Pentru a mânca sănătos, consumatorii trebuie să se informeze

În ultimii ani s-a dezvoltat şi la noi tot mai mult conceptul de aprovizionare cu produse pe modelul lanţurilor scurte, beneficiile acestora fiind nu doar pentru producători şi consumatori, ci şi pentru comunitate. De multe ori, însă, consumatorul declară că vrea să mănânce sănătos, însă doar ieftin şi adus acasă. Pentru a mânca sănătos este nevoie de educaţie şi de dezvoltarea unor relaţii de durată cu producătorii locali. Acestea sunt concluziile desprinse din interviul cu Sebastian Brumă, cercetător științific la Institutul de Cercetări Economice și Sociale ­„Gheorghe Zane” al Academiei Române, Filiala Iași, președinte al Asociaţiei Rural Development Research Platform și coordonator al proiectelor ­„Gust de Iaşi” şi ­„EcoRurIS”.

Ce înseamnă lanţul scurt de aprovizionare?

Nu există o definiţie unanim acceptată, însă în esenţă este vorba de limitarea numărului de verigi, intermediari, de la locul de producţie şi până la consumatorul final. Unii limitează aceste circuite de valorificare şi ca distanţă, însă eu nu prea sunt de acord cu acest lucru. De exemplu, şvaiţerul produs la Vatra Dornei nu este un produs local, dar este prezent pe piaţa Iaşiului prin livrare directă. Din punctul meu de vedere, este tot un exemplu de lanţ scurt de aprovizionare, chiar dacă fermierul îşi are locul de producţie la o distanţă de 400 km, deoarece el îşi asumă livrarea directă către consumatori.

Există mai multe exemple de lanţuri scurte de aprovizionare sau circuite scurte de valorificare, iar unele dintre ele şi-au probat eficienţa în timpul pandemiei: livrările directe la domiciliul clientului (uneori pe bază de abonament), vânzările la poarta fermei, pieţe agroalimentare şi pieţe volante, brunch-urile organizate în diferite locaţii, fie de un grup de producători, fie de ONG-uri, GAL-uri ş.a.m.d. De asemenea, un lanţ scurt de aprovizionare este reprezentat şi de vânzările prin platformele specializate, cum este ­„Gust de Iaşi”, şi prin magazinele online ale producătorilor. Mănăstirile sunt şi ele exemple de lanţuri scurte. Pe terenurile deţinute produc de multe ori produse nu doar pentru consumul propriu, ci şi pentru oamenii care merg să le viziteze, să se roage şi găsesc acolo produse curate şi naturale.

Care sunt avantajele lanţurilor scurte de aprovizionare?

Avantaje sunt atât pentru producător, cât şi pentru consumator, dar şi pentru comunitate. Sunt avantaje de ordin economic, social, de mediu, dar şi avantaje de ordin cultural. De exemplu, din punct de vedere financiar, banul ajunge rapid la producător, nu mai avem un intermediar care să-i dea banii la 30 de zile. La anumite cantităţi, aici fiind vorba mai mult de restaurante care folosesc produse locale, se poate negocia preţul. Un alt avantaj este că, ţinând legătura în mod direct, se pot face comenzi pe bază de abonament, producătorul ştie cui vinde, consumatorul are certitudinea că într-o anumită zi i-au venit la uşă produsele: laptele, ouăle, legumele etc.

Cel mai ­„de sus” exemplu de lanţ scurt sunt aşa-numitele CSA-uri (n.r. Community Supported Agriculture - agricultură susținută de comunitatea locală). Se adună cinci, şase consumatori care sprijină un producător, se întâlnesc toamna şi fiecare spune de ce produse are nevoie anul viitor, iar producătorul îşi proiectează activitatea în baza listei de nevoi şi calculează costurile. Comunitatea aceasta de consumatori îi dă producătorului nişte bani în avans, iar acesta va cultiva şi le va livra produsele. E o comunitate care, cu timpul, se transformă într-o adevărată familie, consumatorii merg la producător acasă, văd ce face şi cum face, deci iată avantaje şi de o parte, şi de cealaltă. De asemenea, printr-o relaţie deschisă şi sinceră între consumator şi producător se ajunge şi la beneficii educative. Consumatorul învaţă cum se produce un anumit tip de brânză, cum se organizează albinele în stup, cum şi câte stropiri se fac la pomi pentru a nu dăuna sănătăţii ş.a.m.d.

În ceea ce priveşte beneficiile culturale, şi producătorii, şi consumatorii simt nevoia să se întâlnească, să socializeze, se lege prietenii, iar mergând la producători acasă, consumatorii află nu doar informaţii utile privind producţia, ci se pune la curent şi cu tradiţiile locului, află poate câte ceva despre istoria locului, monumente istorice din localitate sau împrejurimi.

Putem fi siguri de calitatea produselor achiziţionate din lanţuri scurte?

Nu neapărat. Cunosc exemple de persoane care se promovează susţinând că livrează acasă brânză, smântână, dar nu au acasă nici o vacă. Cumpără din altă parte, de la vecini, de la consăteni, şi aduc laptele la uşa consumatorului. Este, de fapt, un distribuitor, dar care se autointitulează producător pentru mai multă credibilitate. Putem spune că avem o garanţie a trasabilităţii pentru produsele care intră în magazin pentru că se supun controalelor instituţiilor abilitate, dar şi în cazul lor nu avem neapărat garanţia calităţii. Pentru a fi siguri de calitatea produselor, consumatorii trebuie să se informeze. Nu e nevoie de nu-ştiu ce mare cercetare de piaţă, însă când cumpără, să o facă în cunoştinţă de cauză. Vă dau un exemplu, ca să fiu mai bine înţeles. Câtă lume cunoaşte faptul că uleiul de lavandă este incolor? Şi atunci, de unde lumânările, săpunurile şi alte produse cosmetice de pe piaţă colorate toate în mov intens?! Sunt producători de ulei esenţial de lavandă şi produse cosmetice de lavandă care se respectă şi pun într-un săpun cel mult o crenguţă de lavandă, dar ceilalţi 99% au produsele mov. De ce? Simplu: consumatorul crede că dacă floarea e mov, produsul trebuie să fie şi el mov şi atunci se bagă coloranţi în el. De aceea, trebuie evitate aceste produse cât se poate de mult.

Sau vedem pe piaţă miere de lavandă. Exclus! Lavanda nu secretă nectar din care să facă albina miere. Îţi trebuie un stup la 50 de hectare ca să scoată 2 kg de miere. Ce apicultor face treaba asta pentru ca apoi să vândă kilogramul de miere cu 30 de lei? Nici unul! Sau cei care cumpără din piaţă găini pregătite pentru a fi ­„aruncate” direct în oală. Pe lângă faptul că sunt ţinute cine ştie câte ore pe tarabă în condiţii improprii, uneori mai poţi avea şi surpriza, dacă le cumperi cu ochii închişi, că găinile ­„de ţară” sunt de fapt pui ­„de stat” aranjaţi în aşa fel încât să convingă. Deci trebuie atenţie şi la astfel de lanţuri scurte.

Şi atunci cum putem avea garanţia calităţii a ceea ce cumpărăm?

Căutând producători de bună-credinţă, iar asta presupune deplasarea la locul de produc­ţie. Îmi fac timp, merg la poarta producăto-
­rului, poate chiar şi fără să-l anunţ, să văd dacă într-adevăr creşte el văcuţele, plantează legumele sau are pomi în curte din care spune că-mi vinde mie fructele. Dar unii sunt comozi, aşteaptă să li se aducă doar la uşă şi atunci se întâmplă să plătească şi cât nu face pentru nişte produse care de fapt sunt cumpărate cine ştie de pe unde, dar sunt prezentate ca fiind ­„naturale”, ­„bio”, ­„eco”. Deci, în momentul în care am decis că vrem să cumpărăm frecvent de la o anumită persoană, mergem să vedem cu ochii noştri că este întocmai cum ni se spune. Consumatorul trebuie să fie conştient de faptul că sunt producători şi producători, iar cel care nu te invită la el acasă, atunci are sigur ceva de ascuns.

De ce nu reuşesc foarte mulţi fermieri mici de la noi să se impună în supermarketuri?

Mulţi dintre ei nu se asociază, nu sunt dispuşi să investească, aşteaptă să facă statul foarte multe lucruri pentru ei. Nu mai există finanţare fără cofinanţare, nu există, de asemenea, soluţii salvatoare din partea statului. Cei care au reuşit să se ridice şi să fie competitivi au făcut-o pentru că au pornit cu proiecte mai mici, iar ulterior au trecut la un alt nivel, au reinvestit fondurile adăugând plusvaloare afacerii achiziţionând, de exemplu, o maşină de frig cu care să-şi distribuie marfa în cele mai bune condiţii sau şi-au făcut programul după programul clienţilor, au adoptat sistemul de plată cu cardul, ieşind din zona gri. Odată ce ai intrat în sistem de plată cu cardul, totul se fiscalizează, iar acest lucru pare să nu fie pe placul tuturor. Totuşi, ei trebuie să se gândească şi la o asigurare de sănătate, la o pensie... trebuie să muncească şi cu gândul la viitor, nu doar la profitul din prezent.

Vă dau un exemplu, un producător de legume din judeţul Iaşi a trecut în timpul pandemiei la plata cu cardul şi, pe lângă faptul că a scăpat de grija de a da rest, 80% din comenzile de pe site sunt acum preplătite. Au fost sceptici la început, plata cu cardul implică din partea lor nişte costuri, însă au acoperit acest deficit adăugând câte puţin la preţul fiecărui produs, iar piaţa nu a zis nu. Acelaşi producător comercializează în weekend legumele şi într-o piaţă agroalimentară. În timp ce în dreptul altor tarabe se vând tomate cu 6-7 lei/kg, totuşi lumea se uită şi trece mai departe, iar la el se formează coadă chiar dacă vinde kilogramul de tomate cu 10 lei. De ce? Pentru că are produse mereu proaspete, pentru că oferă calitate, diversitate, constanţă, niciodată nu a dat rateuri şi, de ce să nu o spunem, se şi promovează foarte bine, are o poveste frumoasă. Şi peste toate, mai face şi acte de caritate, din surplus mai donează diverselor asociaţii care se ocupă cu protecţia oamenilor străzii sau cu alte categorii sociale defavorizate.

Iată o reţetă de succes prin care o familie tânără a reuşit în hăţişul acesta, începând cu un proiect pentru tinerii fermieri. Dar membrii acestei familii au investit, au muncit şi au reinvestit. Este un exemplu frumos de reuşită pe care noi, la ­„Gust de Iaşi”, îl promovăm ca model de bune practici, bineînţeles alături de alţi producători.

Se pot accesa măsuri de sprijin pe dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare?

Da, de exemplu există o măsură, 16.4, care oferă ­„sprijin pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol”, adică sprijină producătorii locali să se asocieze şi să vândă în comun. În general, pentru producătorii locali există linii de finanţare, doar că există o reticenţă din partea acestora. La Iaşi, de exemplu, pe măsura 16.4 sunt acum două proiecte depuse, la Suceava sunt şapte, iar la trei dintre acestea eu, cu asociaţia, sunt partener. La Cluj sunt 68 de proiecte depuse; diferenţă de mentalitate.

Cu ce este diferit „Gust de Iaşi” faţă de alte grupuri online?

„Gust de Iași” este un proiect pornit în pandemie, o platformă online care nu comercializează produse, ci face legătura dintre producător și consumator. În acest moment, avem aproximativ 75 de profiluri de producător care vând pe piața Iaşiului. Avem însă anumite reguli, de exemplu îi includem doar pe cei cu certificat de producător, sunt autentici, iar ceea ce comercializează este în regulă în privinţa siguranţei alimentare. De asemenea, avem relaţii foarte strânse cu producătorii, am fost în vizită la ei să văd cum muncesc, ce muncesc etc.

Se abuzează de eticheta „eco” sau „bio”? De ce?

Da, se abuzează. Producătorului i se pare că ­„dă mai bine” dacă spune că produsele lui sunt ­„eco” sau ­„bio”, însă de fapt nu-i ajută cu nimic, eventual poate chiar să şi primească o amendă de la instituţiile abilitate, deoarece nu deţine certificarea ­„bio”. Sunt însă şi producători, cum sunt şi consumatori, care chiar nu știu ce înseamnă ­„eco”, ­„bio”; exista această confuzie şi în urmă cu 12-14 ani, există şi acum, poate doar într-o proporţie mai mică.

Am făcut o cercetare pe această temă şi iată ce am descoperit: consumatorul declară că ştie ce este produsul ecologic, recunoaște semnele, sigla comunitară şi mai declară că, în mod frecvent, cumpără produse ecologice. Iar la întrebarea ­„de unde cumpăraţi produsele ecologice”, ei răspund ­„de la piața alimentară”. Deci, în mentalul multor consumatori, produsul vândut la piață este ecologic.

Şi cum îi educăm?

Simplu. Prin intermediul campaniilor de informare, trebuie să popularizăm atât terminologia, cât şi modalitatea prin care producătorul poate obţine etichetarea unui produs ca fiind ecologic. Pe de altă parte, cunosc oameni care produc mult mai ecologic decât se face în sistem certificat ecologic, doar că nu deţin sigla din diverse motive.

Târg al producătorilor din Regiunea Nord-Est

În zilele de 9 şi 10 iulie, în Parcul Expoziţiei din Iaşi s-a desfăşurat Târgul Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est - „Iașiul în bucate tradiționale, ecologice, montane”. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Iași, Academia Română - Filiala Iași și Direcția pentru Agricultură Județeană Iași în cadrul proiectului CITIES 2030, a oferit consumatorilor ieșeni un regal de produse tradiţionale, ecologice şi montane certificate în cele şase judeţe din zona de nord-est a țării.

De la produse de patiserie, lactate, preparate din carne și pește, la fructe şi legume proaspete, dulceţuri şi vinuri, toate au fost expuse pentru vânzare cu scopul de a „încuraja alimentaţia sănătoasă cu produse provenite din fermele mici şi medii, precum şi consumul de produse alimentare realizate după rețete tradiționale, populare în această regiune”, după cum au subliniat organizatorii. În același timp, evenimentul a urmărit şi „stimularea spiritului antreprenorial şi crearea de noi canele de vânzare pentru valorificarea producțiilor agroalimentare”.

Un atelier de gătit pentru copii cu o puternică componentă educativă în promovarea alimentaţiei sănătoase, dar şi sesiunile de degustări de produse oferite de „laboratorul” de idei al studenţilor Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” au completat aromele îngemănate la târgul desfăşurat în dealul Copoului.