În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Postul, mijloc de îmbunătățire a vieții
Despre scriitorul Cezar Elisei am aflat în luna iunie, când pornea, pe jos, pe traseul Iași-Constanța, hotărât să consume doar apă. Ulterior, prin intermediul interviului pe care ni l-a acordat, aveam să constat că nu a fost o expediție la întâmplare și că totul fusese bine gândit și organizat, ca o campanie de promovare a beneficiilor aduse de post și a cărții sale. Cezar Elisei este adeptul postului terapeutic cu apă de mai bine de 5 ani, perioadă în care s-a convins că postul „aduce beneficii imediate și este gratuit, la îndemâna oricui, cu maximă eficiență”.
Ce ați dorit să transmiteți prin pelerinajul pedestru, Iași-Constanța, pe parcursul căruia ați consumat doar apă, timp de 10 zile?
Prin pelerinajul pedestru de 410 km, parcurs între Iași și Constanța, am vrut într-un mod foarte clar să atrag atenția tuturor asupra beneficiilor postului terapeutic, doar cu apă. După ce am scris cartea cu privire la experiența mea despre acest post, respectiv „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă” (Editura Meridiane Publishing, 2020), am fost pus în fața unei dileme privind promovarea acestui concept, dată fiind perioada de pandemie. Am decis împreună cu echipa editurii că putem să identificăm un alt concept de promovare. Am reușit astfel să subliniez puterea ce poate fi dată omului prin harul Domnului și care este de neimaginat. Nu a fost deloc ușor, însă a meritat pe deplin tot acest efort.
Cum v-ați pregătit pentru acest drum?
Pentru acest traseu am mers zilnic cu bicicleta câteva săptămâni, însă cea mai mare problemă a fost aceea a pregătirii psihice în vederea rezistenței în fața unei încercări inedite, care a durat 10 zile, presupunând un consum propriu de circa 50.000 de calorii. Am fost încurajat de mulți specialiști din diferite domenii și astfel am reușit să mă mobilizez pentru a-mi îndeplini scopul. M-au ajutat mult membrii echipei editurii din care fac parte, au fost la propriu alături de mine. Nu pot să nu-l menționez și pe prietenul meu, psihologul Ioan Gotcă, cel care a mers cu mine pe traseu în prima zi până la Solești, aproximativ 50 de kilometri.
Prin post, omul se apropie de Dumnezeu
Când și cum a apărut în viața dumneavoastră preocuparea pentru post? Ce beneficii aduce postul pentru trup și suflet?
Preocuparea pentru post a apărut în urmă cu circa 5 ani, când lucram la cartea „Calea Mea. Dietă creștină și alimentație naturală” (Editura Meridiane Publishing, 2018/2020). Atunci am citit cam tot ce apăruse pe piața editorială despre post, atât în limba română, cât și în engleză. Am reușit să îmi formez o opinie despre ce anume este postul modern și care este legătura lui cu scrierile ascetice ale Sfinților Părinți ai Bisericii: o legătură incredibil de strânsă. Apoi am început să cochetez cu postul în mod personal; în urmă cu doi ani am ținut alternativ una, două, apoi cinci zile. În 2019 am ținut 13 zile de post și astfel am înțeles că nu se moare din lipsa alimentelor. Dimpotrivă, starea de bine crește foarte mult. Apar beneficii pe mai multe paliere și viața omului în general se îmbunătățește. Pentru trup: se tratează 90% din bolile cunoscute, se scade în greutate, se curăță pielea, se întăresc părul și unghiile, se limpezește privirea, se elimină toxinele din colon și din sânge, se curăță organele digestive și excretoare, se stabilizează tensiunea arterială la un nivel optim și multe alte beneficii vizibile. Toate astea se întâmplă începând cu a treia zi a postului cu apă. În privința sufletului, omul se calmează, devine mai sociabil, mai înțelegător, mai maleabil, mai optimist, mai bun. Se apropie de Dumnezeu și vrea să rămână în apropierea Sa, în această stare de har.
Postul duce la creșterea duratei de viață
Cum s-a schimbat viața dumneavoastră de când ați început să practicați postul ? Din pozele văzute pe internet am constatat că ați întinerit față de cum erați în urmă cu 10 ani.
În timpul postului de 40 zile am slăbit 22 de kilograme. Însă, mai mult decât atât, mi-am revăzut cu ochii inimii toată viața și am ales o cale pentru mine. Am simțit un imbold puternic să pornesc pe această cale, a promovării postului terapeutic, mai ales după ce am văzut ce multe beneficii aduce această stare de nemâncare voită, asumată. Studiile privitoare la post arată o creștere a duratei de viață la cei care postesc, dar și o strălucire a pielii lor. Pierderea unor kilograme poate induce ideea că omul întinerește, iar eu am slăbit de la 105 kg la 82 kg, apoi am ajuns cu post la 78 kg.
Postul cu binecuvântare
Am observat că ați plecat de la Mănăstirea Bucium-Iași și ați finalizat drumul la o mănăstire din județul Constanța. De ce ați ales aceste borne pentru drumul parcurs?
Duhovnicul meu este părintele arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Iași. El mi-a vorbit, printre altele, despre faptul că fratele său, părintele Iustin Petre, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian” din Constanța, are o frumoasă înțelegere a postului, promovându-l dintotdeauna. Amândoi mi-au oferit sprijin în demersurile mele legate de post și de aceea am ales acest drum. Am avut binecuvântarea amândurora în ambele demersuri: postul de 40 de zile, parcursul în Siberia, precum și pelerinajul pedestru. Am plecat de la arhimandritul Nicodim Petre cu binecuvântare și am ajuns la protosinghelul Iustin Petre primind binecuvântare și făcând împreună rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu.
În Siberia, post de 40 de zile
Pandemia nu v-a oprit să ajungeți în Siberia. Ce v-a adus în plus această experiență?
Pandemia era abia la început în luna martie, când am călătorit eu în Rusia. „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă” descrie pe larg toată această experiență: am ieșit cu ultimul avion din Republica Moldova, am plecat înapoi din Rusia exact în ultima zi posibilă de zbor. Așa a vrut Dumnezeu. Experiența aceasta a călătoriei la limita imposibilului mi-a întărit relația cu Dumnezeu, pentru că altfel nu aș fi reușit să fac nimic. Am plecat cu un rucsac în spate și cu o dorință arzătoare după o idee izbăvitoare de dureri și apăsări: poate postul terapeutic să trateze bolile și apăsările așa cum speram eu? Răspunsul meu este „Da”. Poate! M-am bucurat să mă pot documenta în acest sens și mai ales să pot aduce această veste tuturor. Am avut prieteni care mi-au fost alături și care au postit și s-au rugat pentru și împreună cu mine. Aș vrea să le mulțumesc pe această cale.
Aveți o pregătire și o experiență personală complexe. Cum v-ați prezenta pentru publicul care v-a descoperit recent?
Am lucrat până în 2018 în media: televiziune și presă scrisă. Mi-am dat demisia de la postul de televiziune națională după 10 ani și am ales calea editorială, a producerii de cărți și a scrisului. Am întâlnit-o pe Adriana Nazarciuc, un excelent editor și un om absolut deosebit, alături de care am perfectat proiectele mele editoriale, luând împreună decizia de a dezvolta și alte idei inedite. Sunt absolvent de Seminar Teologic, am studiat Filosofia și acum sunt student din nou la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, pentru a învăța mai multe despre alimentația naturală, un domeniu foarte drag mie. Dragostea pentru Dumnezeu și pentru Biserică m-a angrenat dintotdeauna. Însă acum sunt extrem de fericit să pot activa din nou cu oameni cu o conștiință înaltă, aflați pe calea îndumnezeirii, calea mântuirii noastre.
Propria experiență prezentată în carte
Cum s-a născut cartea „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă“? Unde ați lansat lucrarea?
„Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă” s-a născut din dorința de a transmite adevărul conform căruia postul vindecă. Împreună cu o persoană care mi-a fost mereu alături, ne-am pus în gând la începutul anului să postim 40 de zile pentru împlinirea în deplin har a celor propuse. Un post desăvârșit, în lumină și credință puternică. Nici unul, nici altul nu bănuiam cum va decurge totul. Am vrut să fie mai mult decât „mâncare de post”, așa cum știm noi. Am vrut post doar cu apă. Și cu rugăciune. Am ales clinica din Siberia pentru a parcurge acest post, pentru că mi s-a părut a avea cel mai sever program de „post medical” dintre toate clinicile de profil din Europa. În pofida instalării pandemiei, am reușit să ajung acolo și să mă întorc, trecând mereu „ca prin urechile acului”.
În carte descriu tot ce a presupus acest demers. Am făcut până acum mai multe prezentări de carte în țară, fiind chemat la mănăstiri și parohii pentru a vorbi oamenilor despre experiența mea, dar și despre post în general. Sunt absolut convins că acolo în mod special trebuie să ajungă mesajul. „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă” a fost lansat și la Iași în data 2 august, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. Am avut binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și am fost primiți la mănăstire cu mare drag de starețul arhimandrit Nichifor Horia. Au fost invitați arhim. Nicodim Petre, psihologul Ioan Gotcă, medicul Luminița Vâță și editorul cărții, Adriana Nazarciuc. Au participat aproximativ 200 de persoane, publicul a adresat multe întrebări cu privire la postul terapeutic cu apă.
Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?
Cel mai important proiect presupune organizarea acestor tabere de postit. Având binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ele se vor desfășura momentan la Constanța, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”. Bucuria mea cea mai mare este că toată lumea, efectiv toți cei care au ținut post cu apă, s-au simțit foarte bine și au avut parte de beneficii pe care le-am surprins în cărți și în conferințe. În Postul Crăciunului acestui an vom lansa o nouă carte despre post, de această dată o traducere realizată și adnotată de mine, o carte absolut deosebită. În Postul Paștilor de anul viitor avem în plan să lansăm a doua carte despre expediția mea din Siberia, o carte documentată pe subiecții care au fost la postit în aceeași perioadă cu mine. Va fi luată în discuție și o psihologie a postului, un concept dezvoltat împreună cu psihologul Ioan Gotcă.
Postul aduce beneficii imediate și este gratuit
Ce mesaj aveți pentru noi, cei care spunem că din cauza multor activități din tumultul zilei nu putem posti?
Subscriu în mesajul meu către cititori spusele IPS Teodosie din cadrul binecuvântării taberelor de postire de la Constanța. Înaltpreasfinția Sa a afirmat că oboseala și încăpățânarea sunt mofturi ale oamenilor care ar trebui eliminate. Postul nu trebuie să se suprapună peste stări de furie și de mânie. Postul este beteala cu strălucirea căreia desăvârșim frumusețea buchetului tuturor virtuților. Nu există oboseală atunci când ai credință; nu există vreme și loc, nici încăpățânare când postești, pe toate le poți face cu voie bună și cu binecuvântare. Să înțelegem că postul terapeutic cu apă ne îmbunătățește sănătatea fizică, mentală, emoțională și mai ales spirituală. Aduce beneficii imediate și este gratuit, la îndemâna oricui, cu maximă eficiență.