Noul și vechiul Adam, împreună

Fiecare sărbătoare a Bisericii are taina și rostul ei duhovnicesc, însă praznicul Învierii Domnului, sintetizat simbolic de veacuri prin culoare, copleșește cu totul înțelegerea celui ce crede: prin bogăția, profunzimea și frumusețea lui. Despre icoana celei mai mari sărbători a Ortodoxiei și simbolismul ei am vorbit cu părintele Stéphane Bigham, bine-cunoscut specialist în iconologie, fost cadru didactic la Facultatea de Teologie, Etică și Filosofie a Universității din Sherbrooke, Québec, și profesor invitat la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Serghie” din Paris.

Părinte profesor, ansamblul iconografic al Pogorârii la iad a Domnului nostru Iisus Hristos adună laolaltă o mulțime de personaje. Cine sunt acestea?

În cazul reprezentării Pogorârii lui Hristos la iad, numărul și identitatea tuturor personajelor variază de la o icoană la alta; actorii principali sunt întotdeauna aceiași, pe când cei secundari se schimbă cu timpul și de la o țară la alta. Hristos este, în mod firesc, centrul icoanei. El coboară în locuința morților pentru a le vesti Învierea (dacă înțelegem aici doar Sâmbăta cea Mare), sau pentru a-i învia (dacă vedem aici Învierea cea de obște). Îl vedem trăgându-i de mână din mormânt pe Adam și pe Eva, uneori pe amândoi, alteori doar pe Adam, în timp ce Eva așteaptă cu mâinile întinse, în semn de implorare. În spatele lui Adam, care este în general reprezentat în dreapta lui Hristos - la stânga noastră, cum privim reprezentarea -, pe când Eva este la stânga - în dreapta noastră, cum privim -, se găsesc David și Solomon, care pot fi recunoscuți datorită coroanelor pe care le poartă, iar lângă ei, sau în spatele lor, îl vedem pe Sfântul Ioan Botezătorul, care L-a vestit pe Hristos celor vii, iar acum Îl vestește celor morți. În spatele acestora se află un număr nedeterminat de personaje ale Vechiului Testament, care nu sunt identificate. În spatele Evei se află un om ținând o carte, identificat adesea cu Moise, căruia Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos, i-a dat Legea pe muntele Sinai. În spatele lui Moise se află iarăși alte persoane care nu sunt identificate. Uneori aici se găsește un tânăr cu un toiag care ar putea reprezenta pe unul dintre păstorii prezenți la Nașterea lui Hristos. Apoi, un alt om, sau mai mulți, care poartă căciuli persane, reprezentându-i pe cei care vin din Orient, putând fi cei trei tineri din cuptor sau magii de la Nașterea Domnului, iar când este numai unul, profetul Daniel. În sfârșit, jos, în spațiul întunecat, îl vedem pe diavol în­lănțuit, singur sau împreună cu alți demoni. Prințul întunericului, al morții, și-a pierdut împărăția, și toate ființele umane sunt eliberate din captivitatea lor.

De ce printre numeroasele personaje prezente în reprezentarea Pogorârii la iad a Domnului unele au aureolă, iar altele nu?

După cum vă spuneam, Pogorârea la iad a Domnului repre­zintă și învierea cea de obște, adică a întregii omeniri. În aceas­tă mulțime se află: sfinți, drepți, căldicei și oameni răi. Consider că aceia care nu au aureolă nu se află printre sfinți sau printre drepți. Trebuie să notăm însă faptul că există o mare varietate în ceea ce privește icoana Sfintelor Paști. Dacă veți avea curiozitatea să căutați „icoana Pogorârii la iad” pe Google-Images, veți vedea până la urmă că iconograful este cel care hotărăște cine poartă aureolă. De cele mai multe ori doar persoanele din stânga primesc aureolă, și dintre acestea nu toate, ci doar unele dintre ele. Aproape întotdeauna, Adam și Eva sunt reprezentați fără aure­o­­lă. De ce David și Solomon poar­tă aureolă, mai ales Solomon, care a fost condamnat pentru tole­ranța sa față de idolatria femeilor lui, și nu cei trei tineri? Dacă figura din partea dreaptă este Moise, de ce oare nu are și el aureolă? Principiul este așadar următorul: sfinții și drepții sunt prezentați cu aureolă, ceilalți nu. Aplicarea concretă a acestui principiu depinde însă de intenția iconografului, de unde și marea varietate a icoanelor.

De ce în anumite repre­zentări ale icoanei Pogorârii Mântuitorului la iad anumite persoane rămân în iad, în timp ce altele ies de acolo pentru a-L întâlni pe Hristos Cel Înviat?

Consultând mai multe surse digitale și nu numai, nu am găsit decât foarte puține icoane ale Pogorârii la iad care să prezinte persoane înveșmântate în alb situate în spațiul întunecos, rezervat lui satan cel înlănțuit. Acest fenomen pare să aparțină tradiției rusești, de altfel scena este puțin răspân­dită. Observați că veșmintele lor sunt albe, iar ei sunt pictați ca niște oameni vii. Poate să fie un fel de a reprezenta Învierea cea de obște, „în două etape”, precum arată Sfântul Apostol Pavel (1 Tesaloniceni 4, 15-17): „(...) cei morți întru Hristos vor învia întâi; după aceea, noi cei vii, care vom fi rămas (...)”. Ei au mâinile în­tinse, în semn de implorare, ca și ceilalți. Mormintele lor nu se văd, însă în alte reprezentări similare ele sunt ca și mormântul lui Adam sau al Evei. Așadar, în lipsa unei explicații mai bune, aș spune că aceste persoane rămase în iad sunt cei vii care-și așteaptă învierea, în urma celor adormiți.

Care ar fi semnificația pre­zenței îngerilor și a ele­men­telor naturii din anumite reprezentări ale Pogo­rârii în iad a Domnului?

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El...” (Matei 25, 31): chiar dacă prezența îngerilor nu este obligatorie, ea se adaugă ca un element de solemnitate și sobrietate. Învierea cea de obște este un eveniment cosmic, iar prezența îngerilor subliniază faptul că cerul întreg participă la el. Odată cu toți oamenii, totul va fi transfigurat, chiar și munții, apele, deșerturile... totul. Totul va fi luminat de Energiile dumnezeiești, de Lumina taborică, precum la Schimbarea la Față a Mântuitorului. Este așadar firesc, nu doar în cazul Pogorârii la iad, ca toate elementele constitutive ale unei icoane să fie arătate prin și în Lumina necreată. Liniile de culoare deschisă, sau chiar de aur, relie­fează transfigurarea cosmosului, grație Învierii lui Hristos.