Mărturisitorul dreptei credinţe în mijlocul ereziilor

Pelerinii din toată ţara se închină în aceste zile, la Iaşi, moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Mâna dreaptă a sfântului a fost adusă la sfârşitul săptămânii trecute de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" din Grecia. Din delegaţia românească care a mers să aducă moaştele a făcut parte şi pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, parohul Bisericii "Munteni-Copou". Părintele profesor Dragoş Bahrim vorbeşte despre contribuţia teologică a acestui mare sfânt.

Părinte profesor, ce ar trebui să ştie pelerinii despre viaţa şi activitatea Sfântului Maxim Mărturisitorul?

Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a scris foarte mult comparativ cu alţi Sfinţi Părinţi. Scrierile sale sunt destul de puţine, unele foarte scurte, însă ele sunt de o densitate şi de o profunzime teologică greu de egalat. Sfântul Maxim Mărturisitorul este unul dintre cei mai importanţi sfinţi citaţi din teologia ortodoxă. Secolul care tocmai s-a încheiat a însemnat o redescoperire pe scară largă a teologiei Sfântului Maxim. La nivelul anului 2010 există peste 1.500 de lucrări care s-au scris cu referire la Sfântul Maxim Mărturisitorul, peste 90% dintre aceste scrieri apărând după 1900.

Chiar dacă a trăit în secolul al VII-lea, după 1300 de ani, viaţa şi opera Sfântului Maxim Mărturisitorul trezeşte încă interes.

Sfântul Maxim Mărturisitorul este deosebit de important pentru că pe lângă faptul că are nişte scrieri dense din punct de vedere teologic, ele conţin o teologie extrem de coerentă şi de interesantă, fiind un mare vizionar şi un mare apărător al Ortodoxiei. Este un teolog creativ, care a scris lucruri de o mare profunzime, ce sunt extrem de importante în clarificarea multor capitole de teologie ortodoxă. Cea mai importantă contribuţie teologică a Sfântului Maxim este cea privitoare la hristologie, adică la a clarifica umanitatea, relaţia dintre umanitatea şi dumnezeirea din Hristos. Principala contribuţie a Sfântului Maxim este cea hristologică şi lupta lui teologică care s-a finalizat cu martiriul său. Lupta lui întreagă a fost una a mărturisirii corecte a lui Hristos. Clarificând hristologia, Sfântul Maxim pune în lumină multe ale capitole de teologie. Sfântul Maxim are nişte scrieri de spiritualitate. Pe lângă faptul că a fost un precis dogmatician, el a fost un mare mistic. Cărţile lui, "Cuvântul ascetic", "Capetele despre dragoste", "Răspunsuri către Talasie", ne arată cât de importantă este viaţa duhovnicească şi cum se poate dobândi cu adevărat. Sfântul Maxim ne arată nu doar ce înseamnă să-L mărturisim pe Hristos, ci şi cum să-L trăim pe Hristos.

Este interesant apelativul de Mărturisitorul dat Sfântului Maxim. Are acoperire în realitate pentru că în perioada sfântului Biserica era frământată de o erezie. Sfântul Maxim, împotriva curentului de opinie general, a arătat că adevărata credinţă este cu totul alta. Vorbiţi-ne despre acest aspect.

Sfântul Maxim era incomod pentru timpul acela, mai ales că ereziile profesite atunci, monotelismul şi monoenergismul, erau erezii politice. Interesul era acela de a apropia comunităţile monofizite. Sfântul Maxim cunoştea foarte bine mediul politic, mai ales pentru că a fost secretarul general al împăratului Heraclios, plus că avea foarte multe legături la curtea bizantină. A mai trăit o perioadă în Cartagina (Africa) şi la Roma (Italia). Era în legătură cu foarte multe personalităţi nu doar din Imperiul Bizantin, ci şi din zona latină a Europei. Sfântul Maxim, monah fiind, a avut curajul de a se opune, pentru că a considerat că cel mai important lucru era acela de a apăra şi a mărturisi adevărul. A dus o luptă de zeci de ani pentru promovarea şi mărturisirea credinţei ortodoxe. Contextul politic era extrem de greu şi de grav la un moment dat. Din cele cinci pentarhii, doar Roma rămăsese ortodoxă, celelalte căzuseră în erezie. Sfântul Maxim şi-a asumat apărarea Ortodoxiei cu preţul vieţii până la capăt, socotind că este mai important decât orice. A folosit des cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!" (Gal. Cap 1-8). Ceea ce se întâmplă după moartea sa arată că a avut dreptate. În mai puţin de 20 de ani, Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol confirmă drept ortodoxă învăţătura Sfântului Maxim despre Hristos şi îl canonizează în acelaşi timp.

Se păstrează din moaştele Sfântului Maxim mâna dreaptă care i-a fost tăiată. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre moaştele sfântului care au ajuns anul acesta la Iaşi.

Sfântul Maxim a murit în partea extrem-răsăriteană a Imperiului Bizantin, pe malul Mării Negre, în Georgia de astăzi. Acolo este o tradiţie locală privitoare la Sfântul Maxim Mărturisitorul. Undeva în regiunea Tzageri există şi o mănăstire a cărei biserică poartă hramul Sfântului Maxim. Tradiţia locală spune că acolo ar fi fost mormântul Sfântului Maxim, care se păstrează până astăzi.

Cum au primit călugării de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" din Sfântul Munte Athos rugămintea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin dumneavoastră, ca în acest an moaştele Sfântului Maxim să fie aduse la Iaşi?

Mănăstirea "Sfântul Pavel" are o relaţie specială cu românii, mai ales pentru faptul că Schitul "Lacu" din apropiere este subordonat acestei aşezări monahale. Sunt foarte mulţi români acolo cu o viaţă duhovnicească foarte bine organizată.

În perioada sărbătorilor Sfintei Parascheva la Iaşi a sosit şi Jean Claude Larchet, cel care a studiat îndeaproape viaţa şi lucrarea Sfântului Maxim.

Jean Claude Larchet a venit în Iaşi ca pelerin, dar ca şi conferenţiar. Este cunoscut din cărţile de spiritualitate care au fost traduse în limba română. Cărţile lui sunt foarte bine vândute atât la noi, cât şi în Occident pentru că este un foarte fin teolog care explică foarte bine lucrurile de care se apropie.

(Interviul a fost difuzat în întregime la Radio Trinitas, în cadrul emisiunii "Biserică şi societate", realizată de pr. Dumitru Păduraru. Adaptare pentru ziar, Constantin Ciofu)