Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Olimpicii de aur ai României

Olimpicii de aur ai României

Galerie foto (1) Interviu
Data: 28 Mai, 2014

Andrei Iliescu este un elev din clasa a X-a. Învaţă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Nimic neobişnuit până aici. Ce îl deosebeşte de ceilalţi colegi ai lui este medalia de aur pe care a obţinut-o la Olimpiada Internaţională de Chimie susţinută anul acesta în Rusia. Deşi părinţii lui nu lucrează în domeniul economic, nu au nici o legătură cu chimia, pasiunea lui Andrei l-a dus la o astfel de performanţă. Despre gândurile şi preocupările lui ne-a vorbit cu multă modestie şi timiditate.

Andrei, ce înseamnă pentru tine şcoala?

Şcoala înseamnă multe lucruri. O bună parte din timpul meu o petrec aici. Mă bucur de prezenţa mea la ore, unde aflu mereu lucruri noi din foarte multe domenii. Pe de altă parte, aici sunt cea mai mare parte a prietenilor mei. Tot la şcoală aflu de proiectele în care mă pot implica. Şcoala este un loc unde îmi place să fiu.

Dacă ai face o ierarhie a oamenilor şi lucrurilor la care ţii cel mai mult, care ar fi primele cinci de pe lista ta?

Pe primul loc aş pune fără îndoială familia mea, părinţii şi bunicii, apoi, pe locul doi, prietenii mei, cu care mă văd, care mă ajută şi mă sprijină în ceea ce fac. În al treilea rând, profesorii, şi când îi pomenesc pe ei, mă refer mai ales la doamna profesoară de chimie. Şi chimia ocupă un loc important în viaţa mea. Pe locul al cincilea aş pune lectura. Beletristica mă ajută enorm, fiindcă după ce stau mai mult să învăţ, să fac teme, cititul mă deconectează, mă relaxează.

Cât timp acorzi pe zi studiului?

Asta depinde de perioada şcolară în care mă aflu. Dacă sunt înaintea vreunui concurs important, cu două săptămâni înainte încep să lucrez mai intens, de la trei-patru ore până la şase ore pe zi. În celelalte zile e important să lucrez constant, câte o oră jumătate - două ore ca să nu-mi ies din mână şi să rămân la curent cu totul.

Cum a venit pasiunea pentru chimie?

În şcoala generală mă descurcam destul de bine la toate materiile. Mergeam la olimpiadă la matematică. Chimia nu mă pasiona în mod deosebit. Dar profesoara mea din generală m-a rugat să merg şi la olimpiada de chimie. Am învăţat şi eu puţin, cât să nu fac foarte prost, dar nu ştiu prin ce minune m-am calificat la faza naţională. Aici m-am descurcat bine la teorie, dar cum se spune mai în glumă, practica te omoară. În final am ieşit pe locul 28. Asta se întâmpla însă în clasa a VII-a.

Cum îţi pare lumea în care trăieşti? Eşti apreciat în mediul unde înveţi?

În jurul meu sunt oameni care mă sprijină. Chiar dacă nu împărtăşim toţi aceleaşi pasiuni, putem să comunicăm. Acum învăţ într-un liceu bun, unde mare parte din colegii mei de clasă sau de şcoală ştiu ce înseamnă performanţa. Când eram în şcoala generală eram văzut ca un copil inteligent şi atât. Majoritatea copiilor nu înţelegeau însă de ce învăţ mult. Acum lucrurile s-au schimbat. Cei din jur au priceput că ceea ce fac nu reprezintă o constrângere, ci că e o pasiune şi o fac din dorinţa de a şti tot mai multe.

Să vorbim despre participarea ta la olimpiadă. Cum ai ajuns să fii selectat pentru a reprezenta România?

Procesul de selecţie este unul foarte lung. În principiu, începutul este legat de participarea la olimpiadă încă din clasa a VII-a, prima clasă când se studiază chimia în şcoală, şi presupune ca în fiecare an să lucrezi. Odată ce ai ajuns să studiezi mai multă materie, de la un nivel poţi participa la selecţia pentru acest lot. La olimpiadele naţionale există probe pe clase. După ce se termină aceste probe, există o probă de baraj ce cuprinde materia claselor VII-XII, la care concurează toată lumea pe acelaşi subiect, indiferent de clasă. Din aceştia, cei mai buni 20 din ţară sunt lotul olimpic lărgit. Urmează două-trei săptămâni de pregătire. E un fel de tabără, organizată în Bucureşti. Sunt zile de pregătire intensă cu profesori universitari din Capitală, dar şi din marile oraşe, Cluj, Sibiu, Iaşi. În urma pregătirilor se dau trei baraje, două teoretice şi unul practic, din care se selectează membrii lotului restrâns. Sunt trei olimpiade la care participă România. Prima este Olimpiada Mendeleev, la care am participat şi eu, o olimpiadă regională care cuprinde cursanţi din ţările ex-sovietice şi est-europene împreună cu Arabia Saudită şi Turcia. Aici România trimite şase oameni. A doua este olimpiada mare, internaţională, care cuprinde toată ţările din lume, unde participă primii patru calificaţi din fiecare ţară. Al treilea concurs se ţine mereu numai în Rusia, şi acolo participă ceilalţi trei care nu au prins internaţionala mare. Olimpiada la care am participat eu anul acesta a avut loc la Moscova.

Cum a fost concursul din Rusia?

Am plecat pe 11 mai din România. Atmosfera a fost deosebită. Toţi participanţii au fost bine pregătiţi. Erau din ţări diverse, culturi diferite. A fost o experienţă frumoasă să am şansa să vorbesc cu colegi din ţări atât de interesante. Concursul a fost greu. E chiar mai greu decât la internaţionala mare. E foarte complex. Sunt trei probe, două de teorie, una practică. Nivelul este foarte ridicat. Sunt teme noi, de interes, nu atât de abordate în cărţile după care învăţăm. La acest concurs majoritatea problemelor nu îţi cer să ştii foarte multe lucruri, ci baza. Mai departe totul merge pe deducţie, pe logică, pe un bun simţ al chimiei. Practic te îmbie să gândeşti.

Ai crezut că poţi obţine medalia de aur?

Sincer, când am plecat de acasă mi-am zis: vreau să iau o medalie, sper să fie de argint. Însă, după ce am dat probele de teorie, am realizat că orice e posibil. Între teorie şi proba de practică e o zi liberă. După teorie tot lotul României ştia că au făcut bine, ne aşteptam la note mari. Asta mai ales dacă nu greşeam la proba practică. Eu am fost cel mai mic din lot. Profesorii noştri ne-au încurajat. Nu mă aşteptam să iau aurul. Ştiam că am şanse, dar la aur nu gândeam. A fost o surpriză. Şi a fost o surpriză pentru tot lotul României. Şase participanţi au obţinut 5 medalii de aur. În nici un an nu am mai realizat astfel de performanţă. În cel mai bun caz obţineam două medalii de aur şi ceva argint sau bronz. Anul acesta recolta a fost bogată şi neaşteptată.

Cum aţi fost întâmpinaţi în ţară?

Totul a început pe aeroport. Părinţii şi profesorii de la şcoală erau acolo. A fost emoţionant. Acasă m-am întâlnit cu prietenii. Iar la liceu toţi au vrut să vorbească cu mine, să le spun despre cum am reuşit.

Ce te-a învăţat până acum chimia? Se vede Dumnezeu printre reacţii, eprubete şi formule chimice?

Având în vedere că toate testele pe care le dăm în scris, chiar şi cele practice (după un experiment, tu consemnezi în scris rezultatele pe care le-ai obţinut), iar profesorii care îţi corectează în multe cazuri nu sunt români, tu trebuie să prezinţi rezultatele tale într-un mod foarte ordonat. Profesorul trebuie să urmărească toate operaţiile tale, toate calculele tale. Nu trebuie nici să explici în prea mare amănunt, ca să-l plictiseşti. Chimia te învaţă să fii foarte ordonat în modul de redactare a problemelor, dar şi în modul tău de a gândi. Trebuie să ştii ce date cunoşti şi unde poţi să ajungi plecând de la ele. Cam asta m-a învăţat chimia din punctul de vedere al caracterului. Chimia m-a ajutat să înţeleg lucrurile, de ce se întâmplă ele, atât la nivelul corpului uman cu alimentele, cât şi la nivelul naturii, al solului, ce se petrece în pământ.

Practic tot ce se întâmplă în natură se petrece la nivel chimic. Aşa vei ajunge să-ţi explici de ce anumite lucruri sunt aşa cum sunt. Găseşti o mică logică în existenţa lor. Noi ca oameni nu putem să ne explicăm de ce unele obiecte sunt verzi, altele sunt roşii. Da, cred în Dumnezeu. Practic, Dumnezeu a creat această lume şi, în opinia mea, cred că ne-a dat şansa ca să o descoperim tot mai mult. Nu ştiu cât de departe putem să ajungem în descoperirea ei. (Interviu realizat de Augustin Păunoiu)