De 22 de ani, părintele Cosmin Bratu lucrează ca profesor de religie în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 82 din Bucureşti, iar de 5 ani este directorul acestei instituţii. Familiar cu cei peste 900 de elevi ai şcolii, de parcă fiecare ar fi propriul copil, părintele profesor are convingerea că educația religioasă este indispensabilă sistemului de educație românesc: „Misiunea de profesor de religie m-a ales mai mult decât am ales-o eu, pentru că nu am simțit niciodată o povară la catedră”.
Părinte director, care sunt principalele cerințe la care trebuie să răspundă profesorul de religie?
Principala cerință la care trebuie să răspundă profesorul de religie, ca de altfel orice profesor, este formarea elevului. Dar, pentru profesorul de religie, misiunea formării elevului capătă aspecte speciale, îmbinând în demersul său latura cognitivă cu cea afectivă, într-o perioadă de explozie informațională, de multe ori necontrolată de mediul familial, totodată având grijă să nu scape din vedere propria moralitate și spiritualitate. Elevii pot și trebuie să fie formați pentru a fi buni creștini, cu responsabilitățile ce decurg din această misiune. Însă, nu de puține ori am întâlnit situația în care, concomitent cu formarea elevilor în plan moral și spiritual prin orele de religie, regăsim și o formare a părinților, mai ales a celor implicați activ în educarea religioasă a propriilor copii. Pe de altă parte, în ultimii ani sunt din ce în ce mai dese împrejurările în care un profesor, mai cu seamă de religie, trebuie să fie un frate mai mare, un consilier, un ghid și chiar un prieten devotat al elevilor, în limita firească a diferenței de vârstă, de pregătire și de statut între elev și cadru didactic.
Prin ce se deosebeşte profesorul de religie de ceilalţi dascăli?
Profesorul de religie este considerat, pe bună dreptate, un liant și un factor de echilibru între actorii educaționali: elevi, părinți, profesori și managerii unităților școlare. În plus, profesorul de religie are acces la o parte din trăirile cele mai profunde ale copiilor, cele spirituale, și poate deveni treptat un respectat sfătuitor al cancelariei, căutând în permanență să pună accentul pe trăsăturile pozitive ale elevilor.
Cât de importantă este vocaţia în activitatea profesorului de religie?
A vorbi despre vocație în activitatea unui profesor de religie este ca și cum am încerca să vorbim despre smerenie în viața unui creștin. Putem vorbi, desigur! Dar asemenea smereniei pe care trebuie să o trăiești, să o experimentezi, vocația trebuie simțită. Ea este considerată a fi darul cu care este înzestrat un profesor. Cred că este principala calitate pe care o așteaptă beneficiarii educaționali (elevi și părinți) de la toate cadrele didactice, implicit de la profesorul de religie. Cu toate acestea, vocația nu se substituie unei bune pregătiri didactice, profesionalismului și conduitei ireproșabile a profesorului de religie, întrucât profesorul nu este un idol și nici un personaj literar rupt de realitatea în care trăiește, ci un vremelnic, dar atent veghetor asupra dezvoltării armonioase a personalității elevului.
În ce constă profesionalismul unui profesor de religie?
Un profesor de religie trebuie să fie dedicat misiunii sale, cu timp și fără timp, în ceea ce privește activitățile didactice la clasă cu elevii, în cadrul activităților extrașcolare (manifestări artistice și comemorative, excursii școlare sau serbări tematice), dar și în dificila misiune de proiectare a activității didactice. Participarea la activități metodice în școală sau la nivel de sector și municipiu, participarea cu elevii la concursuri școlare sau la olimpiade definesc o imagine completă a profesionalismului unui dascăl de religie. Nu se împlinesc toate deodată, ci în etape, cu răbdare, perseverență și beneficiind de sprijinul unui bun manager de unitate școlară.
Putem spune că olimpiada de religie se află între competiţie şi trăire sufletească? Cum vedeţi implicarea cognitivă şi emoțională pentru elevi într-un asemenea demers?
Concursurile școlare, între care se regăsește și olimpiada de religie, se adresează cu precădere elevilor cu aptitudini și înclinații spre studiul teoretic al disciplinei Religie. Olimpiada confirmă o dată în plus dorința de competiție, dar și trăirea spirituală de care dau dovadă elevii participanți la un astfel de concurs. Vorbim aici nu numai de elevi care vor urma un studiu teologic aprofundat, ci și de elevi care caută întâlnirea cu Dumnezeu printr-o provocare umană, ce le testează atât forțele mentale, cât mai ales aspirațiile spre o viață curată, după Cuvântul lui Dumnezeu.
Cum afectează provocările societăţii contemporane ora de religie?
Lumea contemporană nu este mai mult sau mai puțin favorabilă orei de religie ca alte epoci anterioare, este doar diferită. Profesorul poate adapta ora de religie la orice epocă și la orice context socio-cultural. Esențială a devenit recunoașterea de către elevi a valorilor creștine ca valori universale pentru viața lor. Chiar dacă realitatea virtuală în care trăiesc mulți copii propune tipuri de libertate, fericire și bogăție mai puțin obișnuite, către care tind mulți dintre elevii mai mari sau mai mici ai școlilor de astăzi, aceste valori nu se pot împlini în afara lui Dumnezeu. Multe dintre școlile publice dețin calculatoare, rețele informatice, platforme on-line prin care elevii intră în contact atât cu lumea reală, cât și cu lumea virtuală. Procesul de informatizare continuă și nu este menirea orei de religie să se opună acestui fenomen. Am observat, însă, că simplele și scurtele rugăciuni făcute de elevi la începutul și la sfârșitul orei de religie, uneori la început și sfârșit de program școlar, dau sens unei trăiri în comuniune pe care elevii o resimt din ce în ce mai rar.
Ora de religie îl poate ajuta pe elev să performeze şi la alte obiecte?
Elevii care participă la ora de religie sunt învățați că preceptele religioase provin din scrieri sfinte, dar se transformă în atitudini de viață, iar competențele se nasc din practicile bune săvârșite de fiecare, astfel încât performanța școlară nu rămâne doar la nivel de teorie, ci capătă dimensiuni dinamice. Elevii performanți la ora de religie sunt buni și la alte obiecte, fiindcă valorile morale și spirituale dobândite sunt trainice și de folos în orice domeniu social și cultural. Olimpicii de la religie sunt olimpici și la alte materii, iar mulți dintre elevii participanți la concursurile vocaționale de muzică, desen și pictură, arhitectură și modelaj sunt atașați şi de ora de religie.
Aveți o frumoasă şi complexă pregătire profesională. Cum se răsfrânge aceasta în activitatea dumneavoastră de director şi preot?
În sistemul educațional românesc pregătirea profesională este continuă, necesară comunicării cu generațiile de elevi, care se succed uneori mai repede decât vremurile pe care le trăim. Misiunea de dascăl te pătrunde și te cucerește atunci când realizezi că ai vocație și devii treptat „ostaticul” copiilor, încercând să-i înțelegi, să-i respecți și să-i iubești, pe fiecare dintre ei. Asemenea unui slujitor al Sfântului Altar, care își cunoaște păstoriții, managerul de unitate școlară trebuie să simtă alături de elevii săi și bucuriile, și tristețile, să-și împărtășească reciproc realizările și să se unească într-un cuget în fața încercărilor. Respectul se câștigă, de multe ori, cu fermitate și apelând mai degrabă la dialog și negociere decât la coerciție. Totul este posibil atunci când aduni alături de tine o echipă dornică de formare și mult mai greu este de unul singur, asumându-ți meritele și responsabilitățile în mod solitar.
De câţi ani lucraţi în învăţământ? Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră în acest timp?
Activitatea la catedră numără 22 de ani, toți petrecuți în aceeași unitate școlară: Școala Gimnazială Nr. 82, iar cea de director, 5 ani. Nu este nici mult, nici puțin, este cum a vrut Dumnezeu și mă bucur de fiecare zi petrecută alături de elevii, părinții și cadrele acestei unități școlare. Cel mai important pentru mine cred că este faptul că experiența acestor ani a adus cu ea și convingerea că educația religioasă este indispensabilă sistemului de educație românesc, sistem ce are de oferit mult cadrului european în care se regăsește. În al doilea rând, la fel de mult am resimțit în acești 22 de ani că, deși este o școală de stat, Școala Gimnazială Nr. 82 aparține unei comunități bine conturate, ce știe să-și aprecieze pedagogii dedicați și de valoare. În cadrul orei de religie mă simt ca peștele în apă. Aceasta îmi aduce în suflet un confort responsabil, de care îmi este dor atunci când aloc timp însemnat misiunii de manager de unitate școlară. Cred că misiunea de profesor de religie m-a ales mai mult decât am ales-o eu, pentru că nu am simțit niciodată o povară la catedră. Ca profesor de religie ai nevoie de profesionalism, optimism și destul umor pentru ca să-i cucerești pe elevi. Eu am din fiecare suficient cât să fiu căutat de elevi, chiar și în pauze. Elevii nu îndrăgesc profesorii îngândurați și pesimiști, pentru care nu există rezolvare, ci pe aceia care propun soluții și oferă răspunsuri la întrebările lor, concretizate în discuții interactive, activități extrașcolare, vizite tematice etc.
Ce activități extrașcolare desfăşuraţi cu elevii?
Activitățile extrașcolare reprezintă pentru mine căi speciale de împlinire a dublei misiuni, de profesor de religie și de director. Parteneriatul pe care școala îl dezvoltă activ cu Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”, aflată în vecinătate, întărește această idee. Elevii sunt conduși periodic către Sfântul Altar de către toți colegii de la catedra de religie a școlii, pentru primirea Sfintelor Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei, dar și pentru activitățile cu tinerii din cadrul parohiei. În altă ordine de idei, ne-am angajat în proiecte educaționale pe teme religioase sau filantropice ample cum ar fi: „Zâmbete de Sărbători”, desfășurat, în 2016, la Valea Plopului, proiect de identificare, monitorizare și intervenție umanitară la nivelul comunității, şi „Iubește-ți aproapele!”, desfășurat, în 2012, în comuna buzoiană Glodeanu Siliștea, proiect de ajutorare a familiilor sinistrate în urma căderilor masive de zăpadă. Școala nu a uitat nici de ecologie, definitivând, în anul 2019, proiectul european Erasmus+, cu tema „Green Clean Future”, realizat în colaborare cu școli din 5 țări europene partenere.
Care a fost cel mai frumos moment petrecut împreună cu elevii?
Cea mai frumoasă experiență, care a marcat activitatea mea didactică în Școala Gimnazială Nr. 82, consider a fi inaugurarea, în anul școlar 2005-2006, a unui cabinet de religie în întregime pictat de către elevii școlii, sprijiniți, desigur, de cadrele didactice. Un mic spațiu de reculegere, dar și un cadru propice desfășurării orelor de religie în mod interactiv, îmbogățit cu materiale didactice variate și liniște sufletească.
Cu ce provocări vă confruntaţi în calitate de director al Şcolii Gimnaziale Nr. 82 din Bucureşti?
Nu știu dacă este suficient spațiu editorial pentru a enumera provocările calității de director într-o școală bucureșteană. Pot să vă spun că principala provocare în activitatea de director (manager) este să aduni alături de tine o echipă, cu buni profesioniști, dornici de inovație și cu principii morale sănătoase. În același timp, sunt necesare răbdarea, ascultarea și dialogul cu toți factorii implicați în procesul instructiv educativ din școală și din afara acesteia (elevi, părinți, profesori, administrație locală, inspectorate, minister).
