Vestea plecării la Domnul a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc a făcut înconjurul ţării în doar câteva ceasuri, aducând întristare şi bucurie tuturor celor care l-au cunoscut, care s-au împărtăşit din sfaturile sale duhovniceşti sau care s-au folosit de cuvintele de folos din paginile cărţilor sale. Întristarea şi bucuria sunt două sentimente despre care cu greu am putea crede că se pot întâlni în acelaşi suflet atunci când cineva drag pleacă la cer. O asemenea asociere poate părea ciudată.
E ceva neobişnuit să te bucuri şi să plângi în acelaşi timp. Totuşi atunci când sufletul unui sfânt pleacă la întâlnirea cu Hristos, întristarea pentru despărţirea temporară este luminată de nădejdea reîntâlnirii în veşnicie şi de credinţa că cel care ne-a primit până acum la scaunul de spovedanie nu ne va uita, ci se va ruga necontenit pentru mântuirea noastră.
La înmormântarea părintelui Arsenie Papacioc până şi natura a vădit aceleaşi două sentimente. Până să înceapă slujba înmormântării a plouat încontinuu de parcă cerul ar fi consimţit cu trăirea sutele de credincioşi care au venit să-şi plângă părintele. Dramatismul a dispărut însă pe măsură ce cântările de la strană vesteau viaţa veşnică şi bucuria Domnului în care urma să se înalţe sufletul duhovnicului de pe malul Techirghiolului. A răsărit soarele, iar starea de spirit s-a înviorat în chip minunat. Feţele posomorâte, cu obraji arşi de lacrimi, au început să fie din ce în ce mai luminoase, astfel încât drumul sicriului cu trupul neînsufleţit al părintelui către groapă a început a semăna mai mult cu un alai care-şi însoţeşte iubitul părinte până la porţile veşniciei.
Chiar şi după ce a fost coborât în pântecele pământului, părintele Arsenie a rămas înconjurat de fiii lui duhovniceşti, care au transformat împrejurimile într-un câmp de flori, presărat cu lumânări, împărtăşind între ei… întristare şi bucurie. Aceste două simţiri s-au îngemănat şi în sufletul părintelui protosinghel Dimitrie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Cârţişoara din Sibiu, care ne-a mărturisit ce a simţit atunci când părintele Arsenie şi-a dat sufletul în braţele sale: "Mi-a murit în braţe. Nu a mai rostit nimic, am comunicat mai mult prin tăcere. A fost o bucurie duhovnicească aşa cum se povesteşte în Pateric, atunci când părinţii mor în braţele fiilor lor duhovniceşti. În ultimele sale clipe, când a intrat în greutate de respiraţie, l-am luat în braţe şi am simţit o bucurie, ca pentru o minune de la Dumnezeu. Mi-am adus aminte în acele clipe de vorbele părintelui Arsenie, care spunea: "Uită-te la un om cum moare ca să înţelegi viaţa lui. Staţi la căpătâiul oamenilor atunci când sunt pe patul de moarte şi o să vedeţi cum le-a fost viaţa şi ce-i aşteaptă dincolo". Spunea părintele că în acele momente sunt nişte semne şi au fost nişte semne şi la moartea lui, pe care îmi vine greu să le mărturisesc, dar care mi-au adus o bucurie de nedescris".
"A fost un înger între oameni!"
O credincioasă prezentă la înmormântare, Cristina Oltean, ne-a explicat motivul pentru care putem găsi în acest eveniment trist un prilej de bucurie duhovnicească. "Într-adevăr, am pierdut un mare ajutor în zilele de astăzi pentru Ortodoxie, dar am câştigat un mijlocitor foarte mare în ceruri. Ideal ar fi ca toţi să îi urmăm sfaturile, să facem tot ceea ce ne-a îndemnat părintele. Ştiu că o iubea foarte mult pe Maica Domnului şi ar trebui să ne punem sub acoperământul ei, aşa cum ne-a învăţat părintele Arsenie întotdeauna. Îmi amintesc de faptul că părintele spunea că nu e bine să te încrezi în propriile tale păreri şi în propriile gânduri şi că e bine să ceri părerea sau sfatul duhovnicului sau de la oricine, pentru că harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte cine-ştie-unde chiar şi în cele nebăgate în seamă", ne-a spus Cristina Oltean. Tot la marginea mormântului am întâlnit oameni care mărturisesc din toată inima că vor păstra în suflet chipul luminos al părintelui Arsenie ca pe o icoană sfântă. "A fost un om cu multă răbdare şi cu suflet bun. Ar trebui ca de fiecare dată când ne gândim la părintele să încercăm să fim la fel", ne-a spus Marina Chepaulin din Medgidia. Cornelia Brădeanu din Costineşti ne-a arătat în cuvinte scurte tot ce s-ar putea spune despre părintele Arsenie: "A fost un înger între oameni! Mai mult decât atât nu pot spune!"
Un părinte primitor, cald şi plin de lumină
Iulian Ungureanu din Bucureşti ne-a mărturisit cum s-a întipărit în inima lui chipul părintelui Arsenie şi cum i-a marcat viaţa întâlnirea cu marele duhovnic: "Pe părintele Arsenie mi-l amintesc primitor, cald şi plin de lumină. În orice moment şi orice întrebare îi adresai ştia să îţi ofere răspunsul. De multe ori îmi spunea: "Să te păzească Dumnezeu, dar ţine minte că nimeni nu te protejează dacă nu cauţi acea cărare care să te ducă acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu". Este drept că foarte mulţi dintre noi începem să căutăm acea cărare doar atunci când suntem loviţi de greutăţi. Abia atunci începem să vedem că acea potecă duce către un drum mai mare care se numeşte "calea Domnului". Este foarte greu să vedem că încet-încet marii noştri duhovnici, aceste somităţi naţionale, sunt tot mai puţini. Trebuie să apărăm şi să menţinem vii icoana acestor duhovnici pentru că ei rămân sfinţii noştri de zi cu zi. Oricât am vrea să căutăm în altă parte, ne bucurăm că avem sfinţii zilelor noastre. Ei ne ocrotesc, ei ne apără! Degeaba îi avem dacă nu luptăm cu ei şi ne luptăm împreună!"
Sunt mulţi oameni care l-au cunoscut pe părintele Arsenie abia la înmormântare. Au auzit de părintele, şi-au dorit mult să ajungă la el, dar greutăţile inerente ale vieţii i-au făcut să amâne această întâlnire, în speranţa că vor trăi această bucurie în viitorul apropiat. Chiar şi acum, după ce a plecat la Domnul, cei care au venit să-şi ia rămas-bun chiar de la prima întâlnire se declară bucuroşi că au reuşit să-l vadă chiar şi în drumul său spre veşnicie. "Nu am reuşit să-l cunosc personal pe părintele Arsenie, deşi mi-am dorit foarte mult, dar mă bucur nespus că am putut veni să-l văd pe ultimul drum. L-am cunoscut mai mult din filmuleţe de pe internet şi mi s-a părut un părinte deosebit, foarte puternic şi duhovnicesc. Îmi face plăcere oricând să ascult cuvintele lui şi mi-am propus să îi citesc şi cărţile. Chiar dacă l-am întâlnit doar pe internet, am învăţat de la el că trebuie să avem grijă la paza gândurilor, să ne gândim tot timpul la moarte şi la viaţa de apoi, pentru că asta ne ajută pe drumul spre mântuire", ne-a spus Radu Alin Ioniţă.
Plecarea la cer a părintelui Arsenie Papacioc nu a lăsat în urmă disperare şi dezorientare. Fiecare fiu duhovnicesc pe care l-a avut crede cu tărie că încă se mai pot reîntâlni în rugăciune, iar despărţirea de părintele, deşi dureroasă, nu va afecta cu nimic statornicia în viaţa duhovnicească. Dimpotrivă, va rămâne pentru tot restul vieţii ca o lumină călăuzitoare spre Împărăţia al cărei prag tocmai a fost trecut de "duhovnicul Dobrogei".
