Prinţesa cu bagheta magică de dirijor din lumea copiilor

La fiecare repetiţie împărtăşeşte copiilor cu generozitate nu doar din cunoştinţele muzicale, ci şi din determinarea, perseverenţa şi buna cuviinţă fără de care micii aspiranţi la marile scene nu vor reuşi să izbândească. Pentru copii, care o cuprind zilnic în îmbrăţişări calde şi sincere, Raluca Zaharia este „Ralu”, un chip angelic, copilăros, ce modelează nu doar vocile, ci şi sufletul membrilor Corului de Copii al Municipiului Iaşi şi al Corului de copii al Operei Naţionale Române din Iaşi. Ea ne-a dezvăluit cum reuşeşte să armonizeze peste 100 de copii şi să aleagă un repertoriu care să-i atragă către arta cântului coral, să le dezvolte latura artistică şi culturală într-o lume tehnologizată.

Cât este de dificilă munca dumnevoastră, având în vedere că modelați nu doar vocile, ci și sufletul copiilor?

Încerc să găsesc un echilibru între a oferi cât mai multe informații, a mă asigura de aplicabilitatea lor și de nivelul de asimilare, şi a simţi bucuria de „a fi” ori de câte ori ne întâlnim și lucrăm împreună. Creștem individual într-un tot unitar, ne facem prieteni, ne corectăm unii pe alții, împărtășim ceea ce simțim, căci în activitatea mea este nevoie de o muncă în echipă. De aceea, empatizez cu copiii și cu părinții lor, mă deschid față de dorințele copiilor, încercând să îi dirijez către zona artistică în care se pot exprima cât mai ușor cu putință. Copiii urmează exemplul adulţilor, astfel că mă străduiesc să fiu un bun exemplu pentru ei.

În ce mod îi ajută arta corală să se dezvolte muzical şi personal?

Să ştiţi că deseori îi întreb și eu pe copii ce aport consideră ei că ar avea cântul coral. Şi constat un răspuns comun: pe lângă memorarea multor texte în diferite limbi străine, corectarea dicției sau a altor defecte de vorbire, ne ajută la gestionarea emoțiilor și la abordarea cu dezinvoltură a unor situaţii de orice fel, ne împrietenim, ne încurajăm reciproc şi ne acceptăm unii pe alții aşa cum suntem. Aceste lucruri se întâmplă pe lângă faptul că ne deconectăm, măcar pentru câteva ore, de la tehnologie, cursuri, fugim de acest cotidian agitat şi învățăm, cum spuneam, să lucrăm în echipă. Din punctul de vedere muzical, arta cântului coral ne poartă într-o lume în care toţi devenim o singură voce, îi familiarizează pe copii cu partituri diverse, exersându-şi cunoştinţele de teorie şi solfegiu, se armonizează, cântă cu acompaniament... Cu fiecare repetiție, toate acestea se conturează cu naturalețe.

Prin repertoriile abordate ur­mă­riți să atingeți și anumite va­lori culturale, morale, tradi­țio­nale sau/şi religoase?

Vârstele copiilor diferă, pornim de la 6 ani până după pre-adoles­cență. Deși suntem bombardați de melodiile în limba engleză, care se găsesc foarte uşor, încerc să redescopăr, la rându-mi, repertoriul muzicii ușoare românești. Urmăresc să abordăm piese în care textele să fie dedicate copiilor, să aibă un anumit grad de dificultate ca ritmicitate, diversitate stilistică, dar, totodată, liniile melodice să fie accesibile pentru ei. Revin mereu la compozitorii noștri, care au scris muzică corală pentru copii, și adaptez orice gen muzical la cerința copiilor, caut să cântăm cât mai mult în limba română. Totuşi, copiii fiind interpreții, încerc să țin cont de ceea ce le aduce lor bucurie și caut să găsesc un echilibru între prezent, prin melodiile actuale, și trecut, parcurgând antologii de muzică corală pentru copii. Totodată, la sărbătorile religioase, în special de Crăciun, pregătim un repertoriu special în care predomină colindele tradiţionale româneşti şi merg cu ei să vestim Naşterea Domnului la diferite instituţii, spitale sau la evenimente specifice. De asemenea, participăm (uneori în număr mai restrâns din lipsă de spaţiu) la lansări de carte, vernisaje, evenimente caritabile sau manifestări derulate cu anumite ocazii, precum Ziua Culturii Naţionale. Din toate aceste interacţiuni, copiii adună în bagajul emoţional şi intelectual multe lucruri folositoare.

Copiii vin să cânte în cor mai mult pentru că îşi doresc pă­rin­ții să aibă cât mai multe activităţi extraşcolare sau pentru că sunt pasionaţi de muzică, ori poate şi una, şi cealaltă?

Latura care primează este pasiunea și plăcerea copilului de a cânta, iar mai apoi, pe măsură ce creşte, intervine constanța şi dorinţa tot mai mare de a-şi cultiva simţul muzical şi orizontul artistic. Timpul pare că se scurge foarte repede și, automat, procesul de în­vă­țare al unui repertoriu nou este alert, uneori devenind ușor cople­șitor. Împreună cu pă­rinții, care sunt implicaţi şi se dedică acestei pasiuni a copilului, reușim să ne încadrăm în timpii dedicați învă­țării, prin intermediul suportului audio, partiturilor, a textelor.

Nu știu dacă părinții își doresc neapărat mai multe activități, ci mai degrabă cred că încearcă să suplinească plictisul și izolarea, cu gândul la jocurile copilăriei de care a beneficiat fiecare în parte. Părinții actuali suntem adulții de ieri, care am avut parte de o copilărie presărată din abundenţă cu jocuri, mișcare şi, în general, multă socializare. Am locuit la bloc, iar în scara noastră eram nu mai puţin de 33 de copii. La o repetiție, am cu mult peste numărul acesta și, din păcate, de multe ori le văd nesiguranța şi stângăcia de a interacționa unii cu alții. Aşadar, descopăr cu bucurie disponibilitatea și entuziasmul părinților de a-și aduce copilul la evenimentele noastre, de a introduce în agenda personală „lumea” copilului.