care se predă în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar teologic. Din păcate, deocamdată nu avem fonduri pentru printarea acestor cursuri. De aceea, facem eforturi şi căutăm surse de finanţare pentru tipărire, astfel încât el să ajungă la fiecare student, la fiecare preot. Acesta va trebui să ajungă în toate cele 11 facultăţi de teologie din ţară şi să se găsească şi în biblioteci. "Durerea mea este faptul că preotul a fost scos din rândul profesioniştilor într-ale sufletului" Va exista un curs de pastoraţie în facultăţile de teologie. Dar preoţii ar putea absolvi un astfel de curs, aşa încât să devină consilieri instruiţi pe probleme de adicţie? Asta e şi intenţia noastră, de a organiza un curs, acreditat de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), ca o specializare sau perfecţionare a preoţilor, care să obţină, la finalul cursului, o diplomă de consilieri în adicţie. Pentru că durerea mea este faptul că preotul a fost scos din rândul profesioniştilor într-ale sufletului. De ce spuneţi asta? Pentru că, dacă, să spunem, există un caz cu probleme de ordin psihologic, psihologul îl trimite la psihiatru, psihiatrul îl trimite la medicul curant, pentru că spune că nu-i poate trata problemele psihice dacă tensiunea lui e mică. Adică, doctorii fac referiri de caz cu dosarul pacientului care merge de la unul la altul. Dar unde-i preotul în toată echipa asta interdisciplinară? Numai dacă acel medic e foarte credincios se gândeşte să trimită bolnavul şi la un preot. Referirea de caz ar trebui să fie o practică curentă între profesionişti, care să aibă onestitatea să admită că nu pot să rezolve toate problemele unui pacient. Dar preotul nu este nicăieri. Or, în clipa în care am putea să-l certificăm pe preot cu o diplomă de consilier în adicţie, l-am include în cercul de profesionişti. Înalt Preasfinţitul Ierotei Vlachos spune în cartea sa - "Psihoterapia ortodoxă" - că în orice ar face preotul (asistenţă socială etc.), ar trebui să aibă o conduită terapeutică. Şi aşa este, pentru că aceasta este specifică Ortodoxiei. El spune că, dacă Ortodoxia ar fi apărut în secolul acesta, nu ar fi fost privită ca o religie, nici ca o teorie, ci ar fi fost asimilată cu medicina, pentru că tot ceea ce se face în Biserica Ortodoxă se face pentru sănătatea sufletului şi a trupului, fie că vorbim de Maslu, de spovedanie sau de împărtăşanie. Toate vizează această dimensiune a vindecării. Un preot nu poate să îi ofere cuiva mântuirea veşnică dacă nu-i oferă vindecarea de patimi încă din dimensiunea aceasta luptătoare. Ce demersuri sunt necesare pentru a obţine acreditare pentru un astfel de curs? Profesia de consilier în adicţie a fost introdusă relativ recent în COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), cu contribuţia echipei noastre. Cursul îl avem, dar avem nevoie de acreditare în ceea ce priveşte persoanele care să formeze aceşti consilieri şi de acreditarea centrului. Dacă am reuşi acest lucru, el va putea fi extins şi implementat la nivel naţional. De altfel, prin Asociaţia Română a Consilierilor în Adicţie (ARCA), intenţionăm să organizăm cursuri de formare la nivel naţional şi, de ce nu, să implementăm proiecte europene.