Cetatea Ierusalimului, locul în care Mântuitorul Iisus Hristos a pătimit pentru viaţa lumii, găzduieşte an de an pelerini veniţi din toate ţările lumii pentru a participa la procesiunile premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului. Una dintre cele mai emoţionante este, fără îndoială, procesiunea de Florii, la care participă mii de credincioşi. Martori la pelerinaj: monahia Theodora Videscu, secretara Reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele protopop Dinu Pompiliu, de la Protoieria III Capitală, şi părintele Petroniu de la Kapsala din Muntele Athos.
De-a lungul întregului an bisericesc, la marile praznice împărăteşti consemnate în istoria Ierusalimului prin mari procesiuni, Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ţara Sfântă organizează pelerinaje adunând în grupuri credincioşii români veniţi de pretutindeni, conducându-i cu autocarele ori pe jos, după caz, spre locurile unde au loc procesiunile. Pe tot traseul, ghidul-însoţitor de la biserică relatează pelerinilor istoricul Locurilor Sfinte şi însemnătatea praznicului respectiv.
"Procesiunea aminteşte de timpurile biblice"
Pelerinajul de Florii începe la Ierusalim din Sâmbăta lui Lazăr şi dă tonul unui şir de procesiuni şi slujbe emoţionante care continuă toată Săptămâna Patimilor şi culminează cu pogorârea Sfintei Lumini, în Sâmbăta Mare.
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim debutează în zorii zilei de sâmbătă în localitatea Betania lui Lazăr, cu slujba Sfintei Liturghii ce se săvârşeşte într-o biserică ridicată pe vatra vechii locuinţe a lui Lazăr şi a surorilor sale, Marta şi Maria. Din secolul al IV-lea şi până în prezent, lăcaşul creştin aparţine Patriarhiei grec-ortodoxe a Ierusalimului şi a fost refăcut în mai multe perioade ale istoriei, şi tot de atunci, Sâmbăta lui Lazăr este celebrată în fiecare an cu multă evlavie.
Monahia Theodora Videscu, secretara Reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, ne-a descris în câteva cuvinte atmosfera sărbătorii: "După slujbă, credincioşii pleacă spre mormântul lui Lazăr aflat la câteva sute de metri de biserică. Pelerinii coboară unul câte unul, pe o scară de piatră, în adâncul pământului, acolo unde se păstrează până astăzi, mormântul lui Lazăr (Ioan 11, 38-44). Spaţiul îngust, luminat de plăpânda lumină a câtorva lumânări, aminteşte învierea lui Lazăr, eveniment care a devenit în timp simbolică treaptă spre Înviere."
Sărbătoarea continuă la amiază cu procesiunea dedicată praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, care se desfăşoară pe Muntele Măslinilor. Acest versant stâncos, acoperit de măslini, aflat într-o aparentă izolare faţă de toată Cetatea lui David, devine an de an martor al procesiunilor şi pelerinajelor creştine. "Sâmbăta lui Lazăr şi procesiunea Floriilor marchează începutul Săptămânii Patimilor lui Iisus. După orele 16.00, pelerinii se îndreaptă spre Muntele Măslinilor, în satul numit Betfaghe, aflat la 2 kilometri distanţă de Ierusalim. Acolo, pe povârnişul stâncos al Muntelui se află o bisericuţă mică, în curtea căreia se păstrează piatra pe care a păşit Iisus Hristos când a încălecat pe mânzul de asină. La acest ceas al amiezii, Patriarhul Ierusalimului dimpreună cu arhierii şi arhimandriţii, membri ai Sfântului Sinod al Sfântului Mormânt, săvârşesc slujba Vecerniei Mari. Biserica de la Betfaghe devine neîncăpătoare. Credincioşii aşteaptă în curte, cu multă emoţie, plecarea în procesiune. Fiecare pelerin poartă în mână o ramură de finic. Spre lăsarea serii, când încă soarele aruncă raze roşietice peste întregul Oraş Sfânt, procesiunea porneşte încet către Ierusalim."
Organizatorii Patriarhiei Ierusalimului aranjează credincioşii într-o ordine desăvârşită, mereu aceeaşi: pe dreapta şi pe stânga drumului, în fruntea coloanelor merg monahiile, urmate de monahi şi de laici, pe centrul drumului merg preoţii cu icoana Intrării Domnului în Ierusalim, urmaţi de arhierei şi ultimul, Patriarhul Ierusalimului. "Din când în când, în faţa câtorva mănăstiri ortodoxe de pe Muntele Măslinilor, procesiunea se opreşte. Este întâmpinată de către stareţii acestor lăcaşuri cu cădelniţe înveşmântate în fumul tainic al tămâiei parfumate în esenţe de crin, şi cu mici şipuri de argint, păstrătoare de apă sfinţită. Drumul coboară mereu în pantă, abrupt şi întortocheat. Din loc în loc, câteva case locuite de musulmani. În fiecare an aceeaşi imagine: locuitorii lor, dimpreună cu femeile şi copiii, urcă pe acoperişurile terasate privind curioşi tainicul alai. Cei care Îl urmează astăzi pe Iisus Domnul nostru, mergând cu El spre Patima Sa cea mântuitoare, sunt creştini adunaţi în Ierusalim la acest Praznic al Floriilor şi nu numai ei, căci de fiecare dată când călătorim pe urmele paşilor lui Iisus, în Ţara Sfântă, gândurile, simţămintele noastre se îndreaptă spre cei de pretutindeni, fraţi ai noştri întru Hristos. De fiecare dată când pornim în procesiunile de la Sfintele Locuri, noi, monahii români-vieţuitori şi pelerini ai acestor pământuri, purtăm cu emoţie şi credinţă vie în inimi şi pe aceia care nu au putut veni până aici. În mod tainic sunt şi ei prezenţi în rugăciunile noastre.
De aceea, ca un arc peste veacuri, procesiunile de la Sfintele Locuri sunt prilejuri sfinte de meditaţie şi rugăciune, unind toată creştinătatea într-o energie dătătoare de nădejde în iubirea lui Iisus cea mult-milostivă în viaţa veşnică. Se lasă noaptea peste Muntele Măslinilor. Credincioşii coboară în tăcere pantele privind din depărtare zidurile Vechiului Ierusalim, în lumina palidă a felinarelor.
Răcoarea nopţii ierusalimitene din Sâmbăta Floriilor coboară peste toată fiinţa, trezind în inimi tristeţea profundă pe care a simţit-o Iisus Hristos în clipele Pătimirii, singurătatea Sa în faţa arhiereilor, a fariseilor şi cărturarilor care fierbeau de invidie, căutând să-L omoare.
Procesiunea Intrării Domnului în Ierusalim se sfârşeşte în faţa Grădinii Ghetsimani. La Ierusalim, Procesiunea din Sâmbăta Floriilor aminteşte întotdeauna de timpurile biblice, de toate evenimentele ce premerg Săptămânii Patimilor Domnului Iisus. Acum, în mod tainic, Hristos intră în Ierusalim, în oraşul profeţilor şi al regilor, ca un Rege care vine să moară de bunăvoie pentru păcatele lumii. El vine pe mânzul de asină, mergând smerit şi blând spre moarte; o moarte ce avea să instaureze un altfel de regat decât cel ştiut de oameni, acela al adevărului, al păcii, bucuriei şi iubirii. La Ierusalim, prezenţa Sa permanentă prin lucrarea Duhului Sfânt, dar şi prin harul Sfintelor Locuri, ne ajută să înţelegem mai lesne dinamica vieţii creştine cu şi în Hristos", povesteşte maica Theodora, profund emoţionată.
Procesiunea Floriilor la Ierusalim deschide drumul altor procesiuni din Săptămâna Patimilor, culminând cu Via Dolorosa - Drumul Crucii din Sfânta Vineri Mare, şi apoi cu venirea Sfintei Lumini la Mormântul Domnului în Sâmbăta Mare.
Etapele premergătoare Marelui Praznic al Învierii sunt în număr de 14 şi sunt înscrise pe Drumul Crucii sub forma a 14 staţii, care încep la basilicile condamnării şi biciuirii lui Iisus şi se termină cu Punerea în Mormânt a Domnului şi Învierea Sa. "Fără să parcurgem toate aceste etape - spune maica Theodora - nu ne putem bucura deplin de ziua Învierii. Nu am putea primi şi înţelege ziua Sfintei Lumini dacă nu am reuşi să facem împreună cu Iisus drumul de la Betfaghe spre Ierusalim, dacă nu am participa la toate procesiunile Ţării Sfinte care se consumă la Bethleem, Nazareth, Galileea şi care se încheie, an de an, la Ierusalim. Minuni se petrec şi astăzi în Ţara Sfântă, dar una dintre cele mai mari este acea binecuvântare de la Dumnezeu de a găsi posibilitatea, timpul şi dragostea pentru a veni măcar o dată în viaţă să ne închinăm la Sfântul şi Izvorâtorul de Viaţă Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Însuşi faptul de a ne osteni în procesiuni şi pelerinaje, păstrând vie tradiţia veche de 2000 de ani a Sfintelor Locuri, este o minune ce transformă însăşi fiinţa noastră."
În activităţile sale desfăşurate de-a lungul întregului an bisericesc, Reprezentanţa Patriarhiei Române la Sfintele Locuri are în prim-plan toate aceste procesiuni la care vin să participe sute, uneori mii, de români răspândiţi pe toate meridianele pământului, în dorinţa vie de a se întâlni cu Dumnezeu.
"Te întorci acasă alt om"
Un alt pelerin care a participat la procesiunea de Florii de la Ierusalim este şi părintele protopop Dinu Pompiliu, de la Protoieria III Capitală. În cuvinte emoţionante, el povesteşte cum ani de-a rândul a plecat cu oameni simpli în Ţara Sfântă şi s-a întors cu creştini fervenţi.
"Sărbătoarea aceasta este emoţionantă şi datorită faptului că se adună la Locurile Sfinte creştini din toate colţurile lumii: vin ruşii îmbrăcaţi în veşmintele lor frumoase, grecii îţi înalţă sufletul cu cântările lor îngereşti, sârbii cu dragostea lor pentru slujirea lui Dumnezeu, smeriţii preoţi ortodocşi români cu nenumăraţi credincioşi. De aceea, procesiunea aceasta nu este o sărbătoare doar a Bisericii din Ierusalim, ci este o sărbătoare a întregii Biserici Ortodoxe.
Când participă la această procesiune, pelerinul simte pe Hristos Care călătoreşte împreună cu el într-un mod tainic, pentru că pelerinajul în sine este un drum cu Dumnezeu şi în care ţi Se descoperă Dumnezeu. Apoi slujba în sine şi atmosfera de acolo te poartă cu mintea la vremea când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat triumfal şi, totuşi plin de smerenie, în Ierusalim şi se trezeşte în tine dorinţa arzătoare de a intra şi tu în Ierusalimul ceresc. Creştinul trăieşte intens identificarea cu Hristos în suferinţă, însă această suferinţă nu este una oarecare, ci este aducătoare de bucurie, este transfigurată de nădejdea Învierii. Când ajung în Grădina Ghetsimani plâng oamenii de se aud până la Sfântul Mormânt. Nu poţi să nu plângi atunci când te gândeşti la infinitatea lui Dumnezeu, la bunătatea Lui şi la răutatea noastră. Cine intră pe Drumul Crucii şi nu are în suflet pătimirea Mântuitorului nu poate trăi cu adevărat bucuria Învierii. Trăind aceste momente, nu le mai uiţi niciodată, pentru că te pun pe tine aşa cum eşti tu, gol de fapte bune, înaintea bunătăţii lui Dumnezeu. Îţi dai seama de urâţenia sufletului tău şi începi să plângi pentru că-L auzi parcă pe Domnul Care, aşa urât cum eşti, tot te cheamă şi pe tine. Însuşi pelerinajul este o chemare sfântă pe care ţi-o face Dumnezeu, aşa păcătos cum eşti, ca să te ridice de la condiţia ta de om păcătos la una de sfinţenie. Este un moment în care omul gustă pur şi simplu din bunătatea lui Dumnezeu. Pelerinajul în sine este totodată o chemare la un pelerinaj interior al sufletului, la o continuă ascensiune duhovnicească spre Înviere. Participând la acest pelerinaj, te întorci acasă alt om, vii complet transformat, eşti încărcat cu dorul de Dumnezeu care te transfigurează în toată fiinţa ta.
Când participi la această procesiune, parcă nu mai eşti în lumea aceasta. Toată grija lumii o dai la o parte şi trăieşti momentul în toată profunzimea lui. Ritmul slujirii şi al cântărilor este unul lent. Timpul parcă stă în loc. Te simţi undeva în afara timpului. E dificil de explicat în cuvinte o trăire care e mai presus de cuvinte. Este lucrarea Duhului Sfânt.
Locul în sine, amintirile locului, impresionanta mulţime de oameni care participă încărcaţi de emoţii, arhierii în veşminte de sărbătoare, cântările preoţilor, chipurile călugărilor care vin acolo din toată lumea, atmosfera duhovnicească, toate acestea îţi inundă sufletul cu bucurie şi te transpui într-o dispoziţie sfântă, care se poate prelungi toată viaţa", este mărturisirea părintelui Dinu Pompiliu.
"Păstrez cu sfinţenie ramura de acolo"
Părintele Petroniu, superiorul comunităţii româneşti "Sfântul Gheorghe" Kapsala din Sfântul Munte Athos, povesteşte cum în urmă cu mulţi ani, pe când era tânăr monah în ascultarea unui avvă care avea mâinile şi genunchii bătătoriţi de metanii, ruga stăruitor pe bătrânul înţelept, cerându-i binecuvântarea pentru a merge la pelerinajul de Florii de la Ierusalim: "Cu dorinţa sinceră de a călca pe locul unde a păşit Mântuitorul Iisus Hristos, cu emoţia şi teama specifice oricărui pelerin care păşeşte pentru prima dată în Ţara Sfântă, aveam să intru în Biserica Sfântului Mormânt pentru a îngenunchea şi a-mi deschide inima către Dumnezeu în rugăciune, cerând iertarea păcatelor şi mulţumind pentru binecuvântarea primită. Uimit de atmosfera încărcată de sfinţenie, aşteptam cu nerăbdare şi bucurie privegherea din ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. Am fost primit cu dragoste de părinţii slujitori de la Sfântul Mormânt şi de Înalt Preasfinţitul Benedict, pe atunci canonarhul bisericii. Cu smerenia cuvenită am liturghisit ca ierodiacon în biserica centrală. Copleşit de intensitatea sărbătorii, de frumuseţea vocilor părinţilor protopsalţi şi de ordinea din biserică, cu greu reuşeam să-mi stăpânesc lacrimile la auzul cuvintelor sfinte: "Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!". A fost o duminică unică în viaţa mea şi numai Bunul Dumnezeu ştie dacă se va mai repeta, dar încă mai păstrez cu sfinţenie acea ramură de finic pe care am primit-o ca binecuvântare şi, privind la ea, gândul mă poartă la acea sfântă sărbătoare a Floriilor, la acele momente de încărcătură duhovnicească pe care nu pot să le uit. Am rămas la Ierusalim în toată Săptămâna Patimilor, aşteptând cu mare emoţie în suflet Vecernia din Sâmbăta Mare, când lumina sfântă imaterială coboară în Sfântul Mormânt. Participând la acele slujbe, am simţit pentru prima dată că Domnul Hristos, Mântuitorul lumii, a pătimit şi pentru mine ca prin rănile lui să-mi vindece şi rănile păcatelor mele. Am rămas până acum cu acest dor pentru Locurile Sfinte şi mă rog la Bunul Dumnezeu să mă ajute să ajung din nou la Ierusalim pentru a participa la acel pelerinaj de Florii. Dorim însă din suflet pelerinilor români care vor merge anul acesta la Ierusalim, de Florii sau de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului, un pelerinaj binecuvântat, harul Domnului să se reverse din belşug peste ei, iar atunci când vor îngenunchea la Mormântul Sfânt, să ceară Domnului vieţii şi al morţii iertare de păcate şi binecuvântare şi pentru mine, ca şi noi, la rândul nostru, să îi purtăm în smeritele noastre rugăciuni!".
▲
Intrarea în Ierusalim
Procesiunea din duminica Floriilor rememorează intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr din morţi. Mulţimea era atât de uimită de minune, încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeţi. "Osana!", îi strigau pruncii, iar oamenii toţi adunaţi pe drum aşterneau în faţa Domnului hainele lor şi veneau să-L întâmpine cu ramuri de finic. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. Peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristeţea care premerge Patimile Domnului, dar şi cu bucuria care prevesteşte Învierea Sa.
