Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Migraţia, între regăsirea de sine şi dorul de acasă

Migraţia, între regăsirea de sine şi dorul de acasă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Augustin Păunoiu - 22 Aug, 2010

Devenită un fenomen global, cu care se confruntă statele din toate regiunile lumii, migraţia pune subiecţii acesteia în faţa unor noi realităţi. Adaptarea la o societate cu alte valori şi priorităţi, integrarea şi împărtăşirea unui alt standard de viaţă, mai bun sau mai dificil decât cel din ţară, sunt tot atâtea probleme care îi privesc pe migranţii români în Europa de Vest. Despre avantajele şi nevoile migraţiei româneşti în Italia, ţara cu cei mai mulţi români din Occident, despre rolul şi aportul Bisericii în păstrarea tradiţiilor şi credinţei creştine ne vorbeşte PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.

Preasfinţia Voastră, cum este privită Ortodoxia în Occident de către celelalte confesiuni?

În general, Ortodoxia, acolo unde există comunităţi ortodoxe de mai multă vreme, este privită cu respect şi cu un real interes. Din păcate, ea nu e totdeauna prea bine cunoscută şi nu este făcută cunoscută îndeajuns de ortodocşi. Acest lucru este valabil şi mai mult acolo unde Ortodoxia este prezentă de mai puţină vreme. Acesta este şi cazul Italiei, care, deşi are un trecut comun cu Ortodoxia până în prima jumătate a celui de-al doilea mileniu (mai ales în partea de sud), deşi a văzut la Veneţia apariţia Filocaliei şi a altor scrieri duhovniceşti, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cunoaşte o prezenţă efectivă a unor comunităţi ortodoxe doar începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, de exemplu la Trieste, sau cu începutul secolului al XX-lea, odată cu emigraţia rusă şi greacă, aceasta din urmă fiind mai semnificativă după cel de-al Doilea Război Mondial. Se poate vorbi despre o prezenţă masivă a ortodocşilor în Italia doar după 1990, odată cu emigraţia din "ţările de est" şi cu predilecţie din România.

Căutarea şi regăsirea de sine printre străini

Cum văd italienii comunităţile românilor ortodocşi din peninsula italică?

Românii ortodocşi, atunci când sunt cunoscuţi prin prisma calităţilor pe care le au şi a valorilor pe care le poartă cu ei, sunt foarte apreciaţi de italieni. Aceasta se datorează în primul rând calităţii muncii pe care o fac femeile "badante" – care lucrează în casele italienilor – şi a bărbaţilor care lucrează îndeosebi în construcţii. Parohiile noastre ortodoxe joacă desigur un rol foarte important în a face cunoscute Ortodoxia şi România printre italieni.

Care sunt avantajele migraţiei românilor în Occident, în general, şi în Italia, în special?

Fenomenul migraţiei, la bază, este o tragedie, atât pentru familie, cât şi pentru ţara din care se pleacă. Primul avantaj pe care îl urmăresc cei ce emigrează este o viaţă mai bună, mai sigură pentru propria familie... Avantajul efectiv pe care îl consider cel mai important este acela că, în multe cazuri, persoana se caută şi se regăseşte pe sine, atât spiritual, cât şi ca identitate etnică purtătoare de valori unice, pe care le descoperă şi apreciază şi mai mult fiind străin. Italia, în ciuda unor reacţii negative a mass-media şi a excepţiilor, este o ţară primitoare, în care românul, fiind de cultură latină, se integrează relativ uşor.

Dorul de acasă

Evaluaţi migraţia la nivel cultural-educativ, financiar şi religios-misionar.

Deşi riscul de a-şi pierde propriile valori este ridicat, mai ales la copii, migraţia poate avea şi un efect stimulant pentru cei ce se aşază într-un context străin... Aceasta face că mulţi caută să se afirme în faţa "gazdelor" şi, pentru aceasta, trebuie să facă mai mult decât ele pentru a convinge. Astfel se constată adesea că copiii români ajung, în scurtă vreme după venirea lor în Italia, să fie printre primii în clasă... Financiar, deşi câştigă mai mult decât în România, românii întreţin adesea, în plus de propria familie din Italia, şi pe alţi membri ai familiei aflaţi în România. De aceea, mulţi sunt cei care trăiesc de pe o lună pe alta, consumând tot ce câştigă... Puţini sunt cei care o duc cu adevărat bine, fără a avea de rambursat împrumuturi sau credite... Din punct de vedere religios, cei care găsesc sau regăsesc pe Dumnezeu îşi găsesc odată cu aceasta şi liniştea pe care nimeni şi nimic nu le-o poate da cu adevărat. Cei care se "pierd" în peisajul italian, de multe ori ascund sub aparenţa unei "împliniri" o nostalgie după acasă pe care nu o împlineşte nici o realizare. Din păcate, sunt mulţi aceia care nu mai ştiu de nimeni şi de nimic decât de "muncă"...

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă migraţia românească din Italia?

Migraţia românească din Italia se confruntă cu probleme complexe, inerente statutului pe care o populaţie dezrădăcinată şi minoritară le are. Principala problemă considerăm a fi cea a sfâşierii familiei. Plecarea unuia dintre soţi/părinţi din "coconul familial" aduce cu sine o serie întreagă de primejdii şi de consecinţe dramatice, atât pentru soţi, cât şi pentru copii. Cu atât mai tragic este atunci când cea care ia lumea în piept este mama, aşa cum e cazul numeroaselor femei/mame (minimum 200.000) care poartă de grijă de copiii sau de părinţii altora, lăsând "singuri" propriii copii sau părinţi... Nu puţine sunt cazurile celor care suferă vătămări şi traume sufleteşti şi chiar trupeşti, care cu greu mai sunt remediabile... Drepturile acestora: timpul liber, pauza de odihnă, sunt de multe ori încălcate. Teama de a pierde sursa de venit, fie el şi mai redus, deşi extrem de muncit, determină pe cele în cauză să se limiteze doar a-şi plânge în taină sau, în cel mai fericit caz, la spovedanie necazul... O altă problemă care se întâlneşte destul de frecvent este "neplata lucrătorilor". Mulţi dintre cei care muncesc cu sau fără contract de muncă nu primesc la timp sau nu mai primesc deloc plata pentru munca depusă timp de luni şi luni de zile... Din păcate, aceste abuzuri stau la baza unor adevărate tragedii care, într-un moment de "orbire", la capătul răbdărilor, au dus la acte necugetate care au costat libertatea sau chiar viaţa celor afectaţi...

Pastoraţia tinerilor, o prioritate a slujitorilor bisericilor româneşti din Italia

Cum ajută Biserica românească din Italia la păstrarea valorilor tradiţionale ale familiilor migranţilor români?

Parohiile noastre constituie punctul de referinţă pentru tot românul ortodox care doreşte să ducă o viaţă în continuitate cu valorile care îl definesc ca şi credinţă şi ca neam. Activitatea pastorală şi misionară a preotului din parohie este determinantă în ceea ce priveşte predarea şi cultivarea valorilor creştine care constituie factorul de coeziune în familia creştină atât de încercată. Pastoraţia catehetică sistematică a tinerilor care urmează să se căsătorească şi a naşilor lor, a tinerilor căsătoriţi sau a celor care aşteaptă sau au născut un copil şi căruia voiesc să-i transmită propria credinţă şi tradiţie, constituie principalul mijloc prin care se susţine familia în a trăi o viaţă creştinească, în toată cucernicia şi curăţia.

Întreaga societate europeană se confruntă cu probleme sociale fără precedent. Cum reuşesc românii să reziste acestor provocări? Ce face Biserica pentru ca aceste probleme să nu afecteze foarte mult familiile româneşti din Italia?

În condiţiile vitrege pe care Dumnezeu îngăduie să le petrecem, fiecare se raportează la situaţia dată în funcţie de principiile după care trăieşte şi de mijloacele pe care le are la dispoziţie. Atât la problemele materiale, cât şi la cele duhovniceşti, Biserica a avut şi are răspunsuri şi mijloace potrivite fiecărei epoci, ştiind să propună din vistieria Sfintei sale Tradiţii "noi şi vechi" (cf. Mt. 13, 52). Condiţiile de viaţă şi de muncă din Italia, precum şi realităţile pastorale fac posibilă doar slujirea duminicală în cele mai multe dintre parohiile noastre. De aceea accentul cade pe participarea la Dumnezeiasca Liturghie duminicală şi la a trage cât mai mult folos din aceasta. Astfel, Dumnezeiasca Liturghie împărtăşeşte celor care vin spre ea cu inima deschisă şi pregătită, pe cât este cu putinţă omului, sinteza a ceea ce Apostolii au primit de la Domnul, şi-au însuşit şi au transmis mai departe, generaţie după generaţie, sub "supra-vegherea" episcopilor (în greceşte: supra-veghetori - episcopoi): cele ce au văzut cu ochii lor, au auzit cu urechile lor şi au pipăit cu mâinile lor, despre Cuvântul Vieţii (cf. 1 In. 1-2). De aici se naşte adevăratul spirit de comuniune şi solidaritate dintre "fraţi", atât de necesar în aceste vremuri care îi aduc pe unii dintre fraţii noştri la limita disperării.

Din fericire, situaţia economică actuală a determinat strângerea rândurilor în cadrul comunităţilor noastre, determinând regăsirea spontană a întrajutorării şi a părtăşiei, atât între credincioşi, cât şi între parohii şi, la nivel eparhial, cu eparhiile din ţară care se află în dificultate.

200.000 de copii români studiază în şcolile din peninsulă

Care sunt principalele manifestări pe care le organizează Biserica Ortodoxă Română din Italia pentru a păstra spiritul românesc?

În plus, faţă de cele menţionate, se mai organizează, atât la nivel central, cât şi parohial, o serie întreagă de manifestări cu caracter cultural şi popular, prilejuite fie de sărbătoarea hramului, fie de alte praznice sau sărbători naţionale: concerte de muzică religioasă şi populară tradiţională, reprezentaţii de cântece şi dansuri populare, atât cu artişti provenind din parohii, cât şi cu invitaţi din România.

Se organizează, de asemenea, o dată pe an, "Zilele Portului Popular". De asemenea, au început să se organizeze, fiind în stadiu avansat sau de proiect, atât la nivel central, cât şi parohial, un fond de carte românească pentru copii şi adulţi, ce va sta la baza bibliotecilor eparhiale şi centrale.

Cum se implică Biserica în pastoraţia tinerilor?

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor şi aspiraţiilor tinerilor ortodocşi români atât de numeroşi în Italia (în şcolile italiene studiind peste 190.000!), episcopia noastră accentuează foarte mult necesitatea catehizării şi a educării lor în spirit creştinesc şi la transmiterea acestora a valorilor tradiţionale româneşti, în condiţiile în care cadrul în care aceştia petrec nu le mai pune la îndemână reperele pe care le-au avut înaintaşii lor. La nivel eparhial, începând cu 6 decembrie 2008, s-a înfiinţat Frăţia Tinerilor Ortodocşi "Nepsis – Italia", sub oblăduirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Aceasta se îngrijeşte de organizarea, la nivel eparhial şi parohial, de evenimente care să stimuleze interesul tinerilor pentru credinţă şi pentru valorile creştine în general. Astfel, anul acesta, s-a ajuns la cea

de-a II-a ediţie a "Festivalului Bucuriei", care a fost animat atât de recitaluri de poezie şi cântec religios, cât şi de recitaluri de muzică instrumentală şi vocală tradiţională sau de dansuri populare susţinute de mai micii sau mai marii tineri participanţi.

Desigur, izbânda acestei lucrări cu tinerii – viitorul Bisericii noastre – depinde de împreuna implicare a preoţilor şi a părinţilor acestora în trăirea, predarea şi cultivarea, în biserică şi în familie, a nestematelor care formează tezaurul Sfintei noastre Tradiţii şi compun identitatea noastră creştinească şi românească.

Care sunt priorităţile Bisericii Ortodoxe Româneşti din Italia faţă de credincioşii ei în ce-i priveşte pe cei din spitale şi penitenciare?

Principala prioritate este dezvoltarea unei pastorale "de proximitate" care să ajungă tot mai mult acolo unde se află fraţii şi surorile noastre care nu au posibilitatea să ajungă regulat la parohiile deja existente din cauza distanţei şi a lipsei mijloacelor de transport. Aceasta are în vedere atât catehizarea şi formarea creştinească şi îndrumarea duhovnicească a copiilor şi tinerilor, în număr foarte mare (numai în ultimii cinci ani botezându-se peste 40.000), cât şi a

părinţilor lor, care poartă, în lipsa bunicilor, marea responsabilitate a credinţei la proprii copii. La aceasta se adaugă desigur trasmiterea şi păstrarea valorilor şi a conştiinţei româneşti la toate aceste categorii.

De asemenea, pe plan social e necesară dezvoltarea "reţelei", deja existente, de identificare şi de susţinere morală şi materială a familiilor cu probleme, în vederea prevenirii sau, cel puţin, a limitării consecinţelor nefaste ale neajunsurilor lor, prin implicarea credincioaselor şi credincioşilor cu inimă milostivă. De asemenea se urmăreşte intensificarea colaborării cu instituţiile publice de specialitate în vederea asigurării cât mai sistematice a pastoralei, deja în vigoare, pentru cei bolnavi, pentru cei din închisori, pentru taberele de rromi, pentru cei pribegi şi lipsiţi de pe străzi etc.

Nădăjduim că, prin mila lui Dumnezeu care ne-a oblăduit atât de bogat până în prezent şi cu mijlocirea Preasfintei Maicii Sale şi a mulţimii de sfinţi care s-au proslăvit, sau ale căror moaşte odihnesc pe meleagurile Italiei, să reuşim să lucrăm, împreună cu cei 150 de preoţi şi diaconi, la mângâierea şi mântuirea celor care s-au încredinţat nouă spre păstorire.

Recunoaşterea juridică, o necesitate urgentă

Care sunt nevoile Bisericii Ortodoxe Româneşti din Italia?

Prima nevoie concretă a Bisericii noastre din Italia o constituie spaţiul pentru cult şi pentru celelalte activităţi de cateheză, de educaţie şi cultură românească cu copiii şi cu adulţii şi de programe sociale. Lipsa lăcaşurilor de cult şi a structurilor proprii reduce foarte mult impactul activităţii pastorale, misionare şi de cateheză, culturale sau sociale ale parohiilor noastre. Cu toate acestea, trebuie remarcată disponibilitatea atât a Bisericii Catolice, cât şi a structurilor de stat la identificarea celor mai bune soluţii în vederea rezolvării acestor probleme. De asemenea, Biserica noastră nu are încă un statut propriu, recunoscut juridic, asemenea celorlalte culte recunoscute pe teritoriul italian, neputând încă beneficia de drepturile şi avantajele ce decurg din acest statut. Se speră că recunoaşterea juridică se va obţine până la sfârşitul acestui an.

122 de parohii

Cum este organizată, la nivelul comunităţilor, parohiilor, Episcopia Ortodoxă Română din Italia?

Biserica Ortodoxă Română din Italia are o structură centrală de tip eparhial, fiind o episcopie de sine stătătoare din mai 2008, organizată în 16 protopopiate, dintre care şase au caracter misionar, cuprinzând 122 de parohii şi paraclise, patru mănăstiri (dintre care una de maici) şi un schit (de călugări). Structura administrativă a eparhiei cuprinde 10 sectoare în cadrul cărora funcţionează diferite departamente care iniţiază şi coordonează diferite activităţi specifice sectorului respectiv. Întreaga structură şi prezentarea detaliată a activităţilor eparhiei se află afişate pe site-ul acesteia, la adresa: http://episcopia-italiei.it/