„Mișcarea haotică e o constantă în învățământul postdecembrist”

De ani buni, guvernele ce s-au succedat au încercat să reformeze școala româ­nească. Lipsa unei continuități la nivel decizional, graba de a interveni mai mult asupra formei decât a fondului problemelor, incoerența și inexistența unei viziuni unitare au transformat sistemul de învățământ într-un teritoriu al experimentelor nesfârșite. Despre toate acestea, dar mai ales despre ultima propunere a Ministerului Educației, de a introduce testele tip grilă la Bacalaureat și la Evaluarea Națională, am discutat cu prof. univ. dr. Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Univer­sității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, directorul Departa­mentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al aceleiași universități.

Ministerul Educației anun­ța în noiembrie introducerea testelor-grilă la examenele naționale, inclusiv la limba română și matematică, însă, ulterior s-a renunţat pe moment la idee. Cum apreciați aceste preconizate măsuri, domnule profesor?

Nu cred că un examen de maturitate poate fi realizat doar pe baza unui test tip grilă. Este simplistă o astfel de perspectivă. Un examen național trebuie să vizeze competențe mai complexe. Testul-grilă este extraordinar de algoritmizat, centrat pe informații exacte și pune accentul nu pe procesarea de cunoștințe, pe sinteze, pe interpretări, valorizări, ci pe recunoaștere. Deci, nu avem de-a face cu o probă relevantă pentru a evalua structuri de personalitate cu caracter sumativ, formate după un anumit ciclu. Și-atunci, a te centra doar pe „fâșii”, pe infor­mații foarte precise și unidirecțio­nale e prea puțin.

Eu nu zic că Bacalaureatul nu ar putea să presupună și secvențe de acest tip, pentru anumite com­petențe. Dar, în ansamblu, ar trebui calibrat în consens cu itemi semiobiectivi, deschiși, care presupun răspunsuri personalizate, procesări de informație, corelări. Or, un astfel instrument păcătu­iește prin aceea că induce celui care învață un anumit tip de încorporare. Dacă el știe că îl aș­teaptă o astfel de modalitate de evaluare, va învăța în perspectiva acestui instrument, care este limitativ, constrângător. Îl determină doar să rețină informații, să le recunoască. Deci, evaluarea tip test-grilă constituie o alternativă, dar nu poate substitui ceea ce în mod tradițional se realizează prin examenele naționale.

Ce alte argumente ar putea sta în picioare în sprijinul acestei forme de evaluare?

Astfel de teste aduc, într-adevăr, multă obiectivitate și exactitate în ce privește evaluarea. Și reprezintă un instrument comod și din perspectiva evaluatorilor. Asigură, totodată, și o informare obiectivă a ministerului. Dar toate aceste trei argumente sunt estompate de alte obiective ale evaluării, care trebuie să primeze, mai cu seamă în cazul unui examen de bacalaureat.

Când și în ce măsură pot fi oportune astfel de schimbări?

E nevoie de inovație în învă­țământ, inclusiv în ce privește evaluarea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să supunem la un experiment întreaga populație școlară care termină un ciclu de învăță­mânt. Nu sunt permise, din punct de vedere deontologic, astfel de experimente. Nu ne putem juca. Dacă decidenții au de gând să introducă o asemenea inovație, ar trebui mai întâi să creeze un anumit context, în care să se aplice, să se studieze exact consecin­țele, dar pe o populație restrânsă și, eventual, în cadrul unei simulări de bacalaureat, nu în cazul unui bac real. Deci, inovația e binevenită și presupune un aspect al reformei. E bine să fim deschiși la astfel de propuneri, dar trebuie să fim foarte precauți în legătură cu felul în care se aplică în mod concret. Numai așa se pot produce schimbările adevărate.

Programa de liceu trebuie adaptată „modelului de adolescent actual”

Un raport al Institutului de Științe ale Educației arată că jumătate dintre profesorii de gimnaziu nu au fost formați în spiritul noilor programe școlare instituite în 2013, predând, cumva, „în orb”. Cum apreciați aces­te programe și modul în care au fost aplicate până acum?

Aceste programe reprezintă un pas înainte. Au propus structuri de conținut mult mai flexibile, mai deschise, mai integrate din perspectivă interdisciplinară, dar, sigur, pași, din acest punct de vedere, se pot face și în continuare. Din păcate, competențele clamate la fiecare disciplină sunt tot uni­direcțional construite. Chiar dacă, în mod paradoxal, evaluarea trebuie să se centreze pe compe­tențe transversale. Adică noi la cerem elevilor, inclusiv la clasa a VIII-a, inclusiv la examenul de bacalaureat, competențe transversale, dar disciplinele au rămas calibrate separat, izolate, parcelate.
Profesorii încă nu au fost for­mați, deși pregătirea lor era o urgență, în raport cu schimbările produse. Abia acum se pune la punct programul „Curriculum relevant, Educație deschisă pentru toți - CRED”, care vizează formarea a 55.000 de profesori din preuniversitar. Va fi o structură de formare destul de complexă, pentru că mai întâi vor fi formați anumiți tutori din sistem, care, la rândul lor, îi vor forma pe alții. Din păcate, universitățile, ca structuri care asigură formarea inițială, nu au fost deloc consultate și nici integrate în acest sistem de formare continuă. A da la o parte universitatea din tot acest ansamblu de pregătire a profesorilor a fost un gest politic.
Dar, până ce se pune pe roate acest proiect, se încheie un ciclu de patru ani. Și se merge așa, lăutărește, intuitiv; fiecare se descurcă cum poate. Nu mai vorbesc de faptul că există și un deficit în ce privește apariția manualelor în mod operativ. Există discipline la care încă nu sunt editate manuale, din cauza procedurilor complicate. Deci, nu numai că profesorii nu știu, dar nu au nici suport curricular pentru a putea preda conform noilor programe.

Ce considerați că ar trebui să cuprindă obligatoriu programele pentru liceu?

Cred că aceasta va fi o probă de foc pentru cei care generează noile programe, pentru că la multe discipline trebuie schimbate paradigma, modelul curricular, trebuie să fie altfel asamblate cu­noștințe, trebuie calibrate și în raport cu noile mutații valorice, cu dorințele adolescenților. Dacă nu vom răspunde adecvat la acest mutații de accent din perspectivă valorică, cred că vom da greș. Trebuie să pledăm pentru formarea unor comportamente care se adecvează timpurilor actuale și modelului de adolescent actual.

Elevii hipoacuzici sunt exa­minați la fel ca şi cei fără deficiențe. Anul trecut au trebuit să scrie un eseu despre foșnetul frunzelor! Un singur elev hipoacuzic a luat bacalaureatul. Cum e posibilă o asemenea prăpastie în adecvare la nivel de sistem?

Cred că trebuie gândit mai serios la Bacalaureatul diferențiat. Chiar dacă rămâne unic, conform legislației actuale, cred că ar trebui să propunem, pentru anumite categorii de elevi, probe diferen­țiate și particularizate. Exemplul pe care l-ați pomenit este edificator. Un astfel de elev nu are experiența auzului și cerința este de a descrie ce aude.
Pentru profesori e mult mai confortabil să raporteze toți elevii la același standard. Construirea de probe diferențiate va fi un exercițiu didactic destul de interesant. Cred că standardele trebuie modificate, dar nu în sensul schimbării gradului de dificultate; acesta poate fi menținut, dar indus prin alte tipuri de solicitări, compatibile cu structurile lor de personalitate, cu abilitățile pe care le au.

De ce Educația, ca întreg, pare dominată mai degrabă de mișcări haotice decât de echilibru și de încercare de adaptare?

Din păcate, aș spune că mișca­rea haotică e o constantă în învă­țământul românesc postdecembrist. Cu o singură excepție - în timpul ministeriatului profesorului Andrei Marga, când a existat o anumită coerență, continuitate, o viziune; s-a construit cu adevărat, atunci, o paradigmă. După care a început această evo­luție „din accident în accident”. Pentru că nu există voință politică, probitate, autoritate deontică și deontologică a celor care iau decizii, care conduc sistemul de învăță­mânt.
Nu mai vorbim și de faptul că asistăm și la o depreciere simbolică și materială a statutului cadrului didactic. Unii profesori sunt delăsători și nu-și mai fac meseria. Sunt mai multe tipuri de vino­vății, mai mulți actanți și mai multe niveluri la care se manifestă această evoluție catastrofică. Pentru că răul nu se menține, ci mergem din rău în mai rău.