Duminică s-au împlinit 132 de ani de la naşterea mitropolitului Nicolae Bălan. În cei 35 de ani de păstorire a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, ierarhul s-a remarcat ca teolog de înaltă ţinută, om de cultură, bun administrator şi ctitor de instituţii. Am stat de vorbă cu unul dintre ucenicii de marcă ai marelui mitropolit, arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu, pentru a depăna amintiri din perioada în care s-a format ca teolog sub oblăduirea ierarhului.
Părinte profesor, ce a însemnat pentru dumneavoastră ucenicia lângă mitropolitul Nicolae Bălan?
Din 1948 şi până în 1955 am fost sub aripa sa protectoare şi am învăţat foarte multe de la el. Datorită mitropolitului Nicolae Bălan sunt ceea ce sunt astăzi. M-a învăţat ce înseamnă omenia, dragostea faţă de colegi, faţă de aproapele şi faţă de subalterni. Mi-a inspirat valori inestimabile, cum ar fi dragostea faţă de Biserică şi faţă de ţară. Mitropolitul Antonie Plămădeală a subliniat într-un Cuvânt Înainte la un volum omagial dedicat mie, că de la vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Bălan am primit toate. Spun cu toată inima că Mitropolitul Nicolae Bălan a însemnat totul pentru mine.
Când l-aţi văzut prima oară?
L-am văzut prima oară în 1946, când a sfinţit pictura Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Scheii Braşovului, lăcaşul de cult unde am fost botezat. În acelaşi an, în septembrie, l-am văzut la sfinţirea picturii de la Biserica de pe Tocile din Braşov. Fiind din Scheii Braşovului am mers la aceste evenimente deosebite. A doua zi după sfinţirea picturii de la Biserica de pe Tocile, a venit la Liceul „Andrei Şaguna“, unde eram în clasa a VI-a. A intrat în fiecare clasă şi ne-a adus câte o carte de rugăciune, tipărită pentru ostaşii de pe frontul din perioada 1940-1944. A dat mâna cu noi şi am primit binecuvântarea sa.
În 7 august 1947, am mers cu încă doi colegi din Braşov la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus şi acolo am dormit pe jos, pe o pătură, în chilia călugărului Dometie. L-am văzut din nou pe mitropolitul Nicolae Bălan la slujba de hram, din 15 august.
Prima convorbire, de ziua de naştere
Cum se implica în viaţa studenţilor de la Institutul Teologic?
În 1948 am venit la Sibiu, la Teologie. Anul a început după 1 decembrie, pentru că a fost reforma învăţământului şi unificarea Bisericii şi alte evenimente care au întârziat începerea anului universitar. Pe 5 decembrie 1948, după Sfânta Liturghie, părintele duhovnic Belea a convocat toţi studenţii din anul I în sala de curs, la orele 15:00, fără să ne spună motivul. Eram 16 studenţi, iar mai târziu s-au mai înscris şi alţii, încât am ajuns la 22. A venit mitropolitul Nicolae Bălan şi a vorbit cu fiecare. În prima bancă era studentul Părăian, viitorul monah Teofil de la Sâmbăta de Sus, apoi mai era studentul Crăciunaş, viitorul episcop vicar Irineu de la Moldova, îmbrăcat în straie bucovinene şi alţii. Când a ajuns la mine, m-a întrebat dacă sunt de la Liceul „Andrei Şaguna“, pentru că aveam un costum special, o uniformă frumoasă. M-a întrebat mai multe lucruri, printre care şi vârsta. Chiar în acea zi împlineam 19 ani. De ziua mea am avut prima convorbire cu mitropolitul Nicolae Bălan.
După acest moment, a venit părintele duhovnic Belea pentru curs şi m-a luat să mă ducă la Mitropolit. Am intrat în sufragerie şi Mitropolitul m-a binecuvântat şi m-a întrebat din nou lucruri legate de viaţa mea. După câteva zile, am fost chemat din nou de părintele duhovnic, după rugăciunea de seară şi am rămas singur în capelă. Am auzit cum a intrat pe uşa din reşedinţă în capelă şi a întrebat dacă este cineva înăuntru, pentru că erau doar candelele aprinse. I-am răspuns că este prezent studentul Voicu. „Hai încoace, Constantine!“, mi-a spus. Am intrat şi am luat cina împreună şi mi-a povestit multe lucruri. După câteva zile m-a chemat din nou. Era cu şoferul Vasile Boca. În 1947 primise câteva vagoane din America, pline de ajutoare: îmbrăcăminte, alimente etc. A venit cu un costum, m-a băgat în dormitor şi am încercat mai multe perechi până mi-a venit o pereche. M-a întrebat la un moment dat cum am venit la Sibiu. I-am spus că tata a împrumutat 3000 de lei de la părintele Comşa din Braşov pentru a mă trimite la Sibiu. Aceia erau banii aduşi la Sibiu, pentru că fiecare student trebuia să cumpere alimente pentru cantină. L-a trimis pe şoferul Vasile Boca la piaţă, a cumpărat toate alimentele şi le-a dat la cantină în numele meu.
Chestionat la Securitate
Acest gest al mitropolitului nu v-a adus probleme în acele vremuri tulburi?
În 20 decembrie, când am plecat în vacanţă, ne-am urcat în tren să plecăm acasă. După scurt timp au venit doi inşi şi ne-au dat jos la Şelimbăr, ne-au controlat bagajele şi am dat declaraţii despre cum l-am cunoscut pe mitropolitul Nicolae Bălan, de ce mi-a dat acele haine şi multe alte lucruri. Aveau informaţii despre toate şi încercau să pună mâna pe un student apropiat de Mitropolit. Ne-au ţinut în gară până dimineaţa la ora şase, când a venit alt tren personal.
Ucenicia cum aţi început-o?
În ianuarie 1949, am mers să iau masa cu mitropolitul Nicolae Bălan şi am văzut în antecameră schiurile mele. Am rămas surprins pentru că nu ştiam cum au ajuns acolo. Am intrat şi pe masă erau trei blide. Tatăl meu era acolo. Mitropolitul i-a cerut permisiunea ca eu să devin ucenic şi să aibă el grijă de mine. I-a dat cei 3000 de lei împrumutaţi de la părintele Comşa şi după câteva zile tata s-a întors acasă. Din acel moment am rămas la reşedinţa mitropolitană şi am început ucenicia. În luna februarie, după examene, am mers la Păltiniş. Eu schiam pe acolo, dar făceam plimbări în fiecare zi cu Mitropolitul, după micul-dejun, pe drumul către staţiune. La amiază ne întorceam la masă şi ne odihneam. Iarna dormea pe un şezlong de pe terasă şi avea o blană de urs în care se băga. Dimineaţa ieşea în curte, se dezbrăca până la brâu şi îl frecam cu zăpadă. A fost un bărbat puternic. Mergeam cu el până în Şanta, la câţiva kilometri de staţiune, sau urcam la Onceşti, la 1750 de metri altitudine, de unde se vedeau Cheile Turzii. Şi asta când avea în jur de 70 de ani. Îi plăcea foarte mult la munte şi s-a legat mult de Păltiniş. Îmi aduc aminte cât de mult a căutat locul unde a ridicat schitul şi cabana.
Cum v-a sprijinit în carieră?
După ce am terminat, rectorul de atunci a făcut un raport către mitropolitul Nicolae Bălan să mă trimită la studii în Moscova. Ştiam ruseşte, pentru că în 1944, la noi acasă, în curte au venit nişte ruşi. După ce au plecat, au venit altă trupă de ruşi, condusă de o doamnă maior. Cu aceasta am învăţat limba rusă. Mi-a folosit mai târziu la paleoslavă. Am refuzat să merg la Moscova şi am rămas la Sibiu, până când mitropolitul Nicolae Bălan a trecut la Domnul. Am ajuns bibliotecar la facultate. A venit odată în control şi nu m-a găsit la serviciu. Mi-a lăsat un bileţel pe care îl păstrez şi acum. În el spunea că s-a întâmplat de mai multe ori să nu mă găsească (râde).
Aţi fost cu el până în ultima clipă a vieţii sale...
A murit în braţele mele. A participat la Liturghia din 6 august 1955, la care am slujit ca diacon, s-a împărtăşit, iar după masa de prânz i s-a făcut rău. A venit doctorul Filipescu şi când am auzit uşa de la sufragerie i-am spus că a venit medicul. El mi-a spus: „Vai, ce bine! Dă-mi mâna ca să mă ridic!“ Dar imediat a dat ochii peste cap şi a trecut la Domnul.
