Pe urmele Sfântului Antim Ivireanul în Georgia natală

În Anul comemorativ al Sfân­tului Ierarh Martir Antim Ivi­rea­nul și al tipografilor bisericești, vă invităm să par­ticipați la un pelerinaj spiritual pe urmele pașilor lui Andrei, tânărul georgian luat rob de turci din localitatea sa natală, Ude, care avea să devină Mitropolit al Țării Românești și sfânt al Bisericii Ortodoxe. Despre locurile legate de viața și moștenirea culturală a Sfântului Antim în Georgia ne‑a vorbit prof. univ. dr. Dan Mihai Bârliba, diplomat de carieră, fost ambasador al României la Tbilisi, Georgia.

Stimate domnule Dan Mihai Bârliba, ce ne puteți spune despre locul de geneză al Sfântului Antim Ivireanul? Cum ați cunoscut acele meleaguri?

Pentru mine a fost o mare șansă să ajung, încă din primul meu an de mandat ambasadorial în Georgia, în locurile unde s‑a născut, a copilărit și a trăit până la vârsta de 16‑17 ani Antim Ivireanul. Este vorba de un sat ascuns în Munții Caucaz, înalți de 2.000‑3.000 de metri, împăduriți, la doar 6 kilometri de granița actuală cu Turcia, respectiv de punctul de frontieră de trecere rutieră de la Vale, un orășel. Satul se numește Ude, o splendoare cu câteva biserici vechi, dintre care dominantă este biserica cu cupolă care cândva a fost catedrală de alt rit, dar la ora actuală este locașul asociat nemijlocit numelui Antimos Iverieli. Nu s‑a născut în acel loc, nu a fost biserica lui, dar este locul de prăznuire, în fiecare an, a lui Antim Ivireanul. În primul rând am cunoscut această localitate unde el s‑a născut, se spune, la 1650. Întrucât zona respectivă era ocupată de turci, nu s‑au păstrat arhive civile, doar din generație în generație cunoscându‑se anumite lucruri. Mai departe, la câțiva kilometri de Ude, în pădure este o chilie din piatră cu lumânări aprinse mereu, cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos și cu icoana lui Antimos Iverieli. Se spune că acolo, de când era copil cu numele de mirean Andrei, mergea împreună cu părinții săi extrem de evlavioși, Ioan și Maria, și se ruga, până când a fost luat ca sclav și vândut la Constantinopol, la vârsta adoles­cenței. Această chilie a fost amenajată cu sprijinul mitropoliei ortodoxe din zonă și este cunoscută drept un loc minunat de binefacere. Este un loc foarte vizitat de pelerini, un preot săvârșește o rugăciune, după care un cor bărbătesc polifonic civil susține un scurt recital religios. Cam atât, nemijlocit, despre locul unde s‑a născut, unde nu poți ajunge, din satul Ude, prin pădure, cu nici o mașină, doar cu un cal.

Cum este percepută personalitatea Sfântului Antim în mediile în care ați activat în Georgia?

Antim Ivireanul este recunoscut ca o mare personalitate și un mare sfânt. Imediat, acestei recunoașteri ei asociază, și am avut ocazia să observ, în discuții informale cu foarte multă lume din diverse medii - diplomatic, religios, jurnalistic, academic, economic -, recunoștința față de Biserica Ortodoxă Română, care la scurt timp după înlăturarea vechii orânduiri a procedat la canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. De la nivelul Patriarhului Ilie al II‑lea al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, cu care am stabilit o relație de suflet, este formulată, în termeni extrem de sinceri, recunoștința pentru partea română, care a avut o asemenea inițiativă cu mult înaintea lor.

Ceea ce îi doare încă este că, spre deosebire de România, ei nu au locuri unde să fie marcate viața și activitatea Sfântului Antim Ivireanul. Este un loc în Tbilisi, pe malul râului care împarte în două Capitala, unde este scris în limba georgiană că acolo ar fi fost tipografia trimisă în 1709 de Antim Ivireanul. Acolo a fost tipărită Biblia în georgiană de ucenicii care fuseseră trimiși, împreună cu toată aparatura tipografică a timpului, din Țara Românească. Acel loc unde ar fi fost tipografia este marcat și, bineîn­țeles, rămân monumentele spirituale care se regăsesc la ora actuală în fondul de aur al Patriarhiei Georgiei și pe care le‑am văzut când eram primit de Patriarh împreună cu diverse dele­gații. Patriarhul Ilie arăta și anumite opere ale Sfântului Antim, dintre care, la loc de cinste, este Biblia în limba georgiană, dar și alte cărți în georgiană apărute la acea tipografie până pe la 1730‑1740, după plecarea ierodiaconului Mihail Ștefan și a celor­lalți ucenici. Putem spune că Antim Ivireanul și‑a marcat prezența chiar în lipsă. El nu a mai călcat prin țara natală de când a plecat, adolescent fiind, dus de turci ca sclav la Constantinopol și eliberat, spre norocul lui, și preluat de Patriarhia Ecumenică.

Este foarte cunoscut numele Antimos Iverieli datorită eforturilor intense pe care le fac cercurile academice din Georgia, în special Universitatea de Stat din Tbilisi, care a și organizat prima conferință internațională în cooperare cu Ambasada României și Universitatea Politehnica din București, ca inițiativă personală a regretatei mele soții. La final a fost editat un volum cu lucrările conferinței în georgiană și în engleză.

Cum este văzută în Georgia cinstea de care s‑a bucurat conaționalul lor Antim Ivireanul în Țările Române?

Aș putea spune că nu există mediu reprezentativ în Georgia care să nu știe de Antim Ivireanul sub denumirea lui georgiană - Antimos Iverieli - și care să nu fie onorat și bucuros că în Țara Românească a primit înalte dem­nități, a fost recunoscut și a ajuns până la canonizarea ca sfânt. Geor­gienii manifestă do­rința de a vizita, în număr cât mai mare, Mănăstirea Tuturor Sfinților din București, ctitoria sa. Există o conștiință a lui Antim, dar asociată imediat cu recunoștința pentru tot ceea ce a făcut România și înainte, dar mai ales după 1989, pentru cultivarea memoriei și a operei lui. Un lucru extrem de apreciat, de asemenea, de partea georgiană este faptul că nu a ezitat, în nici o clipă, în tot ceea ce a spus și a scris, să‑și spună Antim Ivireanul, adică din Ivir, Iveria, fosta denumire a teritoriului Geor­giei actuale. Nu s‑a mai întors în Georgia niciodată, dar prin numele său și-a arătat permanent originea.

Când ați preluat misiunea diplomatică, vă așteptați să găsiți un asemenea cult? Cât de repede l‑ați perceput?

Nu, nu mă așteptam sub nici o formă. Chiar am fost puțin surprins, dar îmi place, la vârsta senectuții, să dau drumul la întreaga sinceritate. Am fost surprins plăcut că în mediul georgian era foarte cunoscut și foarte respectat, dar mediul nostru diplomatic de până atunci se limitase la a organiza anual o com­petiție de rugbi unde se oferea cupa Antim Ivireanul, când la București, când la Tbilisi. Și de cele mai multe ori câștigau georgienii. Am descoperit, încet‑încet, că există în Tbilisi un liceu care se cheamă „Antimos Iverieli”, Liceul nr. 166. Existau sărbători de primăvară organizate la Ude în cinstea memoriei lui Antim Ivireanul. Vă mărturisesc, cu toată modestia, chiar în anul în care am ajuns, în iunie 2006, la sfârșitul lunii am fost invitat și am vorbit în Biserica „Antim Ivireanul” pentru prima dată. De atunci până la încheierea mandatului, nu a fost an să nu ajung la Ude. Am încercat să re­stabilesc cotele unei memorii româno‑georgiene a lui Antim Ivireanul. Am demarat cu colaboratori români și georgieni prima conferință internațională „Antim Ivireanul”. Din țara noastră, reprezentant oficial a fost protos. dr. Mihail Stanciu, de la Mănăstirea Antim. Apoi am încercat să înscriu, pe cât posibil, inclusiv localitatea Ude, dar și discuții despre Antim și vizionarea unor opere în georgiană, în itinerariile destul de solicitante ale unor delegații venite din România. Am constatat, surprins plăcut, faptul că georgienii îl cultivă, deși la ei este o penurie de locuri legate de memoria lui.

Cât de importantă este oportunitatea de a merge în pelerinaj în locul unde s‑a născut Sfântul Antim Ivireanul?

Până să plec eu nu apăruse această valoroasă inițiativă a Bisericii Ortodoxe Române, pelerinajele organizate de BASILICA Travel. Am luat act anul trecut de această inițiativă, pe care o consider extrem de valoroasă și o salut în mod deosebit. De multe ori îmi spunea Patriarhul Ilie că ar trebui să dezvoltăm schimburile de pelerini între țările riverane Mării Negre. Mă aștept ca partea română, respectiv diplo­mația noastră culturală de la București, să facă demersurile cuvenite în colaborare cu Biserica Ortodoxă ca această iniția­tivă să fie însoțită de una simetrică de la Tbilisi, respectiv pelerinaje ale georgienilor în România, cu precădere la Bucu­rești, la Mănăstirea Antim, dar și în celelalte locuri impregnate de prezența Sfântului Antim. Aș saluta, în mod deosebit, ca diplomat de carieră, ca și partea georgiană să răspundă cu același interes inițiativei noastre. Și mă bucur că Patriarhia Română, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut o asemenea inițiativă.