Cu o origine care se apropie mult de însăși nașterea Creștinismului și izvorât din evlavia primelor generații de ucenici ai Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Postul Nașterii Domnului dă mărturie până astăzi întregii lumi despre marele dar făcut lumii de Stăpânul și Făcătorul ei. Despre specificul liturgic și duhovnicesc al acestei perioade cu totul speciale din cadrul anului bisericesc am stat de vorbă cu părintele profesor Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime”-Delea Veche din Capitală.
Părinte profesor, ce reprezintă pentru credincioși Postul Nașterii Domnului?
Pentru credincioși, postul acesta este o purificare de tot ceea ce ar întuneca lumina pe care am primit‑o la Botez. Lumina lui Hristos luminează tuturor. Spun lucrul acesta pentru că, până în secolul al IV‑lea, Praznicul Nașterii Domnului era sărbătorit împreună cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie, sub denumirea de Teofanie, Epifanie sau Arătarea Domnului. Pentru că în Apus se prăznuia la 25 decembrie, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cel care a ținut predici la Constantinopol și a arătat importanța ținerii sărbătorii Nașterii Domnului la 25 decembrie, deci separat de Botezul Domnului. Unirea inițială a celor două sărbători închipuie reînnoirea purificării noastre de tot ceea ce întunecă haina luminată pe care am primit‑o la Sfântul Botez, ca fii ai Luminii, ca fii ai lui Hristos. „Câți în Hristos v‑ați botezat, în Hristos v‑ați și îmbrăcat!”
Postul acesta, precum spune și Sfântul Simeon al Tesalonicului, este o trecere de la întunericul Vechiului Testament la lumină, la slava Noului Testament, la slava lui Hristos. Postul Nașterii Domnului este suspinul omenirii în dorința ei de a intra în slava lui Dumnezeu, de a participa la Lumină, la Lumina pe care Hristos o aduce prin învățătura Sa și de a preamări pe Dumnezeu. În Rugăciunea Arhierească, Mântuitorul spune: „Eu Te‑am preamărit pe Tine pe pământ”. Iată de ce noi trebuie să‑L preamărim pe Dumnezeu. Noi aducem această preamărire lui Dumnezeu în toată perioada aceasta și prin colindele pe care le cântăm, și prin pregătirea duhovnicească, prin spovedanie, prin primirea Sfintei Euharistii.
Care este vechimea Postului Crăciunului?
Postul acesta, ca și celelalte posturi, n‑a fost la început cu aceeași lungime, însă s‑a ținut de la început. La Fericitul Augustin găsim scrisă mențiunea că acest post este foarte vechi. La început însă el nu a avut lungimea și forma sub care se ține astăzi. El a fost stabilit tot de Patriarhul Constantinopolului Hrisoverghi, la anul 1166, ca și Postul Adormirii Maicii Domnului. El este mai puțin aspru decât Postul Sfintelor Pătimiri, cu dezlegări la pește, cu hrană de post preparată cu ulei, și se mănâncă de trei ori pe zi, afară de miercuri și vineri, când se ține un post mai aspru.
Care este specificul liturgic și duhovnicesc al acestui post?
Importanța Postului Nașterii Domnului reiese din faptul că ne pregătește duhovnicește pentru a participa la slava lui Dumnezeu, a intra în slava dumnezeiască și a fi fii ai Luminii. Postul Nașterii Domnului este asemănat de mulți liturgiști cu postul pe care Moise l‑a ținut când s‑a pregătit să urce pe munte, să participe la slava lui Dumnezeu, să vadă Chipul lui Dumnezeu și să primească tablele Legii.
Postul Crăciunului este perioada care ne pregătește duhovnicește pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Marii teologi ai Ortodoxiei, ca Sfântul Atanasie cel Mare (în Cuvântul II și IV contra Arienilor), Sfântul Chiril al Alexandriei sau Fericitul Augustin (în lucrarea Despre Sfânta Treime), spun că nimic din ceea ce Dumnezeu a creat, începând cu îngerii, iar mai apoi continuând cu crearea naturii și a omului, nu a mărit slava lui Dumnezeu mai mult decât Iconomia Întrupării, care este din veci rânduită de Dumnezeu și care se referă la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a adus mântuire lumii.
În Postul Nașterii Domnului avem împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu că va trimite un Mântuitor, iar pe de altă parte, împlinirea dorinței omenirii de mântuire, de a vedea pe Cel dorit, cum și profetul Daniel spune, pe Fiul lui Dumnezeu, care S‑a întrupat pentru mântuirea lumii. Este împlinirea acestei dorințe. De aceea, Postul Nașterii Domnului este pus în legătură cu postul patriarhilor și al drepților din Vechiul Testament, care doreau să vadă Întruparea Fiului lui Dumnezeu, să vadă împlinirea făgăduinței făcute de Dumnezeu Tatăl, să‑L vadă pe Mesia. Mântuitorul Însuși le spune ucenicilor că prorocii doriseră să vadă ceea ce vedeau ei atunci, dar n‑au putut.
Postul acesta este în legătură și cu această pregătire a drepților și a patriarhilor din Vechiul Testament pentru întâmpinarea Mântuitorului Hristos. De aceea și structura slujbelor în perioada aceasta are un alt caracter. Nu avem, ca în Postul Sfintelor Pătimiri, „Ușile pocăinței” sau „În calea mântuirii”. În această perioadă este post, sunt nevoințe duhovnicești, dar este cu o bucurie de a întâmpina pe Cineva, de a primi, de a intra într‑o altă stare, de lumină, de bucurie. Iată că, după doar șapte zile de post, am avut, pe 21 noiembrie, Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Însuși troparul acestui praznic spune acest lucru: prin intrarea în biserică, Sfânta Fecioară Maria Îl arată lumii pe Mântuitorul făgăduit. Îl arată de acum, chiar de la începutul postului, pentru ca noi să ne pregătim să‑L întâmpinăm, să ne bucurăm de lumina pe care o aduce, de pacea, de înfrățirea, de bucuria mântuirii, cum spune și Psalmistul David. Tot de la această dată, a Intrării în biserică a Maicii Domnului, se cântă catavasiile Nașterii Domnului: „Hristos Se naște, măriți‑L! Hristos în ceruri, întâmpinați‑L. Hristos pe pământ, înălțați‑vă!” Aici vedem exact aceste trepte de pregătire duhovnicească. Hristos vine pe pământ ca să ne înalțe pe noi. Noi trebuie să ne pregătim ca să‑L primim pe Hristos.
Cu cât ne apropiem de Nașterea Domnului, cu atât mai mult bucuria împlinirii făgăduinței este mai mare, dar și nevoințele sunt mai stăruitoare, pentru că nu primim pe oricine. Primim pe Hristos cel Întrupat, Care Se smerește pentru mântuirea noastră. Odată cu data de 20 decembrie, începe perioada mai aspră a postului, care culminează cu ajunul Nașterii Domnului, în care se ține un post aspru, nu se mănâncă, este ajunare; cei care se dezleagă mănâncă numai semințe, fructe, tocmai pentru a fi pregătiți să‑L primească pe Hristos.
Praznicul Nașterii Domnului este praznicul Luminii, al Slavei lui Dumnezeu, pentru că Se arată Soarele Dreptății, Hristos este Lumina lumii, Care a venit în lume pentru ca lumea „viață să aibă, și din belșug să aibă” (Ioan X, 10): „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan VIII, 12).
Pentru că în această perioadă avem prilejul să fim părtași la dorința prorocilor de a‑L vedea pe Hristos, încă din prima zi a lunii decembrie îi prăznuim pe proroci.
Prorocii au fost cei care au dorit și s‑au pregătit să‑L vadă pe Hristos, ne sunt nouă pildă de pregătire, întărindu‑ne în această dorință, ne sunt călăuze. Ei ne sprijină în îndoiala noastră. Prin ceea ce ei au făcut, prin nevoințele lor duhovnicești, ei înlătură îndoiala noastră, slăbiciunea noastră, atunci când noi suntem căldicei, aprinzând această dragoste de a‑L întâmpina pe Hristos. Ei ne întăresc credința și dragostea de Dumnezeu.
În postul acesta, mai ales în luna decembrie, îi avem pe proroci, dar împreună cu ei îi avem și pe ierarhi. De ce lucrul acesta? Pentru că prin biserică și în biserică participăm la Lumina lui Hristos, la slava dumnezeiască, Îl găsim pe Hristos, Îl urmăm pe Hristos, ne împărtășim din învățătura Lui. Sfânta Fecioară Maria, intrând în biserică, în Templul din Ierusalim, ni L‑a vestit nouă pe Hristos. Biserica rămâne sub forma ierarhiei sale. Nu putem așadar vedea slava lui Dumnezeu fără arhierei, pentru că Biserica nu poate exista fără arhierei, Hristos Însuși fiind Arhiereul cel Mare.
În această perioadă îl prăznuim pe Sfântul Ignatie Teoforul, purtătorul de Hristos. Trebuie așadar și noi să fim purtători de Hristos pentru a putea să ajungem la praznicul Întrupării lui Hristos, Care este în mijlocul nostru sub forma Sfintei Euharistii, și totodată pe Scaunul Slavei cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în ceruri. Iată de ce, la Nașterea Mântuitorului, îngerii cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), preamărind astfel pe Dumnezeu pentru iconomia Întrupării.
