În această perioadă există foarte multe dezbateri pe marginea proiectului noii Legi a învăţământului din România. Se poartă foarte multe discuţii, polemici cu privire la statutul orei de educaţie religioasă în învăţământul public. În interviul ce urmează, domnul George Jambore, inspector eparhial, din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române, ne aduce câteva lămuriri cu privire la consecinţele în plan educaţional ale eliminării Religiei din trunchiul comun al disciplinelor, evidenţiază că majoritatea statelor Uniunii Europene valorifică potenţialul educativ al Religiei, pe care o includ în sistemul de învăţământ public, şi subliniază faptul că primele şcoli şi tipărituri de pe teritoriul ţării noastre sunt lucrarea Bisericii.
Noul proiect de lege aflat în aceste zile în dezbatere vizează eliminarea Religiei din trunchiul comun al disciplinelor. Care credeţi că ar fi consecinţele în plan educaţional al unei astfel de hotărâri?
Există două proiecte de Lege a învăţământului aflate în dezbatere la ora actuală: Codul Educaţiei, propus de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, şi pachetul de legi (Legea învăţământului preuniversitar, Legea învăţământului superior şi Legea educaţiei permanente) propus de Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România. Dacă în Codul Educaţiei, disciplina Religie este păstrată în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal, ca parte a trunchiului comun, ca în actuala Lege a Învăţământului nr. 84/1995, republicată, art. 9, în proiectul de Lege a învăţământului preuniversitar al „Comisiei Miclea“, disciplina Religie nu se regăseşte în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi are un statut incert în învăţământul primar şi gimnazial.
„Religia îl poate învăţa pe adolescent dăruirea şi înţelegerea faţă de ceilalţi“
La nivelul învăţământului obligatoriu, proiectul de Lege a învăţământului preuniversitar ţinteşte opt categorii de competenţe-cheie, agreate şi la nivel european, printre care şi „competenţele axiologice - set de valori necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială“. De asemenea, se doreşte ca învăţământul liceal să se centreze pe dezvoltarea şi evaluarea competenţelor-cheie dobândite în învăţământul obligatoriu. Or, tocmai din această perspectivă este inexplicabilă excluderea disciplinei Religie la liceu, când responsabilitatea socială creşte, iar Religia îl poate învăţa pe adolescent dăruirea şi înţelegerea faţă de ceilalţi.
Reformarea sistemului de învăţământ prin eliminarea Religiei aminteşte, într-o oarecare măsură, de educaţia atee impusă în ţara noastră după anul 1948. Cunoaştem prea bine consecinţele unei astfel de educaţii la nivel personal şi comunitar: infirmitate spirituală, culturală, morală, socială.
În plus, un astfel de demers legislativ ignoră prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art. 32, alin. (1): „În învăţământul de stat şi particular, predarea Religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute“.
Consider fundamentate prevederile actualei Legi a Învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu privire la predarea Religiei în învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Astfel, este obligatorie prezenţa Religiei printre celelalte discipline din schema orară, dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de Religie. Aceştia pot renunţa la frecventarea orelor de Religie, la solicitarea scrisă a părintelui sau a tutorelui legal constituit.
Integrarea ţării noastre în structurile europene poate reprezenta un motiv pentru excluderea Religiei din învăţământul public, sub pretextul armonizării legislaţiei româneşti cu normele comunitare?
Majoritatea statelor Uniunii Europene valorifică potenţialul educativ al Religiei, pe care o includ în sistemul de învăţământ public, sub diferite denumiri: Educaţie religioasă (Austria, Danemarca, Germania, Grecia şi Irlanda), Educaţie moral-religioasă (Anglia), Morală şi educaţie religioasă (Portugalia), Educaţie religioasă şi morală (Luxemburg), Creştinism, Religie şi Etică (Norvegia), Religie sau etică (Belgia), Mişcări ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia şi Spania). Observăm că sistemele de învăţământ europene au înţeles că educaţia şi credinţa nu se exclud, ci sunt complementare.
„Educaţia religioasă propune valori constante, revelate“
Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre valorile oferite de educaţia religioasă, în special în această perioadă de restructurare a societăţii româneşti.
Într-o societate a relativismului valorilor morale şi sociale, educaţia religioasă propune valori constante, revelate, care îi asigură omului „echilibru şi independenţă faţă de constrângerile exterioare“ (George Pugh). Valorile acestea, odată interiorizate, au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului.
Educaţia religioasă oferă perspectiva comuniunii veşnice cu Dumnezeu şi cu semenii, depăşind limitele unui perimetru existenţial îngust. De asemenea, propune copiilor şi tinerilor modele de bunătate şi sfinţenie necesare în viaţa personală şi comunitară.
Educaţia religioasă are efecte concrete asupra tinerilor, evidenţiate şi de numeroase studii sociologice. Spre exemplu, în judeţul Alba, în perioada ianuarie-mai 2009, s-a realizat un studiu care urmărea să determine cauzele ce duc la consumul de droguri în rândul adolescenţilor. Studiul a fost publicat în ziarul „Adevărul de seară“ din 27 iunie 2009 şi citat de pr. lect. univ. dr. Dorin Opriş, de la Catedra de Pedagogie, Psihologie şi Didactică a Universităţii „1 Decembrie“ din Alba Iulia. Au fost chestionaţi 2.000 de liceeni din 35 de unităţi de învăţământ din judeţul Alba, studiul arătând, printre altele, că unul dintre principalele motive pentru care cei mai mulţi tineri resping drogurile este credinţa în Dumnezeu.
„Prezenţa Religiei în sistemul de învăţământ românesc nu este o inovaţie a perioadei postdecembriste“
Tradiţia învăţământului românesc care s-a format în tinda Bisericii poate constitui un argument împotriva noului proiect de lege?
Este cunoscut faptul că primele şcoli şi tipărituri de pe teritoriul ţării noastre sunt lucrarea Bisericii. Învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în tinda Bisericii până la momentul adoptării Legii instrucţiunii publice din 1864, una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea şi gratuitatea învăţământului. Legea care a stat la baza învăţământului românesc peste trei decenii aşeza Religia la loc de cinste între obiectele de studiu, atât în cadrul învăţământului primar, unde se preda catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda „religiunea“ (art. 116).
Aşadar, prezenţa Religiei în sistemul de învăţământ românesc nu este o inovaţie a perioadei postdecembriste, ci „un act de dreptate, bazat pe cultura românească europeană, şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral-socială a elevilor“, după cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul său din cadrul campaniei „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!“.
