„Postim ca să ieşim din timp”

Postim pentru ca să ne desăvârşim. Prin post nu imităm pe Mântuitorul Iisus Hristos, ci-L urmăm. Postul ne ajută să scoatem grăsimile şi piatra din inima noastră, ne cultivă simţurile. Un om care vrea să fie veşnic fericit posteşte. Cel care se sperie atunci când vine postul înseamnă că e speriat de veşnicie. Nu trebuie să forţăm pe ceilalţi să postească, ci să ne forţăm pe noi să postim. Un interviu despre post şi foloasele lui, cu pr. dr. Atanasie-Tănăsache Costea, parohul Bisericii "Sfântul Ilie"- Grant din Bucureşti.

Părinte, suntem în Postul Mare, perioadă în care ne supunem asprimii trupeşti şi sufleteşti. De ce trebuie să postim?

Noi, creştinii ortodocşi, avem ca ţintă Împărăţia lui Dumnezeu. Şi pentru a ajunge acolo avem nevoie de Sfintele Taine şi de sfintele fapte bune. Însă nu putem beneficia de Sfintele Taine fără sfintele fapte bune. Dintre sfintele fapte bune am putea spune că cele mai importante sunt rugăciunea, postul şi milostenia. Din duminicile Triodului, premergătoare postului, aflăm că trebuie să ne iertăm unii pe alţii, să ne rugăm şi să nu arătăm oamenilor că postim. Aşadar, în post intrăm prin iertăciune. Când eu îi cer iertare cuiva, îl rog să mă ierte, îl iert şi eu. Asta tot o rugăciune este.

Deci, este strict necesar să postim pentru ca să ne desăvârşim. A ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a-ţi desăvârşi firea, fiinţa. Prin post noi nu imităm pe Mântuitorul Iisus Hristos, ci-L urmăm. Îl urmăm prin post, rugăciune, milostenie, prin Sfintele Taine şi sfintele fapte bune. De aceea este foarte, foarte important postul.

Porunca postului a fost dată de Dumnezeu primilor oameni. Care este asemănarea dintre postul lor şi postul nostru?

În post mâncăm exact ca la început, pentru că Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei să mănânce din toate roadele Raiului, mai puţin din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Noi revenim la ceea ce ei au fost la început. Dar, mai mult decât atât, devenim fii ai lui Dumnezeu, primim Împărăţia Lui. De aceea a venit Mântuitorul Iisus Hristos, ca prin Botez să ne dea posibilitatea de a ajunge mai presus de Raiul pe care l-a avut Adam, ne-a dat veşnicia.

Dumnezeu are nevoie de postul nostru?

Dumnezeu ne vrea pe noi, vrea dragostea noastră. Adam avea de toate în Rai, nu-i lipsea nimic, era sănătos, era bogat şi Dumnezeu i-a spus să postească, să nu mănânce din pom. Însă el i-a încălcat porunca, nu l-a iubit. Nu a mai făcut ascultare. Şi noi, dacă nu postim, înseamnă că suntem neascultători, deci neiubitori de Dumnezeu.

De ce este necesar postul de mâncare, trupesc? Nu putem să avem doar un post duhovnicesc, al sufletului?

Să nu fim sectari, că ei spun că nu este păcat ce intră, ci ce iese din gură. Nu e aşa, fraţilor! De post are nevoie atât sufletul, cât şi trupul. Hristos şi-a supus trupul la post. Canoanele spun că preotul care nu posteşte să se caterisească, să se oprească de la slujire, iar credincioşii să se afurisească. Postim ca să scoatem grăsimile şi piatra din inima noastră. Nu mai mâncăm grăsimile animalelor, ci hrana care ne subţiază trupul şi sufletul, hrana care ne ajută să le stăpânim mai uşor. Fără post şi rugăciune nu poţi să scoţi din tine dracii. Nu din alţii, ci din tine. Să scoţi toate apucăturile, închipuirile, toată imaginaţia păcătoasă. Îmi cultiv simţurile. Ţin post şi cu ochii, mă uit la televizor, dar la o emisiune frumoasă, o emisiune culturală. Nu televizorul sau internetul sunt vinovate, ci eu că nu ştiu cum să le folosesc.

Fuga de post este fuga de veşnicie

Mulţi oameni încearcă să se amăgească invocând diferite motive ca să nu postească - serviciul, timpul, sănătatea sau colegii. Ce îi sfătuiţi pe aceştia?

Găsim foarte multe scuze. Dăm vina chiar pe diavol, dar noi singuri ne ispitim şi nu vrem să postim. Cei care spun că nu pot să postească din cauza timpului sunt cei care vor să rămână pământeni, numai cu timpul acesta trecător. Un om care vrea să fie veşnic fericit posteşte. Postim ca să ieşim din timpul acesta. Şi timpul pentru noi este foarte scurt, de aceea Sfinţii Părinţi se rugau ca să trăiască cât mai mult, ca să postească şi să se roage. Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani şi a postit tot timpul.

Colegii de serviciu nu sunt o scuză. Cei care cred asta nu au o credinţă puternică. Dacă la serviciu s-a întâmplat să fie o masă aniversară, înţeleg. Dar ce bine ar fi ca numai masa aceea să o mănânci, din dragoste faţă de colegi, şi apoi, când vii acasă, să îţi continui postul. Dar dacă eşti înţelept, poţi să scapi şi de această ispită. Te acoperă Dumnezeu. Este imposibil. Numai cei care nu vor nu pot să postească.

Nu există nu pot. Nu vreau, da, există.

Cel care se sperie atunci când vine postul înseamnă că e speriat de veşnicie.

Atunci când postim, aşteptăm ca şi ceilalţi să postească, iar dacă nu o fac, îi judecăm. Cum ar trebui să ne comportăm?

Noi, creştinii ortodocşi, nu trebuie să forţăm pe ceilalţi să postească, ci să ne forţăm pe noi să postim, ca văzând oamenii roadele, liniştea şi pacea noastră lăuntrică, să ne urmeze exemplul. E foarte important să nu judecăm, ci să ne iertăm. Nu mai are nici o valoare postul acela, înseamnă că tu nu vrei să ai pace. Este o expresie frumoasă "Ora et labora", rugăciunea şi munca. Munca ţine de post, pentru că prin post tu depui un efort, îţi cultivi voinţa.

Cum să ne rugăm în această perioadă? La ce trebuie să renunţăm ca să ne rugăm mai mult?

Nu renunţi la nimic când te rogi. Mântuitorul Iisus Hristos a spus: "Rugaţi-vă neîncetat!" Un creştin ortodox nu se roagă numai când trebuie să se roage. Omul care se roagă numai la biserică, dimineaţa şi seara, acela nu se roagă. Aceasta nu mai este rugăciune. Cel care se roagă permanent nu trebuie să renunţe la nimic, el le are pe toate. El se roagă şi munceşte. Orice ar face, în mintea lui îl are pe Dumnezeu, şi atunci El lucrează prin acesta. Şi postul i se pare uşor. El, fără post, nu poate să trăiască. De aceea abia aşteaptă să înceapă postul. Şi se foloseşte de cea mai puternică rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!", dar spune şi "Miluieşte-mă Dumnezeule!" sau rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care este nemaipomenită, "Doamne şi Stăpânul vieţii mele".

Postim cu mintea

Acum avem posibilitatea diversităţii alimentelor. Mai este acesta post?

Da. Înseamnă că Dumnezeu ne-a dat o posibilitate de a posti.

Totuşi este un festin al gustului?

Este, dar eu mănânc cât îmi trebuie, nu mai mult. Cheia este cantitatea. După ce m-am obişnuit să nu mai mănânc cărnuri, brânzeturi şi celelalte, atunci eu încet, încet mă învăţ să postesc şi cantitativ. Cum spun şi Sfinţii Părinţi, eu mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc. Cuvintele acestea să nu le uităm niciodată.

Tot Sfinţii Părinţi spun să ne abţinem de la mâncăruri, pentru că prin pântece vin şi celelalte ispitiri. Cel care mănâncă mai mult are şi gânduri desfrânate mai multe. Nu mai mănânc carne de animale, dar nu mai mănânc nici "carne vie". Când postesc de mâncăruri, îmi cultiv mai mult mintea. Şi atunci, postind cu mintea, îmi dau seama că nu am nevoie de atâta mâncare. Sunt foarte mulţi care se îmbolnăvesc şi în perioada postului pentru că se îmbuibează. Alţii spun că mănâncă mult şi tot le este foame. Îţi este foame pentru că nu îţi cultivi şi mintea.

Eu postesc în numele Mântuitorului Iisus Hristos, pentru mine. Atunci când postesc, mă şi rog, şi oricât de bune ar fi mâncărurile, mănânc cumpătat. Nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci şi cu tot cuvântul lui Dumnezeu. Aşa îmi hrănesc firea mea, simţurile mele, postesc deci de la mâncăruri şi apoi mă hrănesc cu hrana duhovnicească. De aceea mă şi împărtăşesc în post cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Deci, dacă postim numai ca să slăbim, nu este post...

Postul acesta este doar o faptă bună, nu o sfântă faptă bună. Un om care e vegetarian posteşte şi el, dar posteşte ca să fie mai viril, mai puternic, deci posteşte pentru lucruri lumeşti. De aceea unii spun că nu au timp, pentru că ei cred că numai pentru aşa ceva este postul. Creştinul ortodox posteşte pentru veşnicie. Şi atunci se hrăneşte cu Hristos. Ca să fie sfântă faptă bună, trebuie să o punem în legătură cu Hristos. Iar în momentul în care postul devine o sfântă faptă bună, ne înalţă.

Aţi vorbit la început şi despre milostenie. Cred că o putem împlini şi prin economiile făcute cu alimentele de post.

Da. Nu fac economie prin post ca să-mi adun mai multe bogăţii. Unii spun că postul este mai scump, pentru că vor să mănânce tot felul de mâncăruri, pentru că se raportează mai mult la cele pământeşti şi nu vor să le depăşească.

Bineînţeles, foarte importantă în post este şi Spovedania.

E o altă sfântă faptă bună. Cercetarea, venirea în sine. Postesc ca să-mi uşurez sufletul de păcate, dar aceste păcate nu se pot ierta decât prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Trebuie să ne spovedim la începutul postului, pentru ca să putem lupta mai uşor împotriva păcatelor. Şi prin binecuvântarea duhovnicului primim ajutorul lui Dumnezeu în lupta noastră cu păcatele. Postul, milostenia, rugăciunea, Sfântul Maslu ne ajută ca să ne vindecăm de bolile păcatelor, dar ele ni se iartă prin Spovedanie. Prin Spovedanie noi ne păstrăm vii, postul nostru devine viabil, plin de viaţă. Spovedania desăvârşeşte postul, iar Sfânta Euharistie îl încununează.