În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Misiunea Socială Diaconia, filantropie la superlativ
Nimic nu este mai important, mai ales în vremuri dificile precum acestea, pe care le traversăm de peste un an, decât întrajutorarea dintre oameni și ajutorul instituțional, sistematic, consecvent și bine organizat. Cum știm, Biserica strălucește și la acest capitol, prin acțiuni filantropice și de susținere, în special a categoriilor de oameni defavorizați, aflați în nevoie. Există organizații cu caracter și obiective sociale care realizează lucruri minunate. Am stat de vorbă în acest sens cu Igor Belei, director executiv al Misiunii Sociale Diaconia din cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Cum a apărut ideea de a înființa această Misiune?
Misiunea Socială Diaconia a fost creată la inițiativa unui grup de studenți din cadrul Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români din Basarabia. În acea perioadă, organizam ore de cateheză și astfel am întâlnit o asociație care ne-a rugat să ne implicăm în calitate de voluntari într-un program de îngrijire la domiciliu. Mai apoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru, am preluat partea de asistență a vârstnicilor. Pas cu pas, această inițiativă s-a transformat în Diaconia. La început ne-am înregistrat ca Asociația Diaconia, deoarece pe atunci denumirea „Mitropolia Basarabiei” nu era recunoscută de către autoritățile din Republica Moldova. Acest lucru s-a rezolvat în 2002, ca urmare a deciziei Curții Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, încât din 2003 am continuat activitatea sub denumirea de Misiunea Socială Diaconia, înființată de Mitropolia Basarabiei.
Cu câți oameni ați pornit la drum?
Cu câțiva colegi, absolvenţi de Medicină, plus colaborarea cu diferite organizații. Am debutat în două parohii din sudul Basarabiei, Cania și Roșu. Astăzi avem peste 50 de angajați și sute de voluntari, iar în unele campanii alături de noi sunt chiar mii de tineri.
De la cine ați primit sprijin?
Nimic din cele realizate nu s-ar fi întâmplat fără binecuvântarea lui Dumnezeu și grija părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru. Chiar de la începutul activității noastre am întâlnit oameni cu suflet bun, care ne-au sprijinit. Dumnezeu lucrează prin oameni, iar eu m-am convins de acest lucru pe parcursul celor 20 de ani de activitate a Diaconiei. Probabil așa a rânduit Dumnezeu, să avem sprijin potrivit în fiecare etapă. Pe parcursul timpului am accesat și fonduri importante și am realizat intervenții complexe care cer competențe și resurse umane înalt specializate.
Care sunt principalele modalități de acțiune?
În prezent, Diaconia are două direcții strategice. Prima este dezvoltarea serviciilor model: ne-am propus să fim prestator de servicii sociale specializate la un standard de excelență și cu acoperire națională. Astfel, am reușit să oferim soluții pentru fetele orfane, mamele în situații de vulnerabilitate, bătrânii aflați la limita existenței. Centrul de resurse este a doua direcție prin care ne-am propus să sprijinim cât mai mult comunitățile. Centrul se numește „Călăuza Solidarității”. Oferim sprijin tehnic, logistic și material pentru a răspunde la situațiile dificile, dar și pentru a coagula grupuri de inițiativă în scopul de a dezvolta spiritul comunitar. Suntem prezenți în peste 80 de localități, prin distribuția de asistență directă către cei nevoiași, programe complexe și acțiuni de lungă durată: cantine sociale, garderobe sociale, grupuri de voluntari care asistă bătrâni.
„Răspunsul la nevoia unui om aflat în dificultate este Biserica”
În acești 20 de ani, care ar fi cele mai importante realizări?
Pe parcursul celor două decenii de existență am reușit să promovăm filantropia ca o manifestare firească, atât la nivel de prestator, cât și de business. După îndemnul biblic, hrănim, adăpostim, îmbrăcăm pe cei aflaţi în dificultate și an de an construim răspunsuri mai complexe pentru nevoile pe care le întâlnim. Filantropi, ca şi acum 20 de ani, sunt oamenii care susţin demersul nostru prin propriul exemplu de bunătate, în tăcere sau public, pentru a inspira, individual sau colectiv, alături de familie sau de colegii de muncă. Una dintre cele mai importante realizări este demonstrația faptului că răspunsul la nevoia unui om aflat în dificultate este Biserica. Este necesar doar să găsim forme moderne de manifestare a grijii față de aproapele. Diaconia a inovat în permanență, analizând nevoile beneficiarilor noștri, am reușit să dezvoltăm proiecte din diferite sfere, de pildă cel mai cunoscut serviciu de asistență maternală, „În brațele mamei”, și cea mai longevivă campanie de solidaritate socială din Basarabia, „Masa Bucuriei”. În cadrul Diaconiei funcționează și o Bancă de Alimente, un model frumos de ajutorare, care există în toată lumea.
Cât de puternică este relația cu Biserica?
Diaconia este parte integrată a Bisericii. În forma ei juridică actuală, Misiunea Socială Diaconia a fost înființată de Mitropolia Basarabiei. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru este președintele Consiliului de Administrație, iar noi funcționăm ca braț social al Bisericii. Suntem, de asemenea, un membru activ al Federației Filantropia a Patriarhiei Române, dezvoltăm programe comune, iar în viitorul apropiat planificăm extinderea programelor de colaborare atât cu Filantropia, cât și cu alte organizații care funcționează în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Un sprijin important îl avem din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, datorită ajutorului oferit de comunitatea de acolo reușim să susținem sute de familii din Basarabia și să cofinanțăm multe programe.
Colaborați cu organizații similare din Republica Moldova sau din alte țări?
În Republica Moldova funcționează mulți prestatori de servicii sociale și entități la nivel comunitar sau parohial. Diaconia este singura structură socială la nivel național a Bisericii Ortodoxe. Colaborăm cu filantropii similare, cum ar fi bisericile catolice din Austria, Italia, dar și cu organizații din România sau Principatul Monaco. Suntem parte a mai multor platforme de colaborare la nivel național, ca membri fondatori sau în consiliul de coordonare: Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, Platforma privind Promovarea Filantropiei şi Sponsorizării.
Cum arată reacția oamenilor?
În ultima perioadă avem tot mai mult sprijin din partea oamenilor, indiferent de statul în care trăiesc. Ne ajută prin diferite tipuri de donații, astfel având posibilitatea să soluționăm cât mai amplu situațiile beneficiarilor noștri. Până la noi au cam fost purtați din servicii sociale în servicii sociale, fiind tratați dintr-o perspectivă îngustă a problemei. Noi, însă, încercăm să le oferim sprijin până la capăt, un răspuns care să le redea demnitatea necesară, să învețe să poată lupta pentru bunăstarea lor și a familiei, să nu mai fie dependenți de ajutorul unor servicii sociale.
Care sunt perspectivele de activitate ale Diaconiei?
Diaconia este oglinda realităţii sociale din Moldova, iar acțiunea socială a Bisericii este întotdeauna necesară pentru a completa „liturghia de după liturghie”. Pornind de la aceste elemente, vom continua zi de zi să parcurgem calea spre viziunea pe care ne-am asumat-o cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor: o societate activă și ghidată de valorile creștine, rezultat al acțiunii permanente și coerente a Mitropoliei Basarabiei prin Diaconia, care reprezintă modelul de excelență în susținerea aproapelui în dificultate.