„Naşterea de prunci nu este o opţiune, ci un imperativ al familiei“

Părintele profesor dr. Mihail Milea, slujitor la Catedrala municipală "Sfântul Sava" din Buzău şi profesor la Seminarul Teologic din acelaşi municipiu, ne vorbeşte despre problemele familiei de azi, despre cum ar trebui să se raporteze la criză cei care formează un cuplu binecuvântat de Dumnezeu prin cununie. "A avea copii în cadrul unei familii binecuvântate prin cununia religioasă este o poruncă divină la care trebuie să reflectăm cu toţii în zilele noastre", spune părintele Milea. Care este rolul mamei în societatea de azi, de ce este necesară menţinerea familiei pe primul loc în priorităţile noastre, precum şi alte subiecte pe tema familiei le puteţi descoperi în acest interviu.

Părinte profesor Mihail Milea, cât de important este ca o familie să aibă copii?

Familia este instituţia cea mai importantă din societate. Ea este celula de bază a societăţii umane. Fără familie, societatea dispare cu desăvârşire din istorie. Familia înseamnă iubire, comunicare, viaţă, jertfă, dăruire, sfinţenie. Fără aceste valori, societatea umană nu poate rezista aici, pe pământ, şi nu poate avea perspectiva veşniciei. Familia este totul şi Dumnezeu a făcut totul pentru familie. Cosmosul care ne-nconjoară îşi găseşte sensul, împlinirea tocmai prin apariţia primei familii umane, Adam şi Eva, care au fost creaţi de Dumnezeu ca nişte "iconomi ai tainelor lui Dumnezeu" (1 Corinteni 4, 1). Prima poruncă dată protopărinţilor noştri o găsim în Sfânta Scriptură: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi şi domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate vietăţile, ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul" (Facere 1, 28). Din aceste cuvinte biblice reiese clar voinţa lui Dumnezeu: familia să rodească prin naşteri de prunci. A avea copii în cadrul unei familii binecuvântate prin cununia religioasă este o poruncă divină la care trebuie să reflectăm cu toţii în zilele noastre. Naşterea de prunci nu este o opţiune, ci este un imperativ dat fiecărei familii. Pământul este destul de mare şi el poate susţine neamul omenesc indiferent cât de mare ar fi numărul oamenilor. Dumnezeu, care este mare, poate da resurse alimentare şi de viaţă umană inepuizabile. Pământul fără prezenţă umană se sălbăticeşte. Omul sfinţeşte locul, spune un vechi proverb. Iată de ce este nevoie de cât mai mulţi copii, ca ei să contribuie la sfinţirea acestei planete. O familie fără copii este ca o casă fără ferestre. Cu cât avem mai multe ferestre la o casă, interiorul ei devine mai luminos, călduros şi plin de viaţă. Aşa şi o familie cu mulţi copii este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Femeia când naşte un copil dă mâna cu Dumnezeu. A naşte mai mulţi copii înseamnă a te apropia cât mai mult de Dumnezeu, care este izvorul vieţii şi piatra de temelie sfântă a familiei. Familia cu mulţi copii este o binecuvântare divină. Într-o astfel de familie locuieşte Însuşi Dumnezeu, care dă "pâinea cea de toate zilele". Am simţit personal acest lucru, deoarece eu provin dintr-o familie numeroasă, cu 12 copii. Deşi părinţii aveau condiţii de trai modeste, totuşi, cu toţii am avut o copilărie fericită, n-am dus grija mâncării, deoarece Dumnezeu sporea alimentele. Părinţii mei aveau o inimă bună şi milostivă, fiind darnici şi cu străinii, şi cu cei săraci care intrau în curtea noastră. Dumnezeu are resurse materiale inepuizabile pentru orice familie, indiferent de numărul mare de copii. Totul este ca noi, oamenii, să ne punem încrederea totală în El şi să-L aducem în familia noastră. Atunci când trăieşti o viaţă religioasă autentică, Dumnezeu nu te părăseşte deloc. Familia care-şi propune să nască doar un singur copil va avea un copil egoist, posesiv şi lipsit de dragostea frăţească. O familie cu un singur copil se expune la mai multe riscuri: moartea unicului copil, îmbolnăvirea lui, înstrăinarea lui faţă de părinţi, plecând departe de familia de care aparţine. Un copil într-o familie înseamnă de fapt nici unul. Copiii dau motivaţie de viaţă şi de jertfă părinţilor. Atunci când eşti fără de copii, viaţa de familie nu mai are sens, îşi pierde sacralitatea. Zestrea, puterea unei familii stă în a avea cât mai mulţi copii. Copiii într-o familie creează o stare harică, de unire şi mai puternică între soţi şi-i determină să fie activi în viaţa de familie. Iată doar câteva mărturii de ce este atât de important să avem în familie cât mai mulţi copii! Aceştia cresc stabilitatea familiei, iar societatea umană devine mai puternică.O familie fără copii se autodistruge şi face ca societatea să slăbească şi în cele din urmă să dispară cu desăvârşire de pe arena istoriei umane.

Înfiem sau ajutăm familiile nevoiaşe

Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii spre a-şi găsi împlinirea?

O familie devine fericită şi împlinită când are copii. Prezenţa copiilor într-o familie aduce binecuvântare lui Dumnezeu, care a zis: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor" (Matei 19, 14). În Vechiul Testament, o familie care nu avea copii avea acest sentiment că Dumnezeu i-a întors spatele şi era de ocară pentru familiile cu mulţi copii. În vremea noastră, apar tot mai multe familii care nu pot avea copii fie din motive medicale, fie din altele ştiute de Dumnezeu. În aceste cazuri, familiile fără copii au şansa să înfieze micuţi de la orfelinat, să-i ia în plasament familial pe cei cu deficienţe sau defavorizaţi din punct de vedere social. Cunosc multe cazuri reale din activitatea mea de membru al Comisiei judeţene pentru protecţia copilului de aproape 20 de ani, când anumite familii care au adoptat unul sau mai mulţi copii şi la scurtă vreme Dumnezeu le-a dăruit bucuria de a naşte propriii copii. Domnul poate face aşa minuni doar acolo unde este mare credinţă şi dragoste creştină în familia fără prunci. Am întâlnit şi cazuri când anumite familii nu au reuşit să înfieze copii, dar totuşi din resursele lor materiale au ajutat multe familii numeroase să depăşească pragul sărăciei şi să le dea speranţa de viaţă părinţilor şi bunăstare copiilor. Orice familie fără copii poate avea şansa reală să devină fericită prin înfierea unui copil, creşterea unui copil ca asistent maternal sau ajutorarea în mod constant a unei familii nevoiaşe cu mulţi copii. Bine faci, bine găseşti, spune un proverb vechi. La vârsta senectuţii, astfel de familii mai au o speranţă că nu vor rămâne singure, că cineva le va deschide uşa.

Dacă suntem sănătoşi, trebuie să facem copii

Este criză economică şi mulţi invocă lipsurile materiale pentru a nu face copii. Ce ne îndeamnă Biserica? Există vreo scuză pentru a nu avea copii, în cazurile în care nu există nici o problemă de sănătate?

La ora actuală, nu criza economică e gravă pentru o familie, ci mai ales criza morală, care înseamnă lipsa credinţei creştine autentice. Nu lipsurile materiale, ci lipsa dragostei creştine este cauza de a renunţa la copii, în multe familii. Există un paradox în vremea noastră: familiile bogate au de regulă un singur copil sau chiar nici unul, pe când familiile sărace au mai mulţi. Această realitate ne întăreşte şi mai mult convingerea că nu sursa materială, financiară împiedică naşterea de prunci, ci lipsa încrederii totale în ajutorul lui Dumnezeu. Un copil când se naşte într-o familie nu vine ca să cerşească ceva de la părinţi, ci să dăruiască har şi binecuvântare familiei. La naşterea fiecărui copil, Dumnezeu trimite un cec în alb semnat de El ca să luăm cât ne trebuie. Acest lucru îl mărturisesc din propria mea experienţă: am trei copii şi la naşterea fiecăruia am primit ceva concret din partea lui Dumnezeu. Am dorit să vină şi alţi copii pentru a mă bucura şi de alte binecuvântări din partea lui Dumnezeu. Familiile care sunt sănătoase şi pot naşte în mod natural nu au nici o scuză să trăiască fără prunci. Astfel de familie primeşte mai devreme sau mai târziu blestemul lui Dumnezeu. A practica paza de prunci în familie prin folosirea de măsuri contraceptive este un mare păcat care împiedică soţii să se împărtăşească şi de asemenea constituie cauza unor boli grave cum ar fi cancerul.

Este indicat ca femeia să nască natural

Care este rolul fiecărui părinte la naşterea şi educarea copiilor?

Toate lucrurile mari şi bune se fac în echipă. La fel a procedat şi Dumnezeu când a creat pe întâiul om din istorie, Adam: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere 1, 26). Sfânta Treime a conlucrat împreună la apariţia primei familii în istorie. În cazul unei familii, fiecare membru în parte are responsabilităţi specifice, dar şi de lucru împreună. În primul rând, ambii soţi trebuie să aibă aceeaşi credinţă şi să împărtăşească aceeaşi dragoste faţă de Dumnezeu, faţă de ei, cât şi faţă de cei din jurul lor. În al doilea rând, bărbatul şi femeia trebuie să se roage mult la Dumnezeu pentru a le dărui în cadrul familiei copii sănătoşi, buni şi cu har de la Dumnezeu. În treilea rând, trebuie ca ambii parteneri să dorească mult venirea în familie a copiilor. Atunci când este voinţă tare, dorinţă sfântă şi încredere totală în Dumnezeu, apariţia pruncilor este o minune şi o mare binecuvântare pentru familie. Mama are un mare rol la naşterea şi educarea copiilor. Pentru acest motiv, ea trebuie să fie bine pregătită atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Pe timpul sarcinii, are responsabilitatea de a se feri de orice păcat mare care se poate răsfrânge asupra copilului. Este indicat ca femeia să nască natural, să evite operaţia de cezariană, care se poate efectua doar dacă viaţa pruncului şi a mamei sunt în pericol şi să alăpteze cât mai mult copilul cu lapte matern, natural, care asigură o creştere bună şi sănătoasă pentru prunci. Tatăl are şi el un rol foarte important de la zămislire şi până la naştere, cât şi după aceea. În momentul conceperii, tatăl copilului trebuie să nu fie în stare de ebrietate sau într-un moment de violenţă domestică. Pe timpul sarcinii este foarte bună abstinenţa sexuală şi multă rugăciune. Tatăl trebuie să se străduiască să obţină "pâinea cea de toate zilele" ca mama să aibă cât mai mult timp pentru creşterea şi educarea personală a copilului.

Mamele le vorbesc copiilor despre Dumnezeu

Multe familii în care părinţii au servicii foarte acaparatoare ca timp recurg la angajarea unei bone. Este acest lucru dăunător pentru starea sufletească a copiilor?

Rolul mamei în propria familie este uriaş şi nu poate fi înlocuită de nici o instituţie sau persoană, oricât de serioasă ar fi ea. Mama este mamă, şi ea trebuie să rămână mamă tot timpul pentru copiii ei, atât timp cât sunt mici, mai ales până să meargă la şcoală. Grija şi educaţia unei mame faţă de propriul copil nu se pot compara cu preocuparea unei persoane străine faţă de acesta. Acum este la modă angajarea unei bone sau babysitter pentru copii. Câştigul acestor mame abia acoperă plata persoanelor care lucrează în casa lor. Ceea ce nu poate fi plătit cu nici un preţ este absenţa mamei de lângă copil. Mama înseamnă iubire, zâmbet, îmbrăţişare. Copiii se nasc din iubire pentru iubire. Mama îi oferă primul zâmbet copilului şi datorită ei, copilul zâmbeşte, se bucură şi este vesel. Un copil crescut fără cea care i-a dat viaţă este trist, înlăcrimat, decepţionat şi foarte timid. Mama este lumina familiei. În prezenţa sufletului ei bun, totul se luminează şi casa străluceşte de curăţenia pe care ea o face cu multă dăruire. Diavolului nu-i place rolul important pe care-l are mama în familie şi în societate şi, din acest motiv, a pornit un mare război nevăzut şi o luptă teribilă pentru a fi înlocuită din familie, prin tot felul de surogate: bonă, servitoare. Mama trebuie să rămână mamă tot timpul. Absenţa ei de acasă nu poate fi înlocuită de nimeni şi de nimic. Pentru fericirea copiilor ne dorim ca mamele să rămână acasă tot timpul. Ele ştiu cel mai bine să-L facă cunoscut copiilor pe Dumnezeu.

Jurnal de tată

Ce modele de părinţi ne oferă Biserica? Ce ne puteţi împărtăşi din experienţa dumneavoastră de tată?

Biserica ne oferă multe modele reale în Sinaxare, unde este descrisă viaţa de familie a multor sfinţi, dintre care amintim: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin. De asemenea, să nu uităm modele din Biblie: Sfinţii dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana care i-au dat viaţă Sfântei Fecioare Maria, mama lui Iisus, preotul Zaharia şi Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul. Icoana Crăciunului ne oferă imaginea unei familii sfinte pe care să o punem la sufletul nostru. Bucuria mare a vieţii mele de familist este aceea că am devenit tată. Mai mare bucurie ca aceasta nu există. Atunci când aud cuvântul tată, rostit de copiii mei, tresaltă inima în mine. Ce mare dar şi ce mare binecuvântare este acest cuvânt sacru într-o familie! Ca tată m-am rugat mult înainte de a se naşte fiecare copil în parte, dar şi după aceea. Fiind preot, le pomenesc cu bucurie şi evlavie numele lor la toate slujbele bisericeşti. Am reuşit să realizez şi câte un jurnal pentru fiecare copil, în care am împărtăşit ceea ce au simţit de la zămislirea lor şi până la naştere. Am creat un dialog virtual în acest jurnal în care comunicam cu copiii mei. Acest jurnal a devenit astăzi o mare bucurie pentru copii şi o mare satisfacţie sufletească pentru mine, ca tată. La creşterea şi educarea copiilor mei rolul cel mai mare l-a avut soţia mea, deoarece tot timpul a stat împreună cu ei, renunţând la cariera ei profesională de contabilă. Dumnezeu să-i răsplătească jertfa ei cea mare la creşterea copiilor mei.

A cere iertare este semnul iubirii şi respectului

Care este lucrul cel mai important pentru armonia din familie?

Familia trebuie să fie clădită pe aurul credinţei şi al dragostei curate. Aurul rămâne aur, în orice loc murdar s-ar afla. Murdăriile nu pot lua strălucirea lui. La fel se întâmplă şi cu o familie. Dacă familia a început bine în viaţă cu Dumnezeu şi păstrează totdeauna poruncile Lui, va merge aşa toată viaţa, până când, prin moarte, membrii ei vor trece în lumea de dincolo. În orice familie există probleme, necazuri, lipsuri, încercări. Toate acestea sunt depăşite uşor dacă familia dintru început s-a clădit din iubire. În timpurile noastre, foarte multe familii se întemeiază pe interese materiale care sunt vulnerabile, ori pe unele de faţadă. Alte familii pornesc din sentimentul milei, unul dintre parteneri alegându-şi pereche o persoană care a trecut printr-un mare necaz şi se căsătoreşte cu aceasta doar ca să-i aducă alinare. Însă, de cele mai multe ori, dispare sentimentul de milă şi apare răutatea. Rezistă doar acele familii care au pornit dintr-o iubire sinceră şi nu din plăcere sexuală sau cine ştie ce alte motive desuete. Iubirea trebuie cultivată şi întreţinută. Într-o căsnicie, cineva din familie poate greşi printr-un gest, faptă şi atunci trebuie să folosească cuvintele "iartă-mă" sau "îmi pare rău". Într-un mariaj, a-ţi cere iertare este semnul iubirii şi al respectului. Să ne bucurăm în familie de orice dar, faptă săvârşită de persoana cu care ne-am căsătorit. Recunoştinţa întreţine o căsnicie fericită. Credinţa în Dumnezeu, participarea la Sfânta Liturghie, spovedania deasă, rugăciunea zilnică, comunicarea formează împreună cheia fericirii în orice familie.

Credinţa în Dumnezeu menţine trăinicia unei căsnicii

Cât de importantă este credinţa în Dumnezeu pentru a menţine o familie unită?

Într-o familie fericită, credinţa în Dumnezeu este totul. Este ca şi aerul şi apa care întreţin viaţa omului. Credinţa este o mare binecuvântare, un dar ceresc pe care ni L-a dat Dumnezeu. O familie zidită pe credinţa în Dumnezeu este ca şi o casă care se zideşte pe o fundaţie puternică, sau cum zice Iisus Hristos în "Predica de pe Munte": "Întemeiată pe piatră şi când a căzut ploaie (necazuri) şi s-au revărsat râurile şi au suflat vânturile (suferinţele) şi s-au pornit spre casa (familia) aceea, ea n-a căzut, pentru că era întemeiată pe piatră (credinţă)" (Matei 7, 25). Credinţa înseamnă cunoaştere şi încredere în Dumnezeu. Credinţa în El este factorul comun şi elementul fiinţial care uneşte şi menţine trăinicia unei familii. Credinţa în Dumnezeu se manifestă prin rugăciunea în comun a soţilor, prin participarea împreună la Sfânta Liturghie şi de a avea de preferinţă acelaşi duhovnic ambii soţi. Cununia religioasă într-o familie este un sigiliu pe care Dumnezeu îl pune pentru totdeauna. Divorţul nu poate desface cununia religioasă. Este mare nevoie de credinţă în Dumnezeu în toate familiile din societatea noastră care trec printr-o mare criză morală, pe un drum cu cădere liberă din cauza marilor păcate care atacă familia din toate părţile. Cultul familiei se află într-o mare criză morală. Familia este o biserică în miniatură. Să ne luptăm a menţine sfinţenia familiei pentru a stopa sfârşitul lumii în care trăim!